The Kitáb-i-Aqdas : România : Android, iPhone, iPad, Windows, Mac

The Kitáb-i-Aqdas

ÎN NUMELE CELUI CE ESTE DOMNITORUL SUPREM PESTE TOT CE A FOST ŞI TOT CE VA FI

Prima îndatorire prescrisă de Dumnezeu slujitorilor Săi este recunoaşterea Celui Ce este Aurora Revelaţiei Sale şi Fântâna legilor Sale, Cel Ce reprezintă Divinitatea atât în Împărăţia Cauzei Sale cât şi în lumea creaţiei. Cel care şi-a îndeplinit această îndatorire a ajuns la binele suprem; iar cel care s-a privat de aceasta a mers pe căi greşite, chiar de ar fi săvârşit faptele cele mai bune. Se cuvine ca toţi cei care au atins acest cel mai sublim rang, această culme a gloriei transcendente, să respecte fiecare poruncă a Celui Ce este Dorinţa lumii. Aceste îndatoriri gemene sunt inseparabile. Nici una dintre ele nu este acceptabilă fără cealaltă. Aşa a fost hotărât de către Cel Ce este Sursa Inspiraţiei Divine.

Cei pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu putere de pătrundere vor recunoaşte neîntârziat că preceptele stabilite de Dumnezeu constituie mijloacele cele mai înalte pentru menţinerea ordinii în lume şi pentru securitatea popoarelor sale. Cel care-şi întoarce faţa de la ele este socotit printre cei abjecţi şi nesăbuiţi. Noi, cu adevărat, v-am ordonat să vă opuneţi îndemnurilor patimilor voastre păcătoase şi dorinţelor voastre corupte, şi să nu încălcaţi limitele pe care Pana Celui Mai Înalt le-a stabilit, pentru că acestea sunt suflul vieţii către toate lucrurile create. Mările înţelepciunii Divine şi ale Divinei rostiri s-au ridicat sub suflarea brizei Celui Atotmilostiv. Grăbiţi-vă să beţi din plin, o, oameni înzestraţi cu înţelegere! Cei care au rupt Legământul lui Dumnezeu încălcând învăţăturile Sale şi s-au răsucit pe călcâie întorcându-i spatele, aceia au greşit cumplit în faţa lui Dumnezeu, Atotposesorul, Cel Mai Înalt.

O, voi, popoare ale lumii! Aflaţi cu siguranţă că învăţăturile Mele sunt lămpile providenţei Mele pline de iubire printre slujitorii Mei, şi cheile milostivirii Mele pentru creaturile Mele. Aşa a fost trimis pe pământ din cerul Voinţei Domnului vostru, Domnul Revelaţiei. De ar gusta vreun om din dulceaţa cuvintelor pe care buzele Celui Atotmilostiv au binevoit să le rostească, chiar dacă toate comorile pământului ar fi ale sale, ar renunţa la toate pentru a putea apăra adevărul măcar al uneia dintre învăţăturile Sale, ce strălucesc deasupra Aurorei grijii Sale mărinimoase şi a bunătăţii Sale pline de iubire.

Spune: Legile Mele răspândesc savoarea dulce-mirositoare a veşmântului Meu, şi cu ajutorul lor stindardele Victoriei vor fi înfipte pe piscurile cele mai înalte. Limba puterii Mele, din cerul gloriei Mele omnipotente, a adresat creaţiei Mele aceste cuvinte: „Respectă poruncile Mele din dragoste pentru frumuseţea Mea.” Fericit îndrăgostitul care a inspirat mireasma divină a Celui Preaiubit de la aceste cuvinte, umplută cu parfumul unei favori pe care nici un grai n-o poate descrie. Pe viaţa Mea! Cel care a băut vinul ales al justeţei din mâinile bogatei Mele mărinimii se va roti în jurul învăţăturilor Mele care strălucesc deasupra Aurorei creaţiei Mele.

Să nu credeţi că v-am revelat un simplu cod de legi. Nu, mai degrabă am despecetluit Vinul ales cu degetele tăriei şi ale puterii. Către aceasta aduce mărturie ceea ce Pana Revelaţiei a revelat. Meditaţi la aceasta, o, oameni cu putere de pătrundere!

Noi am impus rugăciunea obligatorie cu nouă rak‘ahs către voi, spre a fi oferită la amiază şi dimineaţa şi seara lui Dumnezeu, Revelatorul Versetelor. V-am eliberat de un număr mai mare, ca o poruncă în Cartea lui Dumnezeu. El, cu adevărat, este Orânduitorul, Cel Omnipotent, Cel Neconstrâns. Când aveţi dorinţa de a face această rugăciune, întoarceţi-vă către Curtea Prezenţei Mele Cele Mai Sfinte, acest Loc Sfânt pe care Dumnezeu l-a făcut Centrul în jurul căruia se roteşte Adunarea din Înalturi şi pe care El l-a decretat a fi Punctul de Adoraţie pentru locuitorii Oraşelor Eternităţii, şi Sursa Poruncii către toţi cei ce sunt în cer şi pe pământ; iar atunci când Soarele Adevărului şi al Rostirii va apune, întoarceţi-vă feţele către Locul pe care Noi l-am hotărât pentru voi. El, cu adevărat, este Atotputernic şi Omniscient.

Tot ce există a venit în fiinţă prin irezistibilul Său decret. Ori de câte ori legile Mele apar asemenea soarelui pe cerul rostirii Mele, ele trebuie să fie ascultate cu fidelitate de toţi, chiar dacă hotârărea Mea ar fi astfel încât să facă să se despice cerul oricărei religii. El face ceea ce Îi place. El alege, şi nimeni nu are dreptul să pună la îndoială alegerea Sa. Orice El, Cel Mult Iubit, porunceşte, este, cu adevărat, iubit. Către aceasta Cel Ce este Domnul întregii creaţii Mi-aduce mărturie. Oricine a inspirat mireasma dulce a Celui Atotmilostiv, şi a recunoscut Sursa acestei rostiri, va întâmpina cu ochii deschişi suliţele duşmanului, pentru a putea întemeia adevărul legilor lui Dumnezeu printre oameni. Bine de cel ce s-a întors spre aceasta, şi a priceput înţelesul hotărâtorului Său decret.

Am arătat detaliile rugăciunii obligatorii într-o altă Tabletă. Binecuvântat este acela care respectă ceea ce i-a fost poruncit de Cel Ce domneşte peste întreaga omenire. În Rugăciunea pentru Morţi, şase pasaje specifice au fost trimise de Dumnezeu, Revelatorul Versetelor. Cel care ştie să citească, să recite ceea ce a fost revelat pentru a preceda aceste pasaje; cât priveşte pe cel care nu poate citi, Dumnezeu l-a eliberat de această cerinţă. El, cu adevărat, este Cel Puternic, Cel Îngăduitor.

Părul nu anulează rugăciunea voastră, nici altă parte a trupului pe care spiritul l-a părăsit, ca de pildă oasele şi altele de acest fel. Sunteţi liberi să purtaţi blana samurului, cât şi pe aceea a castorului, a veveriţei şi a altor animale; interdicţia de a le purta provine, nu din Coran, ci din interpretările greşite ale clericilor. El, cu adevărat, este Cel Atotglorios, Cel Atotcunoscător.

Noi v-am poruncit să vă rugaţi şi să postiţi de la începutul maturităţii; acest lucru este hotărât de Dumnezeu, Domnul vostru şi Domnul predecesorilor voştri. El i-a scutit de aceasta pe cei care sunt slăbiţi din cauza bolii sau a vârstei, ca o favoare din partea Prezenţei Sale, El este Cel Iertător, Cel Generos. Dumnezeu v-a acordat permisiunea să vă prosternaţi pe orice suprafaţă care este curată, căci noi am înlăturat, în această privinţă, îngrădirea care fusese stabilită în Carte; Dumnezeu, într-adevăr, are cunoştinţă de ceea ce voi nu ştiţi. Acela care nu găseşte apă pentru abluţiune, să repete de cinci ori cuvintele „În Numele lui Dumnezeu, Cel Mai Pur, Cel Mai Pur”, după care să-şi continue devoţiunile. Aceasta este porunca Domnului tuturor lumilor. În acele regiuni în care nopţile şi zilele se lungesc, timpul pentru rugăciune să fie estimat de ceasornice şi alte instrumente care marchează trecerea orelor. El, cu adevărat, este Lămuritorul, Cel Înţelept.

V-am absolvit de cerinţa de a face Rugăciunea Semnelor. La apariţia unor evenimente naturale care inspiră teamă, amintiţi-vă de puterea şi maiestatea Domnului vostru, Cel Ce aude şi vede totul, şi spuneţi: „Stăpânirea este a lui Dumnezeu, Domnul celor văzute şi celor nevăzute, Domnul creaţiei”.

A fost hotărât ca rugăciunea obligatorie să fie făcută de fiecare dintre voi în mod individual. Cu excepţia Rugăciunii pentru Morţi, practica rugăciunii în comun a fost anulată. El, cu adevărat, este Orânduitorul, Cel Atotînţelept.

Dumnezeu a scutit femeile aflate în timpul menstruaţiei de la rugăciunea obligatorie şi de a posti. Ele, în schimb, după ce fac abluţiunile, să aducă laude lui Dumnezeu, repetând de nouzeci şi cinci de ori între amiaza unei zile şi amiaza celeilalte „Glorificat fie Dumnezeu, Domnul Splendorii şi al Frumuseţii”. Aşa a fost decretat în Carte, de aţi fi dintre cei care pricep.

Atunci când călătoriţi, dacă vă opriţi şi vă odihniţi într-un loc sigur, faceţi – atât bărbaţii cât şi femeile – câte o prosternare în locul fiecărei Rugăciuni Obligatorii nespuse, şi în timp ce vă prosternaţi spuneţi: „Glorificat fie Dumnezeu, Domnul Puterii şi al Maiestăţii, al Harului şi al Mărinimiei”. Cel ce nu poate face acest lucru, să spună doar: „Glorificat fie Dumnezeu”; aceasta cu siguranţă va fi de ajuns. El este, cu adevărat, Dumnezeu cel atotdeajuns, cel în veci dăinuitor, cel iertător, cel plin de compasiune. După ce v-aţi încheiat prosternările, aşezaţi-vă cu picioarele încrucişate – atât bărbaţii cât şi femeile – şi repetaţi de optsprezece ori: „Glorificat fie Dumnezeu, Domnul împărăţiilor pământului şi ale cerului.” Astfel Domnul face clare căile adevărului şi ale călăuzirii, căi ce conduc către una singură, care este Calea cea Dreaptă. Aduceţi-I mulţumiri lui Dumnezeu pentru acest dar cel mai plin de favoare; oferiţi-I laude pentru această dărnicie care a cuprins cerurile şi pământul; preamăriţi-L pentru această milostivire care a pătruns întreaga creaţie.

Spune: Dumnezeu a făcut din dragostea Mea tăinută cheia către Comoară; de-aţi putea fi conştienţi de aceasta! De nu ar fi fost cheia, Comoara ar fi rămas ascunsă pentru eternitate; de-aţi putea crede aceasta! Spune: Aceasta este Sursa Revelaţiei, Locul în Care Răsare Splendoarea, a Cărei străluciri a iluminat orizonturile lumii. De aţi putea înţelege! Acesta este, cu adevărat, Decretul hotărât prin care fiecare decret irevocabil a fost stabilit.

O, Pană a Celui Mai Înalt! Spune: O, oameni ai lumii! Noi v-am impus să postiţi pentru o scurtă perioadă de timp, iar la încheierea ei am desemnat pentru voi sărbătoarea Naw-Rúz. Astfel Luceafărul Rostirii a strălucit deasupra orizontului Cărţii, după cum a fost decretat de Cel Ce este Domnul începutului şi al sfârşitului. Zilele dinafara lunilor, să fie aşezate înaintea lunii Postului. Noi am orânduit ca acestea, dintre toate nopţile şi zilele, să fie manifestările literei Há, şi astfel ele să nu fie legate de limitele anului şi lunilor sale. Se cuvine poporului lui Bahá, ca în aceste zile, să-şi aducă bucurie lor, rudelor lor şi dincolo de aceştia, celor săraci şi nevoiaşi şi cu veselie şi voioşie să aclame şi să slăvească pe Domnul lor, să-I cânte laude şi să-I mărească Numele; iar când se termină – aceste zile de dăruire care preced perioada de abţinere – să intre în Post. Astfel a fost poruncit de Cel Ce este Domnul întregii omeniri. Călătorului, bolnavului, femeilor însărcinate sau care alăptează, nu le este impus Postul; aceştia au fost scutiţi de Dumnezeu ca un semn al harului Său. El, cu adevărat, este Cel Atotputernic, Cel Mai Generos.

Acestea sunt poruncile lui Dumnezeu care au fost aşternute în Cărţi şi Tablete de Pana Sa Cea Mai Înălţată. Tineţi-vă strâns de statutele şi poruncile Sale, şi nu fiţi dintre aceia care, urmându-şi fanteziile deşarte şi închipuirile vane, s-au agăţat de normele fixate de propriul lor sine, şi au dat la o parte normele stabilite de Dumnezeu. Abţineţi-vă de la mâncare şi băutură de la răsăritul până la apusul soarelui, şi aveţi grijă ca poftele să nu vă priveze de această favoare care este desemnată în Carte.

A fost poruncit ca fiecare credincios în Dumnezeu, Domnul Judecăţii, în fiecare zi, după ce şi-a spălat mâinile şi apoi faţa, să se aşeze şi, întorcându-se către Dumnezeu, să repete „Alláh-u-Abhá” de nouăzeci şi cinci de ori. Astfel a fost decretul Făuritorului Cerurilor atunci când, cu maiestate şi forţă, s-a stabilit El Însuşi pe tronurile Numelor Sale. Faceţi, de asemenea, abluţiuni pentru Rugăciunea Obligatorie; aceasta este porunca lui Dumnezeu, Cel Incomparabil, Cel Neconstrâns.

Vi s-a interzis să comiteţi omoruri sau adulter, sau să vă angajaţi în bârfă sau calomnie. Evitaţi, aşadar, ceea ce a fost oprit în Cărţile şi în Tabletele sfinte.

Noi am împărţit moştenirea în şapte categorii: copiilor, le-am alocat nouă părţi compuse din cinci sute patruzeci de cote-părţi; soţiei, opt părţi compuse din patru sute optzeci de cote-părţi; tatălui, şapte părţi compuse din patru sute douăzeci de cote-părţi; mamei, şase părţi compuse din trei sute şaizeci de cote-părţi; fraţilor, cinci părţi sau trei sute de cote-părţi; surorilor, patru părţi sau două sute patruzeci de cote-părţi, iar profesorilor, trei părţi sau o sută optzeci de cote-părţi. Aceasta a fost porunca Predecesorului Meu, Cel Ce preamăreşte Numele Meu pe timp de noapte şi la revărsatul zorilor. Când am auzit Noi strigătele copiilor încă nenăscuţi, am dublat ceea ce li se cuvine şi am redus cele cuvenite celorlalţi. El, cu adevărat, are puterea de a orândui după cum doreşte, şi El face după cum Îi place în virtutea puterii Sale suverane.

Dacă cel decedat nu are copii, partea lor să revină Casei Dreptăţii, pentru a fi cheltuită de Oamenii de Încredere ai Celui Atotmilostiv pentru orfani şi văduve, şi pe orice ar aduce beneficiu tuturor oamenilor, pentru ca toţi să aducă mulţumiri Domnului lor, Cel Preaplin de Har, Cel Îngăduitor.

Dacă cel decedat are copii, dar nu există nici una din celelalte categorii de moştenitori specificate în Carte, aceştia vor primi două treimi din moştenire şi treimea rămasă va reveni Casei Dreptăţii. Aceasta este porunca ce a fost dată, cu maiestate şi glorie, de Cel Ce este Atotposesorul, Cel Mai Înalt.

Dacă cel decedat nu are nici unul din moştenitorii specificaţi, dar are printre rudele sale nepoţi şi nepoate, fie din partea fratelui, fie din partea surorii sale, două părţi din moştenire le revin lor; sau, dacă aceştia lipsesc, unchilor săi şi mătuşilor sale, atât din partea tatălui cât şi a mamei, şi după aceştia fiilor şi fiicelor lor. Treimea ce rămâne din moştenire, în oricare din cazuri, va reveni Casei Dreptăţii. Astfel a fost aşternut în Carte de Cel Ce domneşte peste toţi oamenii.

Dacă cel decedat nu are pe nimeni în viaţă din cei ale căror nume au fost consemnate de Pana Celui Mai Înalt, averea lui, în întregime, revine Instituţiei mai sus menţionate pentru a putea fi cheltuită pe ceea ce este prescris de Dumnezeu. El, cu adevărat, este Orânduitorul, Cel Omnipotent.

Noi am atribuit locuinţa şi hainele celui decedat copiilor de sex masculin, nu celor de sex feminin, nici celorlalţi moştenitori. El, cu adevărat, este Cel Munificent, Cel Atotdarnic.

Dacă fiul celui decedat a murit în timpul vieţii tatălui şi a lăsat copii, ei vor moşteni partea tatălui lor, după cum a fost prescris în Cartea lui Dumnezeu. Moştenirea să se împartă fiecăruia dintre ei cu cea mai mare dreptate. Astfel s-au înălţat talazurile Oceanului Rostirii, aducând perlele legilor decretate de Domnul întregii omeniri.

Dacă cel decedat are copii minori, partea lor de moştenire trebuie dată în seama unui om de încredere, sau unei societăţi, pentru a fi investită în numele lor până la majorat, într-o afacere sau comerţ. Reprezentantului i se va atribui partea cuvenită din profitul acumulat, fiind în acest fel angajat.

Împărţirea averii se va face doar după ce Ḥuqúqu’lláh a fost plătit, toate datoriile achitate, cheltuielile funerare şi de înmormântare acoperite, şi toate pregătirile făcute astfel încât cel decedat să poată fi dus la locul său de odihnă cu demnitate şi onoare. Astfel a fost poruncit de Cel Ce este Domnul începutului şi al sfârşitului.

Spune: Aceasta este acea cunoaştere tăinuită ce nu se va schimba niciodată, dat fiind că începutul ei este cu nouă, simbolul care înseamnă Numele ascuns şi manifest, inviolabil şi inabordabil de înălţat. Cât priveşte ceea ce Noi am alocat copiilor, acesta este un dar conferit lor de Dumnezeu, pentru ca ei să aducă mulţumiri Domnului lor, Cel Plin de Compasiune, Cel Milostiv. Acestea, cu adevărat, sunt Legile lui Dumnezeu; nu le încălcaţi la imboldul dorinţelor voastre josnice şi egoiste. Respectaţi poruncile care v-au fost date de Cel Ce este Locul în Care Răsare Rostirea. Cei sinceri dintre slujitorii Săi vor privi preceptele exprimate de Dumnezeu ca pe Apa Vieţii pentru discipolii fiecărei credinţe şi ca Lampa înţelepciunii şi a providenţei pline de iubire pentru toţi locuitorii pământului şi ai cerului.

Domnul a poruncit ca în fiecare oraş să se întemeieze o Casă a Dreptăţii în care se vor întruni consilierii în numărul lui Bahá, iar dacă depăşesc acest număr nu are nici o importanţă. Ei trebuie să se considere ca şi cum ar intra în Curtea prezenţei lui Dumnezeu, Cel Înălţat, Cel Mai Înalt, şi ca şi cum L-ar privi pe Cel Ce este Cel Nevăzut. Se cuvine ca ei să fie reprezentanţii Celui Milostiv printre oameni şi să se privească precum păzitorii numiţi de Dumnezeu pentru toţi cei ce locuiesc pe pământ. Este de datoria lor să se sfătuiască împreună şi să ţină seama de interesele slujitorilor lui Dumnezeu, de dragul Său, aşa cum ţin seama de propriile lor interese, şi să aleagă ceea ce este cuvenit şi potrivit. Astfel Domnul Dumnezeul vostru v-a poruncit. Aveţi grijă ca nu cumva să daţi la o parte ceea ce este clar revelat în Tableta Sa. Temeţi-vă de Dumnezeu, o, cei care pricepeţi.

O, oameni ai lumii! Clădiţi case de adoraţie prin toate ţinuturile în numele Celui Ce este Domnul tuturor religiilor. Faceţi-le cât se poate de perfecte în lumea existenţei şi împodobiţi-le cu ceea ce este mai potrivit, nu cu imagini şi efigii. Apoi, cu bucurie şi fericire, aduceţi acolo laude Domnului vostru, Cel Mai Plin de Compasiune. Cu adevărat, prin pomenirea Sa ochiul se înseninează şi inima se umple de lumină.

Domnul a poruncit tuturor celor ce au posibilitatea, să facă pelerinaj la Casa sacră, şi le-a scutit pe femei de această obligaţie ca o milostivire din partea Sa. El, cu adevărat, este Cel Atotdarnic, Cel Mai Generos.

O, popor al lui Bahá! Este de datoria fiecăruia din voi să fiţi angajaţi într-o ocupaţie – cum ar fi un meşteşug, comerţ sau ceva asemănător. Noi am înălţat deţinerea unei astfel de munci la rang de slăvire a unicului Dumnezeu adevărat. Reflectaţi, o, oameni, la favoarea şi binecuvântările Domnului vostru, şi aduceţi-I mulţumiri seara şi dimineaţa. Nu vă pierdeţi timpul în inactivitate şi lene, ci ocupaţi-vă cu ceea ce vă va aduce beneficii vouă şi celorlalţi. Astfel a fost decretat în această Tabletă de la al cărei orizont a strălucit luceafărul înţelepciunii şi al rostirii. Oamenii cei mai demni de dispreţ în ochii lui Dumnezeu sunt cei care stau şi cerşesc. Ţineţi-vă strâns de coarda posibilităţilor şi puneţi-vă încrederea în Dumnezeu, Cel Ce Asigură toate mijloacele.

Sărutatul mâinii a fost interzis în Carte. Această practică este oprită de Dumnezeu, Domnul gloriei şi al poruncii. Nimănui nu-i este permis să caute absolvirea de păcate de la un alt suflet; căinţa să fie între voi şi Dumnezeu. El, cu adevărat, este Cel Îngăduitor, Cel Plin de Dărnicie, Cel Plin de Har, Cel Care îl absolvă pe cel ce se căieşte.

O, voi, slujitori ai Celui Milostiv! Ridicaţi-vă pentru a sluji Cauza lui Dumnezeu, în aşa fel încât îngrijorările şi amărăciunile provocate de cei care n-au crezut în Aurora Semnelor lui Dumnezeu să nu vă afecteze. La vremea când Făgăduiala a fost împlinită şi Cel Făgăduit manifestat, au apărut divergenţe între neamurile pământului şi fiecare popor şi-a urmat propriile sale fantezii şi închipuiri deşarte.

Printre oameni este acela care se aşează lângă sandale, la uşă, dar în inima lui râvneşte la locul de onoare. Spune: Ce fel de om eşti tu, o, vanitosule şi nechibzuitule, care vrei să pari altfel decât eşti? Şi tot printre oameni este acela care pretinde că posedă cunoaşterea lăuntrică, ba chiar o cunoaştere şi mai profundă ascunsă în acea cunoaştere. Spune: Ceea ce vorbeşti e fals! Pe Dumnezeu! Ceea ce tu posezi nu este decât pleava pe care Noi ţi-am lăsat-o aşa cum oasele sunt lăsate câinilor. Pe dreptatea unicului Dumnezeu adevărat! De-ar fi ca un om să spele picioarele întregii omeniri, şi chiar dacă l-ar slăvi pe Dumnezeu în păduri, în văi şi munţi, pe dealuri înalte şi piscuri semeţe, dacă n-ar exista o stâncă sau un copac şi nici un petec de pământ care să nu fi fost martor al adoraţiei lui – totuşi, dacă parfumul bunului Meu plac nu ar veni dinspre el, faptele lui n-ar fi niciodată acceptabile în faţa lui Dumnezeu. Astfel a fost decretat de Cel Ce este Domnul tuturor. De câte ori nu s-a izolat un om pe tărâmurile Indiei, şi-a refuzat lucrurile pe care Dumnezeu le-a decretat ca legiuite, şi-a impus austerităţi şi mortificări, şi totuşi Dumnezeu, Revelatorul Versetelor, nu Şi-a amintit de el. Nu faceţi astfel încât faptele voastre să devină momeli cu care să prindeţi în capcană obiectul aspiraţiei voastre, şi nu vă privaţi de acest Ultim Obiectiv la care au râvnit mereu toţi cei care au ajuns aproape de Dumnezeu. Spune: Însăşi viaţa tuturor faptelor este bunul Meu plac, şi toate lucrurile depind de acceptarea Mea. Citiţi Tabletele pentru a putea cunoaşte ce a fost intenţionat în Cărţile lui Dumnezeu, Cel Atotglorios, Cel în Veci Plin de Dărnicie. Cel care ajunge la dragostea Mea are dreptul la un tron de aur, pentru a sta pe el cu onoare deasupra întregii lumi; cel care este lipsit de ea, chiar dacă ar sta în colb, colbul ar căuta refugiu la Dumnezeu, Domnul tuturor Religiilor.

Oricine ar pretinde că este purtătorul unei Revelaţii directe de la Dumnezeu, înainte de trecerea unui mileniu întreg, este în mod sigur un impostor şi un mincinos. Îl rugăm pe Dumnezeu să binevoiască să-l ajute să retracteze şi să respingă o asemenea pretenţie. Dacă se va căi, Dumnezeu îl va ierta negreşit. Dacă, însă, va stărui în greşeala lui, Dumnezeu, cu siguranţă, va trimite pe cineva care-l va trata fără cruţare. Cumplit, într-adevăr, este Dumnezeu când pedepseşte! Oricine interpretează acest verset altfel decât reiese din tâlcul său vădit este lipsit de Spiritul lui Dumnezeu şi de îndurarea Sa care cuprinde toate lucrurile create. Temeţi-vă de Dumnezeu, şi nu urmaţi închipuirile voastre deşarte. Nu, ci mai degrabă urmaţi porunca Domnului vostru, Cel Atotputernic, Cel Atotînţelept. Nu va trece mult şi voci zgomotoase se vor ridica în cele mai multe ţări. Fereşte-te de ele, o, poporul Meu şi nu urma pe cei nedrepţi şi haini. La aceasta s-a referit avertismentul Nostru dat vouă atunci când locuiam în Irak, apoi mai târziu, în Ţara Misterului, iar acum din acest Loc plin de Splendoare.

Nu vă pierdeţi nădejdea, o, popoare ale lumii, când luceafărul frumuseţii Mele va apune, şi cerul tabernacolului Meu va fi ascuns ochilor voştri. Ridicaţi-vă pentru a promova Cauza Mea şi pentru a înălţa Cuvântul Meu printre oameni. Suntem cu voi întotdeauna, şi vă vom întări prin forţa adevărului. Noi suntem cu adevărat atotputernic. Oricine M-a recunoscut se va ridica şi Mă va sluji cu o asemenea hotărâre încât puterile pământului şi ale cerului nu vor fi în stare să învingă ţelul lui.

Popoarele lumii dorm adânc. De-ar fi să se trezească din amorţeala lor, ele s-ar grăbi pline de zel să ajungă la Dumnezeu, Cel Atotcunoscător, Cel Atotînţelept. Ele s-ar lepăda de tot ce au, chiar dacă toate comorile pământului ar fi ale lor, pentru ca Domnul lor să-Şi amintească de ele chiar de ar fi să le adreseze fie şi numai un singur cuvânt. Astfel sunt indicaţiile date vouă de Cel Ce deţine cunoaşterea lucrurilor tăinuite, într-o Tabletă pe care ochiul creaţiei n-a văzut-o, şi nerevelată nimănui decât propriului Său Sine, Ocrotitorul omnipotent al tuturor lumilor. Atât de tulburate sunt ele, în beţia dorinţelor lor păcătoase, încât sunt neputincioase să-L recunoască pe Domnul a tot ce există, al Cărui glas strigă cu putere de pretutindeni: „Nu există nici un alt Dumnezeu în afară de Mine, Cel Puternic, Cel Atotînţelept.”

Spune: Nu vă bucuraţi de lucrurile pe care le aveţi; în seara aceasta ele sunt ale voastre; mâine vor fi ale altora. Astfel vă previne Cel Ce este Cel Atotcunoscător, Cel Atotinformat. Spune: Puteţi voi oare pretinde că ceea ce este al vostru este sigur sau de durată? Nu! Pe Mine Însumi, Cel Atotmilostiv, nu puteţi, de-aţi fi dintre cei ce judecă cu dreptate. Zilele vieţii voastre zboară asemenea vântului, şi tot fastul şi gloria voastră se vor spulbera aşa cum a pierit fastul şi gloria celor dinaintea voastră. Reflectaţi, o, oameni! Ce s-a ales din zilele voastre trecute, din secolele pierdute? Fericite zilele care au fost consacrate pomenirii lui Dumnezeu, şi binecuvântate orele care au fost petrecute în lauda Celui Ce este Cel Atotînţelept. Pe viaţa Mea! Nici fastul puterii, nici averea celor bogaţi, nici chiar ascendenţa celor fără Dumnezeu nu vor dura. Totul va pieri, la un cuvânt rostit de El. El, cu adevărat, este Cel Preaplin de Forţă, Cel Care Impune Toate, Cel Atotputernic. Ce avantaj există în lucrurile lumeşti pe care oamenii le posedă? Ceea ce ar fi fost spre binele lor, ei au neglijat complet. Nu peste mult timp, se vor trezi din amorţeala lor, şi vor descoperi că nu mai sunt în stare să dobândească ceea ce le-a scăpat în zilele Domnului lor, Cel Atotputernic, Cel Atotlăudat. De ar şti aceasta, ar renunţa la tot, numai pentru ca numele lor să fie menţionate înaintea tronului Său. Ei, cu adevărat, se numără printre cei morţi.

Printre oameni este acela pe care învăţătura lui l-a făcut mândru, şi care s-a lipsit prin aceasta de a recunoaşte Numele Meu, Cel de Sine Stătător; acela care, atunci când aude paşi în urma lui, creşte mai mult în propria lui stimă decât Nimrod. Spune: O, cel respins! Care este acum sălaşul lui? Pe Dumnezeu, este focul cel mai de jos. Spune: O, adunare de clerici! Nu auziţi voi oare glasul pătrunzător al Penei Mele Cele Mai Înălţate? Nu vedeţi voi acest Soare care străluceşte cu o splendoare sclipitoare deasupra Orizontului Atotglorios? Cât timp veţi mai slăvi idolii patimilor voastre păcătoase? Uitaţi de închipuirile voastre deşarte, şi întoarceţi-vă faţa spre Dumnezeu, Domnul vostru Ce Durează în Veci.

Donaţiile pentru scopuri caritabile revin lui Dumnezeu, Revelatorul Semnelor. Nimeni nu are dreptul să dispună de ele fără a avea îngăduinţă de la Cel Care este Locul în Care Răsare Revelaţia. După El, această autoritate va trece asupra lui Aghṣán, şi după ei asupra Casei Dreptăţii – dacă va fi instaurată în lume până atunci – pentru a folosi aceste donaţii spre binele Locurilor ce au fost preamărite în Cauza aceasta, şi pentru tot ce le-a fost impus de către Cel Ce este Dumnezeul puterii şi al forţei. Altfel, donaţiile vor reveni poporului lui Bahá care nu vorbeşte decât cu îngăduinţa Sa şi nu judecă decât potrivit celor decretate de Dumnezeu în această Tabletă – iată, ei sunt apărătorii victoriei între cer şi pământ – pentru ca ei să le folosească aşa cum a fost hotărât în Carte de Dumnezeu, Cel Puternic, Cel Darnic.

Nu vă plângeţi în ceasurile voastre de încercări, şi nici nu vă bucuraţi în aceasta; căutaţi Calea de Mijloc, care este pomenirea Mea în vremuri de nenorociri şi cugetaţi la ceea ce s-ar putea abate asupra voastră în viitor. Astfel vă face cunoscut Cel Ce este Cel Omniscient, Cel Ce este ştiutor.

Nu vă radeţi capetele; Dumnezeu le-a împodobit cu păr, iar în aceasta sunt semne de la Domnul creaţiei pentru cei ce cugetă asupra cerinţelor naturii. El este cu adevărat Dumnezeul tăriei şi al înţelepciunii. Cu toate acestea, nu se cuvine să vă lăsaţi părul să treacă dincolo de limita urechilor. Astfel a fost decretat de către Cel Ce este Domnul tuturor lumilor.

Exilul şi închisoarea sunt decretate pentru hoţ, iar la a treia abatere, aşezaţi-i un semn deasupra sprâncenei pentru ca, astfel identificat, să nu fie acceptat în oraşele lui Dumnezeu şi în ţările Sale. Luaţi seama ca nu cumva din compasiune, să neglijaţi îndeplinirea statutelor religiei lui Dumnezeu; faceţi ce v-a fost poruncit de Cel Ce este plin de compasiune şi milostiv. Noi vă şcolim cu nuiaua înţelepciunii şi a legilor, precum tatăl care îşi educă fiul, şi asta numai pentru ocrotirea propriului vostru sine şi pentru elevarea rangului vostru. Pe viaţa Mea, de aţi descoperi ceea ce Noi am dorit pentru voi atunci când v-am revelat legile Noastre sfinte, v-aţi oferi înseşi sufletele voastre pentru această sacră, această puternică şi cea mai înălţată Credinţă.

Oricine doreşte să folosească vase de argint şi de aur are libertatea să o facă. Luaţi seama ca, atunci când luaţi masa împreună, să nu vă băgaţi mâinile în conţinutul castroanelor şi farfuriilor. Adoptaţi purtări care sunt considerate rafinate. El, cu adevărat, doreşte să vadă la voi purtările locuitorilor Paradisului din puternica şi cea mai sublimă Împărăţie a Sa. Respectaţi rafinamentul în orice împrejurare, pentru ca ochii voştri să fie feriţi să privească ce este respingător atât pentru voi înşivă, cât şi pentru locuitorii Paradisului. Dacă, la un moment dat, cineva se îndepărtează de acest rafinament, fapta lui va fi considerată o nerozie; totuşi dacă va avea un motiv bine întemeiat, Dumnezeu îl va ierta. El, într-adevăr, este Cel Plin de Har, Cel Mai Darnic.

Cel Ce este Locul în Care Răsare Cauza lui Dumnezeu nu are parteneri în Cea Mai Măreaţă Infailibilitate. El este Cel Care, în împărăţia creaţiei, este Manifestarea lui „El face după cum voieşte”. Dumnezeu Şi-a rezervat această distincţie pentru propriul Său Sine, şi a hotărât să nu împărtăşească cu nimeni această treaptă sublimă şi transcendentă. Acesta este Decretul lui Dumnezeu, ascuns până acum sub vălul misterului de nepătruns. Noi l-am dezvăluit în această Revelaţie, şi prin aceasta am sfâşiat vălurile acelora care nu au reuşit să recunoască ceea ce Cartea lui Dumnezeu a exprimat şi care au fost socotiţi printre cei nepăsători.

Fiecărui tată i s-a impus educaţia fiului şi fiicei în arta cititului şi a scrisului şi în tot ce a fost stabilit în Tableta Sfântă. Oamenii de Încredere trebuie să ia de la cel care se leapădă de ce i-a fost poruncit, ce este necesar pentru educaţia copiilor dacă este bogat, iar dacă nu e bogat, chestiunea revine Casei Dreptăţii. Cu adevărat Noi am făcut din aceasta un adăpost pentru cei săraci şi nevoiaşi. Cel care-şi creşte fiul sau fiul altuia, este ca şi cum ar creşte pe fiul Meu; asupra sa odihnească gloria Mea, bunătatea Mea plină de iubire, milostivirea Mea, care au cuprins lumea.

Dumnezeu a impus ca fiecare bărbat sau femeie adulteră să plătească o amendă Casei Dreptăţii: nouă mithqáli de aur, iar suma va fi dublată dacă abaterea se repetă. Aceasta este pedeapsa pe care Cel Ce este Domnul Numelor le-a desemnat-o în această lume; iar în cea viitoare a hotărât pentru ei un chin umilitor. Dacă cineva a comis un păcat, se cuvine să se căiască pentru el şi să se întoarcă spre Domnul său. El, cu adevărat, acordă iertarea oricui doreşte El, şi nimeni nu are dreptul să ceară socoteală despre ceea ce este pe placul Său de a hotărî. El este, într-adevăr, Cel În Veci Iertător, Cel Atotputernic, Cel Atotlăudat.

Aveţi grijă ca nu cumva să fiţi împiedicaţi de vălurile gloriei să vă împărtăşiţi din apele cristaline ale acestei Fântâni vii. Apucaţi potirul mântuirii la acest început de zi în numele Celui Ce face să mijească zorile, şi beţi din plin spre lauda Celui Ce este Cel Atotglorios, Cel Incomparabil.

Am făcut legitim pentru voi să ascultaţi muzică şi cântece. Dar, luaţi aminte, ca ascultatul muzicii să nu vă facă să depăşiţi măsura bunei-cuviinţe şi a demnităţii. Bucuria voastră să fie bucuria născută din Numele Meu Cel Mai Măreţ, un Nume ce aduce încântare inimii, şi umple de extaz mintea tuturor celor ce s-au apropiat de Dumnezeu. Noi, cu adevărat, am făcut din muzică o scară pentru sufletele voastre, un mijloc prin care să fie ridicate către tărâmul din înalturi; nu faceţi, aşadar, din ea aripi ale sinelui şi ale patimilor. Într-adevăr, Nouă ne repugnă să vă vedem număraţi printre cei nerozi.

Am decretat ca a treia parte din toate amenzile să revină Casei Dreptăţii şi-i sfătuim pe membrii săi să respecte dreptatea cea mai curată, pentru a putea cheltui ceea ce s-a acumulat astfel pentru scopurile impuse de Cel Ce este Cel Atotcunoscător, Cel Atotînţelept. O, voi, Oameni ai Dreptăţii! Fiţi voi, în împărăţia lui Dumnezeu, păstori ai oilor Sale şi păziţi-le de lupii prădători care au apărut în chip prefăcut, ca pe proprii voştri fii. Astfel vă îndeamnă Sfetnicul, Cel Credincios.

Dacă se vor ivi divergenţe între voi, indiferent asupra cărui subiect, aduceţi problema în faţa lui Dumnezeu, cât Soarele încă mai străluceşte deasupra orizontului acestui Cer, iar când El a apus, adresaţi-vă către ceea ce a fost trimis de El din înălţimi. Acest lucru este, într-adevăr, suficient pentru popoarele lumii. Spune: Fie ca inimile voastre să nu fie tulburate, o, oameni, atunci când gloria Prezenţei Mele vă va fi retrasă, iar oceanul rostirii Mele se va potoli. În prezenţa Mea printre voi este o înţelepciune, iar în absenţa Mea este o alta, de nepătruns pentru nimeni în afară de Dumnezeu, Cel Incomparabil, Cel Atotcunoscător. Cu adevărat, Noi vă privim de pe tărâmul slavei Noastre, şi vom ajuta pe oricine se va ridica pentru triumful Cauzei Noastre, cu oştirile Adunării din înalturi şi cu o ceată dintre îngerii Noştri preferaţi.

O, popoare ale lumii! Dumnezeu, Adevărul Etern, Îmi este martor că şuvoaie de apă proaspătă, lin curgătoare, au izvorât din stâncă prin dulceaţa cuvintelor rostite de Domnul vostru, Cel Neconstrâns; şi voi încă sunteţi adormiţi. Lepădaţi-vă de tot ce posedaţi şi, pe aripile detaşării, avântaţi-vă dincolo de toate lucrurile create. Astfel vă porunceşte Domnul creaţiei, Care prin mişcarea Penei Sale a revoluţionat sufletul omenirii.

Ştiţi voi din ce înălţimi vă cheamă Domnul vostru, Cel Atotglorios? Credeţi că aţi recunoscut Pana prin care Domnul vostru, Domnul tuturor Numelor, vă porunceşte vouă? Pe viaţa Mea, nu! De aţi fi cunoscut aceasta, aţi fi renunţat la lume, şi v-aţi fi grăbit din toată inima să ajungeţi în prezenţa Celui Multiubit. Spiritele voastre ar fi fost atât de transportate de Cuvântul Său încât Lumea Mai Mare s-ar fi cutremurat – şi cu atât mai mult această lume mică şi neînsemnată! Astfel au curs şuvoaiele mărinimiei Mele din cerul bunătăţii Mele pline de iubire, ca un semn al harului Meu, pentru ca voi să puteţi fi dintre cei recunoscători.

Pedepsele pentru rănirea sau lovirea unei persoane depind de gravitatea rănirii; pentru fiecare grad al rănirii Domnul Judecăţii a prescris o anumită indemnizaţie. El este, într-adevăr, Orânduitorul, Cel Puternic, Cel Mai Înălţat. Vom stabili, dacă aceasta va fi Voinţa Noastră, măsura cuvenită a plăţilor respective – aceasta este o făgăduială din partea Noastră, şi El, cu adevărat, este Paznicul promisiunii Sale, Cel Cunoscător al tuturor lucrurilor.

Cu adevărat, vi s-a impus să oferiţi o sărbătoare, o dată pe lună, chiar dacă ar fi servită numai apă; căci intenţia lui Dumnezeu este să lege inimile laolaltă atât prin mijloace pământeşti, cât şi prin mijloace cereşti.

Feriţi-vă ca nu cumva dorinţele trupeşti şi înclinaţiile corupte să nască divizări printre voi. Fiţi asemenea degetelor unei singure mâini, asemeni membrelor unui singur trup. Astfel vă sfătuieşte Pana Revelaţiei, dacă sunteţi dintre cei ce cred.

Cugetaţi la îndurarea lui Dumnezeu şi la darurile Sale. El vă impune numai ceea ce este spre binele vostru, deşi El Însuşi se poate lipsi de toate făpturile. Faptele voastre rele nu Ne pot dăuna niciodată, nici lucrările voastre bune nu Ne sunt de nici un folos. Noi vă chemăm numai şi numai de dragul lui Dumnezeu. Orice om înţelegător şi cu putere de pătrundere va mărturisi acest lucru.

Când vânaţi cu animale sau păsări de pradă, invocaţi numele lui Dumnezeu când le trimiteţi în urmărirea vânatului; căci atunci orice vor prinde va fi legiuit pentru voi, chiar dacă va fi mort. El, cu adevărat, este Cel Omniscient, Cel Atotinformat. Luaţi aminte, însă, să nu vânaţi prea mult. Mergeţi pe cărarea dreptăţii şi echităţii în toate privinţele. Aşa vă porunceşte Cel Ce este Locul în Care Răsare Revelaţia, de-aţi putea măcar înţelege.

Dumnezeu v-a poruncit să arătaţi prietenie plină de bunătate rudelor Mele, dar El nu le-a acordat nici un drept asupra proprietăţii altora. El, cu adevărat, Îşi este de ajuns, deasupra oricărei nevoi a creaturilor Sale.

Dacă cineva ar distruge în mod intenţionat o casă dându-i foc, să fie ars şi el; dacă cineva ia viaţa altuia în mod deliberat, să fie şi el condamnat la moarte. Ţineţi-vă de preceptele lui Dumnezeu cu toată tăria şi forţa, şi renunţaţi la căile celui ignorant. Dacă îi veţi condamna pe incendiator şi pe ucigaş la închisoare pe viaţă, acest lucru este îngăduit, potrivit clauzelor Cărţii. El, cu adevărat, are puterea de a orândui după cum Îi place.

Dumnezeu v-a prescris căsătoria. Feriţi-vă de a lua mai mult de două neveste. Cine se mulţumeşte cu o singură parteneră dintre servitoarele lui Dumnezeu, atât el, cât şi ea, vor trăi în linişte. Iar cel ce angajează o menajeră, să se poarte cu ea cum se cuvine. Aceasta este hotărârea care, cu adevăr şi dreptate, a fost consemnată de Pana Revelaţiei. Căsătoriţi-vă, o, oameni, pentru ca să daţi naştere celui care va pomeni Numele Meu printre slujitorii Mei. Aceasta este porunca Mea către voi; ţineţi-vă strâns de ea ca un ajutor pentru voi înşivă.

O, oameni ai lumii! Nu urmaţi impulsurile sinelui, căci el vă îndeamnă cu insistenţă la imoralitate şi la pofte trupeşti; urmaţi-L, mai degrabă, pe Cel Ce este Posesorul tuturor lucrurilor create, Care vă porunceşte să daţi dovadă de pietate, şi să manifestaţi temere de Dumnezeu. El, într-adevăr, este independent de toate creaturile Sale. Luaţi aminte să nu stârniţi tulburare în ţară după ce s-a instaurat ordinea. Oricine acţionează în felul acesta nu este dintre ai Noştri, şi Noi l-am părăsit. Aşa este porunca ce a fost, prin puterea adevărului, manifestată din cerul Revelaţiei.

A fost stabilit în Bayán că pentru căsătorie este necesar consimţământul ambelor părţi. Dorind să stabilim dragostea, unitatea şi armonia printre slujitorii Noştri, Noi am condiţionat-o, odată ce dorinţa cuplului este cunoscută, de permisiunea părinţilor, ca să nu se ivească duşmănie şi ranchiună printre ei. Şi prin aceasta Noi avem şi alte scopuri. Astfel a fost poruncită învăţătura Noastră.

Nici o căsătorie nu poate fi contractată fără plata unei zestre, care a fost fixată pentru locuitorii oraşelor la nouăsprezece mithqáli de aur pur, iar pentru cei ce locuiesc la sate, la aceeaşi sumă în argint. Celui care doreşte să crească suma, îi este interzis să depăşească limita de nouăzeci şi cinci de mithqáli. Astfel a fost scrisă porunca cu maiestate şi putere. Dacă se mulţumeşte, totuşi, cu o sumă mai mică, va fi mai bine pentru el potrivit Cărţii. Dumnezeu, într-adevăr, îmbogăţeşte pe cine doreşte El atât prin mijloace cereşti, cât şi prin mijloace pământeşti, şi El, cu adevărat, are putere asupra tuturor lucrurilor create.

A fost decretat de Dumnezeu că, dacă vreunul din slujitorii Săi intenţionează să călătorească, el trebuie să fixeze soţiei lui un termen până la care se va întoarce. Dacă se-ntoarce la termenul stabilit el va fi ascultat de poruncile Domnului său şi va fi socotit de Pana poruncii Sale printre cei drepţi; altfel, dacă există motive întemeiate pentru întârzierea sa, el trebuie să-şi informeze soţia şi să se străduiască pe cât îi stă în putinţă să se întoarcă la ea. Dacă nici unul dintre acestea nu vor avea loc, se cuvine ca ea să aştepte timp de nouă luni, după care nu mai există nici o piedică să-şi găsească alt soţ; dar dacă va aştepta mai mult, Dumnezeu, într-adevăr, iubeşte pe acele femei şi pe acei bărbaţi care dau dovadă de răbdare. Ascultaţi de poruncile Mele, şi nu mergeţi pe căile celor nelegiuiţi, cei care în Tableta Sfântă a lui Dumnezeu au fost socotiţi păcătoşi. Dacă, în răstimpul perioadei ei de aşteptare, va primi o veste de la soţul ei, ea trebuie să aleagă calea cea mai demnă de laudă. El, cu adevărat, doreşte ca între slujitorii şi servitoarele Sale să domnească pacea; fiţi cu băgare de seamă să nu faceţi absolut nimic care să provoace neînţelegeri între voi. Astfel a fost stabilit decretul şi făgăduiala a fost îndeplinită. Dacă, însă, va primi vestea morţii sau uciderii bărbatului ei, şi vestea va fi confirmată de o sursă de informare, sau prin mărturia a doi martori drepţi, se cuvine să rămână singură; apoi, după trecerea numărului de luni stabilite, ea e liberă să aleagă calea ce-i convine. Aşa este ordinul Celui Care este putenic şi plin de forţă în porunca Sa.

Dacă se va ivi vreun resentiment sau antipatie între soţ şi soţie, el nu trebuie să divorţeze de ea, ci să aştepte cu răbdare un an întreg pentru ca, poate, parfumul afecţiunii să se reînnoiască între ei. Dacă, la sfârşitul acestei perioade, dragostea lor n-a revenit, le este îngăduit să divorţeze. Înţelepciunea lui Dumnezeu, cu adevărat, a cuprins toate lucrurile. Domnul a interzis, într-o Tabletă înscrisă de Pana Poruncii Sale, practica în vigoare în trecut de care voi vă foloseaţi după ce aţi divorţat de trei ori de o femeie. Acest lucru El l-a făcut ca o mărinimie din partea Sa, pentru ca să vă puteţi număra printre cei recunoscători. Cel ce a divorţat de soţia lui, se poate recăsători cu ea după trecerea fiecărei luni, dacă există afecţiune şi consimţământ reciproc, atâta timp cât ea nu s-a căsătorit cu un alt bărbat. Dacă s-a măritat din nou, atunci, prin această nouă căsătorie este confirmată despărţirea şi problema e lămurită, în afară de cazul limpede în care împrejurările se schimbă. Aşa a fost decretul înscris cu maiestate în această glorioasă Tabletă de Cel Ce este Locul în Care Răsare Frumuseţea.

Dacă soţia îl acompaniază pe soţ într-o călătorie, şi se ivesc divergenţe între ei pe drum, i se cere să-i asigure banii de cheltuială necesari pentru un an întreg şi, fie s-o ducă înapoi de unde au plecat, fie s-o încredinţeze, împreună cu toate cele necesare călătoriei, unui om de nădejde care s-o însoţească până acasă. Domnul tău, cu adevărat, orânduieşte după cum Îi place, în virtutea unei suveranităţi care pune în umbră popoarele lumii.

Dacă trebuie să se divorţeze de o femeie ca urmare a unui adulter dovedit, ea nu va primi întreţinerea în perioada de aşteptare. Astfel a strălucit Luceafărul poruncii Noastre pe cerul dreptăţii. Într-adevăr, Domnul iubeşte unirea şi armonia şi urăşte despărţirea şi divorţul. Trăiţi unii cu alţii, o, oameni, în fericire şi bucurie. Pe viaţa Mea! Toate cele ce se află pe pământ vor pieri, pe când faptele bune vor dura; pentru adevărul cuvintelor Mele Dumnezeu Însuşi aduce mărturie. Aplanaţi conflictele voastre, o, slujitorii Mei; iar apoi luaţi seama la avertismentele Penei Noastre de Glorie şi nu-i urmaţi pe cei trufaşi şi îndărătnici.

Luaţi aminte ca nu cumva lumea să vă ademenească, aşa cum i-a ademenit pe cei dinaintea voastră! Respectaţi statutele şi preceptele Domnului vostru şi mergeţi pe această Cale ce-a fost aşternută dinaintea voastră cu adevăr şi dreptate. Cei ce ocolesc nedreptatea şi greşeala, şi aleg virtutea, sunt, în ochii unicului Dumnezeu adevărat, printre creaturile Sale cele mai alese; numele lor sunt preamărite de Adunările tărâmurilor de sus, şi de cei ce locuiesc în acest Tabernacol care a fost ridicat în numele lui Dumnezeu.

Vă este interzis să faceţi comerţ cu sclavi, fie bărbaţi, fie femei. Nu trebuie ca cel ce este el însuşi un slujitor să cumpere un alt slujitor al lui Dumnezeu, iar acest lucru a fost interzis în Tableta Lui Sfântă. Astfel, prin mila Lui, porunca a fost consemnată de către Pana dreptăţii. Fie ca nici un om să nu se înalţe pe sine deasupra altuia; toţi sunt doar robi în faţa Domnului, şi toţi exemplifică adevărul că nu există nici un alt Dumnezeu în afară de El. El, cu adevărat, este Cel Atotînţelept, a Cărui înţelepciune cuprinde toate lucrurile.

Împodobiţi-vă cu veşmântul faptelor bune. Acela ale cărui fapte sunt plăcute înaintea lui Dumnezeu face parte cu siguranţă din poporul lui Bahá şi este pomenit înaintea tronului Său. Ajutaţi-L pe Domnul întregii creaţii cu fapte ale dreptăţii, precum şi prin înţelepciune şi rostire. Astfel, într-adevăr, vi s-a poruncit în cele mai multe dintre Tablete de către Cel Ce este Cel Atotmilostiv. El, cu adevărat, este conştient de ceea ce Eu spun. Fie ca niciunul să nu se certe cu celălalt, şi nici un suflet să nu ucidă un alt suflet; aceasta, cu adevărat, v-a fost interzis în Cartea care a stat ascunsă în Tabernacolul gloriei. Cum! L-aţi ucide voi pe acela pe care Dumnezeu l-a însufleţit, pe care El l-a înzestrat cu spirit printr-o suflare a Sa? Cumplită ar fi atunci încălcarea voastră în faţa tronului Său! Temeţi-vă de Dumnezeu, şi nu ridicaţi mâna nedreptăţii şi a oprimării pentru a distruge ceea ce El Însuşi a creat; nu, ci mergeţi pe calea lui Dumnezeu, Cel Adevărat. De îndată ce oştirile adevăratei cunoaşteri au apărut, purtând stindardele rostirii Divine, triburile celor habotnici au fost puse pe fugă, cu excepţia celor ce au voit să bea din şuvoiul vieţii veşnice într-un Paradis creat de suflarea Celui Atotglorios.

Dumnezeu a decretat, ca semn al milostivirii Sale faţă de creaturile Sale, că sămânţa bărbătească nu este impură. Aduceţi-I mulţumiri cu bucurie şi fericire, şi nu mergeţi pe urmele acelora care sunt departe de Locul în Care Răsare apropierea Sa. Ridicaţi-vă, în orice împrejurări, pentru a aduce servicii Cauzei, căci Dumnezeu vă va ajuta în mod sigur prin puterea suveranităţii Sale care pune în umbră toate lumile. Croiţi-vă drum pe calea rafinamentului cu o asemenea tenacitate încât să nu se vadă nici o urmă de murdărie pe hainele voastre. Aceasta este instrucţiunea Celui Ce este sanctificat mai presus de orice rafinament. Cel ce nu va putea respecta această normă, din motive întemeiate, nu va avea vină. Dumnezeu, cu adevărat, este Cel Iertător, Cel Milostiv. Spălaţi orice lucru murdar cu apă care nu este alterată din cele trei puncte de vedere; luaţi seama să nu folosiţi apa alterată prin expunerea la aer sau la alt agent. Fiţi esenţa însăşi a curăţeniei printre oameni. Aceasta, într-adevăr, este ceea ce Domnul vostru, Cel Incomparabil, Cel Atotînţelept, doreşte pentru voi.

De asemenea, Dumnezeu, ca o bunătate din partea prezenţei Sale, a abolit noţiunea de „impuritate”, prin care diferite lucruri şi popoare au fost considerate impure. El, cu siguranţă, este Cel în Veci Iertător, Cel Mai Generos. Cu adevărat, toate lucrurile create au fost cufundate în marea purificării atunci când, în acea primă zi de Riḍván, Noi am revărsat asupra întregii creaţii splendoarea celor mai pline de excelenţă Nume ale Noastre şi a celor mai înălţate Atribute ale Noastre. Acesta, într-adevăr, este un semn al providenţei Mele pline de iubire, care a cuprins toate lumile. Întovărăşiţi-vă deci cu adepţii tuturor religiilor, şi proclamaţi Cauza Domnului vostru, Cel Mai Plin de Compasiune; aceasta este însăşi coroana faptelor, dacă sunteţi dintre acei ce înţeleg.

Dumnezeu v-a impus să păstraţi cea mai desăvârşită curăţenie, astfel încât să spălaţi tot ce e murdar de praf, fără a mai vorbi de murdăria întărită şi de alte murdării similare. Temeţi-vă de El, şi fiţi dintre cei puri. Dacă veşmântul cuiva este în mod vizibil murdar, rugăciunile sale nu vor urca la Dumnezeu, iar Adunările cereşti îşi vor întoarce faţa de la el. Folosiţi apă de trandafiri şi parfumuri pure; aceasta, într-adevăr, este ce a iubit Dumnezeu de la începutul care n-are început, pentru ca voi să răspândiţi ceea ce doreşte Domnul vostru, Cel Incomparabil, Cel Atotînţelept.

Dumnezeu v-a eliberat de porunca dată în Bayán cu privire la distrugerea cărţilor. V-am îngăduit să citiţi despre acele ştiinţe care vă sunt de folos, nu cele ce sfârşesc în discuţii fără rost; aceasta e mai bine pentru voi, dacă aţi fi dintre cei ce înţeleg.

O, regi ai pământului! Cel Ce este Domnul suveran al tuturor a venit. Împărăţia este a lui Dumnezeu, Ocrotitorul omnipotent, Cel de Sine Stătător. Nu-L slăviţi decât pe Dumnezeu, şi, cu inimi radioase, ridicaţi-vă feţele spre Domnul vostru, Domnul tuturor Numelor. Aceasta este o Revelaţie cu care nimic din cele ce posedaţi nu se poate compara, de-aţi şti acest lucru.

Vedem că vă bucuraţi de ceea ce aţi agonisit pentru alţii, iar pe voi v-aţi izolat de lumile pe care nimic nu le poate recunoaşte înafară de Tableta Mea păzită. Comorile pe care le-aţi adunat v-au îndepărtat de ţelul vostru suprem. Acest lucru nu se cuvine să îl faceţi, o, de-aţi înţelege. Spălaţi-vă inimile de orice pângăriri pământeşti, şi grăbiţi-vă să intraţi în Împărăţia Domnului vostru, Creatorul cerului şi al pământului, Cel Care a făcut ca pământul să se cutremure şi ca toate popoarele lui să se vaiete, cu excepţia celor ce au renunţat la toate lucrurile şi s-au ţinut de ceea ce Tableta Tăinuită a orânduit.

Aceasta este Ziua în care Cel Ce a vorbit cu Dumnezeu a ajuns la lumina Celui Străvechi, şi a sorbit apele pure ale reunirii din această Cupă care a făcut ca mările să iasă din matcă. Spune: Pe unicul Dumnezeu adevărat! Sinaiul se roteşte în jurul Aurorei Revelaţiei, în timp ce din înălţimile Împărăţiei Glasul Spiritului lui Dumnezeu se aude proclamând: „Ridicaţi-vă, voi, cei mândri ai pământului, şi grăbiţi-vă către El.” Carmelul, în această zi, s-a grăbit cu adoraţie plină de dorinţă să ajungă la curtea Sa, în timp ce din inima Sionului vine strigătul: „Făgăduiala a fost împlinită. Ceea ce a fost vestit în Scrierea sfântă a lui Dumnezeu, Cel Mai Înălţat, Cel Atotputernic, Cel Preaiubit, este manifestat.”

O, regi ai pământului! Cea Mai Măreaţă Lege a fost revelată în acest Loc, această scenă a splendorii transcendente. Fiecare lucru ascuns a fost adus la lumină în virtutea Voinţei Orânduitorului Suprem, Cel Ce a vestit Ceasul din Urmă, prin Care Luna a fost despicată, şi fiecare decret irevocabil a fost lămurit.

Voi sunteţi doar vasali, o, regi ai pământului! Cel Ce este Regele Regilor a apărut, înveşmântat în cea mai minunată glorie a Sa, şi vă cheamă la El, Ajutorul în Primejdie, Cel de Sine Stătător. Luaţi aminte ca nu cumva trufia să vă împiedice să recunoaşteţi Sursa Revelaţiei, ca nu cumva cele lumeşti să vă despartă, asemenea unui văl, de El, Cel Ce este Creatorul cerului. Ridicaţi-vă, şi slujiţi-L pe Cel Ce este Dorinţa tuturor naţiunilor, Care v-a creat printr-un cuvânt al Său, şi a orânduit ca voi să fiţi, pentru totdeauna, emblemele suveranităţii Sale.

Pe dreptatea lui Dumnezeu! Nu este dorinţa Noastră să punem mâna pe împărăţiile voastre. Misiunea Noastră este de a cuceri şi stăpâni inimile oamenilor. Asupra lor sunt îndreptaţi ochii lui Bahá. Către aceasta mărturiseşte Împărăţia Numelor, de-aţi putea măcar înţelege. Oricine Îl urmează pe Domnul său va renunţa la lume şi la tot ce există în ea; cu cât mai mare, atunci, trebuie să fie detaşarea Celui Ce deţine un rang atât de august! Părăsiţi-vă palatele şi grăbiţi-vă să obţineţi îngăduinţa de a intra în Împărăţia Lui. Acest lucru, într-adevăr, vă va fi de folos atât în lumea aceasta, cât şi în cea viitoare. Către aceasta mărturiseşte Domnul vostru din tărâmurile din înalturi, de-aţi fi dintre cei care ştiu.

Cât de mare va fi beatitudinea ce-l aşteaptă pe regele care se va ridica să ajute Cauza Mea în Împărăţia Mea, care se va detaşa de orice în afară de Mine! Un asemenea rege se numără printre însoţitorii Arcăi Purpurii – Arca pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru poporul lui Bahá. Toţi trebuie să slăvească numele lui, trebuie să respecte rangul lui şi să-l ajute să descuie oraşele cu cheile Numelui Meu, Ocrotitorul omnipotent al tuturor celor ce sălăşluiesc în împărăţiile vizibile şi invizibile. Un astfel de rege este ochiul adevărat al omenirii, podoaba luminoasă pe fruntea creaţiei, izvorul de binecuvântări pentru întreaga lume. Jertfiţi-vă, o, popor al lui Bahá, pe voi, ba mai mult, viaţa voastră pentru a-l ajuta.

O, împărat al Austriei! Cel ce este Aurora Luminii lui Dumnezeu se afla în închisoarea de la ‘Akká atunci când tu ai pornit la drum pentru a vizita Moscheea Aqṣá. Tu ai trecut pe lângă El, şi nu ai întrebat de Acela Prin Care orice casă este înălţată şi orice poartă semeaţă este descuiată. Noi, într-adevăr, am făcut din ea un loc spre care lumea să se întoarcă, pentru a Mă putea pomeni, şi totuşi tu L-ai respins pe Cel Ce este Obiectul acestei pomeniri, atunci când a apărut cu Împărăţia lui Dumnezeu, Domnul Tău şi Domnul lumilor. Noi am fost întotdeauna cu tine, şi te-am văzut agăţat de Ramură şi nepăsător faţă de Rădăcină. Domnul tău, cu adevărat, este martor al spuselor Mele. Am fost întristaţi văzând că te roteşti în jurul Numelui Nostru, fără să fii conştient de Noi, deşi Ne aflam în faţa ta. Deschide ochii, ca să poţi privi această Viziune glorioasă, şi să-L recunoşti pe Cel pe Care îl invoci în timpul zilei şi în timpul nopţii, şi priveşte Lumina care străluceşte deasupra acestui Orizont luminos.

Spune: O, rege al Berlinului! Dă ascultare Glasului care strigă din acest Templu vădit: „Cu adevărat, nu există nici un alt Dumnezeu în afară de Mine, Cel Ce Durează în Veci, Cel De Neasemuit, Cel Străvechi.” Ia seama ca trufia să nu te împiedice să recunoşti Aurora Revelaţiei Divine, ca dorinţele lumeşti să nu te despartă, asemenea unui văl, de Domnul Tronului de sus şi al pământului de dedesubt. Astfel te povăţuieşte Pana Celui Mai Înalt. El, cu adevărat, este Cel Mai Plin de Har, Cel Atotdarnic. Îţi aminteşti de acela* a cărui putere o întrecea pe a ta, şi al cărui rang îl întrecea pe al tău. Unde este el? Unde s-au dus toate lucrurile pe care le poseda? Ascultă de avertismentul dat şi nu fi dintre cei care dorm adânc. El este acela care a aruncat Tableta lui Dumnezeu atunci când i-am făcut cunoscut ce am îndurat Noi din partea oştirilor tiraniei. De aceea, nenorocirile s-au abătut asupra lui din toate părţile, şi praful şi pulberea s-au ales de el. Meditează profund, o, rege, la el, şi la toţi cei care, asemeni ţie, au cucerit oraşe şi au domnit asupra oamenilor. Cel Atotmilostiv i-a scos din palatele lor şi i-a dus în mormintele lor. Fii avertizat, şi fii dintre cei ce reflectează.

Noi nu am cerut nimic de la voi. De dragul lui Dumnezeu Noi, cu adevărat, vă sfătuim, şi vom fi răbdători aşa cum am fost răbdători atunci când s-au abătut asupra Noastră ceea ce aţi pus voi la cale, o, adunare de regi!

Ascultaţi, o, conducători ai Americii şi preşedinţi ai republicilor ei, trilurile Porumbelului de pe Ramura Eternităţii: „Nu există nici un alt Dumnezeu în afară de Mine, Cel în Veci Dăinuitor, Cel Iertător, Cel Atotdarnic”. Împodobiţi templul stăpânirii cu podoaba dreptăţii şi temerii de Dumnezeu, iar capul său cu coroana pomenirii Domnului vostru, Creatorul cerurilor. Astfel vă sfătuieşte Cel Ce este Aurora Numelor, după cum i-a poruncit Cel Ce este Cel Atotcunoscător, Cel Atotînţelept. Cel Făgăduit a apărut cu acest Rang slăvit, şi toate făpturile, văzute şi nevăzute s-au bucurat. Folosiţi-vă de Ziua lui Dumnezeu. Cu adevărat, să-L întâlniţi pe El înseamnă ceva mai bun decât tot ce există sub soare, de-aţi şti acest lucru. O, adunare de conducători! Daţi ascultare celor ce v-au fost evocate de Aurora Grandorii: „Cu adevărat, nu există nici un alt Dumnezeu în afară de Mine, Domnul Rostirii, Cel Atotcunoscător”. Ajutaţi-l pe cel lovit cu mâinile dreptăţii, şi zdrobiţi-l pe opresorul care prosperă cu toiagul învăţăturilor Domnului vostru, Orânduitorul, Cel Atotînţelept.

O, locuitori ai Constantinopolului! Priviţi, din mijlocul vostru auzim ţipătul lugubru al bufniţei. Oare sunteţi stăpâniţi de beţia patimilor sau aţi căzut în nepăsare? O, Loc situat pe malurile a două mări! Tronul tiraniei, a fost, cu adevărat, stabilit pe meleagurile tale şi flacăra urii s-a aprins în sânul tău într-o asemenea măsură încât Adunarea din înalturi şi cei care se rotesc în jurul Tronului Înălţat au bocit şi au jelit. Vedem în tine pe cel nerod stăpânind asupra celui înţelept, iar întunericul, lăudându-se în faţa luminii. Tu eşti într-adevăr plin de trufie. Oare splendoarea ta exterioară te-a făcut îngâmfat? Pe Cel Ce este Domnul omenirii! Aceasta va pieri curând, iar fiicele şi văduvele tale şi toate neamurile care sălăşluiesc înăuntrul tău se vor jelui. Iată ce îţi face cunoscut Cel Atotcunoscător, Cel Atotînţelept.

O, maluri ale Rinului! V-am văzut acoperite de sânge, deoarece sabia pedepsei a fost trasă împotriva voastră; iar aceasta se va mai întâmpla o dată. Şi auzim vaietele Berlinului, chiar dacă astăzi străluceşte în glorie.

Nu lăsa nimic să te-ntristeze, o, Ţară a lui Ṭá†, căci Dumnezeu te-a ales să fii sursa de bucurie a întregii omeniri. El, dacă va fi Voia Lui, va binecuvânta tronul tău cu unul ce va domni cu dreptate, care va aduna laolaltă turma lui Dumnezeu pe care lupii au risipit-o. Un astfel de conducător, îşi va întoarce faţa cu bucurie şi veselie, şi va acorda ocrotirea sa poporului lui Bahá. El este într-adevăr în ochii lui Dumnezeu asemenea unei pietre preţioase printre oameni. Cu el va rămâne întotdeauna gloria lui Dumnezeu precum şi gloria tuturor celor ce sălăşluiesc în împărăţia revelaţiei Sale.

Sărbătoreşte cu mare bucurie, căci Dumnezeu a făcut din tine „Aurora luminii Sale” dat fiind că înăuntrul tău s-a născut Manifestarea Gloriei Sale. Fii bucuros că ţi s-a conferit acest nume – un nume prin care Luceafărul harului şi-a revărsat splendoarea, şi prin care şi cerul şi pământul au fost luminate.

Nu va trece mult şi starea de lucruri dinăuntrul tău va fi schimbată, şi frâiele puterii vor cădea în mâinile poporului. Cu adevărat, Domnul Tău este Cel Atotcunoscător. Autoritatea Sa îmbrăţişează toate lucrurile. Fii asigurat de favoarea plină de har a Domnului tău. Ochiul bunătăţii Sale pline de iubire va fi veşnic îndreptat spre tine. Se apropie ziua când agitaţia ta se va preschimba în pace şi linişte. Astfel s-a decretat în minunata Carte.

O, ţară a lui Khá!‡ Auzim venind dinspre tine glasul eroilor, ridicat în slăvirea Domnului lor, Cel Atotposesor, Cel Mai Înălţat. Binecuvântată fie ziua în care stindardele Numelor divine vor fi înălţate în împărăţia creaţiei în Numele Meu, Cel Atotglorios. În acea zi cel credincios se va bucura de biruinţa lui Dumnezeu, iar necredinciosul va jeli.

Nimeni nu trebuie să intre în conflict cu cei ce exercită autoritatea asupra poporului; lăsaţi-le lor ceea ce este al lor, iar voi îndreptaţi-vă atenţia spre inimile oamenilor.

O, Cel Mai Puternic Ocean! Împrăştie asupra naţiunilor ceea ce Ţi-a fost încredinţat de Cel Ce este Suveranul Eternităţii şi împodobeşte templele tuturor locuitorilor pământului cu veşmântul legilor Sale prin care toate inimile se vor bucura şi toţi ochii se vor lumina.

Dacă cineva va obţine o sută de mithqáli de aur, nouăsprezece mithqáli vor fi ai lui Dumnezeu şi trebuie să-I fie daţi Lui, Plăsmuitorul pământului şi al cerului. Băgaţi de seamă, o, oameni, să nu vă lipsiţi de o binefacere atât de măreaţă. Acest lucru vi l-am poruncit, deşi putem foarte uşor să ne lipsim de voi şi de toţi cei ce sunt în cer şi pe pământ; în aceasta sunt cuprinse foloase şi înţelepciuni dincolo de puterea de înţelegere a oricui în afară de Dumnezeu, Cel Omniscient, Cel Atotinformat. Spune: Prin aceste mijloace El a dorit să purifice ceea ce posedaţi şi să vă permită să vă apropiaţi de acele ranguri pe care nimeni nu le poate înţelege, în afară de cei pe care Dumnezeu i-a ales să înţeleagă. El, într-adevăr, este Binefăcătorul, Cel Plin de Har, Cel Darnic. O, oameni! Nu vă comportaţi neloial cu Dreptul lui Dumnezeu, şi nici nu dispuneţi de el fără îngăduinţa Lui. Aşa a fost stabilită porunca Sa în Tabletele sfinte şi în această Carte înălţată. Cel ce se poartă neloial cu Dumnezeu se va lovi el însuşi, pe bună dreptate, de neloialitate; acela, însă, care procedează în conformitate cu cele hotărâte de Dumnezeu, va primi o binecuvântare din cerul mărinimiei Domnului său, Cel Plin de Har, Dătătorul, Cel Generos, Cel Străvechi. El, într-adevăr, a dorit pentru voi ceea ce încă se află dincolo de cunoaşterea voastră, dar care vă va fi cunoscut atunci când, după această viaţă trecătoare, sufletele voastre se vor înălţa spre ceruri iar zădărniciile bucuriilor voastre pământeşti nu vor mai fi. Astfel vă admonestează Cel în a Cărui posesie se află Tableta Păzită.

Diferite petiţii au fost aduse în faţa tronului Nostru din partea credincioşilor, referitoare la legile lui Dumnezeu, Domnul celor văzute şi nevăzute, Domnul tuturor lumilor. Am revelat, în consecinţă, această Tabletă Sfântă şi am îmbrăcat-o cu mantia Legii Sale pentru ca oamenii să reuşească să păzească poruncile Domnului lor. Cereri similare Ne-au fost adresate de mai multe ori în trecut dar, în înţelepciunea Noastră, Ne-am înfrânat Pana până ce, în ultimele zile, ne-au parvenit scrisori de la un număr de prieteni, cărora le-am transmis, prin puterea adevărului, un răspuns care să însufleţească inimile oamenilor.

Spune: O, conducători religioşi! Nu cântăriţi Cartea lui Dumnezeu potrivit normelor şi cunoştinţelor curente printre voi, căci Cartea însăşi este Balanţa infailibilă hotărâtă pentru oameni. Cu această cea mai perfectă Balanţă trebuie cântărite toate bunurile stăpânite de popoarele şi neamurile pământului, iar măsura greutăţii lor trebuie socotită potrivit propriului etalon, de-aţi cunoaşte acest lucru.

100

Ochiul bunătăţii Mele pline de iubire plânge cu lacrimi amare peste voi, pentru că nu L-aţi recunoscut pe Cel Pe Care L-aţi chemat zi şi noapte, dimineaţa şi seara. Înaintaţi, o, oameni, cu feţele albe ca zăpada şi cu inimile radioase, spre Locul purpuriu şi binecuvântat, de unde Sadratu’l-Muntahá strigă: „Cu adevărat, nu există alt Dumnezeu în afară de Mine, Ocrotitorul Omnipotent, Cel de Sine Stătător!”

101

O, voi, conducători religioşi! Care dintre voi se poate măsura cu Mine în ce priveşte viziunea şi introspecţia? Unde poate fi găsit acela care îndrăzneşte să afirme că este egalul Meu în ce priveşte rostirea şi înţelepciunea? Nu, pe Domnul Meu, Cel Atotmilostiv! Toate pe pământ vor trece; iar aceasta este faţa Domnului vostru, a Celui Atotputernic, Cel Mult Iubit.

102

Noi am decretat, o, oameni, că scopul ultim şi cel mai înalt al oricărei învăţături este recunoaşterea Celui Care este Obiectul oricărei cunoaşteri; şi iată, voi aţi permis ca învăţătura voastră să vă despartă, ca un văl, de Cel Ce este Aurora Luminii prin care orice lucru ascuns a fost revelat. De-aţi putea descoperi sursa de unde splendoarea acestei rostiri este răspândită, v-aţi lepăda de popoarele lumii şi de tot ce posedă ele şi v-aţi apropia de acest cel mai binecuvântat Scaun al gloriei.

103

Spune: Acesta, într-adevăr, este cerul în care este păstrată Cartea-Mamă, de-aţi putea pricepe acest lucru. El este Cel Care a făcut ca Stânca să strige, şi Rugul Aprins să-şi înalţe glasul, pe Muntele ce se ridică deasupra Ţării Sfinte şi să proclame: „Împărăţia este a lui Dumnezeu, Domnul suprem al tuturor, Cel Preaplin de Forţă, Cel Iubitor!”

104

Noi n-am fost la nici o şcoală, şi nici n-am citit vreuna din dizertaţiile voastre. Plecaţi-vă urechea pentru a asculta cuvintele acestui Om fără carte, cuvinte prin care vă cheamă la Dumnezeu, Cel în Veci Dăinuitor. Aceasta este mai bine pentru voi decât toate comorile pământului, de aţi putea pricepe.

105

Oricine va interpreta ceea ce a fost trimis din cerul Revelaţiei, şi va altera semnificaţia evidentă, cu adevărat, este unul dintre cei ce pervertesc Cuvântul Sublim al lui Dumnezeu şi este dintre cei pierduţi în Cartea Clară.

106

Vi s-a impus să vă tăiaţi unghiile, să faceţi baie în fiecare săptămână astfel încât apa să vă acopere trupul, şi să vă spălaţi cu ceea ce aţi folosit şi în trecut. Aveţi grijă ca nu cumva, din neglijenţă, să nu respectaţi ceea ce v-a fost prescris de către El Care este Cel Incomparabil, Cel Plin de Har. Cufundaţi-vă în apă curată; nu vă este permis să vă îmbăiaţi în apa care a mai fost folosită. Nu vă apropiaţi de bazinele publice ale băilor persane; cine îşi va îndrepta paşii spre asemenea băi va simţi mirosul fetid înainte de a intra. Ocoliţi-le, o, oameni şi nu fiţi dintre aceia care acceptă în mod ruşinos astfel de locuri dezgustătoare. Într-adevăr, ele sunt ca nişte haznale murdare şi contaminate, de-aţi fi dintre cei ce înţeleg. Evitaţi de asemenea bazinele urât mirositoare din curţile caselor persane, şi fiţi dintre cei puri şi curaţi. Cu adevărat, Noi dorim să vă vedem ca manifestări ale paradisului pe pământ, astfel încât să răspândiţi o asemenea mireasmă care să bucure inimile aleşilor lui Dumnezeu. Dacă cel ce se spală, în loc să intre în apă, se spală turnându-şi apa pe trup, va fi mai bine pentru el şi-l va scuti de obligaţia imersiunii corporale. Domnul, cu adevărat, a vrut, ca o mărinimie din partea prezenţei Sale, să vă facă viaţa mai uşoară ca să fiţi dintre cei într-adevăr recunoscători.

107

Vă este interzis să vă căsătoriţi cu soţiile tatălui vostru. Ne îndepărtăm, cutremuraţi de ruşine, de la a trata subiectul băieţilor. Temeţi-vă de Cel Milostiv, o, voi, popoare ale lumii! Nu faceţi ceea ce vă este interzis în Tableta Noastră Sfântă, şi nu fiţi dintre cei ce rătăcesc fără rost în pustiul dorinţelor lor.

108

Nimănui nu îi este îngăduit să murmure versete sacre în faţa oamenilor mergând pe stradă sau în pieţe publice; mai degrabă, dacă vrea să-L mărească pe Domnul, se cuvine să facă acest lucru în locuri construite anume pentru un asemenea scop, ori în propria lui casă. Iată ce înseamnă o mai mare sinceritate şi evlavie. Astfel a strălucit soarele poruncii Noastre deasupra orizontului rostirii Noastre. Binecuvântaţi, fie, cei ce ascultă de porunca Noastră.

109

Fiecărui om i s-a impus să facă un testament. Testatorul trebuie să pună, în fruntea acestui document, ca o podoabă, Cel Mai Măreţ Nume, ca dovadă a unicităţii lui Dumnezeu la Aurora Revelaţiei Sale, şi să menţioneze, după voia sa, ceea ce este demn de laudă, astfel încât aceasta să fie o mărturie pentru el în împărăţia Revelaţiei şi a Creaţiei şi o comoară pentru Domnul său, Ocrotitorul Suprem, Cel Credincios.

110

Toate Sărbătorile şi-au atins desăvârşirea în cele două Cele Mai Mari Festivaluri şi în celelalte două Festivaluri care cad în zilele gemene – primul din Cele Mai Mari Festivaluri fiind acele zile în care Cel Atotmilostiv a revărsat asupra întregii creaţii gloria sclipitoare a celor mai pline de excelenţă Nume ale Sale şi a celor mai înălţate Atribute ale Sale, iar al doilea fiind ziua în care Noi L-am ridicat pe Cel Care a adus omenirii vestea cea bună a acestui Nume, prin care morţii au fost înviaţi şi toţi cei din ceruri şi de pe pământ au fost adunaţi laolaltă. Astfel a fost decretat de Cel Ce este Orânduitorul, Cel Omniscient.

111

Fericit cel ce intră în prima zi a lunii Bahá, ziua pe care Dumnezeu a consacrat-o acestui Măreţ Nume. Şi binecuvântat fie cel ce dovedeşte în această zi darurile pe care Dumnezeu i le-a conferit; el, într-adevăr, este unul dintre aceia care se arată recunoscători lui Dumnezeu prin fapte care arată munificenţa Domnului ce a cuprins toate lumile. Spune: Această zi, cu adevărat, este încununarea tuturor lunilor şi sursa lor, ziua în care suflul de viaţă pluteşte deasupra tuturor lucrurilor create. Mare este beatitudinea aceluia care o întâmpină cu fericire şi veselie. Mărturisim că el este, cu adevărat, dintre cei fericiţi.

112

Spune: Cel Mai Măreţ Festival este, într-adevăr, Regele Festivalurilor. Amintiţi-vă, o, oameni, de darul pe care Dumnezeu vi l-a oferit. Eraţi cufundaţi în somn, şi iată! El v-a trezit prin adierea înviorătoare a Revelaţiei Sale, şi v-a făcut cunoscută Calea lui vădită şi neabătută.

113

Recurgeţi, în caz de boală, la medici competenţi; Noi nu am înlăturat folosirea mijloacelor materiale, mai degrabă le-am confirmat prin această Pană, din care Dumnezeu a făcut Locul în Care Răsare Cauza Sa luminoasă şi glorioasă.

114

Dumnezeu a impus în trecut fiecăruia dintre credincioşi datoria de a oferi tronului Nostru daruri preţioase din averea sa. Acum, ca dovadă a favorii Noastre pline de har, i-am absolvit de această obligaţie. El, cu adevărat, este Cel Mai Generos, Cel Atotdarnic.

115

Binecuvântat este acela care, în zori de zi, aţintindu-şi gândurile asupra lui Dumnezeu, ocupat cu pomenirea sa, şi implorându-i iertarea, îşi îndreaptă paşii spre Mashriqu’l-Adhkár şi, intrând acolo, se aşează în tăcere să asculte versetele lui Dumnezeu, Cel Suveran, Cel Puternic, Cel Atotlăudat. Spune: Mashriqu’l-Adhkár este oricare clădire care a fost înălţată în oraşe şi sate pentru celebrarea laudei Mele. Acesta este numele prin care ea a fost desemnată în faţa tronului gloriei, de-aţi fi dintre cei ce înţeleg.

116

Cei care recită versetele Celui Atotmilostiv, cu intonaţiile cele mai melodioase, vor descoperi în ele ceva cu care suveranitatea pământului şi a cerului nu se va putea compara niciodată. Din ele vor inspira mireasma divină a lumilor Mele – lumi pe care astăzi nimeni nu le poate discerne decât acei ce au fost înzestraţi cu viziune prin această sublimă, această minunată Revelaţie. Spune: Aceste versete atrag suflete pure spre acele lumi spirituale care nu pot fi exprimate nici în cuvinte, şi nici comunicate prin aluzii. Binecuvântaţi fie cei ce dau ascultare.

117

Ajutaţi-i, o, poporul Meu, pe slujitorii Mei aleşi care s-au ridicat să Mă menţioneze printre creaturile Mele şi să înalţe cuvântul Meu pe întreg domeniul Meu. Aceştia, cu adevărat, sunt stelele cerului providenţei Mele pline de iubire şi lămpile călăuzirii Mele pentru întreaga omenire. Dar acela ale cărui cuvinte contrazic ceea ce a fost trimis în Tabletele Mele Sfinte nu este dintre ai Mei. Aveţi grijă ca nu cumva să mergeţi pe urmele vreunui prefăcut lipsit de pietate. Aceste Tablete sunt înfrumuseţate cu pecetea Celui Ce face zorile să apară, Cel Ce îşi înalţă glasul între cer şi pământ. Apucaţi acest Mâner Sigur şi această Coardă a puterii Mele şi a Cauzei Mele inatacabile.

118

Domnul a acordat permisiunea oricui doreşte acest lucru, să înveţe diferitele limbi ale lumii, ca să poată răspândi Mesajul Cauzei lui Dumnezeu prin Orient şi Occident, să vorbească despre El neamurilor şi popoarelor lumii, în aşa fel încât inimile să se însufleţească, iar osul putred să reînvie.

119

Este inadmisibil ca omul, care a fost înzestrat cu raţiune, să consume ceea ce îl lipseşte de ea. Nu, mai degrabă se cuvine să se comporte într-un fel demn de treapta lui umană, şi nu potrivit slăbiciunilor unui suflet nepăsător şi şovăitor.

120

Împodobiţi-vă capetele cu ghirlandele încrederii şi ale fidelităţii, inimile cu veşmântul temerii de Dumnezeu, limbile cu adevărul absolut, trupurile cu straiele civilităţii. Acestea sunt într-adevăr podoabele potrivite pentru templul omenesc, dacă sunteţi dintre cei ce cugetă. Apucă, o, tu, popor al lui Bahá, pe calea servituţii faţă de Dumnezeu, Cel Adevărat, căci prin aceasta rangul vostru va fi făcut cunoscut, numele voastre vor fi scrise şi păstrate, poziţiile voastre ridicate, iar amintirea voastră înălţată în Tableta Păstrată. Păziţi-vă ca nu cumva locuitorii pământului să vă împiedice să ajungeţi la această poziţie glorificată şi înălţată. Astfel v-am sfătuit în cele mai multe dintre Epistolele Noastre iar acum şi în această Sfântă Tabletă a Noastră, asupra căreia a radiat Luceafărul Legilor Domnului, Dumnezeul vostru, Cel Plin de Forţă, Cel Atotînţelept.

121

Când oceanul prezenţei Mele s-a retras, iar Cartea Revelaţiei Mele s-a sfârşit, întoarceţi-vă feţele spre Cel Ce a fost hotărât de Dumnezeu şi care a ieşit din Rădăcina Străveche.

122

Gândiţi-vă la micimea minţii oamenilor. Ei doresc ceea ce este spre răul lor, şi leapădă ceea ce le este de folos. Ei sunt, într-adevăr, dintre cei rătăciţi. Întâlnim unii oameni ce doresc libertatea, şi se mândresc cu acest lucru. Aceşti oameni se află în abisurile ignoranţei.

123

Libertatea trebuie că, în cele din urmă, va duce la răzvrătire, ale cărei flăcări nimeni nu le poate stinge. Astfel vă previne Socotitorul, Cel Atotcunoscător. Aflaţi că întruchiparea libertăţii şi simbolul ei este animalul. Omul se cuvine să se supună acelor constrângeri care îl protejează de propria lui ignoranţă şi-l apără de răufăcător. Libertatea îl face pe om să încalce limitele bunei-cuviinţe, şi să nu respecte demnitatea treptei sale. Ea îl coboară la nivelul unei depravări şi răutăţi extreme.

124

Consideră-i pe oameni ca fiind o turmă de oi care are nevoie de un păstor pentru a le apăra. Acesta este, desigur, adevărul, un adevăr neîndoielnic. Noi aprobăm libertatea în anumite împrejurări, şi refuzăm s-o sancţionăm în altele. Noi, cu adevărat, suntem Cel Atotcunoscător.

125

Spune: Adevărata libertate constă în supunerea omului faţă de poruncile Mele, oricât de puţin aţi şti. Dacă oamenii ar respecta ceea ce le-am trimis din Cerul Revelaţiei, ei, fără îndoială, ar ajunge la libertatea desăvârşită. Ferice de omul care a priceput Scopul lui Dumnezeu în tot ce a revelat El din Cerul Voinţei Sale, care a pătruns toate lucrurile create. Spune: Acea libertate care vă este de folos, nu o puteţi găsi nicăieri altundeva decât în servitutea deplină faţă de Dumnezeu, Adevărul Etern. Cine a gustat din dulceaţa ei, va refuza s-o schimbe chiar pe toată stăpânirea cerului şi a pământului.

126

În Bayán vi s-a interzis să Ne puneţi întrebări. Domnul v-a eliberat acum de această interdicţie, ca să fiţi liberi să întrebaţi ceea ce aveţi de întrebat, dar nu întrebări fără rost ca cele pe care obişnuiau să le pună oamenii în trecut. Temeţi-vă de Dumnezeu, şi fiţi dintre cei drepţi! Întrebaţi ceea ce este spre folosul vostru în Cauza lui Dumnezeu şi a stăpânirii Sale, căci portalurile compasiunii sale tandre au fost deschise tuturor celor care locuiesc în cer şi pe pământ.

127

Numărul lunilor unui an, stabilit în Cartea lui Dumnezeu, este nouăsprezece. Dintre acestea, cea dintâi a fost împodobită cu acest Nume care pune în umbră întreaga creaţie.

128

Domnul a decretat ca morţii să fie înmormântaţi în sicrie de cristal, din piatră tare, rezistentă, sau din lemn durabil şi fin, iar pe degete să li se pună inele gravate. El, într-adevăr, este Orânduitorul Suprem, Cel înştiinţat de toate.

129

Inscripţia pe aceste inele, pentru bărbaţi, să fie următoarea: „Lui Dumnezeu îi aparţine tot ce este în ceruri şi pe pământ, şi orice este între ele, şi El, cu adevărat, are cunoştinţă de toate lucrurile”; iar pentru femei: „Lui Dumnezeu îi aparţine stăpânirea asupra cerurilor şi pământului şi orice este între ele, şi El, cu adevărat, este potent peste toate lucrurile.” Acestea sunt versetele care au fost revelate în trecut, dar iată, că Punctul Bayánului acum cheamă, exclamând, „O, Preaiubitul lumilor! Revelează în locul lor asemenea cuvinte care să facă să adie mireasma favorilor Tale pline de har asupra întregii omeniri. Am vestit tuturor că un singur cuvânt al Tău întrece tot ce a fost trimis pe pământ în Bayán. Tu, într-adevăr, ai puterea să faci ceea ce îţi place. Nu-i lipsi pe slujitorii Tăi de darurile copleşitoare ale oceanului milei Tale! Tu, cu adevărat, eşti Cel al Cărui har este infinit.” Iată, că am auzit chemarea Sa, şi-i împlinim vrerea. El, cu adevărat, este Cel Preaiubit, Cel Ce Răspunde rugăciunilor. Dacă următorul verset, trimis acum pe pământ de Dumnezeu, va fi gravat pe inelul de înmormântare, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, va fi mai bine pentru ei; Noi, fără îndoială, suntem Orânduitorul Suprem: „Am venit de la Dumnezeu, şi mă întorc la El, detaşat de toate în afară de El, ţinându-mă strâns de Numele Său, Cel Milostiv, Cel Plin de Compasiune.” Astfel alege Domnul pe cine vrea El pentru o mărinimie din partea prezenţei Sale. El este, în realitate, Dumnezeul puterii şi al forţei.

130

Domnul a mai decretat, ca cel decedat să fie înfăşurat în cinci pânze de mătase sau de bumbac. Pentru cei cu mijloace limitate o singură pânză, din oricare dintre aceste ţesături, va fi de-ajuns. Astfel a fost poruncit de Cel Ce este Cel Atotcunoscător, Cel Atotinformat. Vă este interzis să transportaţi corpul celui decedat la o distanţă mai mare de o oră de drum faţă de oraş; mai degrabă să fie înmormântat cu fericire şi seninătate, într-un loc din apropiere.

131

Dumnezeu a abrogat restricţiile privitoare la călătorii, impuse de Bayán. El, într-adevăr, este Cel Neconstrâns; El face ceea ce doreşte şi porunceşte orice vrea.

132

O, popoare ale lumii! Daţi ascultare chemării Celui Ce este Domnul Numelor, care din locuinţa Sa din Cea Mai Măreaţă Închisoare, proclamă pentru voi: „Cu adevărat, nu există alt Dumnezeu în afară de Mine, Cel Plin De Forţă, Cel Puternic, Cel Ce Subordonează Totul, Cel Mai Înălţat, Cel Omniscient, Cel Atotînţelept”. Într-adevăr, nu există alt Dumnezeu în afară de El, Domnitorul Omnipotent al lumilor. Dacă ar fi voia Lui, El ar putea, printr-un singur cuvânt al prezenţei Sale, lua în stăpânire întreaga omenire. Feriţi-vă de a şovăi să acceptaţi această Cauză – o Cauză în faţa căreia Adunarea din înalturi şi locuitorii Oraşelor Numelor s-au plecat. Temeţi-vă de Dumnezeu, şi nu fiţi dintre cei despărţiţi de El ca printr-un văl. Ardeţi vălurile cu focul dragostei Mele, şi risipiţi negura închipuirilor vane prin puterea acestui Nume prin care Noi am supus întreaga creaţie.

133

Ridicaţi-vă şi cinstiţi cele două Case din Locurile Sfinte Îngemănate, precum şi celelalte lăcaşuri în care a fost întemeiat tronul Domnului vostru, Cel Atotmilostiv. Aşa vă porunceşte Domnul fiecărei inimi înţelegătoare.

134

Fiţi atenţi ca nu cumva grijile şi preocupările acestei lumi să vă împiedice să respectaţi ceea ce a poruncit Cel Ce este Cel Puternic, Cel Credincios. Fiţi întruchiparea unei astfel de statornicii în mijlocul oamenilor încât să nu vă lăsaţi îndepărtaţi de Dumnezeu din cauza îndoielilor acelora care n-au crezut în El atunci când s-a manifestat, învestit cu o suveranitate puternică. Fiţi atenţi ca nu cumva vreun lucru înscris în Carte să vă împiedice de a da ascultare Cărţii Vii, care proclamă adevărul: „Cu adevărat, nu există alt Dumnezeu în afară de Mine, Cel Mai Plin de Excelenţă, Cel Atotlăudat.” Priviţi-L cu ochiul echităţii pe Cel Ce a coborât din cerul voinţei şi forţei Divine şi nu fiţi dintre cei ce se poartă nedrept.

135

Amintiţi-vă de acele cuvinte care au ieşit, ca tribut adus acestei Revelaţii, din Pana Celui Ce a fost Crainicul Meu, şi gândiţi-vă la cele ce au uneltit opresorii în zilele Mele. Fără îndoială că ei se numără printre cei pierduţi. El a spus: „Dacă veţi ajunge în prezenţa Celui pe Care Noi Îl vom manifesta, rugaţi-L pe Dumnezeu ca, în mărinimia Lui, să vă acorde favoarea de a Se aşeza pe canapelele voastre, căci acest fapt în sine v-ar conferi o cinste fără seamăn, o cinste neîntrecută. Dacă va bea un pahar cu apă în casele voastre, aceasta ar avea consecinţe mai mari pentru voi decât dacă aţi oferi oricărui suflet, ba chiar oricărui lucru creat, însăşi apa vieţii. Luaţi aminte, o, voi, slujitorii Mei!”

136

Acestea sunt cuvintele cu care Precursorul Meu a preamărit Fiinţa Mea, o, de-aţi înţelege. Oricine cugetă la aceste versete, şi îşi dă seama ce perle tainice sunt cuprinse în ele, pe dreptatea lui Dumnezeu, va simţi mireasma Celui Atotmilostiv, adiind dinspre această Închisoare şi cu toată inima, şi plin de ardoare se va grăbi să ajungă la El şi nici oştirile pământului, nici cele ale cerului nu vor putea să-l întoarcă din calea sa. Spune: Aceasta este o Revelaţie în jurul căreia se roteşte fiecare dovadă şi mărturie. Iată ce a fost trimis pe pământ de Domnul vostru, Dumnezeul Milei, dacă sunteţi dintre cei ce judecă cu dreptate. Spune: Acesta este însuşi sufletul tuturor Scripturilor care a fost insuflat în Pana Celui Mai Înalt şi a făcut ca toate fiinţele create să fie încremenite de uimire, în afară de cele care au fost cucerite de adierea blândă a bunătăţii Mele pline de iubire şi de savoarea dulce a darurilor Mele care au cuprins întreaga creaţie.

137

O, popor al Bayánului! Teme-te de Cel Mai Milostiv şi cugetă la ce a revelat în alt pasaj. El a spus: „Qiblihul este, cu adevărat, Cel pe Care Dumnezeu Îl va manifesta; ori de câte ori se va mişca El, se va mişca şi Qiblihul, până ce va rămâne nemişcat.” Astfel a fost hotărât de Orânduitorul Suprem atunci când a vrut să menţioneze această Cea Mai Măreaţă Frumuseţe. Gândiţi-vă la aceasta, o, oameni, şi nu fiţi dintre cei ce rătăcesc nepăsători în pustiul erorii. Dacă, Îl respingeţi pe El, îndemnaţi de închipuirile voastre deşarte, înspre ce Qiblih vă veţi întoarce, o, adunare de nepăsători? Reflectaţi la acest verset şi judecaţi în mod drept în faţa lui Dumnezeu, pentru a reuşi să întrezăriţi perlele misterelor din oceanul care tălăzuieşte în Numele Meu, Cel Atotglorios, Cel Mai Înalt.

138

Fie ca nimeni, în această Zi, să nu se ţină cu tărie de altceva decât de ceea ce a fost făcut cunoscut în această Revelaţie. Acesta este decretul lui Dumnezeu, în vremuri trecute şi în cele ce vor veni, un decret cu care au fost împodobite Scripturile Mesagerilor din vechime. Aceasta este admonestarea Domnului, aşa a fost în trecut şi aşa va fi în viitor – o admonestare cu care a fost înfrumuseţată Cartea Vieţii, de-aţi pricepe. Aceasta este Porunca Domnului, în trecut şi în viitor, fiţi cu băgare de seamă ca nu cumva să alegeţi în locul ei ticăloşia şi înjosirea. Nimic nu vă va fi de folos în această Zi în afară de Dumnezeu, după cum nu există nici un refugiu decât la El, Cel Omniscient, Cel Atotînţelept. Oricine M-a cunoscut pe Mine, a cunoscut Ţelul oricărei dorinţe şi cine s-a îndreptat spre Mine, s-a îndreptat spre Obiectul întregii adoraţii. Astfel a fost stabilit în Carte, şi aşa a fost decretat de Dumnezeu, Domnul tuturor lumilor. A citi doar unul din versetele Revelaţiei Mele, este mai bine decât să citeşti cu atenţie Scripturile generaţiilor din trecut cât şi cele viitoare. Aceasta este Rostirea Celui Atotmilostiv, de-aţi avea urechi să auziţi! Spune: Aceasta este esenţa cunoaşterii, de-aţi înţelege.

139

Şi acum, gândiţi-vă la ce a fost revelat în alt pasaj, pentru ca poate astfel să renunţaţi la propriile voastre concepţii şi să vă întoarceţi faţa spre Dumnezeu, Domnul existenţei. El§ a spus: „Este potrivnic legii să vă căsătoriţi cu altcineva decât cu un credincios în Bayán. Dacă numai unul dintre soţi îmbrăţişează această Cauză, bunurile lui sau ale ei nu vor aparţine în mod legal celuilalt, până când nu se va converti şi acesta din urmă. Această lege, însă, va intra în vigoare abia după înălţarea Cauzei Celui pe Care Noi Îl vom manifesta cu adevărat, sau a ceea ce a fost deja manifestat în dreptate. Înainte de aceasta, sunteţi liberi să vă căsătoriţi cu cine vreţi pentru ca astfel să reuşiţi să înălţaţi Cauza lui Dumnezeu.” Astfel a cântat Privighetoarea cu melodie dulce pe creanga divină, în lauda Domnului ei, Cel Atotmilostiv. Bine de cei ce ascultă.

140

O, popor al Bayánului, te conjur pe Domnul tău, Dumnezeul milei, să priveşti cu un ochi nepărtinitor această rostire care a fost trimisă pe pământ prin puterea adevărului, şi să nu fii dintre aceia care, deşi văd mărturia lui Dumnezeu, o resping şi o neagă. Ei, într-adevăr, sunt cei ce cu siguranţă vor pieri. Punctul Bayánului a vorbit în mod lămurit în acest verset despre înălţarea Cauzei Mele înainte de propria Lui Cauză, către aceasta va mărturisi orice minte dreaptă şi înzestrată cu înţelegere. Aşa cum puteţi constata cu uşurinţă în această zi, înălţarea Sa este astfel încât nimeni n-o poate nega în afară de acei ai căror ochi sunt îmbătaţi de această viaţă muritoare şi pe care îi aşteaptă o pedeapsă umilitoare în viaţa viitoare.

141

Spune: Pe dreptatea lui Dumnezeu! Eu, cu adevărat, sunt Preaiubitul Său¶; iar în acest moment El ascultă aceste versete coborând din Cerul Revelaţiei şi jeleşte nedreptăţile pe care le-aţi înfăptuit în aceste zile. Temeţi-vă de Dumnezeu, şi nu vă însoţiţi cu agresorii. Spune: O, oameni, dacă alegeţi să nu credeţi în El**, cel puţin, nu vă ridicaţi împotriva Sa. Pe Dumnezeu! Îndeajuns de multe sunt adunările tiraniei care s-au aliat împotriva Sa!

142

Cu adevărat, El†† a revelat anumite legi, astfel încât, în această Dispensaţie, Pana Celui Mai Înalt să nu trebuiască să se mişte decât pentru glorificarea propriului Său Rang transcendent şi a Frumuseţii Sale cele mai strălucitoare. Din moment ce, însă, Noi am dorit să subliniem mărinimia Noastră către voi, am exprimat, prin puterea adevărului, aceste legi în mod clar, şi am îndulcit ceea ce Noi dorim ca voi să respectaţi. El, într-adevăr, este Cel Munificent, Cel Generos.

143

El‡‡ v-a făcut dinainte cunoscut ceea ce va fi rostit de această Auroră de înţelepciune Divină. El a spus, şi El vorbeşte adevărul: „El§§ este Acela Care va proclama în orice condiţii: «Cu adevărat, nu există nici un alt Dumnezeu în afară de Mine, Singurul, Cel Incomparabil, Cel Omniscient, Cel Atotinformat.»” Acesta este un rang pe care Dumnezeu l-a atribuit exclusiv acestei sublime, unice şi minunate Revelaţii. Este o dovadă a favorii Sale pline de dărnicie, dacă sunteţi dintre cei ce pricep, şi un semn al decretului Său irezistibil. Acesta este Cel Mai Măreţ Nume al Său, Cel Mai Înălţat Cuvânt al Său, şi Aurora Celor Mai Pline de Excelenţă Titluri ale Sale, de-aţi putea înţelege. Ba mai mult, prin El fiecare Izvor, fiecare Loc în Care Răsare călăuzirea Divină este manifestată. Reflectaţi, o, oameni, la ceea ce vi s-a trimis cu adevărat, pe pământ; cugetaţi la aceasta, şi nu fiţi dintre cei ce păcătuiesc.

144

Asociaţi-vă cu toate religiile în armonie şi cordialitate, astfel încât să inspire de la voi mireasma dulce a lui Dumnezeu. Fiţi atenţi ca nu cumva flacăra ignoranţei neroade din mijlocul oamenilor să vă copleşească. Toate lucrurile vin de la Dumnezeu şi la El se întorc. El este sursa tuturor lucrurilor şi în El toate lucrurile îşi găsesc sfârşitul.

145

Fiţi atenţi să nu intraţi într-o casă în lipsa proprietarului, ci numai cu permisiunea lui. Purtaţi-vă în mod cuviincios în orice împrejurare şi nu vă număraţi printre cei neînfrânaţi.

146

Vi s-a impus să vă purificaţi mijloacele de existenţă şi alte lucruri asemănătoare prin plata Zakátului. Aşa a fost prescris în această Tabletă înălţată de Cel Ce este Revelatorul versetelor. Noi vom stabili, dacă va fi voinţa şi scopul lui Dumnezeu, peste scurtă vreme la cât va fi evaluată această sumă. El, cu adevărat, expune tot ce doreşte în virtutea propriei Sale cunoaşteri, şi El, într-adevăr, este Cel Omniscient, Cel Atotînţelept.

147

Legea nu îngăduie cerşitul, şi este interzis să dai ceva celui care cerşeşte. Tuturor li s-a impus să-şi câştige existenţa, iar cât priveşte pe cei care nu sunt în stare să facă acest lucru, este de datoria Ajutoarelor lui Dumnezeu şi a celor bogaţi să aibă grijă de ei. Respectaţi statutele şi învăţăturile lui Dumnezeu; mai mult, păziţi-le ca pe ochii din cap, şi nu fiţi dintre cei ce suferă pierderi grave.

148

Vi s-a interzis în Cartea lui Dumnezeu să vă angajaţi în certuri şi conflicte, să loviţi pe cineva sau să comiteţi alte acte similare prin care inimile şi sufletele să fie întristate. O amendă de nouăsprezece mithqáli de aur a fost prescrisă în trecut de Cel Ce este Domnul întregii omeniri pentru oricine ar cauza tristeţe altcuiva; dar în această Dispensaţie, El v-a absolvit de ea îndemnându-vă doar să vă purtaţi cu justeţe şi pietate. Aceasta este porunca pe care a impus-o asupra voastră în această Tabletă splendidă. Nu doriţi altora ceea ce nu vă doriţi vouă înşivă; temeţi-vă de Dumnezeu, şi nu fiţi dintre cei mândri. Aţi fost cu toţii creaţi din apă, şi în ţărână vă veţi întoarce. Reflectaţi la sfârşitul care vă aşteaptă, şi nu mergeţi pe căile opresorilor. Daţi ascultare versetelor lui Dumnezeu pe care Cel Ce este Lotusul sacru vi le recită. Ele sunt cu siguranţă balanţa infailibilă, stabilită de Dumnezeu, Domnul acestei lumi şi a celei viitoare. Prin ele sufletul omului este făcut să-şi ia zborul spre Aurora Revelaţiei, şi inima oricărui credincios adevărat este inundată de lumină. În acest fel sunt legile pe care Dumnezeu vi le-a impus, în acest fel sunt poruncile pe care vi le-a prescris în Tableta Sa Sfântă; daţi-le ascultare cu bucurie şi voioşie căci acesta este cel mai bun lucru pentru voi, doar de-aţi şti.

149

Recitaţi versetele lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă şi seară. Cine eşuează să le recite n-a fost credincios Legământului lui Dumnezeu şi Testamentului Său, iar cine îşi întoarce faţa de la aceste versete sfinte în această Zi este unul dintre cei care pe vecie şi-au întors faţa de la Dumnezeu. Temeţi-vă de Dumnezeu, o, slujitorii Mei, cu toţii, fără excepţie. Nu vă mândriţi că citiţi multe versete ale lui Dumnezeu şi nici că zi şi noapte faceţi o mulţime de acte pioase; căci dacă un om recită un singur verset cu bucurie şi fericire este mai bine pentru el decât dacă ar citi fără vlagă toate Cărţile Sfinte ale lui Dumnezeu, Ajutorul în Primejdie, Cel de Sine Stătător. Citiţi versetele sacre în asemenea măsură încât să nu fiţi copleşiţi de langoare şi descurajare. Nu vă îngreunaţi sufletele cu ceea ce le epuizează şi le îngreunează, ci mai degrabă cu ceea ce le uşurează şi le ridică, astfel încât să se avânte pe aripile Divinelor versete spre Locul în Care Răsar semnele Sale manifestate; acest lucru vă va aduce mai aproape de Dumnezeu, doar de-aţi pricepe.

150

Învăţaţi-i pe copiii voştri versetele revelate din cerul maiestăţii şi forţei, astfel încât, în tonurile cele mai melodioase, să poată recita Tabletele Celui Atotmilostiv în încăperile din Mashriqu’l-Adhkár. Oricine a fost transportat de extazul născut din adoraţie pentru Numele Meu, Cel Mai Plin de Compasiune, va recita versetele lui Dumnezeu în aşa fel încât va captiva inimile celor care încă mai sunt cufundaţi în amorţeală. Bine de cel ce a sorbit din Vinul Mistic al vieţii veşnice din rostirea Domnului său milostiv în Numele Meu – un Nume prin care fiecare munte semeţ şi maiestuos a fost redus la ţărână.

151

Vi s-a impus să reînnoiţi mobilierul din casele voastre după scurgerea a fiecăror nouăsprezece ani; astfel a fost orânduit de Singurul Care este Omniscient şi Care Percepe Tot. El, cu adevărat, este dornic de rafinament, atât pentru voi înşivă, cât şi pentru tot ce posedaţi; nu vă lepădaţi de teama de Dumnezeu şi nu fiţi dintre cei neglijenţi. Dacă cineva consideră că este lipsit de mijloacele necesare pentru a îndeplini această cerinţă va fi iertat de Dumnezeu, Cel În Veci Iertător, Cel Mai Plin de Dărnicie.

152

Spălaţi-vă pe picioare o dată pe zi vara, şi o dată la trei zile în timpul iernii.

153

Dacă cineva se supără pe voi, răspundeţi-i cu blândeţe; iar dacă cineva vă învinuieşte, reţineţi-vă de a-i răspunde la fel, ci lăsaţi-l în voia lui şi puneţi-vă încrederea în Dumnezeu, Răzbunătorul omnipotent, Domnul puterii şi al dreptăţii.

154

Vi s-a interzis folosirea amvoanelor. Oricine doreşte să recite în faţa voastră versetele Domnului său, să se aşeze pe un scaun amplasat pe o estradă, pentru a-l menţiona pe Dumnezeu, Domnul său, şi Domnul întregii omeniri. Îi este plăcut lui Dumnezeu ca voi să vă aşezaţi pe scaune şi bănci, ca un semn de cinstire pentru dragostea pe care o purtaţi pentru El şi pentru Manifestarea Cauzei Sale glorioase şi splendide.

155

Jocurile de noroc şi consumul de opiu v-au fost interzise. Ocoliţi-le pe amândouă, o, oameni, şi nu fiţi dintre cei ce păcătuiesc. Feriţi-vă de a folosi orice substanţă care provoacă încetineală şi toropeală în templul omenesc şi dăunează trupului. Noi, cu adevărat, nu dorim pentru voi decât ceea ce vă este de folos, şi către aceasta aduc mărturie toate lucrurile create, de-aţi avea urechi să auziţi.

156

Oricine este invitat la un banchet sau la o ocazie festivă, să răspundă cu bucurie şi voioşie, şi oricine îşi ţine promisiunea, va fi liber de orice dojană. Aceasta este o Zi în care au fost expuse toate decretele înţelepte ale lui Dumnezeu.

157

Iată, „misterul Marii Răsturnări în Semnul Suveranului” a fost făcut cunoscut acum. Bine este de cel pe care Dumnezeu l-a ajutat să recunoască „Şasele” ridicat în virtutea acestui „Alif Cel Drept”; el este, într-adevăr, dintre cei a căror Credinţă este adevărată. Cât de mulţi în aparenţă pioşi care s-au îndepărtat, şi cât de mulţi dintre cei nesupuşi care s-au apropiat şi au exclamat: „Toată lauda fie cu Tine, o, Tu, Dorinţa lumilor!” Cu adevărat, este în mâna lui Dumnezeu să dea ceea ce El voieşte şi oricui El voieşte, şi să reţină ceea ce Lui îi place de la oricine El doreşte. El cunoaşte secretele lăuntrice ale inimilor şi înţelesul ascuns în clipirea de ochi a celui batjocoritor. Cât de multe au fost acele întruchipări ale nepăsării pe care, venind la Noi cu o inimă pură, le-am instalat pe scaunul acceptării Noastre; şi cât de mulţi au fost cei socotiţi modele de înţelepciune, pe care Noi pe bună dreptate i-am dat focului. Noi suntem, într-adevăr, Cel menit să judece. El este Acela Care este manifestarea lui „Dumnezeu face după cum îi place” şi dăinuie pe tronul „El orânduieşte tot ceea ce alege”.

158

Binecuvântat este acela care descoperă mireasma înţelesurilor lăuntrice de la trăsăturile acestei Pene prin ale cărei mişcări adierile lui Dumnezeu sunt răspândite asupra întregii creaţii, şi prin a cărei neclintiri, esenţa liniştii însăşi apare în domeniul existenţei. Glorificat fie Cel Atotmilostiv, Revelatorul unei mărinimii inestimabile. Spune: Pentru că El a îndurat nedreptatea, dreptatea a apărut pe pământ, şi pentru că El a acceptat înjosirea, maiestatea lui Dumnezeu a luminat în mijlocul omenirii.

159

Vi s-a interzis să purtaţi arme în afară de cazul în care este vital, şi vi s-a permis să vă înveşmântaţi în mătase. Domnul v-a scutit, ca o mărinimie din partea Sa, de restricţiile impuse în trecut cu privire la îmbrăcăminte şi la tunsoarea bărbii. El, cu adevărat, este Orânduitorul, Cel Omniscient. Să nu fie nimic în purtarea voastră care să provoace dezaprobarea unor minţi drepte şi sănătoase, şi nu faceţi din voi obiectul de joacă al ignoranţilor. Bine este de cel ce s-a împodobit cu veşmântul unei purtări cuviincioase şi cu un caracter demn de laudă. El cu siguranţă se numără printre acei ce-L ajută pe Domnul lor prin fapte deosebite şi excepţionale.

160

Contribuiţi la dezvoltarea oraşelor lui Dumnezeu şi a ţărilor Sale, şi glorificaţi-L acolo în tonurile voioase ale celor mai privilegiaţi de El. Cu adevărat, inimile oamenilor sunt înălţate prin puterea limbii, după cum casele şi oraşele sunt clădite cu mâna şi cu alte mijloace. Noi am atribuit fiecărui scop mijloace pentru realizarea lui; folosiţi-vă de ele, şi puneţi-vă speranţa şi încrederea în Dumnezeu, Cel Omniscient, Cel Atotînţelept.

161

Binecuvântat este omul care şi-a mărturisit credinţa în Dumnezeu şi în semnele Sale şi a recunoscut că „El nu trebuie să fie întrebat despre faptele Sale”. O asemenea recunoaştere a fost făcută de Dumnezeu să fie ornamentul oricărei credinţe şi însăşi temelia ei. De ea depinde în mod necesar acceptarea oricărei fapte bune. Aţintiţi-vă ochii asupra ei, pentru ca nu cumva şoaptele celor răzvrătiţi să vă facă să vă abateţi de la calea cea dreaptă.

162

De-ar fi ca El să decreteze ca legal lucrul care din timpuri imemoriale a fost interzis, şi să interzică ceea ce dintotdeauna a fost privit ca fiind legiuit, nimănui nu îi este dat dreptul de a pune sub semnul întrebării autoritatea Sa. Oricine va şovăi, chiar de-ar fi pentru mai puţin de o clipă, ar trebui privit ca păcătos.

163

Cine n-a recunoscut acest adevăr sublim şi fundamental, şi n-a reuşit să ajungă la acest rang minunat, vânturile îndoielii îl vor agita, şi spusele necredincioşilor îi vor nelinişti sufletul. Cel ce a recunoscut acest principiu va fi înzestrat cu o statornicie desăvârşită. Toată onoarea către acest rang atotglorios, al cărui pomeniri împodobeşte fiecare Tabletă înălţată. Aceasta este învăţătura pe care Dumnezeu v-a conferit-o, o învăţătură care vă va elibera de orice fel de îndoială şi perplexitate, ea vă va da posibilitatea să obţineţi mântuirea în ambele lumi, aceasta şi următoarea. El, cu adevărat, este Cel În Veci Iertător, Cel Mai Darnic. El este Cel Care i-a trimis pe Mesageri, şi a trimis pe pământ Cărţile pentru a proclama: „Nu există niciun alt Dumnezeu în afară de Mine, Cel Atotputernic, Cel Atotînţelept”.

164

O, Ţară a lui Káf şi Rá!¶ Noi, cu adevărat, te găsim într-o stare care nu e pe placul lui Dumnezeu şi vedem cum de la tine pornesc acţiuni care sunt de nepătruns pentru oricine în afară de El, Cel Omniscient, Cel Atotinformat; şi Noi vedem ceea ce se răspândeşte în secret şi pe ascuns dinspre tine. Cu Noi se află cunoaşterea tuturor lucrurilor, înscrisă într-o Tabletă clară. Nu te întrista de cele ce s-au abătut asupra ta. Nu va trece mult şi Dumnezeu va ridica din sânul tău oameni înzestraţi cu măreaţă bravură, care vor mări Numele Meu cu o asemenea statornicie încât nici nu vor putea fi clintiţi de comentariile răuvoitoare ale clericilor, şi nici nu vor fi opriţi de insinuările celor ce seamănă îndoiala. Cu proprii lor ochi Îl vor contempla pe Dumnezeu, şi cu propriile lor vieţi Îl vor face victorios. Aceştia, într-adevăr, sunt dintre cei ce sunt statornici.

165

O, adunare a clericilor! Când versetele Mele au fost trimise pe pământ, iar semnele Mele clare au fost revelate, v-am găsit în spatele vălurilor. Acesta, cu adevărat, este un lucru foarte ciudat. Voi glorificaţi în Numele Meu şi totuşi nu M-aţi recunoscut la vremea când Domnul vostru, Cel Atotmilostiv, a apărut în mijlocul vostru cu dovezi şi mărturii. Noi am sfâşiat vălurile. Feriţi-vă de a-i izola pe oameni prin încă un văl. Rupeţi lanţurile închipuirilor deşarte, în numele Domnului tuturor oamenilor şi nu fiţi dintre cei ce amăgesc. Dacă vă veţi întoarce către Dumnezeu şi veţi îmbrăţişa Cauza Sa, nu răspândiţi dezordine înăuntrul ei, şi nu măsuraţi Cartea lui Dumnezeu cu dorinţele voastre egoiste. Acesta, într-adevăr, este sfatul lui Dumnezeu atât în trecut cât şi în viitor, şi către aceasta martorii şi aleşii lui Dumnezeu, ba chiar fiecare dintre Noi, aducem mărturie solemn.

166

Amintiţi-vă de şeíhul al cărui nume a fost Muḥammad-Ḥasan, care se număra printre cei mai învăţaţi clerici din vremea lui. Când Cel Adevărat s-a manifestat, acest şeíh, împreună cu alţii de seama lui, L-au respins, în timp ce un om care cernea grâul şi orzul L-a recunoscut şi şi-a întors faţa spre Domnul. Deşi zi şi noapte preocuparea lui era să însemneze ceea ce considera el că sunt legile şi poruncile lui Dumnezeu, totuşi atunci când a apărut Cel Ce este Neconstrâns, nici una din literele scrise nu i-au fost de folos, căci altfel el nu ar fi întors spatele unui Chip care a iluminat feţele celor privilegiaţi de Domnul. Dacă voi aţi fi crezut în Dumnezeu atunci când El s-a revelat, oamenii nu L-ar fi părăsit, iar lucrurile cărora voi le sunteţi martori astăzi nu s-ar fi abătut asupra Noastră. Temeţi-vă de Dumnezeu, şi nu fiţi dintre cei nepăsători.

167

Feriţi-vă ca nu cumva vreun nume să vă priveze de Cel Ce este Posesorul tuturor numelor, sau vreun cuvânt să vă excludă de la această Pomenire a lui Dumnezeu, această Sursă de Înţelepciune din mijlocul vostru. Întoarceţi-vă către Dumnezeu şi căutaţi protecţia Lui, o, adunare a clericilor, şi nu faceţi din voi înşivă un văl între Mine şi făpturile Mele. Astfel vă admonestează Domnul vostru, şi vă porunceşte să fiţi drepţi, ca nu cumva lucrările voastre să fie zadarnice iar voi înşivă să uitaţi de legămintele voastre. Oare poate cel ce neagă această Cauză să apere adevărul vreunei cauze din întreaga creaţie? Nu, pe Cel ce este Plăsmuitorul universului! Oamenii, însă, sunt înfăşuraţi într-un văl palpabil. Spune: Prin această Cauză a răsărit Luceafărul mărturiei, şi astrul dovezii şi-a revărsat razele peste toţi cei ce locuiesc pe pământ. Temeţi-vă de Dumnezeu, o, oameni înzestraţi cu putere de pătrundere şi nu fiţi dintre cei ce nu cred în Mine. Aveţi grijă ca nu cumva cuvântul „Profet” să vă reţină de la această Cea Mai Măreaţă Vestire sau vreo referire la „Instituţia Împuternicitului” să vă lipsească de suveranitatea Celui Ce este Împuternicitul lui Dumnezeu şi pune în umbră toate lumile. Fiecare nume a fost creat prin Cuvântul Său, şi fiecare cauză depinde de Cauza Sa irezistibilă, puternică şi minunată. Spune: Aceasta este Ziua lui Dumnezeu, Ziua în care nimic nu va fi menţionat în afară de propriul Său Sine, Ocrotitorul omnipotent al tuturor lumilor. Aceasta este Cauza care a făcut ca toate superstiţiile şi toţi idolii voştri să se cutremure.

168

Noi, cu adevărat, vedem în mijlocul vostru pe acela care pune stăpânire pe Cartea lui Dumnezeu şi citează din ea dovezi şi argumente cu care să Îl repudieze pe Domnul lui, aşa cum adepţii fiecărei Credinţe au căutat argumente în Cărţile lor Sfinte pentru a-L respinge pe Cel Ce este Ajutorul în Primejdie, Cel de Sine Stătător. Spune: Dumnezeu, Cel Adevărat, Îmi este martor că nici Scripturile lumii, nici toate cărţile şi scrierile existente, nu-ţi vor folosi în această Zi la nimic, fără această Carte Vie, Care proclamă chiar în inima creaţiei: „Cu adevărat, nu există alt Dumnezeu în afară de Mine, Cel Atotcunoscător, Cel Atotînţelept.”

169

O, adunare a clericilor! Feriţi-vă de a fi cauză de certuri în ţară, aşa cum aţi fost cauza repudierii Credinţei la începuturile ei. Adunaţi oamenii în jurul acestui Cuvânt care a făcut ca pietrele să strige: „Împărăţia este a lui Dumnezeu, Locul în Care Răsar toate semnele!” Astfel vă admonestează Domnul vostru, ca o mărinimie din partea Sa; El, cu adevărat, este Cel În Veci Iertător, Cel Mai Generos.

170

Amintiţi-vă de Karím, şi cum, atunci când l-am chemat către Dumnezeu, el s-a arătat plin de dispreţ, împins de propriile dorinţe; şi totuşi i-am trimis ceva ce a fost o mângâiere pentru ochii confirmării în lumea existenţei precum şi o împlinire a mărturiei lui Dumnezeu pentru toţi locuitorii pământului şi ai cerului. Ca dovadă a harului Celui Ce este Atotposesorul, Cel Mai Înalt, Noi i-am cerut să îmbrăţişeze Adevărul. Dar el s-a întors de la El până ce, ca un act de dreptate a lui Dumnezeu, îngerii mâniei l-au luat în stăpânire. Către aceasta Noi am fost, cu adevărat, martor.

171

Sfâşiaţi vălurile în aşa fel încât cei ce locuiesc în Împărăţie să audă sfâşierea. Aceasta este porunca lui Dumnezeu, în zilele ce au trecut şi în cele ce vor veni. Binecuvântat este omul care ţine seama de ceea ce i s-a cerut şi vai de cel nepăsător.

172

Noi, fără îndoială, n-am avut alt scop pe acest tărâm pământesc decât să-L facem cunoscut pe Dumnezeu şi să revelăm suveranitatea Sa; Mie îmi ajunge Dumnezeu ca martor. Noi, fără îndoială, nu am avut altă intenţie în Împărăţia Celestă decât de a înălţa Cauza Lui şi de a glorifica lauda Sa; Mie îmi ajunge Dumnezeu ca ocrotitor. Noi, fără îndoială, n-am avut altă dorinţă în Stăpânirea de sus decât de a-L preamări pe Dumnezeu şi ceea ce a fost trimis de El pe pământ; Mie îmi ajunge Dumnezeu ca ajutor.

173

Fericiţi sunteţi, o, voi, cei învăţaţi în Bahá. Pe Domnul! Voi sunteţi talazurile Celui Mai Puternic Ocean, stelele pe firmamentul Gloriei, stindardele biruinţei unduind între cer şi pământ. Voi sunteţi manifestările statorniciei printre oameni şi zorile Divinei Rostiri către toţi cei ce trăiesc pe pământ. Bine de cel ce se-ntoarce spre voi şi vai de cel îndărătnic. În această Zi, se cuvine ca oricine a sorbit din Vinul Mistic al vieţii veşnice din Mâinile bunătăţii pline de iubire a Domnului Dumnezeului său, Cel Milostiv, să pulseze asemenea arterelor ce palpită în corpul omenirii, pentru ca prin el să se însufleţească lumea şi fiecare os în dezagregare.

174

O, popoare ale lumii! Când Porumbelul Mistic îşi va lua zborul dinspre Sanctuarul Laudei şi-şi va căuta ţelul îndepărtat, sălaşul său ascuns, pentru tot ce nu înţelegeţi în Carte, apelaţi la Cel Ce a răsărit din acest Trunchi puternic.

175

O, Pană a Celui Mai Înalt! Înaintează pe Tabletă la porunca Domnului Tău, Creatorul Cerurilor, şi vorbeşte despre timpul când Cel Ce este Aurora Unităţii Divine a hotărât să-şi îndrepte paşii spre Şcoala Unităţii Transcendente; poate că prin aceasta cei cu inima pură o să poată întrezări o licărire, fie şi numai cât gămălia unui ac, din misterele Domnului Tău, Cel Atotputernic, Cel Omniscient, ce stau ascunse după văluri. Spune: Noi, cu adevărat, am intrat în Şcoala înţelesului lăuntric şi a explicaţiilor atunci când toate lucrurile create nu ştiau nimic. Noi am văzut cuvintele trimise pe pământ de Cel ce este Cel Atotmilostiv, şi am acceptat versetele lui Dumnezeu, Ajutorul în Primejdie, Cel de Sine Stătător, pe care El*** Ni le-a prezentat Nouă, şi am ascultat ceea ce a afirmat El în mod solemn în Tabletă. Acest lucru l-am văzut fără îndoială. Şi am împlinit dorinţa Lui prin porunca Noastră, căci Noi putem într-adevăr porunci.

176

O, popor al Bayánului! Noi, cu adevărat, am intrat în Şcoala lui Dumnezeu când voi dormeaţi; şi Noi am cercetat Tableta pe când voi eraţi cufundaţi în somn adânc. Pe unicul Dumnezeu adevărat! Noi am citit Tableta înainte ca ea să fi fost revelată, când voi nici nu ştiaţi de ea şi cunoşteam în mod desăvârşit Cartea pe când voi eraţi nenăscuţi. Aceste cuvinte sunt pe măsura voastră, nu a lui Dumnezeu. Către aceasta mărturiseşte ceea ce este păstrat cu sfinţenie în cunoaşterea Sa, dacă sunteţi dintre cei ce pricep; şi către aceasta limba Celui Atotputernic aduce mărturie, dacă sunteţi dintre cei ce înţeleg. Jur pe Dumnezeu, dacă Noi am ridica vălul, aţi fi năuciţi.

177

Aveţi grijă să nu purtaţi discuţii fără noimă în legătură cu Cel Atotputernic şi Cauza Sa, căci iată! El a apărut în mijlocul vostru învestit cu o Revelaţie atât de măreaţă încât cuprinde toate lucrurile, fie trecute, fie viitoare. Dacă am expune tema Noastră vorbind în graiul celor ce sălăşluiesc în Împărăţie, am spune: „Cu adevărat, Dumnezeu a creat acea Şcoală înainte de a crea cerul şi pământul, şi Noi am intrat în ea înainte ca literele F şi I să fi fost unite şi îmbinate laolaltă”. Astfel este graiul slujitorilor Noştri în Împărăţia Noastră; gândiţi-vă ce ar rosti limba locuitorilor Stăpânirii Noastre înălţate, căci le-am împărtăşit cunoaşterea Noastră şi le-am revelat ce era ascuns în înţelepciunea lui Dumnezeu. Închipuiţi-vă ce ar rosti Limba Puterii şi Grandorii în Sălaşul Lui Atotglorios!

178

Aceasta nu este o Cauză care să poată fi făcută obiect de joacă pentru fanteziile voastre deşarte, şi nu este nici un domeniu pentru cei nerozi şi slabi de inimă. Pe Dumnezeu, aceasta este arena puterii de pătrundere şi a detaşării, a viziunii şi a înnobilării, unde nimeni nu poate da pinteni cailor de luptă decât călăreţii viteji ai Celui Milostiv, care au retezat orice legătură cu lumea existenţei. Aceştia sunt, fără îndoială, cei ce aduc biruinţa lui Dumnezeu pe pământ, şi sunt locurile unde răsare puterea Sa suverană printre oameni.

179

Feriţi-vă ca cele ce au fost revelate în Bayán să vă îndepărteze de Domnul vostru, Cel Mai Plin de Compasiune. Dumnezeu Îmi este martor că Bayánul a fost trimis pe pământ numai ca să celebreze lauda Mea, de-aţi înţelege! În el, cel cu inima pură va găsi doar mireasma iubirii Mele, numai Numele Meu care pune în umbră pe toţi cei ce văd şi sunt văzuţi. Spune: Întoarceţi-vă, o, oameni, spre ce a izvorât din Pana Mea Cea Mai Înălţată. Şi dacă din aceasta veţi inspira parfumul lui Dumnezeu, nu vă împotriviţi Lui, şi nici nu vă lipsiţi de o parte din favoarea Sa plină de har şi de multiplele Sale daruri. Astfel vă admonestează Domnul vostru; El, cu adevărat, este Sfetnicul, Cel Omniscient.

180

Orice nu înţelegeţi în Bayán, întrebaţi-L pe Dumnezeu, Domnul vostru şi Domnul înaintaşilor voştri. Dacă va fi voia Sa, El vă va explica ceea ce este revelat în el, şi vă va dezvălui perlele cunoaşterii Divine şi înţelepciunea care se află ascunsă în oceanul cuvintelor sale. El, cu adevărat, este mai presus decât toate numele; nu există alt Dumnezeu în afară de El, Ajutorul în Primejdie, Cel de Sine Stătător.

181

Echilibrul lumii a fost răsturnat prin influenţa vibrantă a acestei cele mai măreţe, acestei noi Ordini Mondiale. Viaţa rânduită a omenirii a fost revoluţionată prin intermediul acestui unic, minunat Sistem – nimic asemănător n-a fost vreodată văzut de ochiul muritor.

182

Cufundaţi-vă în oceanul cuvintelor Mele, ca să le puteţi desluşi secretele, şi să descoperiţi toate perlele înţelepciunii ascunse în adâncurile sale. Feriţi-vă să şovăiţi în hotărârea voastră de a îmbrăţişa adevărul acestei Cauze – o Cauză prin care potenţialităţile puterii lui Dumnezeu au fost revelate, iar suveranitatea Sa a fost statornicită. Cu feţele strălucitoare de bucurie, grăbiţi-vă să ajungeţi la El. Aceasta este neschimbătoarea Credinţă a lui Dumnezeu, eternă în trecut, eternă în viitor. Fie ca cel ce o caută, să ajungă la ea; iar cât priveşte pe cel ce refuză să o caute – cu adevărat, Dumnezeu Îşi este Lui Însuşi de Ajuns, deasupra oricărei nevoi a făpturilor Sale.

183

Spune: Aceasta este Balanţa infailibilă pe care o ţine Mâna lui Dumnezeu, în care toţi cei ce sunt în ceruri şi toţi cei ce sunt pe pământ sunt cântăriţi, şi soarta lor hotărâtă, de-aţi fi dintre cei ce cred şi recunosc acest adevăr. Spune: aceasta este Cea Mai Măreaţă Mărturie, prin care de-a lungul vremurilor, validitatea fiecărei dovezi a fost stabilită, de-ar fi ca voi să fiţi siguri de acest lucru. Spune: prin ea cei săraci au fost îmbogăţiţi, cei învăţaţi iluminaţi, şi căutătorilor li s-a dat putinţa de a se înălţa la prezenţa lui Dumnezeu. Feriţi-vă să faceţi din ea o cauză de neînţelegeri printre voi. Fiţi ferm statorniciţi precum muntele de nemişcat în Cauza Domnului vostru, Cel Puternic, Cel Iubitor.

184

Spune: O, sursă de perversiune! Renunţă la orbirea ta îndărătnică şi rosteşte adevărul în mijlocul oamenilor. Jur pe Dumnezeu că am plâns pentru tine văzând cum dai urmare pasiunilor tale egoiste, renunţând la Cel ce te-a croit şi te-a adus la existenţă. Adu-ţi aminte de îndurarea blândă a Domnului tău şi nu uita felul în care te-am hrănit zi şi noapte pentru slujirea Cauzei. Teme-te de Dumnezeu, şi fii cu adevărat dintre cei ce se căiesc. Chiar dacă oamenii au fost tulburaţi cu privire la rangul tău, este oare de conceput ca şi tu să fii tulburat? Tremură în faţa Domnului tău şi aminteşte-ţi de zilele când stăteai în faţa tronului Nostru, şi scriai versetele pe care Noi ţi le dictam – versete trimise pe pământ de Dumnezeu, Ocrotitorul Omnipotent, Domnul puterii şi al forţei. Ia aminte ca nu cumva focul trufiei tale să te împiedice să ajungi la Curtea Sfântă a lui Dumnezeu. Întoarce-te către El, şi nu te teme din cauza faptelor pe care le-ai comis. El, cu adevărat, iartă pe oricine doreşte, ca un dar din partea Sa; nu există alt Dumnezeu în afară de El, Cel În Veci Iertător, Cel Prea Plin de Dărnicie. Te admonestăm numai de dragul lui Dumnezeu. Dacă vei accepta acest sfat, astfel vei fi procedat spre binele tău; iar dacă îl vei respinge, Domnul tău se poate, cu adevărat, lipsi de tine şi de toţi cei care, induşi în eroare, te-au urmat pe tine. Priveşte! Dumnezeu a pus mâna pe cel ce te-a dus pe căi greşite. Întoarce-te la Dumnezeu, smerit, supus şi cu capul plecat; cu adevărat, El îţi va şterge păcatele, căci, fară îndoială, Domnul tău este Cel Iertător, Cel Puternic, Cel Atotmilostiv.

185

Acesta este Sfatul lui Dumnezeu; de i-ai da ascultare! Aceasta este Mărinimia lui Dumnezeu; de-ai putea s-o primeşti! Aceasta este Rostirea lui Dumnezeu; de-ai putea să o pătrunzi! Aceasta este Comoara lui Dumnezeu; de-ai putea înţelege!

186

Aceasta este o Carte care a devenit Lampa Celui Etern pentru lume, şi Calea Lui cea dreaptă şi neabătută în mijlocul popoarelor pământului. Spune: Aceasta este Aurora cunoaşterii Divine, dacă sunteţi dintre cei ce înţeleg, şi Locul în Care Răsar poruncile lui Dumnezeu, dacă sunteţi dintre cei ce pricep.

187

Nu împovăraţi un animal cu mai mult decât poate duce. Noi, cu adevărat, am interzis un asemenea tratament în Carte printr-o poruncă obligatorie. Fiţi întruchiparea dreptăţii şi corectitudinii în mijlocul întregii creaţii.

188

Dacă cineva va lua viaţa altui om în mod neintenţionat, îi revine ca el să plătească familiei celui decedat o despăgubire de o sută de mithqáli de aur. Respectaţi ce vi s-a poruncit în această Tabletă şi nu fiţi dintre cei ce-i încalcă limitele.

189

O, membri ai parlamentelor din lumea întreagă! Alegeţi o singură limbă care să fie folosită de toţi oamenii de pe pământ, şi adoptaţi în mod asemănător o scriere comună. Cu adevărat, Dumnezeu, vă face clar ceea ce este spre folosul vostru şi vă dă posibilitatea să fiţi independenţi de alţii. El, cu adevărat, este Cel Mai Darnic, Cel Atotcunoscător, Cel Atotinformat. Aceasta va duce la unitate, de-aţi pricepe, şi va fi cel mai de seamă instrument pentru promovarea armoniei şi civilizaţiei, dacă aţi putea înţelege! Noi am stabilit două semne prin care arătăm că specia umană a intrat în epoca ei de maturitate: primul, care este temelia cea mai fermă, l-am stabilit în alte Tablete ale Noastre, iar al doilea a fost revelat în această Carte minunată.

190

Vi s-a interzis să fumaţi opiu. Noi, cu adevărat, am interzis această practică în Carte, printr-o poruncă obligatorie. Dacă cineva va face acest lucru, el nu este dintre ai Mei. Temeţi-vă de Dumnezeu, o, voi, cei înzestraţi cu înţelegere!

Bahá'u'lláh

Questions And Answers

ÎNTREBARE: Privind Cel Mai Măreţ Festival.

RĂSPUNS: Cel Mai Măreţ Festival începe târziu, în după-amiaza zilei a treisprezecea a lunii a doua a anului, potrivit Bayánului. În ziua întâi, a noua şi a douăsprezecea a acestei Festival, munca este interzisă.

ÎNTREBARE: Privind Festivalul Zilelor de Naştere Gemene.

RĂSPUNS: Naşterea Frumuseţii Abhá† a fost în zorii zilei a doua a lunii Muḥarram,‡ a cărei primă zi marchează Naşterea Crainicului Său. În ochii lui Dumnezeu, aceste două zile sunt considerate una singură.

ÎNTREBARE: Privind Versetele Matrimoniale.§

RĂSPUNS: Pentru bărbaţi: „Noi cu toţii, cu adevărat, ne vom supune Voinţei lui Dumnezeu.” Pentru femei: „Noi cu toţii, cu adevărat, ne vom supune Voinţei lui Dumnezeu.”

ÎNTREBARE: Dacă un bărbat pleacă într-o călătorie, fără să stabilească o dată pentru întoarcerea sa – cu alte cuvinte, fără să precizeze perioada cât va lipsi – şi dacă nu se va mai auzi nimic despre el şi orice urmă a lui va fi pierdută, ce curs ar trebui să urmeze soţia lui?

RĂSPUNS: Dacă a omis să fixeze o dată pentru întoarcerea sa deşi cunoştea prevederile din Kitáb-i-Aqdas în această privinţă, soţia lui trebuie să aştepte un an întreg, după care ea e liberă să aleagă fie calea vrednică de laudă fie să-şi găsească un alt soţ. Dacă, însă, el nu cunoştea aceste prevederi, ea trebuie să aştepte cu răbdare până ce Dumnezeu va binevoi să-i dezvăluie soarta lui. Prin expresia calea vrednică de laudă în acest caz se înţelege practicarea răbdării.

ÎNTREBARE: Privind versetul sfânt: „Când am auzit Noi strigătele copiilor încă nenăscuţi, am dublat ceea ce li se cuvine şi am redus cele cuvenite celorlalţi.”

RĂSPUNS: Potrivit Cărţii lui Dumnezeu, averea celui decedat este împărţită în 2 520 de cote-părţi; acest număr este cel mai mic multiplu comun al tuturor numerelor întregi până la nouă, iar aceste cote-părţi sunt apoi împărţite în şapte porţii, fiecare fiind alocată, aşa cum este menţionat în Carte, unei anumite categorii de moştenitori. Copiilor, de pildă, le sunt alocate nouă unităţi a câte 60 de cote-părţi, cuprinzând în total 540 de cote-părţi. Înţelesul afirmaţiei „Am dublat ceea ce li se cuvine” este acela că astfel copiii vor primi încă nouă unităţi a câte 60 de cote-părţi, îndreptăţindu-i la un total de 18 unităţi cu totul. Cotele-părţi suplimentare pe care le primesc sunt deduse din porţiile celorlalte categorii de moştenitori, astfel încât, deşi este revelat, de pildă, că soţia este îndreptăţită la „opt părţi compuse din patru sute optzeci de cote-părţi”, echivalentul a opt unităţi a câte 60 de cote-părţi, acum, în virtutea acestui rearanjament, o unitate şi jumătate de cote-părţi, cuprinzând în total 90 de cote-părţi, au fost scăzute din porţiunea soţiei şi realocate copiilor, şi în mod similar şi în cazul celorlalţi. Rezultatul este că suma totală scăzută este echivalentă cu cele nouă unităţi suplimentare alocate copiilor.

ÎNTREBARE: Este oare necesar ca fratele, pentru a obţine partea lui din moştenire, să fie descendentul atât din partea tatălui cât şi a mamei celui decedat, sau este suficient să aibă numai unul dintre părinţi în comun?

RĂSPUNS: Dacă fratele descinde din partea tatălui, el îşi va primi partea de moştenire aşa cum a fost prevăzut în Carte; dacă, însă, descinde din partea mamei, el va primi numai două treimi din suma cuvenită, treimea rămasă revenind Casei Dreptăţii. Această lege este valabilă şi pentru soră.

ÎNTREBARE: Una din prevederile privind moştenirea precizează că, dacă cel decedat nu are copii, partea ce li s-ar fi cuvenit lor din avere revine Casei Dreptăţii. În cazul în care lipsesc şi alte categorii de moştenitori, ca de exemplu tatăl, mama, fratele, sora şi profesorii, revine partea lor de moştenire tot Casei Dreptăţii sau există alte prevederi în această privinţă?

RĂSPUNS: Versetul sacru este de ajuns. El spune, preamărit fie Cuvântul Său: „Dacă cel decedat nu are copii, partea lor să revină Casei Dreptăţii” etc. şi „Dacă cel decedat are copii, dar nu există nici una din celelalte categorii de moştenitori specificate în Carte, aceştia vor primi două treimi din moştenire şi treimea rămasă va reveni Casei Dreptăţii„etc. Cu alte cuvinte, atunci când nu există copii, partea de moştenire alocată lor revine Casei Dreptăţii; iar în cazul în care există copii dar lipsesc celelalte categorii de moştenitori, două treimi din moştenire trec asupra copiilor, iar treimea rămasă revine Casei Dreptăţii. Această lege se aplică atât în mod general cât şi în mod particular, ceea ce înseamnă că atunci când lipseşte vreuna din categoriile acestei clase de moştenitori, două treimi revin copiilor iar treimea rămasă, Casei Dreptăţii.

ÎNTREBARE: Privind suma de bază asupra căreia se plăteşte Ḥuqúqu’lláh.

RĂSPUNS: Suma de bază asupra căreia se plăteşte Ḥuqúqu’lláh este de nouăsprezece mithqáli de aur. Cu alte cuvinte, atunci când a fost dobândită o sumă de bani care se ridică la această valoare, se cuvine să se plătească Ḥuqúq. De asemenea, trebuie plătit Ḥuqúq atunci când valoarea, nu numărul, altor forme de proprietate atinge suma prevăzută. Ḥuqúqu’lláh se plăteşte numai o dată. De pildă, o persoană care dobândeşte o mie de mithqáli de aur şi plăteşte Ḥuqúq, nu este obligată să mai plătească ceva asupra acestei sume, ci doar asupra venitului pe care îl aduce prin comerţ, afaceri şi alte lucruri asemănătoare. Când acesta creşte, adică atunci când profitul realizat atinge suma prescrisă, trebuie să faci ceea ce a poruncit Dumnezeu. Numai când capitalul trece în altă mână, el este supus din nou plăţii Ḥuqúq, aşa cum s-a plătit prima dată. Punctul Primordial a hotărât că Ḥuqúqu’lláh trebuie plătit asupra oricărei posesiuni; dar, în această Cea Mai Puternică Dispensaţie, Noi am scutit mobilierul din casă, dacă acest mobilier este necesar, şi casa în sine de la această plată.

ÎNTREBARE: Ce are precădere: Ḥuqúqu’lláh, datoriile decedatului sau costul funeraliilor şi al înmormântării?

RĂSPUNS: Funeraliile şi înmormântarea au prioritate, apoi plata datoriilor, apoi plata Ḥuqúqu’lláh. Dacă proprietatea celui decedat se dovedeşte insuficientă pentru a plăti datoriile, atunci restul averii sale va fi distribuit creditorilor proporţional cu sumele datorate.

ÎNTREBARE: Rasul capului a fost interzis în Kitáb-i-Aqdas, dar a fost poruncit în Súriy-i-Ḥajj.

RĂSPUNS: Toţi trebuie să dea ascultare cărţii Kitáb-i-Aqdas; tot ce este revelat acolo este Legea lui Dumnezeu pentru slujitorii Săi. Cei ce fac un pelerinaj la Casa sacră au fost scutiţi de porunca de a-şi rade capul.

ÎNTREBARE: Dacă un cuplu a avut relaţii sexuale în timpul anului de răbdare, iar apoi s-au înstrăinat din nou unul de altul, trebuie să reînceapă anul de răbdare, sau pot fi incluse în calculul anului de răbdare zilele ce au precedat relaţiile respective? Iar după ce a avut loc divorţul, este necesară o nouă perioadă de aşteptare?

RĂSPUNS: Dacă în timpul anului de răbdare afecţiunea va renaşte între partenerii cuplului, legătura matrimonială este validă, şi ce este poruncit în Cartea lui Dumnezeu trebuie respectat; dar odată ce anul de răbdare a trecut şi porunca dată de Dumnezeu a fost împlinită, nu mai este necesară o nouă perioadă de aşteptare. Relaţiile sexuale între soţ şi soţie sunt interzise în timpul anului de răbdare, şi oricine comite un asemenea act trebuie să caute iertarea lui Dumnezeu, iar ca pedeapsă, trebuie să plătească o amendă de nouăsprezece mithqáli de aur Casei Dreptăţii.

ÎNTREBARE: Dacă între partenerii cuplului se naşte antipatia după ce Versetele Matrimoniale au fost citite iar zestrea a fost plătită, poate avea loc divorţul fără anul de răbdare?

RĂSPUNS: Divorţul poate fi cerut în mod legitim după citirea Versetelor Matrimoniale şi după plătirea zestrei, dar înainte de consumarea căsătoriei. În asemenea cazuri nu e nevoie de anul de răbdare, dar nu e îngăduită recuperarea zestrei.

ÎNTREBARE: Este consimţământul părinţilor ambilor parteneri ai cuplului o precondiţie

obligatorie pentru căsătorie, sau este suficient consimţământul părinţilor unuia dintre cei doi? Se aplică această lege numai fecioarelor sau şi celorlalte femei?

RĂSPUNS: Căsătoria este condiţionată de consimţământul părinţilor ambilor parteneri, şi nu constituie nici o deosebire faptul că mireasa este fecioară sau nu.

ÎNTREBARE: Credincioşilor li s-a poruncit să se întoarcă cu faţa spre Qiblih când îşi recită Rugăciunile Obligatorii; încotro să se întoarcă atunci când rostesc alte rugăciuni sau îndeplinesc alte forme de devoţiune?

RĂSPUNS: Întoarcerea cu faţa spre Qiblih este o condiţie fixată pentru recitarea rugăciunii obligatorii, dar în ce priveşte celelalte rugăciuni şi forme de devoţiune, pot servi drept indiciu cele revelate de Domnul cel milostiv în Coran: „Oriîncotro vă întoarceţi, acolo este faţa lui Dumnezeu.”

ÎNTREBARE: Referitor la pomenirea lui Dumnezeu în Mashriqu’l-Adhkár „în zorii zilei”.

RĂSPUNS: Deşi cuvintele „în zorii zilei” sunt folosite în Cartea lui Dumnezeu, este acceptabil în faţa lui Dumnezeu foarte devreme în zorii zilei, între zori şi răsăritul soarelui, şi chiar două ore după răsăritul soarelui.

ÎNTREBARE: Se aplică porunca de a nu transporta corpul celui decedat la o distanţă mai mare de o oră de drum atât la transportul pe apă cât şi la cel pe uscat?

RĂSPUNS: Această poruncă se aplică atât pe apă cât şi pe uscat, fie că e vorba de vapor, fie că e vorba de tren; intenţia este să nu depăşească o oră de drum, indiferent de mijlocul de transport. Cu cât, însă, mai devreme va avea loc înmormântarea cu atât mai bine şi mulţumitor va fi.

ÎNTREBARE: Ce procedură trebuie urmată atunci când se descoperă o valoare pierdută?

RĂSPUNS: Dacă o asemenea proprietate se găseşte într-un oraş, descoperirea ei trebuie anunţată o dată printr-un vestitor al oraşului. Dacă proprietarul bunurilor respective este găsit, ele trebuie să-i fie predate. În caz contrar, găsitorul trebuie să aştepte un an, şi dacă, în această perioadă, proprietarul va ieşi la iveală, găsitorul trebuie să primească de la el plata vestitorului şi să-i restituie proprietatea; dacă însă anul va trece fără ca proprietarul să fi fost identificat găsitorul şi-o poate însuşi. Dacă valoarea proprietăţii este mai mică sau egală cu plata vestitorului, găsitorul trebuie să aştepte o singură zi din momentul în care a găsit-o, la sfârşitul căreia, dacă posesorul nu a apărut, el şi-o poate însuşi; şi în cazul unei proprietăţi găsite într-o zonă nelocuită, găsitorul trebuie să aştepte trei zile, după care, dacă identitatea posesorului ei nu a putut fi stabilită, el e liber să-şi însuşească obiectul găsit.

ÎNTREBARE: Privind abluţiunile: dacă, de pildă, o persoană tocmai s-a spălat pe tot corpul, trebuie ca ea totuşi să facă abluţiunile?

RĂSPUNS: Porunca privitoare la abluţiuni trebuie, în toate cazurile, respectată.

ÎNTREBARE: Dacă o persoană hotărăşte să emigreze din ţara sa, iar soţia lui se opune şi neînţelegerea culminează cu un divorţ, şi dacă pregătirile de călătorie se întind pe perioada unui an, poate fi această perioadă considerată ca fiind anul de răbdare sau trebuie considerată ziua despărţirii ca punct de plecare al anului de răbdare?

RĂSPUNS: Punctul de plecare pentru calcul este ziua în care cuplul se separă, şi dacă, aşadar, s-au separat cu un an înainte de plecarea soţului, şi mireasma afecţiunii n-a renăscut între cei doi, divorţul poate avea loc. Altfel anul trebuie calculat din momentul plecării sale, iar condiţiile stabilite în Kitáb-i-Aqdas respectate.

ÎNTREBARE: Referitor la vârsta maturităţii în ceea ce priveşte obligaţiile religioase.

RĂSPUNS: Vârsta maturităţii este cincisprezece ani atât pentru băieţi, cât şi pentru fete.

ÎNTREBARE: Privind versetul sfânt: „Atunci când călătoriţi, dacă vă opriţi şi vă odihniţi într-un loc sigur, faceţi... câte o prosternare în locul fiecărei Rugăciuni Obligatorii nespuse...”

RĂSPUNS: Această prosternare trebuie să compenseze rugăciunile obligatorii omise atât din cauza călătoriei, cât şi a condiţiilor nesigure. Dacă, la timpul fixat pentru rugăciune, călătorul se va putea odihni într-un loc sigur, el trebuie să facă rugăciunea. Clauza privitoare la prosternarea compensatorie este valabilă atât acasă cât şi în călătorie.

ÎNTREBARE: Privind definiţia unei călătorii.¶

RĂSPUNS: Definiţia unei călătorii este de nouă ore. În cazul în care călătorul se va opri într-un loc, ştiind că va sta nu mai puţin de o lună după calendarul Bayánului, el este obligat să respecte Postul; dar dacă va fi pentru mai puţin de o lună, el este scutit de a posti. Dacă ajunge în timpul Postului într-un loc unde urmează să stea o lună conform Bayánului, el va începe Postul după trecerea a trei zile, şi îl va ţine apoi până la sfârşit; dar dacă se întoarce acasă, unde locuise înainte în mod permanent, el trebuie să înceapă să postească din prima zi a sosirii sale.

ÎNTREBARE: Privind pedepsirea bărbatului adulter şi a femeii adultere.

RĂSPUNS: Se vor plăti nouă mithqáli pentru primul păcat, optsprezece pentru al doilea, treizeci şi şase pentru al treilea şi aşa mai departe, fiecare amendă succesivă dublând-o pe cea precedentă. Greutatea unui mithqál este egală cu nouăsprezece nakhud potrivit specificaţiei Bayánului.

ÎNTREBARE: Privind vânatul.

RĂSPUNS: El spune, înălţat fie El: „Dacă veţi vâna cu animale sau păsări de pradă” şi aşa mai departe. Alte mijloace, cum sunt arcul şi săgeata, puştile, precum şi orice echipament similar folosit la vânătoare, sunt de asemenea incluse. În cazul în care, însă, sunt folosite curse sau capcane, şi vânatul a murit înainte să se ajungă la el, nu este îngăduit să fie consumat.

ÎNTREBARE: Privind pelerinajul.

RĂSPUNS: Este obligatoriu să se facă un pelerinaj la una dintre cele două Case sacre; dar pelerinul e liber să hotărască la care din ele.

ÎNTREBARE: Privind zestrea.

RĂSPUNS: În ceea ce priveşte zestrea, scopul este de a se mulţumi cu plata cea mai mică de nouăsprezece mithqáli de argint.

ÎNTREBARE: Privind versetul sacru: „Dacă, însă, va primi vestea morţii sau uciderii bărbatului ei” etc.

RĂSPUNS: Prin aşteptarea „unui număr fix de luni” se înţelege o perioadă de nouă luni.

ÎNTREBARE: S-au mai pus întrebări în legătură cu partea de moştenire ce revine profesorului.

RĂSPUNS: Dacă profesorul a murit, o treime din moştenirea ce i se cuvenea revine Casei Dreptăţii, iar celelalte două treimi revin copiilor celui decedat, nu copiilor profesorului.

ÎNTREBARE: S-au mai pus întrebări în legătură cu pelerinajul.

RĂSPUNS: Prin pelerinaj la Casa sacră, care este obligatoriu pentru bărbaţi, se înţelege atât Cea Mai Măreaţă Casă din Bagdad, cât şi Casa Punctului Primordial din Shíráz; pelerinajul la una din aceste case este suficient. Ei pot deci alege pe aceea care este mai aproape de locul în care trăiesc.

ÎNTREBARE: Referitor la versetul: „cel ce angajează o menajeră să se poarte cu ea cum se cuvine.”

RĂSPUNS: Aceasta se referă la orice formă de serviciu plătit al vreunei categorii de îngrijitoare, fie tinere ori bătrâne; o astfel de menajeră este liberă să-şi aleagă un soţ oricând doreşte, căci este interzis ca o femeie să fie cumpărată sau ca un bărbat să aibă mai mult de două neveste.

ÎNTREBARE: Referitor la versetul sacru: „Domnul a interzis... practica în vigoare în trecut de care voi vă foloseaţi după ce aţi divorţat de trei ori de o femeie.”

RĂSPUNS: Aceasta se referă la legea care, în trecut, prevedea ca un alt bărbat să se căsătorească cu o astfel de femeie înainte ca ea să se poată recăsători cu fostul ei soţ; această practică a fost interzisă în Kitáb-i-Aqdas.

ÎNTREBARE: Referitor la restaurarea şi păstrarea celor două Case în Locurile Gemene şi în alte locuri unde a fost întemeiat tronul.

RĂSPUNS: Prin cele două Case se înţeleg Cea Mai Măreaţă Casă şi Casa Punctului Primordial. Cât priveşte celelalte locuri, oamenii din regiunea în care ele sunt situate pot alege fie să păstreze şi să întreţină toate casele în care tronul a fost întemeiat, fie numai una din ele.

ÎNTREBARE: S-a pus din nou o întrebare privind dreptul de moştenire al profesorului.

RĂSPUNS: Dacă profesorul nu face parte din poporul lui Bahá, el nu moşteneşte nimic. Dacă sunt mai mulţi profesori, partea ce li se cuvine va fi împărţită în mod egal între ei. Dacă profesorul a murit, urmaşii săi nu moştenesc partea lui, ci două treimi revin copiilor celui decedat, iar o treime revine Casei Dreptăţii.

ÎNTREBARE: Privind locuinţa care a fost atribuită în mod exclusiv descendentului de sex masculin.

RĂSPUNS: Dacă sunt mai multe locuinţe, legea se referă la locuinţa cea mai frumoasă şi cea mai aleasă, celelalte fiind distribuite tuturor moştenitorilor asemenea celorlalte forme de proprietate. Orice moştenitor, din orice categorie de moştenitori ar face parte, dar care este în afara Credinţei lui Dumnezeu, este considerat ca nonexistent şi nu moşteneşte nimic.

ÎNTREBARE: Privind Naw-Rúz.

RĂSPUNS: Festivalul de Naw-Rúz cade în ziua în care soarele intră în semnul Berbecului**, chiar dacă acest lucru se întâmplă cu doar un minut înainte de apusul soarelui.

ÎNTREBARE: Dacă aniversarea fie a Zilelor de Naştere Gemene fie a Declaraţiei lui Báb cade în timpul Postului, cum trebuie procedat?

RĂSPUNS: Dacă sărbătorirea fie a Zilelor de Naştere Gemene fie a Declaraţiei lui Báb cade în luna în care se posteşte, porunca de a posti nu se va aplica acelei zile.

ÎNTREBARE: În poruncile sfinte privitoare la moştenire, locuinţa şi îmbrăcămintea celui decedat au fost atribuite urmaşului de sex masculin. Se referă această dispoziţie numai la proprietatea tatălui, sau şi la aceea a mamei?

RĂSPUNS: Hainele folosite ale mamei vor fi împărţite în părţi egale fiicelor, dar restul bunurilor ei, proprietăţi, bijuterii, haine noi, vor fi distribuite, aşa cum a fost revelat în Kitáb-i-Aqdas, tuturor moştenitorilor ei. Dacă, însă, decedata n-a avut fiice, averea ei va fi împărţită, în întregime, potrivit indicaţiilor date privitoare la bărbaţi în Textul sfânt.

ÎNTREBARE: Privind divorţul, care trebuie să fie precedat de un an de răbdare: dacă numai unul din parteneri este înclinat spre împăcare, cum trebuie procedat?

RĂSPUNS: Potrivit poruncii revelate în Kitáb-i-Aqdas, ambii parteneri trebuie să fie de acord; până când nu doresc amândoi, împăcarea nu poate avea loc.

ÎNTREBARE: În legătură cu zestrea, ce se întâmplă dacă mirele nu poate plăti întreaga sumă, şi în loc de aceasta îi dă miresei cu ocazia ceremoniei căsătoriei, o scrisoare prin care făgăduieşte că va achita restul datoriei atunci când va fi în stare să plătească?

RĂSPUNS: Această practică a fost îngăduită de Sursa Autorităţii.

ÎNTREBARE: Dacă în timpul anului de răbdare renaşte mireasma afecţiunii, doar pentru a fi urmată de antipatie, şi cuplul oscilează între afecţiune şi aversiune pe întreg parcursul anului, şi anul se încheie în antipatie, poate avea loc divorţul sau nu?

RĂSPUNS: În fiecare caz şi oricând apare antipatia, anul de răbdare începe în acea zi, şi din acel moment trebuie să treacă un an întreg.

ÎNTREBARE: Locuinţa şi îmbrăcămintea celui decedat au fost atribuite copiilor de sex masculin, nu celor de sex feminin, şi nici celorlalţi moştenitori; dar dacă cel decedat nu are urmaşi de sex masculin, cum trebuie procedat?

RĂSPUNS: El spune, înălţat fie El: „Dacă cel decedat nu are copii, partea lor să revină Casei Dreptăţii...” În conformitate cu acest verset sacru, locuinţa şi hainele celui decedat revin Casei Dreptăţii.

ÎNTREBARE: Porunca privitoare la Ḥuqúqu’lláh este revelată în Kitáb-i-Aqdas. Este locuinţa, împreună cu dependinţele şi mobilierul necesar, inclusă în proprietatea asupra căreia se plăteşte Ḥuqúq, sau nu?

RĂSPUNS: În legile revelate în persană Noi am poruncit ca în această Cea Mai Puternică Dispensaţie locuinţa şi mobilierul să fie scutite – şi anume, acel mobilier care este necesar.

ÎNTREBARE: Privind logodirea unei fete înainte de maturitate.

RĂSPUNS: Această practică a fost declarată nelegală de Sursa Autorităţii, şi tot nelegal este să anunţi o căsătorie mai devreme de nouăzeci şi cinci de zile înaintea nunţii.

ÎNTREBARE: Dacă o persoană are, de exemplu, o sută de túmáni, dacă plăteşte Ḥuqúq asupra acestei sume, dar pierde jumătate din sumă în tranzacţii nefructuoase pentru ca apoi, prin alte operaţii, suma să se ridice din nou la nivelul asupra căruia se plăteşte Ḥuqúq – trebuie o astfel de persoană să plătească Ḥuqúq sau nu?

RĂSPUNS: Într-un asemenea caz nu se plăteşte Ḥuqúq.

ÎNTREBARE: Dacă, după plata Ḥuqúq, aceeaşi sumă de o sută de túmáni este pierdută în întregime, iar apoi recâştigată prin tranzacţii comerciale şi financiare, trebuie plătit Ḥuqúq a doua oară sau nu?

RĂSPUNS: În acest caz, de asemenea, plata Ḥuqúq nu este necesară.

ÎNTREBARE: Privind versetul sacru, „Dumnezeu v-a prescris căsătoria”, este această prescripţie obligatorie sau nu?

RĂSPUNS: Nu este obligatorie.

ÎNTREBARE: Presupunând că un bărbat s-a însurat cu o femeie crezând că e virgină, şi i-a plătit zestrea, dar la consumarea căsătoriei devine evident că ea nu este virgină, trebuie cheltuielile şi zestrea să-i fie restituite sau nu? Iar dacă virginitatea a fost o condiţie prealabilă a căsătoriei, invalidează neîmplinirea condiţiei ceea ce fusese condiţionat înainte?

RĂSPUNS: Într-un asemenea caz cheltuielile şi zestrea pot fi restituite. O condiţie neîmplinită invalidează ceea ce fusese condiţionat înainte. Totuşi, a tăinui şi a ierta acest fapt va merita, în ochii lui Dumnezeu, o răsplată mărinimoasă.

ÎNTREBARE: „Vi s-a impus o sărbătoare...” Este aceasta obligatorie sau nu?

RĂSPUNS: Nu este obligatorie.

ÎNTREBARE: Privind pedepsele pentru adulter, sodomie şi furt, şi gradul acestor pedepse.

RĂSPUNS: Stabilirea gradului acestor pedepse revine Casei Dreptăţii.

ÎNTREBARE: Privind legitimitatea şi nelegitimitatea de a te căsători cu o rudă.

RĂSPUNS: Şi această chestiune va fi rezolvată de Oamenii de Încredere ai Casei Dreptăţii.

ÎNTREBARE: Referitor la abluţiuni, a fost revelat, „Acela care nu găseşte apă pentru abluţiune să repete de cinci ori cuvintele �În Numele lui Dumnezeu Cel Mai Pur, Cel Mai Pur�”: este îngăduit să se recite aceste versete şi atunci când domneşte un frig năprasnic, sau dacă mâinile sau faţa sunt rănite?

RĂSPUNS: Pe timp de frig năprasnic poate fi folosită apa caldă. Dacă sunt răni pe faţă sau pe mâini, sau dacă există alte motive ca de pildă dureri sau suferinţe pentru care folosirea apei ar putea fi dăunătoare, este îngăduit să se recite versetele indicate în locul abluţiunii.

ÎNTREBARE: Este recitarea versetului revelat pentru a înlocui Rugăciunea Semnelor obligatorie?

RĂSPUNS: Nu este obligatorie.

ÎNTREBARE: Referitor la moştenire, atunci când există fraţi buni şi surori bune, fraţii vitregi şi surorile vitrege din partea mamei vor primi şi ei o cotă-parte?

RĂSPUNS: Nu vor primi nici o cotă-parte.

ÎNTREBARE: El spune, înălţat fie El: „Dacă fiul celui decedat a murit în timpul vieţii tatălui şi a lăsat copii, ei vor moşteni partea tatălui lor...” Cum trebuie procedat dacă fiica este aceea care a murit în timpul vieţii tatălui?

RĂSPUNS: Cota-parte care i se cuvenea din moştenire trebuie să fie distribuită celor şapte categorii de moştenitori potrivit poruncii din Carte.

ÎNTREBARE: Dacă persoana decedată este o femeie, cui i se alocă partea de moştenire cuvenită „soţiei”?

RĂSPUNS: Partea din moştenire cuvenită „soţiei” îi revine soţului.

ÎNTREBARE: Cu privire la înfăşurarea trupului celui decedat în cinci bucăţi de pânză, aşa cum a fost decretat: este vorba de cele cinci bucăţi de pânză care erau uzuale şi până acum sau este vorba de cinci giulgiuri întregi înfăşurate unul în jurul celuilalt?

RĂSPUNS: Cele cinci bucăţi de pânză sunt de ajuns.

ÎNTREBARE: Privind neconcordanţele dintre anumite versete revelate.

RĂSPUNS: Multe Tablete au fost revelate şi distribuite în forma lor originală fără să fie controlate şi revizuite. În consecinţă, ele au fost din nou citite la cerere, în Sfânta Prezenţă , şi puse în concordanţă cu regulile gramaticale pentru a preîntâmpina criticile adversarilor Cauzei. Un alt motiv pentru această practică este acela că noul stil inaugurat de Crainic, fie ca sufletele tuturor celorlalţi în afară de El să-i fie oferite de dragul Său, s-a caracterizat printr-o mare libertate faţă de regulile gramaticale; de aceea versetele sacre au fost revelate apoi într-un stil care în cea mai mare parte este în conformitate cu modul de vorbire uzual pentru a uşura înţelegerea şi pentru concizia modului de exprimare.

ÎNTREBARE: Privind versetele binecuvântate, „Atunci când călătoriţi, dacă vă opriţi şi vă odihniţi într-un loc sigur, faceţi... câte o prosternare în locul fiecărei Rugăciuni Obligatorii nespuse”: este aceasta o compensaţie pentru Rugăciunea Obligatorie omisă din cauza împrejurărilor nesigure, sau este recitarea rugăciunii obligatorii cu totul întreruptă în timpul călătoriei şi înlocuită cu prosternarea?

RĂSPUNS: Dacă cineva, atunci când va veni ora rugăciunii obligatorii, nu se va afla în siguranţă, la sosirea într-un loc sigur, să facă o prosternare pentru fiecare Rugăciune Obligatorie omisă, iar după prosternarea finală, să se aşeze cu picioarele încrucişate şi să citească versetul desemnat. Dacă există însă un loc sigur, atunci rugăciunea obligatorie nu este suspendată în timpul călătoriei.

ÎNTREBARE: Dacă, după ce un călător s-a oprit şi s-a odihnit a venit timpul rugăciunii obligatorii, ar trebui ca el să facă rugăciunea, sau să facă în locul ei prosternarea?

RĂSPUNS: Cu excepţia împrejurărilor nesigure omiterea Rugăciunii Obligatorii nu este îngăduită.

ÎNTREBARE: Dacă, din cauza omiterii unor Rugăciuni Obligatorii, sunt necesare un număr de prosternări, trebuie repetat versetul după fiecare prosternare compensatoare sau nu?

RĂSPUNS: Este suficient să se recite versetul indicat după ultima prosternare. Cele câteva prosternări nu necesită repetări separate ale versetului.

ÎNTREBARE: Dacă o Rugăciune Obligatorie este omisă acasă, poate fi ea compensată printr-o prosternare sau nu?

RĂSPUNS: Răspunzând unor întrebări anterioare s-a scris: „Prevederea referitoare la prosternarea compensatoare se aplică atât acasă cât şi în călătorie.”

ÎNTREBARE: Dacă cineva a făcut abluţiuni din alte motive şi a venit timpul pentru o rugăciune obligatorie, sunt aceste abluţiuni suficiente sau trebuie să fie reînnoite?

RĂSPUNS: Aceste abluţiuni sunt suficiente şi nu mai e nevoie să fie reînnoite.

ÎNTREBARE: În Kitáb-i-Aqdas a fost impusă rugăciunea obligatorie, compusă din nouă rak’ah, spre a fi făcută la amiază, dimineaţa şi seara, dar Tableta Rugăciunilor Obligatorii†† pare să difere în această privinţă.

RĂSPUNS: Ceea ce a fost revelat în Kitáb-i-Aqdas se referă la o Rugăciune Obligatorie diferită. Cu ani în urmă un număr de porunci din Kitáb-i-Aqdas inclusiv acea Rugăciune Obligatorie au fost, după matură chibzuinţă, scrise separat şi trimise mai departe împreună cu alte scrieri sacre, pentru a fi păstrate şi protejate. Mai târziu au fost revelate aceste trei Rugăciuni Obligatorii.

ÎNTREBARE: În determinarea timpului, este îngăduit să ne orientăm după ceasuri şi orologii?

RĂSPUNS: Este îngăduit să ne orientăm după ceasuri şi orologii.

ÎNTREBARE: În Tableta Rugăciunilor Obligatorii, sunt revelate trei rugăciuni; trebuie făcute toate trei sau nu?

RĂSPUNS: Este impus ca una dintre aceste trei rugăciuni să fie oferită; oricare dintre acestea este făcută, va fi de ajuns.

ÎNTREBARE: Sunt abluţiunile pentru rugăciunea de dimineaţă valabile şi pentru cea de la amiază? Şi în mod similar, sunt abluţiunile făcute la amiază valabile seara?

RĂSPUNS: Abluţiunile sunt legate de Rugăciunea Obligatorie căci pentru ea se fac, şi trebuie reînnoite la fiecare rugăciune.

ÎNTREBARE: Privind Rugăciunea Obligatorie lungă, se prevede să te ridici în picioare şi „să te întorci către Dumnezeu”. Aceasta pare să indice că nu e nevoie să te întorci spre Qiblih; este acest lucru adevărat sau nu?

RĂSPUNS: Trebuie să te întorci spre Qiblih.

ÎNTREBARE: Referitor la versetele sacre: „Recitaţi versetele lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă şi seară.”

RĂSPUNS: Prin aceasta se înţelege tot ce a fost trimis din Cerul Divinei Rostiri. Condiţia primordială este înflăcărarea şi dragostea sufletelor sfinte de a citi Cuvântul lui Dumnezeu. A citi un verset, sau chiar un singur cuvânt, într-un spirit de bucurie şi fericire, este de preferat citirii mai multor Cărţi.

ÎNTREBARE: Este îngăduit unei persoane, atunci când îşi face testamentul, să lase o parte din bunurile sale – în afară de ceea ce este prevăzut pentru plătirea Ḥuqúqu’lláh şi plata datoriilor – pentru scopuri caritabile, sau nu are dreptul decât să lase o anumită sumă pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare şi pentru funeralii, iar restul averii sale să fie distribuită categoriilor respective de moştenitori aşa cum a fost hotărât de Dumnezeu?

RĂSPUNS: O persoană are drepturi depline asupra proprietăţii sale. Dacă poate plăti Ḥuqúqu’lláh, şi nu are datorii, tot ce scrie în testamentul său, şi orice declaraţie sau mărturisire este cuprinsă în el, sunt acceptabile. Dumnezeu, cu adevărat, i-a îngăduit să dispună oricum doreşte de ceea ce El i-a acordat.

ÎNTREBARE: Utilizarea inelului de înmormântare le este impusă numai adulţilor, sau şi minorilor?

RĂSPUNS: Este numai pentru adulţi. Rugăciunea pentru Morţi este şi ea numai pentru adulţi.

ÎNTREBARE: Dacă o persoană doreşte să postească în altă perioadă de timp decât luna ‘Alá’, este îngăduit acest lucru sau nu; şi dacă a făcut un jurământ sau un legământ în acest sens, este acest lucru valid şi acceptabil?

RĂSPUNS: Porunca de a posti este aceea care a fost deja revelată. Dacă cineva v-a face un legământ, totuşi, pentru a-i oferi un post lui Dumnezeu, căutând în acest mod împlinirea unei dorinţe, sau să atingă alt scop, acest lucru este îngăduit, aşa cum a fost şi în trecut. Cu toate acestea, dorinţa lui Dumnezeu, înălţată fie gloria Sa, este ca legămintele şi jurămintele să fie dedicate unor ţeluri care sunt spre folosul omenirii.

ÎNTREBARE: S-a pus o nouă întrebare în legătură cu locuinţa şi îmbrăcămintea personală: revin acestea, în cazul în care nu există urmaşi de sex masculin, Casei Dreptăţii, sau trebuie ele să fie distribuite la fel ca celelalte bunuri?

RĂSPUNS: Două treimi din locuinţă şi din îmbrăcăminte revin copiilor de sex feminin, iar o treime revine Casei Dreptăţii, pe care Dumnezeu a desemnat-o să fie vistieria poporului.

ÎNTREBARE: Dacă, după încheierea anului de răbdare, soţul refuză să acorde divorţul, cum trebuie să procedeze soţia?

RĂSPUNS: După încheierea acestei perioade se pronunţă divorţul. Totuşi, este necesar să existe martori atât pentru începutul cât şi pentru sfârşitul perioadei, astfel încât să poată fi chemaţi să depună mărturie dacă va fi nevoie.

ÎNTREBARE: Privind definiţia bătrâneţii.

RĂSPUNS: La arabi acest cuvânt înseamnă limita extremă a bătrâneţii, dar pentru poporul lui Bahá ea începe de la şaptezeci de ani.

ÎNTREBARE: Privind limitele Postului în cazul în care cineva călătoreşte pe jos.

RĂSPUNS: Limita a fost stabilită la două ore. Dacă această limită a fost depăşită, Postul poate fi întrerupt.

ÎNTREBARE: Privind respectarea Postului de către oameni care prestează munci grele în timpul lunii Postului.

RĂSPUNS: Asfel de oameni sunt scutiţi de a posti; totuşi, pentru a-şi arăta respectul faţă de legea lui Dumnezeu şi faţă de rangul înălţat al Postului, este lăudabil şi potrivit să mănânce în mod frugal şi în particular.

ÎNTREBARE: Abluţiunile făcute pentru Rugăciunea Obligatorie sunt ele suficiente şi pentru cele nouăzeci şi cinci de repetări ale Celui Mai Mare Nume?

RĂSPUNS: Nu este necesar să se reînnoiască abluţiunile.

ÎNTREBARE: Privind hainele şi bijuteriile pe care un soţ le-a cumpărat pentru soţia lui: urmează ele să fie distribuite, după moartea lui, moştenitorilor sau aparţin numai soţiei sale?

RĂSPUNS: În afară de îmbrăcămintea folosită, orice altceva, bijuterii şi alte lucruri, aparţin soţului, în afară de ceea ce este dovedit ca fiind daruri către soţie.

ÎNTREBARE: Privind criteriul de justeţe atunci când dovedirea unui fapt depinde de mărturia a doi martori drepţi.

RĂSPUNS: Criteriul de justeţe îl constituie o bună reputaţie printre oameni. Mărturia tuturor slujitorilor lui Dumnezeu, indiferent de credinţa sau crezurile lor, este acceptabilă în faţa Tronului Său.

ÎNTREBARE: Dacă cel decedat nu a plătit Ḥuqúqu’lláh şi nici celelalte datorii, vor fi ele scăzute în mod proporţional din locuinţa, îmbrăcămintea şi restul bunurilor sale, sau vor fi locuinţa şi îmbrăcămintea puse de-o parte pentru urmaşii de sex masculin, şi în consecinţă datoriile scăzute din restul averii? Şi dacă restul averii este insuficient pentru acest scop, cum vor fi achitate datoriile?

RĂSPUNS: Datoriile importante precum şi plăţile Ḥuqúq trebuie plătite din restul averii, dar dacă aceasta este insuficientă pentru acest scop, ceea ce lipseşte va fi scăzut din locuinţă şi haine.

ÎNTREBARE: Trebuie a treia Rugăciune Obligatorie să fie făcută în picioare sau şezând?

RĂSPUNS: Este de preferat şi mai potrivit să fie făcută în picioare într-o atitudine de reverenţă umilă.

ÎNTREBARE: Referitor la prima Rugăciune Obligatorie a fost poruncit, „să fie făcută oricând cineva se află într-o stare de smerenie şi dornică adoraţie”: trebuie ea făcută odată în douăzeci şi patru de ore, sau mai des?

RĂSPUNS: O dată în douăzeci şi patru de ore este suficient; acest lucru a fost rostit de Limba Poruncii Divine.

ÎNTREBARE: Privind definiţia „dimineţii”, „amiezii” şi „serii”.

RĂSPUNS: Acestea sunt răsăritul soarelui, amiaza şi apusul soarelui. Timpul potrivit pentru Rugăciunile Obligatorii este de dimineaţă până la amiază, de la amiază până la apusul soarelui, şi de la apusul soarelui până la două ore după apus. Autoritatea este în mâna lui Dumnezeu, Purtătorul Celor Două Nume.

ÎNTREBARE: Este îngăduit unui credincios să se căsătorească cu un necredincios?

RĂSPUNS: O astfel de căsătorie este îngăduită, şi pentru femei şi pentru bărbaţi; aşa a decretat Domnul când s-a urcat pe tronul dărniciei şi al harului.

ÎNTREBARE: Privind Rugăciunea pentru Morţi: trebuie ea să preceadă înhumarea sau s-o urmeze? Şi este necesară întoarcerea cu faţa spre Qiblih?

RĂSPUNS: Recitarea rugăciunii trebuie să preceadă înhumarea; cât priveşte Qiblihul: „Oriîncotro vă întoarceţi, acolo este faţa lui Dumnezeu.”‡‡

ÎNTREBARE: La prânz, timpul stabilit pentru două dintre Rugăciunile Obligatorii – rugăciunea scurtă de amiază şi rugăciunea care trebuie spusă dimineaţa, la prânz, şi seara – este necesar să se facă două abluţiuni sau este suficientă una singură?

RĂSPUNS: Nu este necesar să se reînnoiască abluţiunea.

ÎNTREBARE: Privind zestrea pentru locuitorii satelor ce trebuie să fie de argint: se referă aceasta la mire, la mireasă sau la amândoi? Şi cum trebuie procedat dacă unul locuieşte la oraş şi celălalt la sat?

RĂSPUNS: Zestrea este determinată de locul în care trăieşte mirele; dacă locuieşte la oraş, zestrea va fi de aur, iar dacă locuieşte la ţară, va fi de argint.

ÎNTREBARE: Care este criteriul prin care se stabileşte cine este locuitor al oraşului şi cine este locuitor al satului? Dacă un locuitor al oraşului se stabileşte într-un sat, sau un locuitor al satului într-un oraş, cu intenţia de a a se stabili permanent, ce regulă se aplică? Este locul de naştere factorul hotărâtor?

RĂSPUNS: Criteriul este reşedinţa permanentă şi, în funcţie de unde se află, porunca din Carte trebuie respectată în concordanţă cu aceasta.

ÎNTREBARE: În Tabletele sfinte s-a revelat că atunci când cineva dobândeşte o sumă echivalentă cu nouăsprezece mithqáli de aur, trebuie să plătească Dreptul lui Dumnezeu asupra acestei sume. Este posibil să se explice cât din această sumă de nouăsprezece mithqáli trebuie să se plătească?

RĂSPUNS: Nouăsprezece la sută a fost stabilit prin porunca lui Dumnezeu. Pe această bază se va face calculul. Se va stabili astfel cât trebuie să se plătească din acei nouăsprezece mithqáli.

ÎNTREBARE: Când averea unui om depăşeşte suma de nouăsprezece, este necesar să ajungă din nou la nouăsprezece pentru a se plăti din nou Ḥuqúq sau trebuie plătit la orice creştere?

RĂSPUNS: Orice sumă peste nouăsprezece este scutită de la Ḥuqúq până când ajunge din nou la nouăsprezece.

ÎNTREBARE: Privind apa curată, şi când este considerată folosită.

RĂSPUNS: Mici cantităţi de apă, ca de pildă o cană de apă, sau chiar două sau trei, sunt considerate ca fiind folosite după o singură spălare a feţei şi a mâinilor. Dar aproximativ o jumătate de metru cub de apă (1 kurr) rămâne neschimbată după una sau două spălări ale feţei, şi nu există nici o obiecţie de a fi folosită decât dacă intervine una dintre cele trei modificări§§, de exemplu schimbarea culorii, în acest caz trebuind să fie considerată folosită.

ÎNTREBARE: Într-un tratat în limba persană referitor la diferite probleme, vârsta maturităţii a fost fixată la cincisprezece ani; este şi căsătoria legată de vârsta maturităţii, sau poate avea loc înainte de aceasta?

RĂSPUNS: Dat fiind că este necesar consimţământul ambelor părţi potrivit Cărţii lui Dumnezeu, şi ţinând seama că, înainte de maturitate, consimţământul lor sau lipsa acestuia nu pot fi stabilite, căsătoria este legată de atingerea vârstei maturităţii, şi nu este permisă înainte.

ÎNTREBARE: Privind postitul şi spunerea rugăciunii obligatorii de către cei bolnavi.

RĂSPUNS: Cu adevărat, vă spun că rugăciunea obligatorie şi postitul ocupă un rang înălţat în ochii lui Dumnezeu. Dar valoarea lor poate fi realizată doar într-o stare de sănătate. În momente de boală nu este permis să respectaţi aceste obligaţii; aceasta este porunca Domnului, înălţată fie gloria Sa în vecii vecilor. Binecuvântaţi fie bărbaţii şi femeile care ţin seama, şi respectă preceptele Sale. Toată lauda fie către Dumnezeu, Cel ce a trimis versetele pe pământ şi este Revelatorul mărturiilor neîndoielnice!

ÎNTREBARE: Privind moscheile, capelele şi templele.

RĂSPUNS: Orice a fost construit pentru adorarea singurului Dumnezeu adevărat, cum sunt moscheile, capelele şi templele, nu trebuie folosit pentru nimic altceva decât pentru pomenirea Numelui Său. Aceasta este porunca lui Dumnezeu, iar cel ce o încalcă este cu adevărat dintre cei ce au păcătuit. Cel ce le-a înălţat nu s-a făcut cu nimic vinovat, căci el le-a clădit pentru slava lui Dumnezeu, şi şi-a primit şi va continua să-şi primească răsplata binemeritată.

ÎNTREBARE: Privind stabilirea unui loc comercial, necesar pentru a-şi exercita munca sau meseria: sunt acestea supuse plăţii Ḥuqúqu’lláh, sau sunt supuse aceloraşi reguli ca mobilierul din gospodărie?

RĂSPUNS: Sunt supuse aceloraşi reguli ca mobilierul din gospodărie.

ÎNTREBARE: Privind schimbul pe bani sau pe alt bun al unei proprietăţi încredinţate, pentru a preîntâmpina devalorizarea sau pierderea ei.

RĂSPUNS: Privind întrebarea scrisă referitoare la schimbul unei proprietăţi încredinţate pentru a preîntâmpina devalorizarea sau pierderea ei, un asemenea schimb este îngăduit cu condiţia ca bunul substituit să fie echivalent ca valoare. Domnul tău este, cu adevărat, Lămuritorul, Cel Omniscient, şi El, într-adevăr, este Orânduitorul, Cel Străvechi.

ÎNTREBARE: Privind spălatul pe picioare vara şi iarna.

RĂSPUNS: Este acelaşi în ambele cazuri; apa caldă este preferabilă, dar nu poate fi nici o obiecţie faţă de apa rece.

ÎNTREBARE: O nouă întrebare privind divorţul.

RĂSPUNS: Dat fiind că Dumnezeu, înălţată fie gloria Sa, nu aprobă divorţul, nimic nu a fost revelat în această privinţă. Totuşi, din momentul despărţirii şi până la sfârşitul unui an, doi oameni sau mai mulţi, trebuie să fie informaţi pentru a servi ca martori; dacă, până la urmă, nu se ajunge la împăcare, divorţul poate avea loc. Acest fapt trebuie consemnat într-un registru de un reprezentant juridic şi religios al oraşului numit de Oamenii de Încredere ai Casei Dreptăţii. Respectarea acestei proceduri este esenţială pentru ca nu cumva cei care posedă o inimă cu înţelegere să fie întristaţi.

ÎNTREBARE: Privind consultaţia.

RĂSPUNS: Atunci când în cadrul unei consultaţii membrii primului grup întrunit nu ajung la înţelegere, trebuie adăugaţi noi oameni, după care se vor alege prin vot, în numărul Celui Mai Mare Nume, sau mai mulţi sau mai puţini oameni. După aceea va avea loc o nouă consultaţie, iar rezultatul, oricare ar fi el, va trebui respectat. Dacă, totuşi, neînţelegerea persistă, aceeaşi procedură va fi repetată iar hotărârea majorităţii va fi obligatorie. El, cu adevărat, călăuzeşte pe cine doreşte El pe calea cea dreaptă.

100

ÎNTREBARE: Privind moştenirea.

RĂSPUNS: Privitor la moştenire, ceea ce Punctul Primordial a hotărât – fie ca sufletele tuturor în afară de El să fie jertfite de dragul Lui – este mulţumitor. Moştenitorii existenţi trebuie să primească cota-parte ce li se cuvine din moştenire, în timp ce un extras de cont al avutului restant trebuie să fie supus Curţii Celui Mai Înalt. În mâna Sa stă sursa autorităţii; El orânduieşte după cum Îi place. În această privinţă a fost revelată o lege, în Ţara Misterului¶¶, potrivit căreia partea cuvenită moştenitorilor ce lipsesc este atribuită celor existenţi până când Casa Dreptăţii va fi înfiinţată, iar dispoziţia referitoare la această problemă va fi hotărâtă. Cât priveşte, însă, moştenirea celor ce au emigrat în acelaşi an cu Frumuseţea Străveche, a fost atribuită moştenitorilor lor, iar aceasta este o mărinimie din partea lui Dumnezeu acordată lor.

101

ÎNTREBARE: Privind legea referitoare la găsirea unei comori.

RĂSPUNS: Dacă va fi găsită o comoară, o treime se cuvine celui ce a descoperit-o, iar celelalte două treimi vor fi cheltuite de membrii Casei Dreptăţii pentru binele tuturor oamenilor. Astfel se va proceda după înfiinţarea Casei Dreptăţii, şi până atunci ea va fi încredinţată în fiecare localitate sau teritoriu unor oameni de încredere spre păstrare. El, într-adevăr, este Domnitorul, Orânduitorul, Cel Omniscient, Cel Atotinformat.

102

ÎNTREBARE: Referitor la Ḥuqúq asupra proprietăţilor imobiliare care nu aduc profit.

RĂSPUNS: Porunca lui Dumnezeu este că proprietăţile imobiliare care au încetat să aducă venit, şi anume, care nu aduc profit, nu sunt pasibile de a plăti Ḥuqúq. El, cu adevărat, este Domnitorul, Cel Munificent.

103

ÎNTREBARE: Privind versetul sfânt: „În acele regiuni în care nopţile şi zilele se lungesc, timpul pentru rugăciune să fie estimat de ceasornice...”

RĂSPUNS: Este vorba de teritorii îndepărtate. În regiunile acestea, însă, diferenţa este numai de câteva ore, aşadar nu se aplică prevederea respectivă.

104

În Tableta lui Abá Badí', a fost revelat acest verset sfânt: „Cu adevărat, Noi am impus fiecărui fiu să-şi slujească tatăl.” Astfel este decretul pe care Noi l-am exprimat în Carte.

105

Şi în altă Tabletă, aceste cuvinte înălţate au fost revelate: O, Mohamed! Cel Străvechi şi-a întors chipul spre tine, pomenindu-te, şi îndemnând poporul lui Dumnezeu să-şi educe copiii. Dacă vreun tată va neglija această cea mai cu greutate poruncă stabilită în Kitáb-i-Aqdas de Pana Regelui Etern, el îşi va pierde dreptul de paternitate, şi va fi socotit vinovat în faţa lui Dumnezeu. Bine este de cel ce-şi întipăreşte în inimă admonestările Domnului, şi se ţine temeinic de ele. Dumnezeu, cu adevărat, impune slujitorilor Săi ceea ce-i va ajuta şi le va fi de folos, şi le dă capacitatea să se apropie de El. El este Orânduitorul, Cel Ce Durează în Veci.

106

El este Dumnezeu, înălţat fie El, Domnul maiestăţii şi al forţei! Profeţii şi Aleşii au fost cu toţii însărcinaţi de Singurul Dumnezeul Adevărat, mărită fie gloria Sa, să hrănească pomii existenţei umane cu apele vii ale dreptăţii şi înţelegerii, pentru a putea apărea dintre ei ceea ce Dumnezeu a depozitat în fiinţa lor cea mai lăuntrică. Aşa cum se poate observa cu uşurinţă, fiecare pom poartă un anumit fruct, iar un pom neroditor este bun doar pentru foc. Scopul acestor Educatori, în tot ce au spus şi au învăţat, a fost acela de a păstra rangul înălţat al omului. Bine de acela care în Ziua lui Dumnezeu s-a ţinut cu tărie de preceptele Sale şi nu a deviat de la Legea Sa fundamentală şi adevărată. Fructele cele mai potrivite pomului vieţii omeneşti sunt de a fi de încredere şi cucernicia, spunerea adevărului şi sinceritatea; dar mai măreţ decât toate, după recunoaşterea unităţii lui Dumnezeu, lăudat şi glorificat fie El, este respectarea drepturilor părinteşti. Această învăţătură a fost menţionată în toate Cărţile lui Dumnezeu, şi reafirmată de Pana Cea Mai Înălţată. Gândiţi-vă la ceea ce Domnul Milostiv a revelat în Coran, înălţate sunt cuvintele Sale: „Slăviţi-L pe Dumnezeu, nu-i găsiţi pereche sau asemănare; şi arătaţi prietenie plină de bunătate şi caritate faţă de părinţii voştri...” Vedeţi cum bunătatea plină de iubire faţă de părinţi a fost legată de recunoaşterea singurului Dumnezeu adevărat! Fericiţi cei înzestraţi cu adevărată înţelepciune şi înţelegere, care văd şi percep, care citesc şi înţeleg, şi cei care ţin seama de ceea ce Dumnezeu a revelat în Cărţile Sfinte de demult, precum şi în această incomparabilă şi minunată Tabletă.

107

Într-una dintre Tablete El, înălţate fie cuvintele Sale, a revelat: Iar în ceea ce priveşte Zakátul, Noi am decretat că voi ar trebui să urmaţi ceea ce a fost revelat în Coran.

Bahá'u'lláh

Notes

savoarea dulce-mirositoare a veşmântului Meu ¶4

Aceasta este o aluzie la povestea lui Iosif din Coran şi din Vechiul Testament. Datorită hainei sale, pe care fraţii săi au adus-o tatălui lor Iacov, acesta l-a putut identifica pe fiul său iubit pe care îl pierduse de mult. Metafora despre „veşmântul” înmiresmat este în mod frecvent folosită în Scrierile Bahá’í pentru a desemna recunoaşterea Manifestării lui Dumnezeu şi a Revelaţiei Sale.

Într-una din Tabletele Sale, Bahá’u’lláh Se descrie pe Sine ca fiind „Divinul Iosif” care a fost „vândut în mod josnic” de cei nepăsători „pe cel mai de nimic dintre preţuri”. Báb, în Qayyúmu’l-Asmá, Îl numeşte pe Bahá’u’lláh „adevăratul Iosif” şi prevede grelele încercări prin care va trece din cauza fratelui său trădător (vezi adnotarea 190). La rândul lui, Shoghi Effendi face o paralelă între gelozia acerbă pe care superioritatea lui ‘Abdu’l-Bahá i-a inspirat-o fratelui său vitreg, Mírzá Muḥammad-’Alí şi invidia de moarte „pe care desăvârşirea lui Iosif a stârnit-o în inimile fraţilor săi”.

am despecetluit Vinul ales cu degetele tăriei şi ale puterii. ¶5

Consumarea de vin şi alte băuturi alcoolice este interzisă în Kitáb-i-Aqdas (vezi adnotările 144, vezi adnotările 170).

Referiri la folosirea „vinului” într-un sens alegoric – ca o cauză a extazului spiritual – se găsesc nu numai în Revelaţia lui Bahá’u’lláh, ci şi în Biblie, în Coran şi în vechile tradiţii hinduse. De exemplu în Coran li se făgăduieşte celor drepţi că li se va da de băut din „vinul ales pecetluit”. În Tabletele Sale, Bahá’u’lláh identifică „Vinul ales” cu Revelaţia Sa al cărei „parfum de mosc” a adiat peste „toate lucrurile create”. El spune că a „despecetluit” acest „Vin”, dezvăluind astfel adevăruri spirituale necunoscute până atunci şi dând celor ce sorb din el putinţa de „a discerne splendorile luminii unităţii divine” şi „de a sesiza scopul esenţial care se află la baza Scripturilor lui Dumnezeu”.

Într-una din meditaţiile Sale, Bahá’u’lláh Îl imploră pe Dumnezeu să le dea credincioşilor „Vinul ales al milei Tale pentru ca ei să uite de oricine în afară de Tine şi să se ridice pentru a sluji Cauzei Tale, rămânând credincioşi dragostei lor pentru Tine”.

Noi am impus rugăciunea obligatorie... către voi ¶6

În arabă există diferite cuvinte pentru rugăciune. Cuvântul „ṣalát”, care apare în original, se referă la o categorie specifică de rugăciuni, a căror recitare, la o anumită oră din zi, a fost impusă credincioşilor. Pentru a deosebi această categorie de rugăciuni de alte categorii, cuvântul respectiv a fost tradus prin „rugăciune obligatorie”.

Bahá’u’lláh precizează că „rugăciunea obligatorie şi ţinerea postului se află pe o treaptă foarte înaltă în ochii lui Dumnezeu” (IR 93). ‘Abdu’l-Bahá afirmă că asemenea rugăciuni „au drept rezultat smerenie şi supunere şi îl fac pe om să-şi întoarcă faţa spre Dumnezeu şi să-şi arate devotamentul faţă de El”, că prin aceste rugăciuni „omul se află în comuniune cu Dumnezeu, se străduieşte să se apropie de El, comunică cu Cel cu adevărat Iubit al inimii sale şi ajunge pe o treaptă spirituală”.

Rugăciunea Obligatorie, (vezi adnotarea 9) la care se referă acest verset, a fost înlocuită de cele trei Rugăciuni Obligatorii revelate mai târziu de Bahá’u’lláh (IR 63). Textele celor trei rugăciuni uzuale, împreună cu instrucţiunile privitoare la recitarea lor, se găsesc în acest volum în „Câteva texte suplimentare la Kitáb-i-Aqdas.”

Câteva paragrafe din „Întrebări şi răspunsuri” se ocupă de diverse aspecte legate de cele trei Rugăciuni Obligatorii noi. Bahá’u’lláh lămureşte că individul are voie să aleagă oricare din cele trei Rugăciuni Obligatorii (IR 65). Alte puncte sunt elucidate în „Întrebări şi răspunsuri” IR 66,IR 67, IR 81 IR 82.

Detaliile legii referitoare la rugăciunea obligatorie se găsesc în rezumat la secţiunea IV.A. 1.-17. din „Sinopsis şi codificare".

nouă rak‘ah ¶6

Un rak‘ah înseamnă recitarea unor versete revelate într-un anumit scop însoţită de un număr de genuflexiuni şi alte mişcări.

Rugăciunea Obligatorie iniţială, recomandată de Bahá’u’lláh adepţilor Săi, era compusă din nouă rak‘ah. Natura exactă a acestei rugăciuni şi instrucţiunile specifice pentru recitarea ei sunt necunoscute, deoarece rugăciunea s-a pierdut (Vezi adnotarea 9).

Comentând, într-o Tabletă, actuala Rugăciune Obligatorie prescrisă, ‘Abdu’l-Bahá precizează că „fiecare cuvânt, fiecare mişcare conţinute în Rugăciunea Obligatorie reprezintă aluzii, taine şi o înţelepciune pe care omul nu o poate înţelege şi care nu poate fi cuprinsă nici în litere, nici în pergamente”.

Shoghi Effendi explică faptul că cele câteva directive simple, date de Bahá’u’lláh pentru recitarea anumitor rugăciuni, au nu numai o semnificaţie spirituală, dar că-l ajută chiar pe om „să se concentreze pe deplin atunci când se roagă şi meditează”.

la amiază şi dimineaţa şi seara ¶6

Referitor la definiţia cuvintelor „dimineaţa”, „la amiază” şi „seara”, când trebuie recitată actuala Rugăciune Obligatorie medie prescrisă, Bahá’u’lláh a spus că ele coincid cu „răsăritul soarelui, cu amiaza şi cu apusul soarelui” (IR 83). El precizează că „timpul potrivit pentru Rugăciunile Obligatorii este de dimineaţă până la amiază, de la amiază până la apusul soarelui şi încă două ore după apusul soarelui.” În continuare, ‘Abdu’l-Bahá a afirmat că Rugăciunea Obligatorie de dimineaţă poate fi spusă începând din zori.

Precizarea „amiază”, ca perioada „de la amiază până la

apusul soarelui” se aplică atât Rugăciunii Obligatorii scurte, cât şi celei medii.

V-am eliberat de un număr mai mare ¶6

Poruncile privitoare la rugăciunile obligatorii prevăzute în Dispensaţiile Bábí şi Islamică erau mult mai complexe decât cele referitoare la Rugăciunea Obligatorie compusă din nouă rak‘ah, prescrisă în Kitáb-i-Aqdas (vezi adnotarea 4).

În Bayán, Báb a prescris o Rugăciune Obligatorie, compusă din nouăsprezece rak‘ah; ea trebuia recitată o dată într-o perioadă douăzeci şi patru de ore – de la amiaza unei zile până la amiaza celeilalte zile.

Rugăciunile musulmane sunt recitate de cinci ori pe zi, şi anume: dimineaţa în zori, la amiază, după amiază, seara şi noaptea. Numărul de rak‘ah depinde de ora la care sunt recitate. În cursul unei zile, numărul lor se ridică la un total de şaptesprezece rak‘ah.

Când aveţi dorinţa de a face această rugăciune, întoarceţi-vă către Curtea Prezenţei Mele Cele Mai Sfinte, acest Loc Sfânt pe care Dumnezeu... l-a decretat a fi Punctul de Adoraţie pentru locuitorii Oraşelor Eternităţii ¶6

„Punctul de Adoraţie”, adică punctul spre care trebuie să se întoarcă credinciosul, atunci când spune rugăciunea obligatorie, se numeşte Qiblih. Noţiunea de Qiblih a existat şi în religiile anterioare. În trecut, Ierusalimul a fost fixat în acest scop. Mahomed a mutat Qiblihul la Mecca. Instrucţiunile lui Báb în Bayánul arab au fost:

Qiblihul este, cu adevărat, Acela Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta; ori de câte ori se va mişca El, se va mişca şi Qiblihul, până ce va rămâne nemişcat.

Acest pasaj este citat de Bahá’u’lláh în Kitáb-i-Aqdas (¶137) şi confirmat de El în versetul de mai sus. El a mai precizat că întoarcerea cu faţa spre Qiblih „este o condiţie fixă pentru recitarea rugăciunii obligatorii” (IR 14 , IR 67). Dar pentru alte rugăciuni şi devoţiuni individul se poate întoarce spre orice direcţie.

iar atunci când Soarele Adevărului şi al Rostirii va apune, întoarceţi-vă feţele către Locul pe care Noi l-am hotărât pentru voi ¶6

Bahá’u’lláh a poruncit ca, după săvârşirea Sa din viaţă, locul Său de veci să fie Qiblihul. Mormântul Preasfânt se află la Bahjí, ‘Akká. ‘Abdu’l-Bahá numeşte acest Loc „Mausoleul luminos”, „locul în jurul căruia se roteşte Adunarea din Înalturi”.

Într-o scrisoare scrisă în numele său, Shoghi Effendi foloseşte analogia plantei care se întoarce spre soare pentru a explica semnificaţia spirituală a întoarcerii spre Qiblih:

...întocmai cum o plantă se-ndreaptă spre lumina soarelui – de la care primeşte viaţa şi creşterea ei – tot astfel noi ne întoarcem inimile spre Manifestarea lui Dumnezeu, Bahá’u’lláh, atunci când ne rugăm;

...ne întoarcem feţele...spre locul unde se află ţărâna Lui pe acest pământ, ca un simbol al actului lăuntric.

Am arătat detaliile rugăciunii obligatorii într-o altă Tabletă. ¶8

Rugăciunea Obligatorie iniţială a fost revelată de Bahá’u’lláh „din motive de înţelepciune” într-o Tabletă separată (IR 63). Ea n-a fost distribuită credincioşilor în timpul vieţii Sale, fiind înlocuită cu cele trei Rugăciuni Obligatorii care sunt acum în uz. Scurt timp după înălţarea lui Bahá’u’lláh, textul acestei rugăciuni, împreună cu alte Tablete, a fost furat de Muḥammad-‘Ali, Arhispărgătorul Legământului Său.

Rugăciunea pentru Morţi ¶8

Rugăciunea pentru Morţi (vezi „Câteva texte suplimentare la Kitáb-i-Aqdas”) este singura rugăciune bahá’í obligatorie care se recită în comun; ea trebuie recitată de un credincios în timp ce toţi cei prezenţi stau în picioare şi ascultă în tăcere (vezi adnotarea 19). Bahá’u’lláh a lămurit că Rugăciunea pentru Morţi se spune numai când decedatul a fost adult (IR 70), că recitarea trebuie să preceadă înhumarea celui decedat şi că nu este necesară întoarcerea spre Qiblih când se spune rugăciunea (IR 85).

Detalii suplimentare, privitoare la Rugăciunea pentru Morţi, se găsesc în rezumat la „Sinopsis şi codificare", secţiunea IV. A. 13.-14.

şase pasaje specifice au fost trimise de Dumnezeu, Revelatorul Versetelor ¶8

Pasajele, care formează o parte din Rugăciunea pentru Morţi, cuprind repetarea de şase ori a salutului „Alláh-u-Abhá” (Dumnezeu este Cel Atotglorios), fiecare urmat de nouăsprezece repetări ale unuia din cele şase versete revelate anume în acest scop. Aceste versete sunt identice cu cele din Rugăciunea pentru Morţi revelată de Báb în Bayán. Bahá’u’lláh a adăugat o implorare care să preceadă aceste pasaje.

În unele Dispensaţii din trecut, se credea că a purta pe trup părul anumitor animale sau alte obiecte anulează rugăciunea. Bahá’u’lláh confirmă aici afirmaţia lui Báb, din Bayánul arab, că asemenea lucruri nu anulează rugăciunea.

Noi v-am poruncit să vă rugaţi şi să postiţi de la începutul maturităţii ¶10

Bahá’u’lláh defineşte „vârsta maturităţii, referitor la obligaţiile religioase”, la „cincisprezece ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei” (IR 20). Pentru detalii privitoare la perioada de post, vezi adnotarea 25.

El i-a scutit de aceasta pe cei care sunt slăbiţi din cauza bolii sau a vârstei ¶10

Scutirea de a spune Rugăciunile Obligatorii şi de a posti acordată celor slăbiţi din cauza unei boli sau din cauza vârstei este lămurită la „Întrebări şi răspunsuri”. Bahá’u’lláh spune: „atunci când eşti bolnav, aceste obligaţii nu trebuie respectate” (IR 93). El precizează că, în acest context, bătrâneţea începe la şaptezeci de ani (IR 74). Răspunzând unei întrebări, Shoghi Effendi a lămurit că oamenii care ajung la şaptezeci de ani sunt scutiţi, fie că sunt slăbiţi sau nu.

Scutirea de la post este acordată şi celorlalte categorii de oameni, specificate în „Sinopsis şi codificare", secţia IV.B.5. Vezi adnotările 20, vezi adnotările 30 vezi adnotările 31 pentru discuţii suplimentare.

Dumnezeu v-a acordat permisiunea să vă prosternaţi pe orice suprafaţă care este curată, căci noi am înlăturat în această privinţă îngrădirea care fusese stabilită în Carte ¶10

În Dispensaţiile trecute, prosternarea era adesea inclusă în rugăciune. În Bayánul arab, Báb cerea credincioşilor ca, atunci când se prosternează, să-şi plece frunţile pe suprafeţe de cristal. La fel şi Islamul impune anumite restricţii privitoare la suprafaţa îngăduită mahomedanilor pentru prosternare. Bahá’u’lláh a abrogat aceste restricţii şi a precizat doar „orice suprafaţă care este curată”.

Acela care nu găseşte apă pentru abluţiune să repete de cinci ori cuvintele „În Numele lui Dumnezeu, Cel Mai Pur, Cel Mai Pur”, după care să-şi continue devoţiunile. ¶10

Abluţiunile trebuie făcute de credincios ca pregătire pentru rugăciunea obligatorie. Ele constau în spălarea mâinilor şi a feţei. Dacă nu se găseşte apă, a fost prescrisă repetarea de cinci ori a unor versete anume revelate în acest scop. Vezi adnotarea 34 pentru o discuţie generală asupra abluţiunilor.

Indicaţii anterioare, din Dispensaţiile trecute, cu privire la substituirea unor proceduri în vigoare atunci când lipseşte apa, se găsesc în Coran şi în Bayánul arab.

În acele regiuni în care nopţile şi zilele se lungesc, timpul pentru rugăciune să fie estimat de ceasornice şi alte instrumente care marchează trecerea orelor. ¶10

Aceasta se referă la teritorii situate în extremul nord sau sud, unde durata zilelor şi a nopţilor variază foarte mult (IR 64 ,IR 103). Aceeaşi precizare se referă şi la post.

V-am absolvit de cerinţa de a face Rugăciunea Semnelor ¶11

Rugăciunea Semnelor este o anumită formă de rugăciune obligatorie mahomedană, instituită pentru a fi spusă în cazul unor fenomene naturale, cum sunt cutremurele, eclipsele şi altele de acest fel, care pot provoca teamă şi pot fi luate drept semne sau acţiuni divine. Obligaţia de a spune această rugăciune a fost anulată. În locul ei, bahá’íi pot spune: „Stăpânirea este a lui Dumnezeu, Domnul celor văzute şi celor nevăzute, Domnul creaţiei”, dar acest lucru nu e obligatoriu (IR 52).

Cu excepţia Rugăciunii pentru Morţi, practica rugăciunii în comun a fost anulată. ¶12

Rugăciunea în comun, în sensul unei rugăciuni obligatorii formale, care trebuie recitată potrivit unui ritual prescris, aşa cum este de pildă uzuală în islamism rugăciunea de vineri în moscheie, fiind condusă de un imam, a fost anulată în Dispensaţia Bahá’í. Rugăciunea pentru Morţi este singura rugăciune în comun prescrisă de legea bahá’í (vezi adnotarea 10). Ea trebuie recitată de unul din cei prezenţi, în timp ce ceilalţi stau în picioare şi păstrează tăcerea; cel care citeşte nu are un statut special. Credincioşii nu sunt obligaţi să stea cu faţa spre Qiblih (IR 85).

Cele trei Rugăciuni Obligatorii zilnice trebuie recitate în mod individual, nu în comun.

Nu există nici un ritual prescris pentru recitarea marelui număr de rugăciuni bahá’í şi oricine este liber să aleagă oricare rugăciune neobligatorie, în cadrul adunărilor sau în mod individual. În această privinţă, Shoghi Effendi spune că

...deşi prietenii au dreptul să procedeze după cum le este voia,... ei trebuie să fie cu băgare de seamă ca nu cumva modul lor de a proceda să capete un caracter prea rigid şi să se transforme într-o instituţie. De această indicaţie, prietenii trebuie să ţină întotdeauna seamă pentru ca să nu se îndepărteze de la calea limpede indicată de Învăţături.

Dumnezeu a scutit femeile aflate în timpul menstruaţiei de la rugăciunea obligatorie şi de a posti. ¶13

Scutirea de la rugăciunea obligatorie şi de post a fost acordată femeilor în perioada când au menstruaţia; în schimb, ele trebuie să-şi facă abluţiunile (vezi adnotarea 34) şi să repete de 95 de ori pe zi, între amiaza unei zile şi amiaza celeilalte, versetul „Glorificat fie Dumnezeu, Domnul Splendorii şi al Frumuseţii”. Această stipulare are un antecedent în Bayánul arab, în care era acordată o scutire similară.

În unele Dispensaţii religioase din trecut, femeile erau considerate ritual impure în timpul menstruaţiei şi le era interzis să se roage şi să postească. Conceptul de necurăţenie rituală a fost abolit de Bahá’u’lláh (vezi adnotarea 106).

Casa Universală a Dreptăţii a lămurit că stipulările din Kitáb-i-Aqdas, care acordă scutiri de la anumite obligaţii şi răspunderi, sunt, aşa cum indică acest cuvânt, scutiri, nu interdicţii. Aşadar, orice credincios sau credincioasă are libertatea să se delimiteze de aplicarea acestei scutiri, dacă el sau ea doreşte acest lucru. Totuşi, Casa Universală a Dreptăţii îi sfătuieşte pe credincioşi ca, atunci când iau o hotărâre într-un sens sau altul, să dea dovadă de înţelepciune şi să înţeleagă că dacă Bahá’u’lláh a acordat aceste scutiri, El a avut motive întemeiate.

Scutirea acordată pentru rugăciunea obligatorie se referea iniţial la Rugăciunea Obligatorie compusă din nouă rak‘ah. Ea se aplică acum celor trei Rugăciuni Obligatorii care au înlocuit-o.

Scutirea de la rugăciunea obligatorie le este acordată acelora care se află într-o asemenea situaţie de nesiguranţă încât nu pot spune Rugăciunea Obligatorie. Scutirea este valabilă atât acasă, cât şi în călătorie. Ea prevede o modalitate prin care poate fi compensat faptul că Rugăciunea Obligatorie nu a putut fi spusă din cauza împrejurărilor nesigure.

Bahá’u’lláh a lămurit că rugăciunea obligatorie „nu este suspendată în timpul călătoriei” dacă poate fi găsit „un loc sigur” în care să fie spusă. (IR 58).

Numerele 21, 58, 59, 60 şi 61 din „Întrebări şi răspunsuri" explică mai pe larg această indicaţie.

După ce v-aţi încheiat prosternările, aşezaţi-vă cu picioarele încrucişate ¶14

În arabă, expresia „haykalu’t-tawḥid”, tradusă aici prin „picioarele încrucişate”, înseamnă „poziţia unităţii”. Potrivit tradiţiei, aceasta însemna poziţia cu picioarele încrucişate.

Spune: Dumnezeu a făcut din dragostea Mea tăinuită cheia către Comoară ¶15

Există o binecunoscută tradiţie islamică privitoare la Dumnezeu şi creaţia Sa:

Eram o Comoară Tainică şi voiam să fiu cunoscut şi astfel am chemat creaţia în fiinţă ca să fiu cunoscut.

Referiri şi aluzii la această tradiţie se găsesc în multe Scrieri Bahá’í. De pildă, într-una din rugăciunile Sale, Bahá’u’lláh revelează:

Preţuit fie numele Tău, o, Domnul Dumnezeul meu! Adeveresc că Tu ai fost o Comoară tăinuită înfăşurată în Fiinţa Ta imemorială şi un Mister de nepătruns păstrat cu sfinţenie în propria Ta Esenţă. Dorind să Te revelezi, ai chemat întru fiinţă Lumea mai Mare şi Lumea mai Mică şi l-ai ales pe Om, mai presus de toate creaturile Tale, făcând din El un semn pentru amândouă aceste două lumi, O, Tu care eşti Domnul nostru, Cel Mai Milostiv!

Tu L-ai ridicat ca să ocupe tronul Tău în faţa tuturor făpturilor creaţiei Tale. Tu L-ai făcut să dezvăluie tainele Tale şi să strălucească cu lumina inspiraţiei şi Revelaţiei Tale şi să manifeste numele şi atributele Tale. Prin El, ai împodobit preambulul cărţii creaţiei Tale, o Tu care eşti Domnitorul universului pe care Tu l-ai făurit! (Prayers and Meditations by Bahá’u’lláh, XXXVIII).

De asemenea, în Cuvinte Tainice, El spune:

O, Fiu al Omului! Am iubit crearea ta, de aceea te-am creat. Pentru aceasta iubeşte-Mă, ca să-ţi pot rosti numele şi să-ţi umplu sufletul cu spiritul vieţii.

‘Abdu’l-Bahá, comentând tradiţia citată mai sus, a scris:

O, tu, călător pe calea Celui Iubit! Află că scopul principal al acestei tradiţii sfinte este acela de a menţiona stadiile tăinuirii lui Dumnezeu şi ale manifestării Sale în Întrupările Adevărului, care sunt locul unde Răsare Atotglorioasa Sa Fiinţă. De pildă, înainte ca flacăra Focului nemuritor să fie aprinsă şi cunoscută, ea exista prin ea însăşi şi în sine însăşi în identitatea ascunsă a Manifestărilor universale, iar acesta este stadiul „Comorii Ascunse”. Şi când Pomul Binecuvântat este aprins, prin sine însuşi şi în sine însuşi, iar acest Foc Divin arde prin esenţa sa şi înăuntrul esenţei sale, înseamnă că se află în stadiul „am dorit să fiu făcut cunoscut.” Iar atunci când străluceşte cu putere de la Orizontul universului, cu infinitele sale Nume şi Atribute Divine asupra lumilor contingente care nu se află niciunde, aceasta reprezintă apariţia unei noi şi minunate creaţii care corespunde stadiului „Şi astfel am chemat în fiinţă creaţia”. Iar atunci când sufletele sfinte sfâşie vălurile tuturor ataşamentelor pământeşti şi ale condiţiilor lumeşti şi se grăbesc să ajungă la stadiul în care privesc frumuseţea Prezenţei Divine, fiind cinstiţi prin recunoaşterea Manifestării şi putând fi, în inimile lor, martorii splendorii Semnului Cel Mai Măreţ al lui Dumnezeu, atunci devine vădit scopul creaţiei, care este cunoaşterea Celui Ce este Adevărul Etern.

O, Pană a Celui Mai Înalt! ¶16

Expresiile „Pană a Celui Mai Înalt”, „Pana Supremă” şi „Pana Cea Mai Înălţată” se referă la Bahá’u’lláh, ilustrând funcţia Sa de Revelator al Cuvântului lui Dumnezeu.

Noi v-am impus să postiţi pentru o scurtă perioadă de timp ¶16

Postul şi rugăciunile obligatorii constituie cei doi stâlpi care susţin Legea revelată a lui Dumnezeu. Într-una din Tabletele Sale, Bahá’u’lláh afirmă că a revelat legile privitoare la post şi rugăciuni obligatorii pentru ca prin ele credinciosul să se apropie de Dumnezeu.

Shoghi Effendi precizează că perioada de post, care prevede abţinerea totală de la mâncare şi băutură de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, este

...în esenţă o perioadă de meditaţie şi rugăciune, de recuperare spirituală, în timpul căreia credinciosul trebuie să se străduiască să ajungă la armonizarea necesară vieţii sale lăuntrice şi să împrospăteze şi să învioreze forţele spirituale latente în sufletul său. Semnificaţia şi scopul său au, deci, un caracter fundamental spiritual.

Postul este simbolic, el sugerează abstinenţa de la dorinţele egoiste şi trupeşti. Postul a fost impus tuturor credincioşilor, de îndată ce au ajuns la vârsta de 15 ani şi până ajung la 70 de ani.

O expunere a prevederilor amănunţite, referitoare la legea postului şi a scutirilor acordate anumitor categorii de oameni, se găseşte la „Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.B.1.-6. Pentru discuţii referitoare la scutirile de la post vezi adnotările 14, vezi adnotările 20, vezi adnotările 30, vezi adnotările 31.

Perioada de nouăsprezece zile de post coincide cu luna bahá’í ‘Alá, de obicei 2 - 20 martie, imediat după terminarea Zilelor Intercalare (vezi adnotările 27 vezi adnotările 147) şi este urmată de sărbătoarea Naw-Rúz. (vezi adnotarea 26).

iar la încheierea ei am desemnat pentru voi sărbătoarea Naw-Rúz ¶16

Báb a introdus un nou calendar, cunoscut sub numele de calendarul Badí‘ sau Bahá’í (vezi adnotările 27 , vezi adnotările 147). Potrivit acestui calendar, o zi este perioada dintre un apus de soare şi celălalt apus. În Bayán, Báb a hotărât ca ‘Alá’ să fie luna de post, a decretat ca ziua de Naw-Rúz să marcheze încheierea acestei perioade şi a stabilit ca Naw-Rúz să fie Ziua lui Dumnezeu. Bahá’u’lláh a confirmat calendarul Badí‘ în care Naw-Rúz a fost hotărât a fi o sărbătoare.

Naw-Rúz este prima zi a anului nou. Ea coincide cu echinocţiul de primăvară care, în emisfera nordică, începe la 21 martie. Bahá’u’lláh lămureşte că această zi de sărbătoare trebuie celebrată în oricare zi în care soarele intră în constelaţia Berbecului (adică echinocţiul de primăvară), chiar dacă aceasta se întâmplă cu un minut înainte de apusul soarelui (IR 35). De aceea Naw-Rúz poate cădea pe 20, 21 or 22 martie, depinzând de momentul când are loc echinocţiul.

Bahá’u’lláh a lăsat în seama Casei Universale a Dreptăţii să stabilească detaliile multor legi. Printre acestea unele sunt legate de calendarul bahá’í. Păzitorul a specificat că adoptarea în lumea întreagă a legii referitoare la sincronizarea Naw-Rúzului va necesita alegerea unui anumit loc de pe glob care va servi ca standard pentru fixarea datei echinocţiului de primăvară. El a indicat că alegerea acestui loc va fi hotărâtă de Casa Universală a Dreptăţii.

Zilele dinafara lunilor, să fie aşezate înaintea lunii Postului. ¶16

Calendarul Badí‘ este bazat pe anul solar de 365 de zile, 5 ore şi 50 de minute. Anul constă din 19 luni de 19 zile fiecare (361 de zile), la care se adaugă patru zile suplimentare (cinci, într-un an bisect). Báb n-a indicat în mod precis unde să fie plasate zilele suplimentare în noul calendar. Kitáb-i-Aqdas răspunde la această întrebare, stabilind pentru zilele „suplimentare” o poziţie fixă în calendar, chiar înainte de luna ‘Ala’, perioada de post. Pentru detalii suplimentare, vezi secţiunea privitoate la calendarul Bahá’í în The Bahá’í World, volumul XVIII.

Noi am orânduit ca acestea... să fie manifestările literei Há ¶16

Cunoscute ca Ayyám-i-Há (Zilele lui Há), Zilele Intercalare se disting prin aceea că sunt asociate cu „litera Há”. Valoarea numerică „abjad” a acestei litere arabe este cinci, ceea ce corespunde numărului potenţial al zilelor intercalare.

Literei „Há” i s-au dat diferite semnificaţii spirituale în Scrierile Sacre, printre care şi aceea de a fi considerată un simbol al Esenţei lui Dumnezeu.

aceste zile de dăruire care preced perioada de abţinere ¶16

Bahá’u’lláh a poruncit adepţilor săi să închine aceste zile sărbătoririlor, veseliei şi carităţii. Într-o scrisoare, scrisă în numele lui Shoghi Effendi, se precizează că „zilele intercalare sunt anume stabilite pentru ospitalitate, pentru a da daruri etc.”.

Călătorului... nu le este impus Postul ¶16

Durata minimă a unei călătorii care îl scuteşte pe călător să postească a fost stabilită de Bahá’u’lláh (IR 22 , IR 75). Amănunte în legătură cu această stipulaţie se găsesc, în rezumat, la „Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.B.5. a.i.-v.

Shoghi Effendi a lămurit că, deşi călătorii sunt scutiţi de a posti, ei sunt liberi să postească dacă doresc acest lucru. El a adăugat că scutirea se referă la întreaga durată a călătoriei şi nu numai la orele când se află în tren sau în maşină etc.

Călătorului, bolnavului, femeilor însărcinate sau care alăptează, nu le este impus Postul; aceştia au fost scutiţi de Dumnezeu ca un semn al harului Său ¶16

Scutirea de la post a fost acordată acelora care sunt bolnavi sau vârstnici (vezi adnotarea 14), femeilor în timpul menstruaţiei (vezi adnotarea 20), călătorilor (vezi adnotarea 30) precum şi femeilor însărcinate şi celor care alăptează. Această scutire a fost acordată şi muncitorilor care prestează munci grele, totodată ei sunt sfătuiţi „să-şi arate respectul faţă de legea lui Dumnezeu şi faţă de rangul înalt al Postului” mâncând „în mod frugal şi în particular” (IR 76). Shoghi Effendi a indicat că felul muncilor care vor scuti oamenii de la Post vor fi definite de Casa Universală a Dreptăţii.

Abţineţi-vă de la mâncare şi băutură de la răsăritul până la apusul soarelui ¶17

Aceasta se referă la perioada Postului. Într-una din Tabletele Sale, ‘Abdu’l-Bahá, după ce precizează că a posti înseamnă abţinerea de la mâncare şi băutură, adaugă că şi fumatul este o formă de „a bea”. În limba arabă verbul „a bea” se aplică şi la fumat.

A fost poruncit ca fiecare credincios în Dumnezeu... în fiecare zi ... să repete „Alláh-u-Abhá” de nouăzeci şi cinci de ori. ¶18

„Alláh-u-Abhá” este o expresie arabă care înseamnă „Dumnezeu Cel Atotglorios”. Ea este o formă a Celui Mai Mare Nume al lui Dumnezeu (vezi adnotarea 137.) O tradiţie islamică spune că, printre numeroasele nume ale lui Dumnezeu, unul din ele era cel mai mare; identitatea acestui Cel Mai Mare Nume era însă ascunsă. Bahá’u’lláh a confirmat că Cel Mai Mare Nume este „Bahá”.

Diferitele derivate ale cuvântului „Bahá” sunt şi ele considerate ca Cel Mai Mare Nume. Secretarul lui Shoghi Effendi, scriind în numele său, lămureşte că

Cel Mai Mare Nume este Numele lui Bahá’u’lláh. „Yá Bahá’u’l-Abhá” este o invocare al cărei înţeles este: „O, Tu, Glorie a Gloriilor!” „Alláh-u-Abhá” este un salut care înseamnă: „Dumnezeu Cel Atotglorios”. Ambele se referă la Bahá’u’lláh. Cel Mai Mare Nume înseamnă că Bahá’u’lláh a apărut în Cel Mai Mare Nume al lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, că El este Manifestarea supremă a lui Dumnezeu.

Salutul „Alláh-u-Abhá” a fost adoptat în timpul exilului lui Bahá’u’lláh la Adrianopol.

Repetarea lui „Alláh-u-Abhá” de nouăzeci şi cinci de ori trebuie precedată de abluţiune (vezi adnotarea 34).

Faceţi... abluţiuni pentru Rugăciunea Obligatorie ¶18

Abluţiunile sunt, în mod specific, asociate cu unele rugăciuni. Ele trebuie să preceadă cele trei Rugăciuni Obligatorii, recitarea zilnică de nouăzeci şi cinci de ori a lui „Alláh-u-Abhá”, precum şi recitarea versetelor prescrise ca o alternativă pentru rugăciunile obligatorii şi pentru post femeilor în timpul menstruaţiei (vezi adnotarea 20).

Abluţiunile prescrise constau în spălarea mâinilor şi a feţei, ca pregătire pentru rugăciune. În cazul Rugăciunii Obligatorii medii, ele sunt însoţite de recitarea anumitor versete (vezi „Câteva Texte Revelate de Bahá’u’lláh ca Supliment la Kitáb-i-Aqdas").

Faptul că abluţiunile au o semnificaţie dincolo de o simplă spălare reiese din aceea că, dacă ai făcut baie chiar înainte de a recita Rugăciunea Obligatorie, este totuşi necesar să faci abluţiunea (IR 18).

Atunci când nu există apă pentru abluţiune, trebuie repetat de cinci ori un verset prescris (vezi adnotarea 16), iar această stipulare a fost extinsă şi asupra acelora pentru care apa ar putea fi dăunătoare din punct de vedere fizic (IR 51).

Dispoziţiile amănunţite ale Legii referitoare la abluţiuni sunt expuse în „Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.A.10.a.-g., precum şi în „Întrebări şi răspunsuri" numerele 51, 62, 66, 77 şi 86.

Vi s-a interzis să comiteţi omoruri ¶19

Interdicţia de a lua viaţa altuia a fost repetată de Bahá’u’lláh în paragraful 73 din Kitáb-i-Aqdas. Pentru omor cu premeditare au fost prevăzute pedepse (vezi adnotarea 86). În cazul omorului prin imprudenţă trebuie plătită o anumită despăgubire familiei celui decedat (vezi Kitáb-i-Aqdas, ¶188)

sau adulter ¶19

Cuvântul arab „ziná”, tradus aici prin „adulter” înseamnă atât adulter, cât şi orice relaţie sexuală neîngăduită. El se aplică nu numai unor relaţii sexuale între o persoană căsătorită şi una care nu e soţul sau soţia sa, ci şi relaţiilor sexuale între persoane necăsătorite în general. Una din formele de „ziná” este violul. Singura pedeapsă prescrisă de Bahá’u’lláh se referă la cei ce au relaţii sexuale, ambii fiind necăsătoriţi (vezi adnotarea 77); pedepsele pentru celelalte păcate sau abuzuri sexuale vor fi hotărâte de Casa Universală a Dreptăţii.

bârfă sau calomnie ¶19

Bârfa, calomnia şi stăruinţa asupra greşelilor altora au fost, în mod repetat, condamnate de Bahá’u’lláh. În „Cuvinte Tainice", El precizează: „O, Fiu al Existenţei! Cum poţi să uiţi de propriile tale greşeli şi să te ocupi de greşelile altora? Cine face acest lucru e blestemat de Mine.” Şi apoi din nou: „O, Fiu al Omului! Nu sufla un cuvânt despre păcatele altora atât timp cât tu însuţi eşti un păcătos. De vei încălca această poruncă, blestemat vei fi, şi către aceasta Eu aduc mărturie.” Această mustrare aspră a fost repetată şi în ultima Sa lucrare, „Cartea Legământului Meu”: „Adevărat vă spun, limba este pentru pomenirea a ceea ce este bun, nu o pângăriţi cu vorbe necuviincioase. Dumnezeu a iertat ceea ce a trecut. De aici înainte fiecare să spună numai ceea ce este potrivit şi cuviincios şi să se abţină de la calomnii, abuzuri şi orice îi întristează pe oameni.”

Noi am împărţit moştenirea în şapte categorii ¶20

Legile bahá’í cu privire la moştenire se aplică numai în cazul succesiunii ab intestat, adică atunci când cineva moare fără a lăsa un testament. În Kitáb-i-Aqdas (¶109), Bahá’u’lláh instruieşte pe fiecare credincios să facă un testament. În alt loc, El precizează că orice individ are autoritate deplină asupra proprietăţii sale şi este liber să hotărască asupra felului în care averea sa va fi împărţită şi să-i desemneze în testament pe cei care o vor moşteni, indiferent dacă sunt bahá’í sau nu (IR 69). În legătură cu aceasta, o scrisoare, scrisă în numele lui Shoghi Effendi, lămureşte:

...deşi unui bahá’í îi este îngăduit să dispună în testament de averea sa după cum doreşte, el este însă în mod moral şi din punct de vedere al conştiinţei sale obligat, atunci când îşi scrie testamentul, să ţină seama de datoria sa de a respecta principiile lui Bahá’u’lláh referitoare la funcţia socială a averii, şi în consecinţă la necesitatea de a evita acumularea exagerată şi concentrarea ei în mâinile câtorva indivizi sau grupuri de indivizi.

Acest verset din Aqdas este urmat de un pasaj lung în care Bahá’u’lláh elaborează legea bahá’í privitoare la moştenire. Citind acest pasaj nu trebuie uitat că legea este formulată pornind de la ipoteza că persoana decedată este un bărbat; stipulaţiile ei se aplică mutatis mutandis când persoana decedată este o femeie.

Sistemul de moştenire care prevede distribuirea averii celui decedat unui număr de şapte categorii (copii, soţ sau soţie, tată, mamă, fraţi, surori şi profesori), se bazează pe dispoziţiile stabilite de Báb în Bayán. Trăsăturile principale ale legilor bahá’í privitoare la moştenire, în cazul în care nu există un testament sunt:

A) Dacă cel decedat este tatăl şi în bunurile sale este inclusă o locuinţă personală, aceasta rămâne fiului cel mai mare (IR 34).

B) Dacă cel decedat nu are urmaşi de sex masculin, două treimi din locuinţă revin urmaşilor de sex feminin, iar treimea rămasă revine Casei Universale a Dreptăţii (IR 41, IR 72). Vezi adnotarea 42 referitoare la nivelurile instituţiei Casei Dreptăţii căreia i se aplică această lege. (Vezi şi adnotarea 44).

C) Restul averii se împarte între cele şapte categorii de moştenitori. Pentru detalii referitoare la numărul porţiunilor ce revin fiecărui grup, vezi „Întrebări şi răspunsuri", numărul 5 şi „Sinopsis şi codificare" secţiunea IV.C.3.a.

D) În caz că sunt mai mulţi moştenitori în oricare dintre categorii, porţiunea atribuită acelei clase trebuie să fie împărţită în mod egal între ei, indiferent dacă sunt bărbaţi sau femei.

E) În cazul în care nu există urmaşi, partea cuvenită copiilor revine Casei Dreptăţii (IR 7, IR 41).

F) Dacă cineva are urmaşi, dar lipsesc o parte sau toate celelalte categorii de moştenitori, două treimi din porţiunile cuvenite acestora revin urmaşilor şi o treime Casei Dreptăţii (IR 7).

G) Dacă nici una din categoriile specificate nu există, două treimi din avere revin nepoţilor şi nepoatelor celui decedat. Dacă aceştia nu există, respectivele porţiuni revin unchilor şi mătuşilor; dacă şi aceştia lipsesc, fiilor şi fiicelor lor. În orice caz, treimea rămasă revine Casei Dreptăţii.

H) Dacă cineva nu va avea niciunul dintre moştenitorii menţionaţi mai sus, întreaga avere revine Casei Dreptăţii.

I) Bahá’u’lláh spune că cei care nu sunt bahá’í nu au dreptul să moştenească de la părinţii sau rudele lor bahá’í (IR 34). Shoghi Effendi, într-o scrisoare scrisă în numele său, lămureşte că aceste restricţii se aplică numai „la acele cazuri când un bahá’í moare fără testament, aşadar atunci când proprietatea sa va fi împărţită în conformitate cu legile stabilite în Aqdas. Altfel, un bahá’í este liber să lase proprietatea sa oricărei persoane, indiferent de religia sa, cu condiţia să lase un testament care să specifice dorinţele sale.” Aşadar un bahá’í poate întotdeauna să-şi lase averea soţului sau soţiei care nu este bahá’í, copiilor, rudelor, cu condiţia să lase un testament.

Detalii suplimentare ale legii privitoare la moştenire se găsesc, în rezumat, în „Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.C.3.a.-o.

fraţilor, cinci părţi... surorilor, patru părţi ¶20

„Întrebări şi răspunsuri" expun pe larg dispoziţiile legii privitoare la porţiunile din moştenire alocate fraţilor şi surorilor celui decedat. Dacă fratele sau sora este de la acelaşi tată ca cel decedat, el sau ea vor moşteni întreaga porţiune ce li se cuvine. Dacă însă fratele sau sora sunt de la un alt tată, el sau ea vor moşteni numai două treimi din porţiunea alocată, treimea rămasă revenind Casei Dreptăţii (IR 6). Apoi, în cazul în care decedatul are fraţi buni sau surori bune printre moştenitorii săi, fraţii vitregi şi surorile vitrege din partea mamei nu moştenesc nimic (IR 53). Fraţii vitregi şi surorile vitrege vor primi desigur moştenirea de la propriul lor tată.

profesorilor ¶20

Într-o Tabletă, ‘Abdu’l-Bahá compară profesorii care se ocupă cu educaţia spirituală a copilului cu „tatăl spiritual” care „îşi înzestrează copilul cu viaţă veşnică”. El lămureşte că acesta este motivul pentru care „profesorii sunt trecuţi printre moştenitori” în „Legea lui Dumnezeu”.

Bahá’u’lláh precizează condiţiile în care profesorul moşteneşte şi partea pe care el sau ea o primeşte (IR 33).

Când am auzit Noi strigătele copiilor încă nenăscuţi, am dublat ceea ce li se cuvine şi am redus cele cuvenite celorlalţi ¶20

În legile lui Báb privitoare la moştenire, copiilor celui decedat le erau alocate nouă părţi care constau din 540 de porţiuni. Această alocaţie constituia mai puţin de un sfert din întreaga avere. Bahá’u’lláh a dublat partea lor până la 1080 de porţiuni şi a redus cele atribuite celorlalte şase categorii de moştenitori. Totodată, El a trasat în linii precise scopul urmărit prin acest verset şi implicaţiile sale pentru distribuirea moştenirii (IR 5).

Casei Dreptăţii ¶21

Referindu-se la Casa Dreptăţii, în Kitáb-i-Aqdas, Bahá’u’lláh nu face întotdeauna o deosebire clară între Casa Universală a Dreptăţii şi Casa Locală a Dreptăţii, ambele instituţii fiind stabilite în această Carte. El se referă de obicei doar la „Casa Dreptăţii”, lăsând deschisă pentru mai târziu clarificarea problemei, la care nivel sau niveluri ale întregii instituţii se referă fiecare lege.

Într-o Tabletă în care enumeră veniturile trezoreriei locale, ‘Abdu’l-Bahá include şi acele moşteniri care nu au moştenitori, indicând astfel că pasajele respective din Aqdas, privitoare la moştenire, se referă la Casa Locală a Dreptăţii.

Dacă cel decedat are copii, dar nu există nici una din celelalte categorii de moştenitori ¶22

Bahá’u’lláh lămureşte că „Această lege se aplică atât în mod general cât şi în mod particular, ceea ce înseamnă că atunci când lipseşte vreuna din categoriile acestei clase de moştenitori, două treimi revin copiilor, iar treimea rămasă, Casei Dreptăţii”. (IR 7)

Noi am atribuit locuinţa şi hainele celui decedat copiilor de sex masculin, nu celor de sex feminin, nici celorlalţi moştenitori ¶25

Într-o Tabletă, ‘Abdu’l-Bahá precizează că locuinţa şi hainele unui bărbat decedat revin urmaşilor de sex masculin. Ele revin fiului cel mai mare, iar în lipsa lui, celui de-al doilea fiu şi aşa mai departe. El lămureşte că această dispoziţie este o expresie a legii primogeniturii care a fost susţinută în mod invariabil de Legea lui Dumnezeu. Într-o Tabletă către un credincios din Persia, El a scris: „În toate Dispensaţiile Divine, celui dintâi născut i s-au acordat drepturi excepţionale. Însuşi rangul de profet a fost dreptul său de prim-născut.” Dar drepturile acordate fiului cel mai mare merg mână în mână cu îndatoririle care în mod natural le însoţesc. De pildă, el are răspunderea morală, de dragul lui Dumnezeu, să aibă grijă de mama lui şi de nevoile celorlalţi moştenitori.

Bahá’u’lláh clarifică diferite aspecte ale acestei părţi a legii moştenirii. El precizează că, atunci când există mai multe case, principala şi cea mai importantă dintre case revine urmaşului de sex masculin. Casele rămase, împreună cu celelalte proprietăţi ale celui decedat, trebuie să fie împărţite între ceilalţi moştenitori (IR 34) şi El mai arată că, în lipsa unui urmaş de sex masculin, două treimi din casa principală şi hainele tatălui decedat revin urmaşilor de sex femenin, iar o treime, Casei Dreptăţii (IR 72). Mai departe, Bahá’u’lláh lămureşte că, dacă persoana decedată este o femeie, toate hainele ei folosite trebuie împărţite în mod egal fiicelor ei. Hainele nefolosite, bijuteriile şi proprietăţile ei trebuie împărţite moştenitorilor ei, precum şi hainele folosite în cazul în care n-are fiice (IR 37).

Dacă fiul celui decedat a murit în timpul vieţii tatălui şi a lăsat copii, ei vor moşteni partea tatălui lor ¶26

Acest aspect al legii se aplică numai în cazul în care fiul moare înainte de mama sau tatăl său. Dacă fiica celui decedat a murit şi are urmaşi, partea ei va fi împărţită potrivit celor şapte categorii specificate în Cartea Cea Mai Sfântă (IR 54).

Dacă cel decedat are copii minori, partea lor de moştenire trebuie dată în seama unui om de încredere ¶27

Cuvântul „amín” tradus în acest paragraf prin „om de bază” şi „om de încredere” cuprinde în limba arabă o sferă largă de înţelesuri, legate în principal de ideea de a fi de încredere, dar însemnând şi calităţi cum ar fi de bază, loialitate, fidelitate, onoare, onestitate şi aşa mai departe. În limbaj juridic, „amín” înseamnă, printre altele, un om de încredere, garant, custode, păzitor şi păstrător.

Împărţirea averii se va face doar după ce Ḥuqúqu’lláh a fost plătit, toate datoriile achitate, cheltuielile funerare şi de înmormântare acoperite ¶28

Bahá’u’lláh lămureşte că ordinea în care trebuie plătite aceste cheltuieli este mai întâi, cele funerare şi de înmormântare, apoi datoriile decedatului şi apoi Ḥuqúqu’lláh (vezi adnotarea 125) (IR 9). El mai precizează că, atunci când averea este folosită în acest scop, prima plată trebuie făcută din ceea ce rămâne din avere, iar dacă aceasta este insuficientă, din locuinţa şi hainele celui decedat (IR 80).

Aceasta este acea cunoaştere tăinuită ce nu se va schimba niciodată, dat fiind că începutul ei este cu nouă ¶29

În Bayánul arab, Báb descrie legea Sa cu privire la moştenire ca fiind „în conformitate cu o cunoaştere tăinuită în Cartea lui Dumnezeu – o cunoaştere care nu va fi niciodată schimbată sau înlocuită”. El a mai spus că cifrele prin care a fost exprimată distribuirea moştenirii au fost învestite cu o semnificaţie al cărei scop este să contribuie la recunoaşterea Aceluia Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta.

Cifra „nouă”, menţionată aici, este reprezentată în textul arab prin litera „Ṭá”, care este echivalentul ei în notaţia abjad (vezi Glosar). Este primul element al împărţirii moştenirii de către Báb prin care desemnează „nouă părţi” ca părţi cuvenite copiilor. Semnificaţia lui nouă constă în faptul că este echivalentul numeric al Celui Mai Mare Nume, „Bahá”, la care face aluzie partea ce urmează din acest verset, ca fiind „Numele ascuns şi manifest, cel inviolabil şi inabordabil de înălţat”. (Vezi şi adnotarea 33.)

Domnul a poruncit ca în fiecare oraş să se întemeieze o Casă a Dreptăţii ¶30

Instituţia Casei Dreptăţii este formată din consilii alese care acţionează la nivelul local, naţional şi internaţional al societăţii. În Kitáb-i-Aqdas, Bahá’u’lláh a instituit atât Casa Universală a Dreptăţii cât şi Casele Locale ale Dreptăţii. În „Ultima Voinţă şi Testamentul Său", ‘Abdu’l-Bahá prevede şi Casele Secundare ale Dreptăţii (Naţionale şi Regionale) şi trasează metoda după care se vor face alegerile pentru Casa Universală a Dreptăţii.

Versetul citat mai sus se referă la Casa Locală a Dreptăţii, o instituţie care este aleasă în orice localitate în care se găsesc nouă sau mai mulţi bahá’í adulţi. În acest scop, Păzitorul a fixat noţiunea de adult în mod temporar, la 21 de ani, indicând că pe viitor Casa Universală a Dreptăţii are libertatea să schimbe această noţiune.

În prezent Casele Locale şi Secundare ale Dreptăţii sunt cunoscute sub numele de Adunări Spirituale Locale şi Adunări Spirituale Naţionale. Shoghi Effendi a arătat că aceasta este o „denumire temporară” care

...pe măsură ce poziţia şi ţelurile Credinţei Bahá’í vor fi mai bine înţelese şi mai deplin recunoscute, va fi înlocuită treptat cu denumirea permanentă şi mai adecvată, de Casă a Dreptăţii. Nu numai că, pe viitor, Adunările Spirituale actuale vor fi structurate în mod diferit, ci li se va da posibilitatea să adauge la funcţiile lor prezente acele împuterniciri, sarcini şi prerogative devenite necesare prin recunoaşterea Credinţei lui Bahá’u’lláh, nu doar ca unul din sistemele religioase recunoscute ale lumii, ci ca Religia de Stat a unei Puteri Suverane şi independente.

numărul lui Bahá ¶30

Echivalentul numeric abjad al lui „Bahá” este nouă. Casa Universală a Dreptăţii şi Adunările Spirituale Locale şi Naţionale au, în mod uzual, nouă membri fiecare, acesta fiind numărul minim prescris de Bahá’u’lláh.

Se cuvine ca ei să fie reprezentanţii Celui Milostiv printre oameni ¶30

Puterile şi îndatoririle generale ale Casei Universale a Dreptăţii, ale Adunărilor Spirituale Naţionale şi ale Adunărilor Spirituale Locale, precum şi calificarea pentru calitatea de membru al lor sunt specificate în Scrierile lui Bahá’u’lláh şi ‘Abdu’l-Bahá, în scrisorile lui Shoghi Effendi şi în lămuririle Casei Universale a Dreptăţii. Funcţiunile majore ale acestor instituţii sunt trasate în Constituţia Casei Universale a Dreptăţii şi în acelea ale Adunărilor Spirituale Naţionale şi Locale.

să se sfătuiască împreună ¶30

Bahá’u’lláh a stabilit consultaţia ca unul dintre principiile fundamentale ale Credinţei Sale şi i-a îndemnat pe credincioşi „să se sfătuiască împreună în toate problemele”. El defineşte consultaţia ca „lampă călăuzitoare care arată drumul” şi ca „aducătoare de înţelegere”. Shoghi Effendi afirmă că „principiul consultării... constituie una din legile de bază” ale Ordinii Administrative Bahá’í.

În „Întrebări şi răspunsuri", numărul 99, Bahá’u’lláh trasează un mod de abordare a problemei consultării şi subliniază importanţa de a se ajunge la un acord unanim atunci când se iau hotărâri, şi dacă nu se obţine unanimitatea trebuie să prevaleze hotărârea majorităţii. Casa Universală a Dreptăţii a lămurit că aceste indicaţii referitoare la consultaţie au fost revelate înainte de instituirea Adunărilor Spirituale şi au fost un răspuns la o întrebare privitoare la învăţăturile bahá’í despre consultaţie. Casa Dreptăţii a arătat că apariţia Adunărilor Spirituale, la care prietenii pot apela pentru ajutor, nu îi opreşte câtuşi de puţin să urmeze procedura trasată în „Întrebări şi răspunsuri". Acest procedeu poate fi folosit după dorinţă de prieteni, dacă doresc o consultaţie în problemele lor personale.

Clădiţi Case de Adoraţie prin toate ţinuturile ¶31

Casa de Adoraţie Bahá’í este dedicată laudei lui Dumnezeu. Casa de Adoraţie constituie edificiul central al Mashriqu’l-Adhkárului (locul unde Răsare Lauda lui Dumnezeu), un complex care, dezvoltându-se în viitor, va cuprinde pe lângă Casa de Adoraţie un număr de clădiri dependente dedicate unor scopuri sociale, umanitare, educaţionale şi ştiinţifice. ‘Abdu’l-Bahá descrie Mashriqu’l-Adhkárul ca „una din instituţiile vitale ale lumii”, iar Shoghi Effendi arată că ea exemplifică, în formă tangibilă, integrarea „adoraţiei şi slujirii bahá’í”. Anticipând dezvoltarea viitoare a acestei instituţii, Shoghi Effendi prevede că, atât Casa de Adoraţie cât şi clădirile dependente „vor da alinare celor în suferinţă, ajutor celor săraci, adăpost călătorului, mângâiere celor în nevoie şi educaţie celui ignorant”. Pe viitor Casele de Adoraţie Bahá’í vor fi construite în fiecare oraş şi sat.

Domnul a poruncit tuturor celor ce au posibilitatea, să facă pelerinaj la Casa sacră ¶32

Această poruncă se referă la două case sfinte, Casa lui Báb din Shíráz şi Casa lui Bahá’u’lláh din Bagdad. Bahá’u’lláh a precizat că pelerinajul la una din aceste două Case este suficient pentru a satisface cerinţa acestui pasaj. (IR 25 , IR 29). În două Tablete separate, cunoscute ca Súriy-i-Ḥajj (IR 10), Bahá’u’lláh a specificat anumite ritualuri pentru fiecare din aceste pelerinaje. Din acest punct de vedere, un pelerinaj este mai mult decât o simplă vizită la aceste două Case.

După săvârşirea din viaţă a lui Bahá’u’lláh, ‘Abdu’l-Bahá a desemnat Mausoleul lui Bahá’u’lláh de la Bahjí ca loc de pelerinaj. Într-o Tabletă, El precizează că „Mausoleul Cel Mai Sfânt, Casa Binecuvântată din Bagdad şi Casa venerată a lui Báb din Shíráz” au fost „consacrate pelerinajului”, şi că vizitarea acestor locuri este „obligatorie”„pentru cei ce îşi pot permite şi sunt în stare să facă acest lucru, şi dacă nu apar obstacole în calea lor”. Nu au fost prescrise nici un fel de ritualuri pentru pelerinajul la Mausoleul Cel Mai Sfânt.

şi le-a scutit pe femei de această obligaţie ca o milostivire din partea Sa ¶32

În Bayán, Báb a poruncit discipolilor săi să facă un pelerinaj o dată în decursul vieţii lor, dacă îşi pot permite din punct de vedere financiar să întreprindă o asemenea călătorie. El a precizat că obligaţia nu se impune pentru femei, pentru a le scuti de dificultăţile călătoriei.

Bahá’u’lláh, de asemenea, a scutit femeile de la obligaţia de a face un pelerinaj. Casa Universală a Dreptăţii a lămurit că această scutire nu înseamnă o interdicţie şi că femeile sunt libere să facă pelerinaje.

Este de datoria fiecăruia din voi să fiţi angajaţi într-o ocupaţie ¶33

Este obligatoriu pentru bărbaţi şi femei să fie angajaţi într-un comerţ sau profesie. Bahá’u’lláh ridică „angajarea într-o astfel de muncă” la „rangul de slăvire” a lui Dumnezeu. Semnificaţia spirituală şi practică a acestei legi, şi răspunderea mutuală a individului şi a societăţii pentru aplicarea ei, sunt explicate într-o scrisoare scrisă în numele lui Shoghi Effendi:

Referitor la porunca lui Bahá’u’lláh privind angajarea credincioşilor într-o anumită profesie: Învăţăturile sunt foarte categorice în această privinţă şi mai ales precizările din Aqdas asupra acestui punct arată clar că oamenii leneşi, care n-au dorinţa să lucreze, nu-şi au locul în noua Ordine Mondială. Ca un corolar la acest principiu, Bahá’u’lláh adaugă că cerşetoria trebuie nu numai combătută, ci cu totul ştearsă din cadrul societăţii. Este de datoria acelora care au sarcina de a organiza societatea să dea fiecărui individ posibilitatea de a dobândi talentul necesar într-o anumită profesiune, şi totodată mijloacele de a folosi acest talent, atât pentru binele propriu, cât şi pentru a-şi câştiga mijloacele de existenţă. Fiecare individ, indiferent de handicap şi cât de limitat poate fi, se află sub obligaţia angajării într-o muncă sau profesie, căci munca, mai ales atunci când este făcută într-un spirit de slujire, este, potrivit lui Bahá’u’lláh, o formă de slăvire. Ea nu are numai un scop utilitar, ci are o valoare în sine pentru că ne apropie de Dumnezeu şi ne face să înţelegem mai bine intenţiile Salei în ce ne priveşte în această lume. Este deci limpede că moştenirea unei averi nu ne poate absolvi de munca zilnică.

Într-una din Tabletele Sale, ‘Abdu’l-Bahá precizează că „dacă un om este incapabil să-şi câştige existenţa, dacă este sărac lipit pământului sau este neputincios, se cuvine ca cei bogaţi sau Ajutoarele să-i acorde un ajutor lunar pentru subzistenţa lui... Prin �Ajutoare� se înţeleg reprezentanţii poporului, cu alte cuvinte membrii Casei Universale a Dreptăţii.” (Vezi şi adnotarea 162 privitoare la cerşetorie).

Răspunzând întrebării dacă porunca lui Bahá’u’lláh de a munci pentru a-şi câştiga existenţa se referă atât la soţie şi mamă, cât şi la soţ, Casa Universală a Dreptăţii a răspuns că directiva lui Bahá’u’lláh este ca prietenii să aibă o ocupaţie care să fie spre propriul lor folos şi al altora, iar cât priveşte treburile gospodăreşti, ele sunt o muncă foarte onorabilă şi de răspundere de importanţă fundamentală pentru societate.

Privitor la retragerea din muncă a persoanelor care au ajuns la o anumită vârstă, Shoghi Effendi, într-o scrisoare scrisă în numele său, arată că „aceasta este o chestiune care va fi legiferată de Casa Internaţională a Dreptăţii, deoarece în Aqdas nu există nici o indicaţie în această privinţă.”

Sărutatul mâinii a fost interzis în Carte ¶34

Într-un număr de Dispensaţii religioase trecute, precum şi în anumite culturi sărutarea mâinii unui cleric sau unui om de vază era considerată ca o dovadă de respect şi consideraţie pentru acele persoane şi ca un semn de supunere faţă de autoritatea lor. Bahá’u’lláh interzice sărutatul mâinii şi, în Tabletele Sale, El condamnă obiceiul de a face plecăciuni în faţa altei persoane şi orice altă comportare care înjoseşte pe un individ în relaţiile cu celălalt. (Vezi adnotarea 58.)

Nimănui nu-i este permis să caute absolvirea de păcate de la un alt suflet ¶34

Bahá’u’lláh interzice spovedania, precum şi încercarea de a obţine dezlegarea de păcat de la o altă fiinţă omenească. În loc de aceasta ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte. În Tableta Bishárát, El afirmă că „asemenea spovedanii, faţă de alţi oameni, au drept consecinţă umilirea şi înjosirea celui ce se spovedeşte”, şi afirmă că Dumnezeu„nu doreşte umilirea slujitorilor Săi”.

Shoghi Effendi pune interdicţia într-un context. Secretarul său a scris în numele său că

...ne este interzis să ne mărturisim păcatele şi slăbiciunile în faţa altei persoane cum fac catolicii în faţa preoţilor lor sau să ne spovedim în public, aşa cum fac unele secte religioase. Dacă, însă, avem dorinţa spontană să recunoaştem că am greşit cu ceva sau că avem unele defecte de caracter şi dorim să cerem iertare altei persoane, suntem liberi s-o facem.

Casa Universală a Dreptăţii a lămurit că interdicţia lui Bahá’u’lláh de a se mărturisi păcatele, nu-l împiedică pe individ să-şi recunoască greşelile în cursul consultaţiilor sub egida instituţiilor bahá’í. De asemenea nu este exclusă posibilitatea de a cere un sfat unui prieten intim sau unui consilier având experienţă în asemenea probleme.

Printre oameni este acela care se aşează lângă sandale, la uşă, dar în inima lui râvneşte la locul de onoare. ¶36

Potrivit tradiţiei, în est, era obiceiul de a scoate sandalele şi pantofii înainte de a intra într-o întâlnire. Partea cea mai îndepărtată a unei încăperi faţă de intrare este considerată locul de frunte al camerei, locul de onoare unde stau persoanele cele mai importante dintre cei prezenţi. Ceilalţi, stau în ordine descrescătoare către uşă, unde au fost lăsate sandalele şi unde stau cei mai umili.

Şi tot printre oameni este acela care pretinde că posedă cunoaşterea lăuntrică ¶36

Aceasta se referă la oamenii care pretind că au acces la cunoaşterea ezoterică şi al căror ataşament faţă de asemenea cunoştinţe îi separă asemenea unui văl de Revelaţia Manifestării lui Dumnezeu.

În alt loc Bahá’u’lláh afirmă: „Cei ce sunt adoratorii idolului pe care imaginaţiile lor l-au cioplit, şi pe care îl numesc Realitate Lăuntrică, astfel de oameni sunt într-adevăr socotiţi printre cei păgâni”.

De câte ori nu s-a izolat un om pe tărâmurile Indiei, şi-a refuzat lucrurile pe care Dumnezeu le-a decretat ca legiuite, şi-a impus austerităţi şi mortificări ¶36

Aceste versete constituie interzicerea vieţii monahale şi a ascetismului. Vezi „Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.D.I.y.iii.-iv. În „Cuvintele Paradisului", Bahá’u’lláh dezvoltă aceste stipulaţii. El spune: „Viaţa în sihăstrie sau practicarea ascetismului nu este acceptabilă în prezenţa lui Dumnezeu” şi El apelează la cei în cauză să „ţină seama de ceea ce aduce bucurie şi fericire”. El îi instruieşte pe cei ce-şi au „sălaşurile în peşterile munţilor” sau care „s-au refugiat în cimitire noaptea” să abandoneze asemenea practici şi le impune să nu se priveze de „darurile” acestei lumi care au fost create de Dumnezeu pentru omenire. Iar în Tableta Bishárát, deşi recunoaşte „faptele pioase” ale călugărilor şi ale preoţilor, Bahá’u’lláh îi îndeamnă să „renunţe la viaţa în sihăstrie şi să-şi îndrepte paşii spre lumea largă şi să se ocupe de ceea ce va fi spre folosul lor şi al altora.” El le acordă permisiunea totodată „să se căsătorească şi să aducă pe lume pe cel care va pomeni numele lui Dumnezeu.”

Oricine ar pretinde că este purtătorul unei Revelaţii directe de la Dumnezeu, înainte de trecerea unui mileniu întreg ¶37

Dispensaţia lui Bahá’u’lláh va dura până la venirea viitoarei Manifestări a lui Dumnezeu, iar acest lucru nu se va întâmpla înainte de trecerea „unui mileniu întreg”. Bahá’u’lláh ne atrage atenţia să nu atribuim „acestui verset” altceva decât „înţelesul său evident” şi într-una din Tabletele Sale, El lămureşte că „fiecare an” din această perioadă de o mie de ani este format din „douăsprezece luni, potrivit Coranului şi din nouăsprezece luni a câte nouăsprezece zile, potrivit Bayánului”.

Revelaţia lui Bahá’u’lláh dezvăluită în Síyáh-Chál la Teheran, în octombrie 1852, marchează naşterea Misiunii Sale Profetice şi începutul celor o mie de ani sau mai mulţi, înainte ca următoarea Manifestare a lui Dumnezeu să apară.

La aceasta s-a referit avertismentul Nostru dat vouă atunci când locuiam în Irak, apoi mai târziu, în Ţara Misterului, iar acum din acest Loc Plin de Splendoare ¶37

„Ţara Misterului” se referă la Adrianopol, iar „acest Loc Plin de Splendoare” este o referire la ‘Akká.

Printre oameni este acela pe care învăţătura lui l-a făcut mândru... acela care, atunci când aude paşi în urma lui, creşte mai mult în propria lui stimă ¶41

În Orient era obiceiul ca discipolii unui lider religios să meargă, din respect, cu unul sau cu doi paşi în urma lui.

Nimrod ¶41

Nimrod, la care se referă acest verset este, atât în tradiţiile arabe cât şi în cele iudaice, un rege care l-a persecutat pe Avraam şi al cărui nume a devenit un simbol pentru trufie mare.

Aghṣán ¶42

„Aghṣán” (pluralul lui Ghuṣn) este cuvântul arab pentru „Ramuri”. Acest termen este folosit de Bahá’u’lláh pentru a desemna descendenţii Săi de sex masculin. El are implicaţii deosebite, nu numai pentru dispoziţiile privitoare la donaţii, ci şi pentru succesiunea autorităţii după săvârşirea din viaţă a lui Bahá’u’lláh (vezi adnotarea 145) şi a lui ‘Abdu’l-Bahá. În Cartea Legământului Său, Bahá’u’lláh L-a numit pe ‘Abdu’l-Bahá, fiul Său mai mare, ca Centru al Legământului Său şi Conducătorul Credinţei. ‘Abdu’l-Bahá, în „Ultima Voinţă şi Testamentul Său", l-a numit pe Shoghi Effendi, nepotul Său mai mare, ca Păzitor şi Conducător al Credinţei.

Acest pasaj din Aqdas anticipează deci, succesiunea acelor Aghṣán aleşi şi prin aceasta funcţia de Păzitor şi prevede posibilitatea unei întreruperi în şirul lor. Moartea lui Shoghi Effendi, în 1957, a precipitat situaţia prevăzută în acest pasaj, în sensul că linia Aghṣán s-a încheiat înainte de înfiinţarea Casei Universale a Dreptăţii (vezi adnotarea 67).

vor reveni poporului lui Bahá ¶42

Bahá’u’lláh prevede posibilitatea ca linia Aghṣán să se încheie înainte de înfiinţarea Casei Universale a Dreptăţii. El hotărăşte că, într-o asemenea situaţie, „donaţiile vor reveni poporului lui Bahá”. Termenul „poporul lui Bahá” este folosit cu mai multe înţelesuri în Scrierile Bahá’í. În cazul de faţă el este descris ca cei „care nu vorbesc decât cu îngăduinţa Sa şi nu judecă decât potrivit celor decretate de Dumnezeu în această Tabletă”. După moartea lui Shoghi Effendi în 1957, Mâinile Cauzei lui Dumnezeu au condus treburile Cauzei până la alegerea Casei Universale a Dreptăţii în 1963 (vezi adnotarea 183).

Nu vă radeţi capetele ¶44

În anumite tradiţii religioase se consideră că se cuvine ca oamenii să-şi radă capetele. Bărbieritul capului este interzis de Bahá’u’lláh şi El arată limpede că stipulaţia Sa din Súriy-i-Ḥajj, care prevedea ca pelerinii la Casa Sfântă din Shíráz să-şi radă capul, a fost înlocuită cu acest verset din Kitáb-i-Aqdas (IR 10).

nu se cuvine să vă lăsaţi părul să treacă dincolo de limita urechilor ¶44

Shoghi Effendi a lămurit că, spre deosebire de interdicţia privind raderea capului, această lege care interzice creşterea părului dincolo de lobul urechii se referă numai la bărbaţi. Aplicarea acestei legi va necesita precizări din partea Casei Universale a Dreptăţii.

Exilul şi închisoarea sunt decretate pentru hoţ ¶45

Bahá’u’lláh hotărăşte că determinarea gradului de penalizare, proporţional cu gravitatea infracţiunii, revine Casei Universale a Dreptăţii (IR 49). Pedepsele pentru furt se referă la o condiţie viitoare a societăţii, când ele vor fi suplimentate şi aplicate de Casa Universală a Dreptăţii.

la a treia abatere, aşezaţi-i un semn deasupra sprâncenei pentru ca, astfel identificat, să nu fie acceptat în oraşele lui Dumnezeu şi în ţările Sale ¶45

Semnul care urmează să i se pună pe frunte hoţului are drept scop să-i prevină pe oameni împotriva năravului său. Toate detaliile privitoare la felul semnului, la modul în care va fi aplicat, cât timp va fi purtat, în ce condiţii va fi îndepărtat, precum şi gravitatea diferitelor grade de hoţie, toate acestea Bahá’u’lláh le-a lăsat în seama Casei Universale a Dreptăţii pentru a fi determinate atunci când legea va fi aplicată.

Oricine doreşte să folosească vase de argint şi de aur are libertatea să o facă. ¶46

În Bayán, Báb îngăduie folosirea vaselor de aur şi argint, abrogând astfel condamnarea islamică a folosirii lor, care nu rezultă dintr-o poruncă explicită a Coranului, ci din tradiţii mahomedane. Bahá’u’lláh confirmă aici legea lui Báb.

Luaţi seama ca, atunci când luaţi masa împreună, să nu vă băgaţi mâinile în conţinutul castroanelor şi farfuriilor ¶46

Această interdicţie a fost definită de Shoghi Effendi ca „a băga mâinile în mâncare”. În multe părţi ale lumii exista obiceiul de a mânca cu mâinile dintr-un castron comun.

Adoptaţi purtări care sunt considerate rafinate ¶46

Acesta este primul din mai multe pasaje care se referă la importanţa rafinamentului şi a curăţeniei. Cuvântul originar arab „liṭáfat”, tradus aici prin „rafinament”, are o sferă largă de înţelesuri cu implicaţii spirituale şi fizice cum sunt: eleganţa, graţia, curăţenia, o comportare civilizată, politeţea, blândeţea, delicateţea, bunăvoinţa precum şi un fel de a fi subtil, rafinat, sanctificat şi pur. În conformitate cu contextul diferitelor pasaje, în care apare în Kitáb-i-Aqdas, el a fost tradus uneori prin „rafinament”, alteori prin „curăţenie”.

Cel ce este Locul în Care Răsare Cauza lui Dumnezeu nu are parteneri în Cea Mai Măreaţă Infailibilitate ¶47

În Tableta Ishráqát, Bahá’u’lláh afirmă că Cea Mai Măreaţă Infailibilitate este conferită Manifestărilor lui Dumnezeu.

Capitolul 45 din Răspunsuri la câteva întrebări este dedicat unei explicaţii date de ‘Abdu’l-Bahá acestui verset din Aqdas. În acest capitol, El subliniază, între altele, inseparabilitatea „infailibilităţii” esenţiale de Manifestările lui Dumnezeu şi afirmă că „orice emană de la Ele este identic cu adevărul şi conform cu realitatea”, că „Ele nu se supun legilor trecute” şi că „Orice spun Ele este cuvântul lui Dumnezeu şi orice făptuiesc este o acţiune dreaptă”.

Fiecărui tată i s-a impus educaţia fiului şi fiicei în arta cititului şi a scrisului ¶48

În Tabletele Sale, ‘Abdu’l-Bahá nu numai că atrage atenţia asupra responsabilităţii părinţilor de a da educaţie tuturor copiilor lor, ci El precizează că „instruirea şi educarea fiicelor este mai necesară decât aceea a fiilor” căci fetele vor fi într-o zi mame, iar mamele vor fi primele care vor face educaţia noii generaţii. Aşadar, dacă o familie nu are posibilitatea să dea educaţie tuturor copiilor, trebuie să se dea prioritate fiicelor, căci datorită unor mame cultivate roadele cunoaşterii se pot răspândi mai repede şi mai eficient în rândurile societăţii.

Dumnezeu a impus ca fiecare bărbat sau femeie adulteră să plătească o amendă Casei Dreptăţii ¶49

Deşi termenul tradus aici prin cuvântul „adulter” se referă, într-un sens mai larg, la relaţii sexuale nelegitime atât între oameni căsătoriţi, cât şi între necăsătoriţi (vezi adnotarea 36 pentru o definiţie a termenului), ‘Abdu’l-Bahá a precizat că pedeapsa prescrisă aici este pentru relaţii sexuale între oameni necăsătoriţi. El a indicat că pedeapsa pentru un adulter comis de o persoană căsătorită rămâne a fi stabilită de Casa Universală a Dreptăţi (Vezi şi IR 49).

Într-una din Tabletele Sale, ‘Abdu’l-Bahá se referă la unele implicaţii spirituale şi sociale ale violării legilor moralităţii şi în legătură cu penalizarea menţionată aici, El arată că scopul acestei legi este de a face cunoscut tuturor că o asemenea acţiune este ruşinoasă în ochii lui Dumnezeu şi că atunci când încălcarea ei poate fi stabilită, iar amenda este impusă, scopul principal este demascarea contravenienţilor – pentru ca ei să fie făcuţi de ruşine în ochii societăţii. El afirmă că o asemenea demascare este în sine cea mai mare pedeapsă.

Casa Dreptăţii, la care se referă în acest verset, este probabil Casa Locală a Dreptăţii, cunoscută în general ca Adunarea Spirituală Locală.

nouă mithqáli de aur, iar suma va fi dublată dacă abaterea se repetă ¶49

Un mithqál este o unitate de măsură. Greutatea mithqálului tradiţional folosit în Orientul Apropiat este echivalentă cu 24 nakhud. Oricum, mithqálul folosit de bahá’í este format din 19 nakhud, „în conformitate cu specificarea Bayánului” (IR 23). Greutatea a nouă din aceşti mithqáli echivalează cu 32,775 de grame sau 1,05374 uncii.

În legătură cu aplicarea amenzii, Bahá’u’lláh specifică în mod clar că fiecare amendă succesivă reprezintă dublul celei precedente (IR23); aşadar amenda impusă creşte în progresie geometrică. Aplicarea acestei amenzi are în vedere o condiţie viitoare a societăţii, când legea va fi completată şi aplicată de Casa Universală a Dreptăţii.

Am făcut legitim pentru voi să ascultaţi muzică şi cântece. ¶51

‘Abdu’l-Bahá a scris că „La anumite neamuri ale Orientului, muzica era considerată un lucru condamnabil”. Deşi Coranul nu conţine nici o indicaţie precisă în această privinţă, unii mahomedani consideră că a asculta muzică este un păcat, în timp ce alţii o tolerează în cadrul anumitor limite şi condiţii.

Există mai multe pasaje în Scrierile Bahá’í care laudă muzica.‘Abdu’l-Bahá, de pildă, afirmă că „muzica, fie cântată, fie executată la un instrument, este hrană spirituală pentru suflet şi pentru inimă”.

O, voi, Oameni ai Dreptăţii! ¶52

A fost lămurit, în scrierile lui ‘Abdu’l-Bahá şi Shoghi Effendi că, deşi membrii Casei Universale a Dreptăţii sunt numai bărbaţi, pentru Casele Secundare ale Dreptăţii şi pentru cele Locale (denumite în mod curent Adunări Spirituale Naţionale şi Locale) pot fi aleşi atât bărbaţi, cât şi femei.

Pedepsele pentru rănirea sau lovirea unei persoane depind de gravitatea rănirii; pentru fiecare grad al rănirii Domnul Judecăţii a prescris o anumită indemnizaţie. ¶56

Deşi Bahá’u’lláh precizează că penalizarea este „pentru fiecare grad al rănirii”, nu există nici o consemnare din care să reiasă că El ar fi indicat anumite detalii cu privire la măsura indemnizaţiei care trebuie plătită proporţional cu gradul infracţiunii. Răspunderea pentru determinarea acestora revine Casei Universale a Dreptăţii.

Cu adevărat, vi s-a impus să oferiţi o sărbătoare, o dată pe lună ¶57

Această poruncă a devenit baza pentru ţinerea unor festivităţi bahá’í o dată pe lună, şi astfel fiind orânduită Sărbătoarea de Nouăsprezece Zile. În Bayánul arab, Báb apelează la adepţii Săi, îndemnându-i să se întrunească o dată la nouăsprezece zile, să dea dovadă de ospitalitate şi prietenie. Bahá’u’lláh confirmă aici acest îndemn şi subliniază rolul unificator al unor astfel de ocazii.

‘Abdu’l-Bahá, şi după El Shoghi Effendi, au dezvăluit treptat semnificaţia instituţională a acestei porunci. ‘Abdu’l-Bahá pune accentul pe importanţa caracterului spiritual şi devoţional al acestor întâlniri. Shoghi Effendi, pe lângă elaborarea în continuare a aspectului social şi devoţional al Sărbătorii, a dezvoltat elementul administrativ al unor astfel de întruniri şi, instituind în mod sistematic Sărbătoarea, a stabilit o perioadă de timp pentru consultaţii în legătură cu treburile comunităţii bahá’í, incluzând şi comunicarea ştirilor şi mesajelor.

Răspunzând unei întrebări dacă această recomandare este obligatorie, Bahá’u’lláh a răspuns negativ (IR 48). Shoghi Effendi, într-o scrisoare scrisă în numele său comentează în continuare:

Participarea la Sărbătoarea de Nouăsprezece Zile nu e obligatorie, dar este foarte importantă şi toţi credincioşii ar trebui să considere că a fi prezenţi la o asemena ocazie este o datorie şi un privilegiu.

Prin această lege, Bahá’u’lláh simplifică în mare măsură practicile şi reglementările religioase din trecut privitoare la vânătoare. El a mai afirmat că vânătoarea cu arme ca arcul şi săgeata, puşti şi altele asemănătoare sunt incluse în această lege, dar că este interzis consumul vânatului prins într-o capcană sau într-un laţ dacă a fost găsit mort. (IR 24).

să nu vânaţi prea mult ¶60

Deşi Bahá’u’lláh nu interzice vânătoarea, El avertizează împotriva unei vânători excesive. La momentul potrivit, Casa Universală a Dreptăţii va avea de hotărât ce înseamnă o vânătoare excesivă.

El nu le-a acordat nici un drept asupra proprietăţii altora. ¶61

Îndemnul de a fi buni cu rudele lui Bahá’u’lláh nu le dă acestora dreptul asupra unei părţi din proprietatea altora. Aceasta este în opoziţie cu practica mahomedanilor şiiţi, potrivit căreia descendenţii în linie directă ai lui Mahomed au dreptul să primească o parte dintr-o anumită taxă.

Dacă cineva ar distruge în mod intenţionat o casă dându-i foc, să fie ars şi el; dacă cineva ia viaţa altuia în mod deliberat, să fie şi el condamnat la moarte. ¶62

Legea lui Bahá’u’lláh prevede pedeapsa cu moartea pentru omor şi incendiere, cu alternativa închisorii pe viaţă (vezi adnotarea 87).

În Tabletele Sale, ‘Abdu’l-Bahá explică deosebirea dintre răzbunare şi pedeapsă. El afirmă că indivizii nu au dreptul să se răzbune, că în ochii lui Dumnezeu răzbunarea este un lucru demn de dispreţ şi că motivul pedepsei nu e răzbunarea, ci scopul ei este de a impune o pedeapsă pentru comiterea unei infracţiuni. În Răspunsuri la câteva întrebări, El confirmă că societatea are dreptul să-i pedepsească pe criminali pentru a-şi proteja membrii şi pentru a-şi apăra existenţa.

Referitor la această stipulaţie Shoghi Effendi, într-o scrisoare scrisă în numele său dă următoarea explicaţie:

În Aqdas, Bahá’u’lláh a indicat moartea ca pedeapsă pentru omor. El a permis, însă, închisoarea pe viaţă ca o alternativă. Ambele soluţii ar fi conforme cu Legile Sale. S-ar putea ca unii dintre noi să nu poată sesiza înţelepciunea acestei hotărâri dacă este în contradicţie cu viziunea noastră limitată; dar noi trebuie s-o acceptăm, ştiind că Înţelepciunea Sa, Mila Sa şi Dreptatea Sa sunt desăvârşite şi că ele există pentru salvarea întregii lumi. Dacă un om ar fi pe nedrept condamnat la moarte, nu e oare credibil că Dumnezeu Cel Atotputernic îl va răsplăti de o mie de ori, în lumea de apoi, pentru această nedreptate umană? Nu poţi renunţa la o lege salutară numai pentru că, în rare ocazii, un nevinovat ar putea fi pedepsit.

Detaliile legii punitive bahá’í pentru omor şi incendiere, o lege desemnată pentru o stare viitoare a societăţii, n-au fost specificate de Bahá’u’lláh. Asupra diferitelor detalii ale legii, ca de pildă gradele infracţiunii, dacă trebuie să se ţină seama de circumstanţe atenuante şi care dintre cele două pedepse prescrise trebuie aplicată, va trebui să decidă Casa Universală a Dreptăţii în lumina condiţiilor existente atunci când legea va intra în vigoare. Felul în care va fi pusă în aplicare legea va fi de asemenea hotărât de Casa Universală a Dreptăţii.

Referitor la incendiere, depinde care „casă” a fost incendiată. În mod evident este o imensă deosebire în ce priveşte gradul infracţiunii între o persoană care incendiază un depozit de mărfuri gol şi o persoană care incendiază o şcoală plină cu copii.

Dacă îi veţi condamna pe incendiator şi pe ucigaş la închisoare pe viaţă, acest lucru este îngăduit, potrivit clauzelor Cărţii. ¶62

Răspunzând unei întrebări referitoare la acest verset din Aqdas, Shoghi Effendi afirmă că deşi pedeapsa capitală este îngăduită, a fost prevăzută o alternativă, „închisoarea pe viaţă”, „prin care rigorile unei astfel de condamnări ar fi diminuate în mod simţitor”. El arată că „Bahá’u’lláh ne-a acordat o posibilitate de alegere, lăsând la discreţia noastră să luăm o hotărâre în cadrul anumitor limite impuse de legea Sa”. În lipsa unor indicaţii precise referitoare la aplicarea acestui aspect al legii bahá’í, rămâne în seama Casei Universale a Dreptăţii să legifereze această problemă pe viitor.

Dumnezeu v-a prescris căsătoria. ¶63

Într-una din Tabletele Sale, Bahá’u’lláh afirmă că Dumnezeu, instituind această lege, a făcut din căsătorie „o fortăreaţă a bunăstării şi protecţiei”.

„Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.C.I.a.-o., rezumă şi sintetizează stipulaţiile din Kitáb-i-Aqdas şi din „Întrebări şi răspunsuri" privitoare la căsătorie şi condiţiile în care aceasta este permisă (IR 3, IR 13, IR 46, IR 50, IR 84, IR 92), legea logodnei (IR 43), plata zestrei (IR 12, IR 26, IR 39, IR 47, IR 87 , IR 88), procedura care trebuie adoptată în cazul unei absenţe prelungite a soţului sau soţiei (IR 4 şi 27), precum şi multe alte circumstanţe (IR 12 şi 47). (vezi adnotarea 89, vezi adnotarea 90, vezi adnotarea 91, vezi adnotarea 92, vezi adnotarea 93, vezi adnotarea 94, vezi adnotarea 95, vezi adnotarea 96, vezi adnotarea 97, vezi adnotarea 98, vezi adnotarea 99.)

Feriţi-vă de a lua mai mult de două neveste. Cine se mulţumeste cu o singură parteneră dintre servitoarele lui Dumnezeu, atât el, cât şi ea, vor trăi în linişte. ¶63

Deşi textul din Kitáb-i-Aqdas pare să îngăduie bigamia, Bahá’u’lláh sfătuieşte că monogamia oferă linişte şi mulţumire. În altă Tabletă, El subliniază cât de important este ca individul să se comporte în aşa fel încât „să-şi aducă mângâiere lui şi partenerului”. ‘Abdu’l-Bahá, Interpretul autorizat al Scrierilor Bahá’í, afirmă că în textul Aqdas monogamia este, de fapt, recomandată. El expune această temă în mai multe Tablete, inclusiv următoarea:

Aflaţi că poligamia nu este îngăduită de legea lui Dumnezeu, căci a fost clar stipulat că trebuie să te mulţumeşti cu o singură nevastă. Căsătoria cu o a doua nevastă este condiţionată de o comportare echitabilă şi justă faţă de ambele soţii în toate împrejurările. Dar respectarea justeţei şi a echităţii faţă de două soţii este absolut imposibilă. Faptul că bigamia a fost făcută dependentă de o condiţie imposibilă este o dovadă limpede a interzicerii ei absolute. Aşadar nu îi este îngăduit unui bărbat să aibă mai mult de o soţie.

Poligamia este o practică foarte veche la majoritatea omenirii. Monogamia a fost introdusă doar în mod treptat de Manifestările lui Dumnezeu. Iisus, de exemplu, nu a interzis poligamia, dar a abolit divorţul în afară de cazul unor relaţii sexuale neîngăduite. Mahomed a limitat numărul de neveste la patru, dar a condiţionat pluralitatea soţiilor de dreptate şi a reintrodus permisiunea de a divorţa. Bahá’u’lláh, care Şi-a revelat Învăţătura într-o societate islamică, a introdus problema monogamiei în mod treptat, în conformitate cu principiile înţelepciunii şi cu dezvăluirea progresivă a scopului Său. Faptul că a lăsat adepţilor Săi un Interpret infailibil al Scrierilor Sale, I-a dat putinţa să îngăduie, în aparenţă, în Kitáb-i-Aqdas două neveste, dar să pună o condiţie care i-a dat lui ‘Abdu’l-Bahá, mai târziu, posibilitatea să explice că intenţia legii era să impună monogamia.

cel ce angajează o menajeră, să se poarte cu ea cum se cuvine. ¶63

Bahá’u’lláh arată că un om poate angaja o menajeră pentru serviciu în casă. Acest lucru nu era îngăduit de practicile mahomedane şiite decât dacă angajatorul încheia un contract de căsătorie cu ea. Bahá’u’lláh subliniază că „serviciul” la care se referă acest verset este exclusiv „aşa cum este prestat de oricare categorie de servitoare, fie tinere sau bătrâne, în schimbul unei plăţi” (IR 30). Un angajator nu are nici un drept sexual asupra menajerei sale. Ea este „liberă să-şi aleagă un soţ oricând doreşte”, căci este interzis ca o femeie să fie cumpărată. (IR 30)

Aceasta este porunca Mea către voi; ţineţi-vă strâns de ea ca un ajutor pentru voi înşivă. ¶63

Deşi căsătoria este recomandată în Kitáb-i-Aqdas, Bahá’u’lláh lămureşte că nu e obligatorie (IR 46). Într-o scrisoare, scrisă în numele său, Shoghi Effendi declară şi el că „nu e obligatoriu să te căsătoreşti” şi afirmă că „în ultimă instanţă individul este cel ce trebuie să decidă dacă doreşte să ducă o viaţă de familie sau să rămână burlac”. Dacă o persoană trebuie să aştepte o perioadă mai îndelungată de timp înainte de a găsi un soţ sau o soţie şi în cele din urmă rămâne singur, nu înseamnă că din acest motiv individul nu poate să-şi atingă scopul lui sau al ei în viaţă, care este în esenţă spiritual.

Noi am condiţionat-o... de permisiunea părinţilor ¶65

Într-o scrisoare scrisă în numele său, Shoghi Effendi a făcut următorul comentariu asupra acestei clauze a legii:

Bahá’u’lláh a arătat limpede că pentru o căsătorie bahá’í este necesar consimţământul tuturor părinţilor în viaţă. Aceasta se aplică în toate cazurile, fie că părinţii sunt sau nu bahá’í, divorţaţi de mai mulţi ani sau nu. El a hotărât această lege importantă pentru a întări structura socială, pentru a strânge relaţiile de familie, pentru a trezi o anumită recunoştinţă şi respect în inimile copiilor faţă de cei ce le-au dat viaţă şi au trimis sufletele lor în călătoria eternă spre Creatorul lor.

Nici o căsătorie nu poate fi contractată fără plata unei zestre ¶66

„Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.C.I.j.i.-v., rezumă stipulaţiile principale privitoare la zestre. Aceste stipulaţii îşi au originea în Bayán.

Zestrea trebuie plătită miresei de către mire. Ea este fixată la 19 mithqáli de aur pur pentru cei de la oraş şi la 19 mithqáli de argint pentru locuitorii satelor (vezi adnotarea 94). Bahá’u’lláh precizează că, dacă în momentul căsătoriei mirele nu poate plăti întreaga zestre, îi este îngăduit să dea miresei o scrisoare prin care făgăduieşte că va plăti mai târziu restul sumei (IR 39).

Odată cu Revelaţia lui Bahá’u’lláh, multe concepte, obiceiuri şi instituţii familiale sunt redefinite şi capătă un nou sens. Unul dintre acestea este zestrea. Instituţia zestrei este o practică foarte veche în multe culturi şi a luat multiple forme. În anumite ţări, ea este plătită mirelui de către părinţii miresei; în altele, ea este plătită părinţilor miresei de către mire şi se numeşte „preţul miresei”. În ambele cazuri suma este adeseori considerabilă. Legea lui Bahá’u’lláh desfiinţează toate aceste variante şi preschimbă zestrea într-un act simbolic prin care mirele oferă miresei un dar de o valoare limitată.

pentru locuitorii oraşelor la nouăsprezece mithqáli de aur pur, iar pentru cei ce locuiesc la sate, la aceeaşi sumă în argint ¶66

Bahá’u’lláh specifică criteriul pentru determinarea plăţii zestrei, acesta fiind reşedinţa permanentă a mirelui, nu a miresei (IR 87, IR 88).

Celui care doreşte să crească suma, îi este interzis să depăşească limita de nouăzeci şi cinci de mithqáli... Dacă se mulţumeşte, totuşi, cu o sumă mai mică, va fi mai bine pentru el, potrivit Cărţii. ¶66

Răspunzând unei întrebări în legătură cu zestrea, Bahá’u’lláh precizează:

Tot ce a fost revelat în Bayán referitor la cei ce locuiesc în oraşe şi sate a fost aprobat şi trebuie pus în practică. Kitáb-i-Aqdas, însă, menţionează nivelul cel mai scăzut. Suma indicată este de nouăsprezece mithqáli de argint pentru locuitorii satelor. Acest lucru este mai plăcut lui Dumnezeu, cu condiţia ca ambele părţi să fie de acord. Scopul este de a mulţumi pe toată lumea şi de a aduce cordialitate şi uniune între oameni. De aceea, cu cât se va acorda mai multă atenţie acestor probleme, cu atât mai bine va fi... Poporul lui Bahá trebuie să se asocieze şi să se poarte unii faţă de alţii cu cea mai mare dragoste şi sinceritate. Ei trebuie să ţină seama de interesele tuturor, mai ales de prietenii lui Dumnezeu.

Într-una din Tabletele Sale, ‘Abdu’l-Bahá rezumă unele din condiţiile pentru fixarea nivelului zestrei. Unitatea de plată menţionată în extrasul citat mai jos este „váḥidul”. Un váḥid este echivalent cu nouăsprezece mithqáli. El a precizat:

Orăşenii trebuie să plătească în aur, iar locuitorii satelor, în argint. Depinde de mijloacele financiare de care dispune mirele. Dacă e sărac plăteşte un váhid; dacă are un venit modest, plăteşte doi váhizi; dacă e înstărit, trei váhizi; dacă e bogat patru váhizi; dacă e foarte bogat, el dă cinci váhizi. În realitate, este vorba de o înţelegere între mire, mireasă şi părinţii lor. Indiferent la ce înţelegere se ajunge, ea trebuie dusă la îndeplinire.

În aceeaşi Tabletă, ‘Abdu’l-Bahá îi încurajează pe credincioşi să ducă problemele, referitoare la aplicarea acestei legi, în faţa Casei Universale a Dreptăţii care are „autoritatea de a legifera”. El subliniază că „acest corp va institui legi şi va legifera problemele secundare care nu sunt specificate în Textul Sfânt”.

dacă vreunul din slujitorii Săi intenţionează să călătorească, el trebuie să fixeze soţiei lui un termen până la care se va întoarce ¶67

Dacă soţul pleacă fără să-şi informeze soţia asupra datei întoarcerii sale şi ea nu are nici o veste de la el şi i s-a şters orice urmă, Bahá’u’lláh a indicat că, dacă soţul a cunoscut legea din Kitáb-i-Aqdas, soţia se poate recăsători după ce a aşteptat un an întreg. Dacă, însă, soţul nu cunoştea această lege, soţia trebuie să aştepte până ce are o veste în legătură cu soţul ei (IR 4).

se cuvine ca ea să aştepte timp de nouă luni, după care nu mai există nici o piedică să-şi găsească alt soţ ¶67

În cazul în care soţul omite fie să se întoarcă la sfârşitul perioadei de timp fixate, fie să comunice soţiei că va întârzia, ea trebuie să aştepte nouă luni, după care e liberă să se recăsătorească, deşi este preferabil ca ea să aştepte mai mult (vezi adnotarea 147 referitoare la calendarul bahá’í). Bahá’u’lláh mai arată că, dacă soţia primeşte vestea că„soţul ei a murit sau a fost omorât”, ea trebuie, de asemenea, să aştepte nouă luni înainte de a se recăsători (IR 27). Într-o Tabletă, ‘Abdu’l-Bahá a mai lămurit că perioada de aşteptare de nouă luni, care urmează după vestea morţii soţului, este valabilă numai dacă soţul era plecat în momentul morţii sale, nu dacă a murit acasă.

ea trebuie să aleagă calea cea mai demnă de laudă ¶67

Bahá’u’lláh defineşte „calea demnă de laudă” drept „practicarea răbdării” (IR 4).

mărturia a doi martori drepţi ¶67

Bahá’u’lláh stabileşte drept „criteriu de justeţe”, în legătură cu martorii „o bună reputaţie în rândul oamenilor”. El precizează că nu e necesar ca martorii să fie bahá’í deoarece „mărturia tuturor slujitorilor lui Dumnezeu, indiferent de credinţa sau convingerile lor, este acceptabilă în faţa Tronului Său” (IR 79).

100

Dacă se va ivi vreun resentiment sau antipatie între soţ şi soţie, el nu trebuie să divorţeze de ea, ci să aştepte cu răbdare un an întreg ¶68

Divorţul este condamnat cu tărie de Învăţăturile Bahá’í. Dacă însă partenerii cuplului resimt antipatie sau aversiune unul faţă de celălalt, divorţul este îngăduit după trecerea unui an întreg. În timpul acestui an de răbdare, soţul este obligat să le asigure soţiei şi copiilor mijloacele de subzistenţă, iar cuplul este îndemnat să se străduiască să-şi aplaneze conflictele. Shoghi Effendi afirmă că atât soţul, cât şi soţia „au, în egală măsură, dreptul să ceară divorţul”, atunci când oricare dintre parteneri „simte că e absolut necesar să facă acest lucru”.

În „Întrebări şi răspunsuri", Bahá’u’lláh lămureşte un număr de probleme referitoare la anul de răbdare, respectarea lui (IR 12), stabilind data la care începe (IR 19 , IR 40), condiţiile pentru împăcare (IR 38), precum şi rolul martorilor şi al Casei Locale a Dreptăţii (IR 73, IR 98). Referitor la martori, Casa Universală a Dreptăţii a lămurit că în zilele noastre obligaţiile martorilor, în cazuri de divorţ, au fost preluate de Adunările Spirituale.

Clauzele detaliate ale legilor bahá’í privitoare la divorţ sunt rezumate în „Sinopsis şi codificare", secţiunea IV.C.2.a.-i.

101

Domnul a interzis... practica... de care voi vă foloseaţi după ce aţi divorţat de trei ori de o femeie ¶68

Aceasta se referă la o lege a Islamului din Coran care hotăra că în anumite condiţii, un bărbat nu se putea recăsători cu soţia de care divorţase decât dacă ea s-ar fi măritat şi ar fi divorţat de un alt bărbat. Bahá’u’lláh afirmă că această practică a fost interzisă în Kitáb-i-Aqdas (IR 31).

102

Cel ce a divorţat de soţia lui, se poate recăsători cu ea după trecerea fiecărei luni, dacă există afecţiune şi consimţământ reciproc, atâta timp cât ea nu s-a căsătorit cu un alt bărbat... în afară de cazul limpede când împrejurările se schimbă ¶68

Într-o scrisoare scrisă în numele său, Shoghi Effendi precizează că intenţia specificării „după trecerea fiecărei luni”, nu este de a impune o limitare şi că un cuplu care a divorţat se poate recăsători oricând după divorţ, atâta timp cât nici unul dintre parteneri nu este în momentul respectiv căsătorit cu o altă persoană.

103

sămânţa bărbătească nu este impură ¶74

Într-un număr de tradiţii religioase şi în practicile mahomedane şiite, sămânţa bărbătească a fost declarată impură din punct de vedere ritual. Bahá’u’lláh a desfiinţat acest concept. Vezi şi adnotarea 106, mai jos.

104

Croiţi-vă drum pe calea rafinamentului ¶74

‘Abdu’l-Bahá se referă la efectul „purităţii şi sfinţeniei, al curăţeniei şi rafinamentului” asupra exaltării „condiţiei umane” şi a „dezvoltării realităţii interioare a omului”. El precizează: „Faptul de a avea un trup pur şi fără pată exercită o influenţă asupra spiritului omului”. (Vezi şi adnotarea 74).

105

Spălaţi orice lucru murdar cu apă care nu este alterată din cele trei puncte de vedere ¶74

Cele „trei puncte de vedere” la care se referă acest verset sunt schimbări în culoarea, gustul ori mirosul apei. Bahá’u’lláh ne dă indicaţii suplimentare în ceea ce priveşte apa pură şi momentul în care este considerată nepotrivită pentru folosire (IR 91).

106

Dumnezeu... a abolit noţiunea de „impuritate”, prin care diferite lucruri şi popoare au fost considerate impure ¶75

Conceptul de „impuritate” rituală, aşa cum a fost înţeles şi practicat în anumite societăţi tribale şi în comunităţile religioase ale unor Dispensaţii trecute, a fost abolit de Bahá’u’lláh. El afirmă că, prin Revelaţia Sa, „toate lucrurile create au fost cufundate în marea purificării”. (Vezi şi adnotările 12, 20 şi 103.)

107

acea primă zi de Riḍván ¶75

Aceasta se referă la sosirea lui Bahá’u’lláh şi a însoţitorilor Săi în Grădina Najibiyyih, în afara oraşului Bagdad, care mai târziu a fost numită de bahá’í Grădina Riḍván. Acest eveniment care a avut loc în aprilie 1863, la treizeci şi una de zile după Naw-Rúz, marchează începutul perioadei în care Bahá’u’lláh şi-a declarat misiunea în faţa însoţitorilor săi. Într-o Tabletă El se referă la Declaraţia Sa, numind-o „Ziua fericirii supreme”, iar Grădina Riḍván o descrie ca fiind „Locul din care a revărsat asupra întregii creaţii splendorile Numelui Său, Cel Atotmilostiv”. În această grădină, Bahá’u’lláh a petrecut douăsprezece zile, înainte de a pleca spre Istanbul, localitatea în care fusese exilat.

Declaraţia lui Bahá’u’lláh se sărbătoreşte anual prin Festivalul Riḍván care durează douăsprezece zile, numit de Shoghi Effendi „cel mai sfânt şi cel mai important dintre toate festivalurile bahá’í” (vezi adnotările 138 , vezi adnotările 140).

108

Bayán ¶77

Bayánul, Cartea-Mamă a Dispensaţiei Bábí, a fost revelat de Báb în două părţi, una persană şi una arabă. El este depozitarul legilor şi preceptelor Dispensaţiei lui Báb şi conţine cele mai multe dintre referirile şi omagiile Sale către „Cel pe Care Dumnezeu Îl va manifesta” (Bahá’u’lláh), a Cărui venire El a vestit-o. În Dumnezeu trece pe lângă noi, Shoghi Effendi arată că Bayánul ar trebui privit „mai degrabă ca o elogiere a Celui Făgăduit decât ca un cod de legi şi dispoziţii menite să fie un ghid permanent pentru generaţiile viitoare”.

‘Abdu’l-Bahá a scris: „Bayánul a fost înlocuit de Kitáb-i-Aqdas, cu excepţia acelor legi care au fost confirmate şi menţionate în Kitáb-i-Aqdas”.

109

distrugerea cărţilor ¶77

În Tableta Ishráqát, Bahá’u’lláh, referindu-se la faptul că Báb a supus legile Bayánului confirmării Sale, arată că a pus în aplicare unele legi ale lui Báb „prin integrarea lor în Kitáb-i-Aqdas folosind cuvinte diferite”, în timp ce la altele a renunţat.

Cu privire la distrugerea cărţilor, Bayánul poruncea adepţilor lui Báb să distrugă toate cărţile în afară de cele scrise în apărarea Cauzei şi Religiei lui Dumnezeu. Bahá’u’lláh a abrogat această lege specifică a Bayánului.

Cât priveşte natura şi severitatea legilor Bayánului, Shoghi Effendi, într-o scrisoare scrisă în numele său, face următorul comentariu:

Legile şi poruncile severe revelate de Báb pot fi apreciate şi înţelese cum se cuvine numai dacă sunt interpretate în lumina propriilor Sale declaraţii privitoare la natura, scopul şi caracterul propriei Sale Dispensaţii. După cum reiese limpede din aceste declaraţii, Dispensaţia Bábí avea, în esenţă, natura unei revoluţii religioase şi sociale, de aceea durata ei trebuia să fie scurtă, dar plină de evenimente tragice, de reforme cuprinzătoare şi drastice. Acele măsuri drastice impuse de Báb şi discipolii Săi au fost luate cu scopul de a submina înseşi temeliile ortodoxiei şiite, netezind astfel calea pentru venirea lui Bahá’u’lláh. Pentru a afirma independenţa noii Dispensaţii, şi pentru a pregăti totodată terenul pentru apropiata Revelaţie a lui Bahá’u’lláh, Báb trebuia să reveleze legi foarte severe, deşi cele mai multe dintre ele nici n-au fost vreodată puse în aplicare. Dar simplul fapt că le-a revelat era o dovadă a caracterului independent al Dispensaţiei Sale şi a fost suficient pentru a crea o agitaţie atât de răspândită, şi pentru a stârni opoziţia acerbă a clericilor, care i-a determinat în cele din urmă să-L martirizeze.

110

V-am îngăduit să citiţi despre acele ştiinţe care vă sunt de folos, nu cele ce sfârşesc în discuţii fără rost ¶77

Scrierile Bahá’í recomandă dobândirea de cunoştinţe şi studiul artelor şi ştiinţelor. Bahá’íi sunt îndemnaţi să respecte oamenii învăţaţi şi educaţi şi sunt avertizaţi să nu se dedea unor studii care nu duc la altceva decât la dispute zadarnice.

În Tabletele Sale, Bahá’u’lláh îi sfătuieşte pe credincioşi să studieze acele ştiinţe şi arte care sunt „folositoare” şi vor promova mai departe „progresul şi mersul înainte” al societăţii, şi ne previne asupra ştiinţelor care „încep cu vorbe şi sfârşesc cu vorbe”, şi care în continuare duc la „discuţii fără rost”. Shoghi Effendi, într-o scrisoare scrisă în numele său, a asemănat ştiinţele care „încep cu vorbe şi sfârşesc cu vorbe” cu „incursiuni sterile într-un mod metafizic de a despica firul în patru” şi, într-o altă scrisoare, El a explicat că „ştiinţele” la care s-a referit Bahá’u’lláh iniţial erau „acele tratate şi comentarii teologice care împovărează mintea omenească în loc s-o ajute să ajungă la adevăr”.

111

Cel Ce a vorbit cu Dumnezeu ¶80

Acesta este un titlu pe care tradiţia iudaică şi islamică îl acordă lui Moise. Bahá’u’lláh spune că, odată cu Revelaţia Sa, „urechile umane au avut privilegiul să audă ceea ce a auzit Cel Ce a vorbit cu Dumnezeu pe Sinai”.

112

Sinaiul ¶80

Muntele pe care Dumnezeu i-a revelat lui Moise Legea.

113

Spiritul lui Dumnezeu ¶80

Acesta este unul din titlurile folosite în Scrierile Islamice şi Bahá’í pentru a-L desemna pe Iisus Hristos.

114

Carmelul... Sionului ¶80

Carmelul, „Via lui Dumnezeu”, este muntele din Ţara Sfântă pe care se află Mausoleul lui Báb şi sediul centrului mondial şi administrativ al Credinţei.

Sion este un deal din Ierusalim, locul tradiţional în care se află mormântul Regelui David şi este simbolic pentru Ierusalim ca Cetate Sfântă.

115

Arcăi Purpurii ¶84

„Arca Purpurie” se referă la Cauza lui Bahá’u’lláh. Discipolii Săi sunt denumiţi „însoţitorii Arcăi Purpurii”, slăviţi de Báb în Qayyúmu’l-Asmá’.

116

O, împărat al Austriei! Cel ce este Aurora Luminii lui Dumnezeu se afla în închisoarea de la ‘Akká atunci când tu ai pornit la drum pentru a vizita Moscheea Aqṣá ¶85

Franz Josef (1830-1916), împărat al Austriei şi rege al Ungariei, a făcut un pelerinaj la Ierusalim în 1869. Aflându-se în Ţara Sfântă a omis să se folosească de această ocazie pentru a se interesa de Bahá’u’lláh care, pe vremea aceea, era prizonier la ‘Akká (Acre).

Moscheea Aqṣá, ad literam „Cea Mai Îndepărtată” moschee este menţionată în Coran, şi a fost identificată cu Muntele Templului din Ierusalim.

117

O, rege al Berlinului! ¶86

Împăratul Wilhelm I (Wilhelm Friedrich Ludwig, 1797-1888), al şaptelea rege al Prusiei, a fost proclamat primul împărat al Germaniei la Versailles, în Franţa, în ianuarie 1871, după victoria Germaniei asupra Franţei în războiul franco-prusac.

118

acela a cărui putere o întrecea pe a ta, şi al cărui rang îl întrecea pe al tău ¶86

Aceasta este o aluzie la Napoleon al III-lea (1808-1873), împăratul francezilor, care a fost considerat de mulţi istorici ca cel mai de seamă monarh occidental din vremea lui.

Bahá’u’lláh i-a adresat lui Napoleon al III-lea două Tablete, în cea de a doua prevestindu-i clar că în împărăţia lui „se va isca dezordinea”, că „imperiul îi va scăpa” din mâini, iar poporul său va trece prin mari „tulburări” .

După mai puţin de un an, Napoleon al III-lea a suferit o înfrângere zdrobitoare din partea lui Wilhelm I, în bătălia de la Sedan, în 1870. El a plecat în exil în Anglia, unde a murit trei ani mai târziu.

119

O, locuitori ai Constantinopolului! ¶89

Cuvântul tradus aici prin „Constantinopol” este, în original, „Ar-Rúm” sau „Roma”. Acest termen a fost folosit în general în Orientul Mijlociu pentru a desemna Constantinopolul şi Imperiul Roman de Răsărit, apoi cetatea Bizanţului şi imperiul său, iar mai târziu Imperiul Otoman.

120

O, Loc situat pe malurile a două mări! ¶89

Aceasta este o aluzie la Constantinopol, care acum se cheamă Istanbul. Situat în Bosfor, o strâmtoare lungă de aproximativ 31 de km, care leagă Marea Neagră de Marea de Marmara, el este cel mai mare oraş şi port maritim al Turciei.

Constantinopolul a fost capitala Imperiului Otoman din 1453 până în 1922. În timpul şederii lui Bahá’u’lláh în acest oraş, pe tron se afla tiranicul sultan ‘Abdu’l-‘Azíz. Sultanii otomani erau şi califi, conducători ai Islamului Sunit. Bahá’u’lláh a anticipat căderea califatului care a fost abolit în 1924.

121

O, maluri ale Rinului! ¶90

Într-una din Tabletele Sale, scrisă înainte de primul război mondial (1914-1918), ‘Abdu’l-Bahá lămureşte că afirmaţia lui Bahá’u’lláh cu privire la malurile Rinului pe care le-a văzut „acoperite cu sânge”, se referea la războiul franco-prusac (1870 - 1871), şi că avea să fie urmat de alte suferinţe.

În Dumnezeu trece pe lângă noi, Shoghi Effendi afirmă că „tratatul extrem de sever” impus Germaniei ca urmare a înfrângerii suferite în primul război mondial „a provocat �vaietele Berlinului� care fuseseră proorocite în mod dramatic cu o jumătate de secol înainte”.

122

o, Ţară a lui Ṭá ¶91

„Ṭá” este prima literă a cuvântului Teheran, capitala Iranului. Bahá’u’lláh a folosit adeseori prima literă pentru a desemna numele anumitor locuri. Potrivit sistemului de calcul abjad, valoarea numerică a lui Ṭá este nouă, care este egală cu valoarea numerică a numelui Bahá.

123

înăuntrul tău s-a născut Manifestarea Gloriei Sale ¶92

Aceasta este o aluzie la naşterea lui Bahá’u’lláh la Teheran, la 12 noiembrie 1817.

124

O, Ţară a lui Khá! ¶94

Aluzie la provincia iraniană Khurásán şi regiunea învecinată, care include oraşul ‘Ishqábád (Ashkhabad).

125

Dacă cineva va obţine o sută de mithqáli de aur, nouăsprezece mithqáli vor fi ai lui Dumnezeu şi trebuie să-I fie daţi Lui ¶97

Acest lucru stabileşte Ḥuqúqu’lláh, Dreptul lui Dumnezeu, oferire a unei părţi fixe din valoarea averii credinciosului. Această ofrandă I-a fost adusă lui Bahá’u’lláh ca Manifestare a lui Dumnezeu, iar apoi, după înălţarea Sa, lui ‘Abdu’l-Bahá, ca Centru al Legământului. În Ultima Voinţă şi Testamentul Său, ‘Abdu’l-Bahá a stipulat ca Ḥuqúqu’lláh să fie oferit „prin intermediul Păzitorului Cauzei lui Dumnezeu”. Nemaiexistând Păzitorul, el este oferit acum prin intermediul Casei Universale a Dreptăţii, Conducătorul Credinţei. Acest fond este folosit pentru promovarea Credinţei lui Dumnezeu şi a intereselor Sale precum şi pentru diferite scopuri filantropice. A oferi Ḥuqúqu’lláh este o obligaţie spirituală, iar respectarea ei a fost lăsată în seama conştiinţei fiecărui bahá’í. Deşi comunităţii i se amintesc obligaţiile ce decurg din legea Ḥuqúq, nu i se va cere în mod individual nici unui credincios să-l plătească.

Mai multe articole din Întrebări şi răspunsuri dezvoltă această lege. Plata Ḥuqúqu’lláh este calculată în funcţie de valoarea averii individului. Dacă o persoană posedă o avere egală ca valoare cu cel puţin nouăsprezece mithqáli de aur (IR 8), este o obligaţie morală să plătească nouăsprezece procente din suma totală, doar o singură dată, ca Ḥuqúqu’lláh (IR 89). Ulterior, de câte ori venitul unui om sporeşte, după ce toate taxele au fost plătite, valoarea averii sale cu cel puţin nouăsprezece mithqáli de aur, el trebuie să plătească nouăsprezece procente din această sporire şi aşa mai departe, pentru orice nouă creştere (IR 8, IR 90).

Anumite categorii de posesiuni, cum este casa în care locuieşti, sunt scutite de plata Ḥuqúqu’lláh (IR 8, IR 42, IR 95), şi indicaţii speciale sunt date pentru cazurile unor pierderi financiare (IR 44, IR 45), pentru investiţii care nu aduc profit (IR 102)precum şi pentru plata Ḥuqúqu’lláh în cazul decesului unei persoane (IR 9,IR 69,IR 80). (Referitor la cazul acesta din urmă, vezi adnotarea 47.)

Extrase ample din Tablete, Întrebări şi răspunsuri şi din alte Scrieri privind semnificaţia spirituală a Ḥuqúqu’lláh-ului precum şi amănunte în legătură cu felul în care se aplică acesta au fost publicate într-o compilaţie intitulată Ḥuqúqu’lláh.

126

Diferite petiţii au fost aduse în faţa tronului Nostru din partea credincioşilor, referitoare la legile lui Dumnezeu... Am revelat, în consecinţă, această Tabletă Sfântă şi am îmbrăcat-o cu mantia Legii Sale pentru ca oamenii să reuşească să păzească poruncile Domnului lor. ¶98

„De-a lungul unui număr de ani”, relatează Bahá’u’lláh într-una din Tabletele Sale, „au ajuns la Cea Mai Sfântă Prezenţă petiţii din diferite ţări cerând stăruitor legile lui Dumnezeu, dar Noi am ţinut pana în frâu până când a venit timpul cuvenit”. Numai după ce au trecut douăzeci de ani de la naşterea Misiunii Sale Profetice în Siyáh-Chál din Teheran a revelat Bahá’u’lláh Kitáb-i-Aqdas, Depozitarul legilor Dispensaţiei Sale. Chiar după revelarea sa, El a mai reţinut Aqdasul un timp, înainte de a-l trimite prietenilor din Persia. Această întârziere pornită dintr-o intenţie divină în revelarea legilor fundamentale ale lui Dumnezeu pentru epoca prezentă, precum şi aplicarea treptată ulterioară a clauzelor ei, ilustrează principiul revelaţiei progresive care e valabil chiar în cadrul epocii de propovăduire a fiecărui Profet.

127

Locul purpuriu ¶100

Aceasta este o aluzie la oraşul-închisoare ‘Akká. În Scrierile Bahá’í cuvântul „purpuriu” este folosit cu diferite sensuri alegorice şi simbolice. (Vezi şi adnotarea 115.)

128

Sadratu’l-Muntahá ¶100

Ad literam „Arborele de Lotus cel mai îndepărtat”, tradus de Shoghi Effendi prin „Arborele dincolo de care nu se poate trece”. Acesta este folosit în Islám ca simbol, de exemplu în relatarea despre Călătoria Nocturnă a lui Mahomed, pentru a marca punctul din cer dincolo de care nu pot trece nici oamenii, nici îngerii pentru a se apropia de Dumnezeu, delimitând prin aceasta graniţele cunoaşterii divine care a fost revelată oamenilor. De aceea este adeseori menţionat în Scrierile Bahá’í pentru a desemna Manifestarea lui Dumnezeu Însuşi. (Vezi şi adnotarea 164.)

129

Cartea-Mamă ¶103

Termenul „Cartea-Mamă” este folosit de obicei pentru a desemna Cartea principală a unei Dispensaţii religioase. În Coran şi în Ḥadíthul islamic, termenul este folosit pentru a desemna însuşi Coranul. În Dispensaţia Bábí, Bayánul este Cartea-Mamă, iar Kitáb-i-Aqdas este Cartea-Mamă a Dispensaţiei lui Bahá’u’lláh. Păzitorul, într-o scrisoare scrisă în numele său a arătat că acest concept poate fi folosit şi ca „termen colectiv, indicând corpul Învăţăturilor revelate de Bahá’u’lláh ”. Acest termen este folosit şi în sens mai larg pentru a simboliza Depozitarul Divin al Revelaţiei.

130

Oricine va interpreta ceea ce a fost trimis din cerul Revelaţiei, şi va altera semnificaţia evidentă ¶105

În diferite Tablete ale Sale, Bahá’u’lláh subliniază deosebirea dintre versetele alegorice, care sunt susceptibile de a fi interpretate, şi acele versete care se referă la subiecte cum sunt legile şi poruncile, adoraţia şi regulile religioase, al căror înţeles este evident, şi care impun ascultare din partea credincioşilor.

Aşa cum s-a arătat în adnotările 145 şi 184, Bahá’u’lláh l-a desemnat pe ‘Abdu’l-Bahá, Fiul Său mai mare, ca Succesor şi Interpret al Învăţăturilor Sale. La rândul Său, ‘Abdu’l-Bahá l-a numit pe nepotul Său cel mai mare, Shoghi Effendi, să-i urmeze ca interpret al Scrierilor sfinte şi ca Păzitor al Cauzei. Interpretările lui ‘Abdu’l-Bahá şi Shoghi Effendi sunt considerate ca divin călăuzite şi sunt obligatorii pentru bahá’í.

Existenţa interpretărilor autorizate nu-l împiedică pe individ să se angajeze în studiul Învăţăturilor şi să ajungă la o interpretare sau la o înţelegere personală. În Scrierile Bahá’í se face totuşi o deosebire clară între interpretările autorizate şi înţelegerea la care ajunge fiecare individ care studiază Învăţăturile. Interpretările personale bazate pe înţelegerea Învăţăturior la care ajunge o persoană constituie rezultatul capacităţii raţionale a omului şi pot contribui la o înţelegere mai mare a Credinţei. Asemenea puncte de vedere sunt, însă, lipsite de autoritate. De aceea, atunci când indivizii îşi prezintă ideile personale, ei sunt preveniţi să nu nesocotească autoritatea cuvintelor revelate, să nu nege sau să contrazică interpretările autorizate, şi să nu se angajeze în controverse; ei ar trebui mai degrabă să-şi ofere gândurile ca o contribuţie la cunoaştere, specificând în mod limpede că acestea sunt doar părerile lor proprii.

131

Nu vă apropiaţi de bazinele publice ale băilor persane ¶106

Bahá’u’lláh interzice folosirea bazinelor din băile publice tradiţionale din Persia. În aceste băi era obiceiul ca mulţi oameni să se spele în acelaşi bazin, iar apa era schimbată rar. În consecinţă, apa îşi pierdea culoarea, era murdară şi neigienică şi avea un miros respingător.

132

Evitaţi de asemenea bazinele urât mirositoare din curţile caselor persane ¶106

Cele mai multe case din Persia aveau un bazin în curte care servea drept rezervor de apă pentru curăţenie, pentru spălat şi alte scopuri domestice. Dat fiind că apa era stătătoare şi nu era schimbată săptămâni de-a rândul, ea căpăta de obicei un miros neplăcut.

133

Vă este interzis să vă căsătoriţi cu soţiile tatălui vostru. ¶107

Căsătoria cu mama vitregă este în mod explicit interzisă prin cele de mai sus. Această interdicţie se aplică şi căsătoriei cu tatăl vitreg. Atunci când Bahá’u’lláh stabileşte o lege privind relaţiile dintre un bărbat şi o femeie ea se aplică mutatis mutandis şi relaţiilor dintre o femeie şi un bărbat, în afară de cazul în care contextul ar face acest lucru imposibil.

‘Abdu’l-Bahá şi Shoghi Effendi au confirmat că, deşi în acest text singura categorie de rudenie menţionată este aceea a mamelor vitrege, aceasta nu înseamnă că toate celelalte forme de înrudire în cadrul unei familii sunt îngăduite. Bahá’u’lláh afirmă că va fi de competenţa Casei Universale a Dreptăţii să legifereze „asupra legitimităţii sau nelegitimităţii de a te căsători cu o rudă” (IR 50). ‘Abdu’l-Bahá a scris că, cu cât mai îndepărtată va fi rudenia între partenerii unui cuplu cu atât mai bine va fi, căci asemenea căsătorii asigură baza pentru bunăstarea fizică a omenirii şi duc la relaţii amicale între oameni.

134

subiectul băieţilor ¶107

Cuvântul tradus aici prin „băieţi” implică, în acest context, în originalul arab, pederastia. Shoghi Effendi a interpretat această aluzie ca o interdicţie a oricăror relaţii homosexuale.

Învăţăturile Bahá’í cu privire la morala sexuală se axează pe căsătorie şi familie ca temelie a întregii structuri a societăţii umane, fiind menite să apere şi să consolideze această instituţie divină. De aceea legea bahá’í limitează relaţiile sexuale permise la relaţia dintre un bărbat şi femeia cu care este căsătorit.

O scrisoare, scrisă în numele lui Shoghi Effendi, precizează că:

Oricât de caldă şi gingaşă ar fi iubirea între persoane de acelaşi sex, dacă se exprimă prin acte sexuale, este un păcat. A spune că este ideală nu este o scuză. Orice fel de imoralitate este în fapt interzisă de Bahá’u’lláh, iar El consideră homosexualitatea ca atare, pe lângă faptul că e împotriva naturii. A fi astfel năpăstuit este o mare povară pentru un suflet sensibil. Dar ajutat şi sfătuit de doctori, printr-un efort susţinut şi hotărât şi prin rugăciuni, un suflet poate depăşi acest handicap.

Bahá’u’lláh acordă Casei Universale a Dreptăţii dreptul de a hotărî pedeapsa pentru adulter şi sodomie, potrivit gradului infracţiunii (IR 49).

135

Nimănui nu îi este îngăduit să murmure versete sacre în faţa oamenilor mergând pe stradă sau în pieţe publice ¶108

Aceasta este o aluzie la practica unor clerici şi conducători religioşi din Dispensaţiile trecute care, din ipocrizie şi afectare, şi pentru a câştiga laudele adepţilor lor, murmurau mergând în locuri publice rugăciuni ca o dovadă a pietăţii lor. Bahá’u’lláh interzice o asemenea comportare şi subliniază importanţa smereniei şi a unei pietăţi sincere faţă de Dumnezeu.

136

Fiecărui om i-a fost impus să facă un testament. ¶109

Potrivit Învăţăturilor lui Bahá’u’lláh, fiecare om este obligat să scrie un testament şi este liber să dispună de averea lui în orice fel ar dori (vezi adnotarea 38).

Bahá’u’lláh afirmă că atunci când întocmeşte un testament „o persoană are drepturi depline asupra proprietăţii sale”, deoarece Dumnezeu a îngăduit individului „să dispună oricum doreşte de ceea ce El i-a acordat” (IR 69). În Kitáb-i-Aqdas au fost stabilite clauze referitoare la distribuirea moştenirii ab intestat. (Vezi adnotările 38, vezi adnotările 39, vezi adnotările 40, vezi adnotările 41, vezi adnotările 42, vezi adnotările 43, vezi adnotările 44, vezi adnotările 45, vezi adnotările 46, vezi adnotările 47, vezi adnotările 48.)

137

Cel Mai Măreţ Nume ¶109

Aşa cum s-a explicat în adnotarea 33, Cel Mai Mare Nume al lui Dumnezeu poate lua diferite forme, toate bazate pe cuvântul „Bahá”. Bahá’íi din Orient au aplicat această indicaţie din Aqdas punând ca antet testamentului lor expresii ca „O, Tu, Glorie a Celui Atotglorios”, „În Numele lui Dumnezeu, Cel Atotglorios” sau „El este Cel Atotglorios” şi altele asemănătoare.

138

Toate Sărbătorile şi-au atins desăvârşirea în cele două Cele Mai Mari Festivaluri şi în celelalte două Festivaluri care cad în zilele gemene ¶110

Acest pasaj stabileşte patru mari festivaluri ale anului bahá’í. Cele două desemnate de Bahá’u’lláh ca „cele două Cele Mai Mari Festivaluri” sunt, întâi, Festivalul Riḍván-ului, care comemorează Declaraţia Misiunii Profetice a lui Bahá’u’lláh în Grădina Riḍvánu-lui la Bagdad, în decurs de douăsprezece zile, în aprilie-mai 1863 şi pe care Îl numeşte „Regele Festivalurilor” şi, în al doilea rând, Declaraţia lui Báb, care a avut loc la Shíráz în mai 1844. Ziua întâi, a noua şi a douăsprezecea a Festivalului Riḍván sunt Zile Sfinte (IR 1), şi de asemeni ziua Declaraţiei lui Báb.

„Celelalte două Festivaluri” sunt aniversările naşterii lui Bahá’u’lláh şi a lui Báb. În calendarul mahomedan lunar aceste aniversări cad în zile consecutive, naşterea lui Bahá’u’lláh în a doua zi a lunii Muḥarram 1233 A.H. (12 noiembrie 1817), şi naşterea lui Báb în prima zi a aceleiaşi luni 1235 A.H. (20 octombrie 1819). De aceea ele sunt denumite „Zilele de Naştere Gemene”, iar Bahá’u’lláh afirmă că în ochii lui Dumnezeu aceste două zile sunt considerate una singură (IR 2). El precizează că, dacă vor cădea în timpul lunii de post, porunca de a posti nu se va aplica acelor zile (IR 36). Deoarece calendarul Bahá’í (vezi adnotările 26 , vezi adnotările 147) este un calendar solar, rămâne în seama Casei Universale a Dreptăţii să hotărască dacă Zilele Sfinte de Naştere Gemene se vor celebra pe baza calendarului solar sau lunar.

139

prima zi a lunii Bahá ¶111

În calendarul Bahá’í, primei luni a anului şi primei zile a fiecărei luni li s-au dat numele de „Bahá ”. Ziua Bahá din luna Bahá este Anul Nou Bahá’í, Naw-Rúz, care a fost decretat de Báb ca festival şi confirmat aici de Bahá’u’lláh (vezi adnotările 26 , vezi adnotările 147).

Pe lângă cele şapte Zile Sfinte stabilite în aceste pasaje din Kitáb-i-Aqdas, aniversarea Martiriului lui Báb era şi ea comemorată ca o Zi Sfântă în timpul vieţii lui Bahá’u’lláh şi, ca un corolar la acestea, ‘Abdu’l-Bahá a adăugat comemorarea Înălţării lui Bahá’u’lláh, deci în total nouă Zile Sfinte. Se mai ţin alte două aniversări, munca nefiind însă suspendată, şi anume Ziua Legământului şi aniversarea Săvârşirii din viaţă a lui ‘Abdu’l-Bahá. Vezi secţiunea despre calendarul bahá’í în The Bahá’í World, volumul XVIII.

140

Cel Mai Măreţ Festival este, într-adevăr, Regele Festivalurilor. ¶112

Aluzie la Festivalul Riḍván (vezi adnotările 107 , vezi adnotările 138).

141

Dumnezeu a impus în trecut fiecăruia dintre credincioşi datoria de a oferi tronului Nostru daruri preţioase din averea sa. Acum... i-am absolvit de această obligaţie. ¶114

Acest pasaj abrogă o dispoziţie din Bayán care decreta ca toate obiectele de preţ, atunci când va apărea Cel Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta, să-I fie oferite Lui. Báb a explicat că, deoarece Manifestarea lui Dumnezeu este fără de seamăn, tot ce este fără de pereche trebuie să-i fie rezervat, pe bună dreptate Lui, în afară de cazul în care El hotărăşte altfel.

142

în zori de zi ¶115

Referitor la participarea la rugăciunile din zori în Mashriqu’l-Adhkár, Casa de Adoraţie Bahá’i, Bahá’u’lláh a explicat că, deşi în Cartea lui Dumnezeu au fost specificate cuvintele „în zori de zi”, este îngăduit să te rogi oricând „foarte devreme dimineaţa, între zori şi răsăritul soarelui şi chiar două ore după răsăritul soarelui” (IR 15).

143

Aceste Tablete sunt înfrumuseţate cu pecetea Celui Ce face zorile să apară, Cel Ce îşi înalţă glasul între cer şi pământ. ¶117

În repetate rânduri Bahá’u’lláh a subliniat integritatea absolută a Scrierilor Sale ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Pe unele din Tabletele Sale, se poate vedea şi amprenta unuia din sigiliile Sale. The Bahá’i World, volumul V, pag. 4, conţine fotografia unui număr de sigilii ale lui Bahá’u’lláh.

144

Este inadmisibil ca omul, care a fost înzestrat cu raţiune, să consume ceea ce îl lipseşte de ea. ¶119

În Scrierile Bahá’í se menţionează adeseori interdicţia de a consuma vin şi alte băuturi îmbătătoare şi se arată efectul lor vătămător asupra individului. Într-una din Tabletele Sale, Bahá’u’lláh afirmă:

Aveţi grijă să nu schimbaţi Vinul lui Dumnezeu pe vinul vostru, căci vă va amorţi minţile, şi vă va întoarce feţele de la Chipul lui Dumnezeu, Cel Atotglorios, Cel De Neasemuit, Cel Inaccesibil. Nu vă apropiaţi de el, căci v-a fost interzis prin porunca lui Dumnezeu, Cel Înălţat, Cel Atotputernic.

‘Abdu’l-Bahá lămureşte că Aqdas interzice „atât băuturile tari cât şi cele slabe” , şi arată că motivul pentru interzicerea băuturilor alcoolice este pentru că „alcoolul îl face pe om să-şi piardă minţile şi îi slăbeşte trupul”.

Shoghi Effendi, în scrisori scrise în numele lui, arată că această interdicţie include nu numai consumul de vin, ci şi „tot ce tulbură mintea”, şi lămureşte că este îngăduit să consumi alcool numai dacă face parte dintr-un tratament medical care se aplică „la recomandarea unui doctor competent şi conştiincios care l-a prescris pentru vindecarea unei anumite boli”.

145

întoarceţi-vă feţele spre Cel Ce a fost hotărât de Dumnezeu şi care a ieşit din Rădăcina Străveche ¶121

Bahá’u’lláh se referă aici la ‘Abdu’l-Bahá, ca succesor al Lui şi apelează la credincioşi ca aceştia să se întoarcă spre El. În Cartea Legământului, în Testamentul şi Voinţa Sa, Bahá’u’lláh dezvăluie intenţia acestui verset. El arată că: „Acest verset sacru nu se referă la altcineva decât la Cea Mai Puternică Ramură.” „Cea Mai Puternică Ramură”este unul din titlurile conferite lui ‘Abdu’l-Bahá de către Bahá’u’lláh. (Vezi şi adnotările 66 şi 184.)

146

În Bayán vi s-a interzis să Ne puneţi întrebări. ¶126

Báb a interzis discipolilor Săi să pună întrebări Aceluia Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta (Bahá’u’lláh), înafară de cazul în care întrebările lor vor fi supuse în scris şi se vor referi la probleme demne de rangul Său elevat. Vezi Selections from the Writings of the Báb.

Bahá’u’lláh abrogă această interdicţie a lui Báb. El îi învită pe credincioşi să pună acele întrebări „pe care au nevoie să le pună”, dar El le atrage atenţia să nu pună „întrebări fără rost”, din cele ce preocupau „oamenii din trecut”.

147

Numărul lunilor unui an, stabilit în Cartea lui Dumnezeu, este nouăsprezece. ¶127

Potrivit calendarului Badí‘, anul bahá’í constă din nouăsprezece luni având fiecare nouăsprezece zile, plus unele zile intercalare (patru într-un an obişnuit şi cinci într-un an bisect) între luna a optsprezecea şi luna a nouăsprezecea, pentru a regla calendarul după anul solar. Báb a denumit lunile după anumite atribute ale lui Dumnezeu. Anul Nou Bahá’í, Naw-Rúz, este fixat astronomic, coincizând cu echinocţiul din martie (vezi adnotarea 26). Pentru detalii suplimentare, inclusiv numele zilelor săptămânii şi ale lunilor, vezi secţiunea despre calendarul Bahá’í în The Bahá’í World, volumul XVIII.

148

cea dintâi a fost împodobită cu acest Nume care pune în umbră întreaga creaţie ¶127

În Bayánul persan, Báb a dat numele de „Bahá ” primei luni a anului (vezi adnotarea 139).

149

Domnul a decretat ca morţii să fie înmormântaţi în sicrie ¶128

În Bayán, Báb a poruncit ca cei decedaţi să fie înmormântaţi în sicrie de cristal sau de piatră şlefuită. Într-o scrisoare scrisă în numele său, Shoghi Effendi a explicat că semnificaţia acestei dispoziţii este de a arăta respect faţă de trupul omenesc care „a fost odată înălţat de sufletul nemuritor al omului”.

Pe scurt, legea bahá’í privitoare la înhumarea celor morţi prevede că este interzis ca trupul să fie dus mai departe de o oră de mers de la locul decesului; că trupul trebuie înfăşurat într-un giulgiu de mătase sau de bumbac, iar pe deget să i se pună un inel cu inscripţia „Am venit de la Dumnezeu, şi mă întorc la El, detaşat de toate înafară de El ţinându-mă strâns de Numele Său, Cel Milostiv, Cel Plin de Compasiune”; iar sicriul să fie de cristal, de piatră sau de lemn tare şi de bună calitate. A fost hotărâtă o Rugăciune anumită pentru Morţi (vezi adnotarea 10), care trebuie spusă înainte de înhumare. Potrivit afirmaţiilor lui ‘Abdu’l-Bahá şi ale Păzitorului, această lege exclude posibilitatea arderii morţilor. Rugăciunea formală precum şi inelul sunt prevăzute numai pentru cei care au ajuns la vârsta maturităţii, adică 15 ani (IR 70).

Cât priveşte materialul folosit pentru sicriu, este în spiritul legii ca acesta să fie făcut dintr-un material cât mai durabil. De aceea, Casa Universală a Dreptăţii a explicat că, pe lângă materialele specificate în Aqdas, nu există nici un motiv pentru a nu îngădui folosirea lemnului celui mai tare sau betonului pentru sicriu. În momentul de faţă bahá’íi sunt liberi să hotărască cum cred de cuviinţă asupra acestei chestiuni.

150

Punctul Bayánului ¶129

„Punctul Bayanului” este unul din titlurile cu care Báb se referea la El Însuşi.

151

cel decedat să fie înfăşurat în cinci pânze de mătase sau de bumbac ¶130

În Bayán, Báb a specificat ca trupul celui decedat să fie înfăşurat în cinci pânze de mătase sau de bumbac. Bahá’u’lláh a confirmat această dispoziţie şi a adăugat stipulaţia că „pentru cei cu mijloace limitate o singură pânză, din oricare dintre aceste ţesături, va fi de-ajuns”.

Întrebat fiind dacă cele „cinci pânze” menţionate în lege se referă la „cinci giulgiuri întregi” sau la cele „cinci bucăţi de pânză, uzuale şi până acum”, Bahá’u’lláh a răspuns că intenţia este „folosirea a cinci bucăţi de pânză” (IR 56).

Asupra felului în care trebuie să fie înfăşurat trupul, nu există nici o indicaţie în Scrierile Bahá’í care să arate cum să fie făcută înfăşurarea corpului, nici când este vorba de folosirea celor „cinci bucăţi de pânză”, nici când e vorba de „o singură pânză”. În momentul de faţă bahá’íi sunt liberi să hotărască cum cred de cuviinţă în această problemă.

152

Vă este interzis să transportaţi corpul celui decedat la o distanţă mai mare de o oră de drum faţă de oraş ¶130

Intenţia acestei porunci este de a limita durata călătoriei la o oră, indiferent de mijloacele de transport folosite pentru a duce trupul la locul de înhumare. Bahá’u’lláh spune că, cu cât mai devreme are loc înmormântarea, „cu atât mai potrivit şi acceptabil va fi” (IR 16).

Se poate considera ca loc al decesului oraşul sau satul în care persoana a decedat, astfel încât călătoria de o oră poate fi calculată de la marginea oraşului până la locul de înmormântare. Este în spiritul legii lui Bahá’u’lláh ca cel decedat să fie înmormântat aproape de locul în care a decedat.

153

Dumnezeu a abrogat restricţiile privitoare la călătorii, impuse de Bayán. ¶131

Báb a stabilit anumite restricţii privitoare la călătorii care urmau să rămână în vigoare până la venirea Celui Făgăduit de Bayán, dar în acel moment credincioşii erau îndemnaţi să pornească la drum, chiar pe jos, pentru a-L întâlni, deoarece a ajunge în prezenţa Sa era chiar rodul şi scopul existenţei lor.

154

Ridicaţi-vă şi cinstiţi cele două Case în Locurile Sfinte Îngemănate, precum şi celelalte lăcaşuri în care a fost întemeiat tronul Domnului vostru ¶133

Bahá’u’lláh precizează că cele „două Case” sunt Casa Sa din Bagdad, numită de El „Cea Mai Măreaţă Casă” şi Casa lui Báb din Shíráz, ambele fiind stabilite de El ca locuri de pelerinaj. (Vezi IR 29, IR 32 , vezi adnotarea 54.)

Shoghi Effendi a explicat că „celelalte lăcaşuri în care tronul Domnului vostru... a fost întemeiat” se referă la acele locuri unde a locuit Persoana Manifestării lui Dumnezeu. Bahá’u’lláh hotărăşte ca „oamenii din regiunile în care ele sunt situate pot alege, fie să păstreze şi să întreţină fiecare casă” în care a locuit El, „fie numai una din ele”. (IR 32). Instituţiile bahá’í au identificat, documentat, şi unde a fost posibil, au achiziţionat şi restaurat un număr de locuri istorice asociate cu Manifestările Gemene.

155

Fiţi atenţi ca nu cumva vreun lucru înscris în Carte să vă împiedice de a da ascultare Cărţii Vii ¶134

„Cartea” este consemnarea Cuvântului revelat al Manifestărilor lui Dumnezeu. „Cartea Vie” este o referire la Persoana Manifestării.

Aceste cuvinte conţin o aluzie la o afirmaţie a lui Báb din Bayánul persan despre „Cartea Vie”, pe care El o identifică cu Cel Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta. Într-una din Tabletele Sale, Bahá’u’lláh Însuşi afirmă: „Cartea lui Dumnezeu a fost trimisă pe pământ sub forma acestui Tânăr”.

În acest verset din Aqdas, şi din nou în paragraful 168 din Aqdas, Bahá’u’lláh se numeşte pe Sine Însuşi „Cartea Vie”. El atrage atenţia „discipolilor oricărei alte Credinţe” să nu caute „argumente în Cărţile lor Sfinte” pentru a nega cuvintele „Cărţii Vii”. El îi îndeamnă pe oameni să nu îngăduie ca cele consemnate în „Carte” să-i împiedice să recunoască Rangul Său şi să rămână credincioşi celor ce sunt în această nouă Revelaţie.

156

tribut adus acestei Revelaţii, din Pana Celui Ce a fost Crainicul Meu ¶135

„Tributul” pe care Bahá’u’lláh îl citează în acest pasaj este din Bayánul arab.

157

„Qiblihul este, cu adevărat, Cel pe Care Dumnezeu Îl va manifesta; ori de câte ori se va mişca El, se va mişca şi Qiblihul, până ce va rămâne nemişcat.” ¶137

Pentru o discuţie în legătură cu acest verset, vezi adnotările 7 , vezi adnotările 8.

158

Este potrivnic legii să vă căsătoriţi cu altcineva decât cu un credincios în Bayán. Dacă numai unul dintre soţi îmbrăţişează această Cauză, bunurile lui sau ale ei nu vor aparţine în mod legal celuilalt ¶139

Pasajul din Bayán pe care Bahá’u’lláh îl citează aici atrage atenţia credincioşilor asupra iminentei veniri a „Celui Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta”. Interzicerea căsătoriei cu cineva care nu este bábí şi dispoziţia ca proprietatea soţului sau a soţiei care a îmbrăţişat Credinţa să nu poată reveni în mod legal soţului sau soţiei care nu este bábí au fost declarate în mod explicit de Báb ca legi temporare, şi au fost anulate ulterior de Bahá’u’lláh înainte de a intra în vigoare. Bahá’u’lláh, citând această lege, subliniază faptul că, atunci când a revelat-o, Báb a anticipat în mod limpede posibilitatea preeminenţei Cauzei lui Bahá’u’lláh mai înainte de aceea a lui Báb Însuşi.

În Dumnezeu trece pe lângă noi, Shoghi Effendi arată că Bayánul „trebuie considerat mai degrabă ca un elogiu al Celui Făgăduit decât ca un cod de legi şi porunci menite a fi un ghid permanent pentru generaţiile viitoare”. „În mod intenţionat sever prin regulile şi dispoziţiile pe care le impunea,” continuă el, „revoluţionar prin principiile pe care le instituia, având drept scop să trezească din indolenţa de veacuri clerul şi poporul, precum şi să dea pe neaşteptate o lovitură fatală instituţiilor învechite şi corupte, el proclama, prin legile sale drastice, venirea Zilei anticipate, Ziua în care «Crainicul va chema la o treabă amarnică», când El va «nimici tot ce a fost înaintea Lui, aşa cum Apostolul lui Dumnezeu a nimicit cărările celor dinaintea Lui»” (vezi şi adnotarea 109).

159

Punctul Bayánului ¶140

Unul din titlurile lui Báb.

160

Cu adevărat, nu există alt Dumnezeu în afară de Mine ¶143

Scrierile Bahá’í conţin multe pasaje care elucidează natura Manifestării şi relaţia Sa cu Dumnezeu. Bahá’u’lláh subliniază natura unică şi transcendentă a Divinităţii. El lămureşte că „deoarece nu poate exista nici o relaţie directă care să lege pe Dumnezeul Cel Adevărat cu creaţia Sa” Dumnezeu a poruncit ca „în fiecare epocă şi dispensaţie un Suflet pur şi nepătat să fie manifestat în împărăţiile pământului şi ale cerului”. Această „Fiinţă misterioasă şi eterică”, Manifestarea lui Dumnezeu, are o natură umană care aparţine „lumii materiei” şi o natură spirituală „născută din substanţa lui Dumnezeu Însuşi”. Totodată, El este înzestrat cu un „dublu rang”:

Primul rang, care este legat de realitatea Sa cea mai lăuntrică, Îl reprezintă ca pe Unul al Cărui glas este glasul lui Dumnezeu Însuşi... Al doilea rang este rangul uman, exemplificat prin următoarele versete: „Eu sunt doar un om ca voi.” „Spune, lauda fie către Domnul meu! Sunt Eu mai mult decât un om, un apostol?”

Bahá’u’lláh afirmă de asemenea că, în domeniul spiritual, există o „unitate esenţială” între toate Manifestările lui Dumnezeu. Ele toate revelează „Frumuseţea lui Dumnezeu”, manifestă numele şi atributele Sale, şi dau cuvânt Revelaţiei Sale. Privitor la aceasta, El spune:

Oricare dintre Manifestările atotcuprinzătoare ale lui Dumnezeu ar declara: „Eu sunt Dumnezeu”, El, cu adevărat, ar spune adevărul, şi nu există nici o îndoială în această privinţă. Căci a fost în mod repetat demonstrat că prin Revelaţia lor, prin atributele şi numele lor, Revelaţia lui Dumnezeu, numele Sale şi atributele Sale, sunt manifestate în lume...

În timp ce Manifestările revelează numele şi atributele lui Dumnezeu şi sunt mijloacele prin care omenirea are acces la cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Revelaţiei Sale, Shoghi Effendi precizează că Manifestările nu trebuie „niciodată... identificate cu acea Realitate invizibilă, Esenţa Divinităţii însăşi”. În legătură cu Bahá’u’lláh, Păzitorul a scris că „templul uman care a fost vehiculul unei Revelaţii atât de puternice” nu poate fi identificat cu „Realitatea” lui Dumnezeu.

Referitor la unicitatea rangului lui Bahá’u’lláh şi măreţia Revelaţiei Sale, Shoghi Effendi afirmă că declaraţiile profetice despre „Ziua lui Dumnezeu”, existente în Sfintele Scripturi ale Dispensaţiilor trecute, au fost împlinite prin venirea lui Bahá’u’lláh:

Pentru Israel El a fost nici mai mult nici mai puţin decât încarnarea „Tatălui Veşnic”, „Domnul Oştirilor” coborât pe pământ „cu zece mii de sfinţi”; pentru Creştinătate el era Hristos revenit „în gloria Tatălui”; pentru Islamul Şiit reîntoarcerea Imámului Husein; pentru Islamul Sunit coborârea „Spiritului lui Dumnezeu” (Iisus Hristos); pentru zoroastrieni făgăduitul Sháh-Bahrám; pentru hinduşi reîncarnarea lui Krishna; pentru buddhişti al cincilea Buddha.

Bahá’u’lláh descrie rangul „Divinităţii”, pe care îl împarte cu toate Manifestările lui Dumnezeu ca

...rangul în care moare pentru sine şi trăieşte prin Dumnezeu. Divinitatea, ori de câte ori o menţionez, indică lepădarea sine completă şi absolută. Acesta este rangul în care nu am nici un control asupra bunăstării sau nenorocirii mele nici asupra vieţii mele nici asupra învierii mele.

Şi, în legătură cu propria Sa relaţie cu Dumnezeu, El adevereşte:

Când contemplu, o, Dumnezeul meu, relaţia care mă leagă de Tine, sunt îndemnat să proclam în faţa tuturor lucrurilor create „cu adevărat sunt Dumnezeu”; şi când mă gândesc la propriul sine, iată, îl găsesc mai grosolan decât lutul!

161

plata Zakátului ¶146

Coranul se referă la Zakát ca la o obligaţie curentă a musulmanilor de a face acte caritabile. La timpul cuvenit, conceptul a evoluat, transformându-se într-un fel de impozit pentru săraci, care implica obligaţia de a da o porţiune fixă din anumite categorii de venit, peste anumite limite, pentru ajutorarea săracilor, pentru diferite scopuri caritabile şi pentru a ajuta Credinţa lui Dumnezeu. Limita scutirii de la aceste taxe varia de la un bun la altul, ca şi procentul ce trebuia plătit asupra porţiunilor evaluate.

Bahá’u’lláh afirmă că legea bahá’í a Zakátului urmează „ce a fost revelat în Coran” (IR 107). Dat fiind că asemenea probleme cum sunt limita scutirilor, categoriile de venit implicate, frecvenţa plăţilor, scala evaluărilor pentru diferitele categorii de Zakát nu sunt menţionate în Coran, ele vor fi rezolvate în viitor de Casa Universală a Dreptăţii. Shoghi Effendi a indicat că în aşteptarea acestei legiferări credincioşii ar trebui, să contribuie regulat, în raport cu mijloacele şi posibilităţile lor, la Fondul Bahá’í.

162

Legea nu îngăduie cerşitul, şi este interzis să dai ceva celui care cerşeşte. ¶147

Într-o Tabletă ‘Abdu’l-Bahá tălmăceşte înţelesul acestui verset. El arată că „cerşetoria este interzisă şi că a da de pomană unor oameni care şi-au ales cerşetoria ca profesie este de asemenea interzis”. Mai departe El lămureşte în aceeaşi Tabletă: „Scopul este de a desfiinţa cerşetoria cu desăvârşire. Totuşi, dacă o persoană este incapabilă să-şi câştige existenţa, şi ajunge într-o stare de sărăcie cumplită sau este neputincioasă, atunci este de datoria celor bogaţi sau a Împuterniciţilor să-i acorde o alocaţie lunară pentru subzistenţa lui... Prin «Împuterniciţi» se înţeleg reprezentanţii poporului, adică membrii Casei Universale a Dreptăţii.”

Interzicerea de a da de pomană celor care cerşesc nu-i împiedică pe indivizi şi Adunările Spirituale să dea ajutor financiar celor săraci şi nevoiaşi sau de a le oferi ocazia să-şi însuşească abilităţi care să le dea posibilitatea să-şi câştige existenţa (vezi adnotarea 56).

163

O amendă... a fost prescrisă... pentru oricine ar cauza tristeţe altcuiva ¶148

Bahá’u’lláh a abrogat legea Bayánului persan privind plata unei amenzi ca despăgubire pentru a-i fi provocat tristeţe vecinului său.

164

Lotusul sacru ¶148

„Lotusul sacru” este o referire la Sadratu’l-Muntahá, „Arborele dincolo de care nu se poate trece” (vezi adnotarea 128). Este folosit aici în mod simbolic pentru a-L desemna pe Bahá’u’lláh.

165

Recitaţi versetele lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă şi seară. ¶149

Bahá’u’lláh afirmă că pentru recitarea „versetelor lui Dumnezeu” „condiţia” esenţială este „ardoarea şi dragostea” credincioşilor de a „citi Cuvântul lui Dumnezeu” (IR 68).

Cât priveşte definiţia „versetelor lui Dumnezeu”, Bahá’u’lláh precizează că se referă la „tot ce a fost trimis pe pământ din Cerul Rostirii Divine”. Într-o scrisoare scrisă unui credincios din Orient, Shoghi Effendi a lămurit că termenul „versetele lui Dumnezeu” nu includ scrierile lui ‘Abdu’l-Bahá; el a mai indicat că acest termen nu se aplică nici la propriile sale scrieri.

166

Vi s-a impus să reînnoiţi mobila din casele voastre după scurgerea a fiecăror nouăsprezece ani ¶151

Bahá’u’lláh confirmă îndemnul din Bayánul arab cu privire la reînnoirea, o dată la nouăsprezece ani, a mobilierului din casă, pentru cei care îşi pot permite acest lucru. ‘Abdu’l-Bahá leagă această poruncă de promovarea rafinamentului şi al curăţeniei. El lămureşte că scopul legii este de a schimba acele mobile care s-au învechit, şi-au pierdut lustrul şi provoacă repulsie. Ea nu se aplică obiectelor rare sau de preţ, antichităţilor şi bijuteriilor.

167

Spălaţi-vă pe picioare ¶152

Credincioşii sunt sfătuiţi în Kitáb-i-Aqdas să facă baie în mod regulat, să poarte haine curate şi în general să fie esenţa curăţeniei şi rafinamentului. Sinopsis şi codificare, secţiunea IV.D.3.y.i.-vii., rezumă dispoziţiile principale. Referitor la spălarea picioarelor, Bahá’u’lláh spune că apa caldă e preferabilă; totuşi, spălarea cu apă rece este de asemenea îngăduită (IR 97).

168

Vi s-a interzis folosirea amvoanelor. Oricine doreşte să recite în faţa voastră versetele Domnului său, să se aşeze pe un scaun amplasat pe o estradă ¶154

Aceste dispoziţii au antecedente în Bayánul persan. Báb a interzis folosirea amvoanelor pentru a ţine predici şi pentru a citi Textele. El a precizat că, în loc de acestea, pentru a putea fi auzit Cuvântul lui Dumnezeu limpede de toată lumea, ar trebui să se plaseze pe o estradă un scaun pentru vorbitor.

Comentând asupra acestei legi, ‘Abdu’l-Bahá şi Shoghi Effendi au lămurit că în Mashriqu’l-Adhkár (unde predicile sunt interzise şi numai cuvintele Sfintei Scripturi pot fi citite) cel care citeşte poate sta în picioare sau aşezat, iar dacă este necesar, pentru a putea fi auzit mai bine, poate folosi o platformă mobilă, dar amvonul nu este îngăduit. În cazul în care adunarea are loc în altă parte decât în Mashriqu’l-Adhkár, celui care citeşte sau vorbitorului îi este îngăduit să stea în picioare sau aşezat, şi să folosească o platformă. Într-una din Tabletele Sale, repetând interdicţia de a folosi amvoane în orice locaţie, ‘Abdu’l-Bahá a subliniat că atunci când bahá’íi vorbesc în cadrul unor adunări, ei trebuie să aibă o atitudine de cea mai mare smerenie şi uitare de sine.

169

Jocurile de noroc ¶155

Activităţile incluse în această prohibiţie n-au fost specificate în Scrierile lui Bahá’u’lláh. Aşa cum au arătat atât ‘Abdu’l-Bahá cât şi Shoghi Effendi, Casei Universale a Dreptăţii îi revine sarcina de a specifica detaliile acestei prohibiţii. Răspunzând unor întrebări dacă loteriile, pariurile cum sunt cele la cursele de cai şi jocurile de fotbal, bingo şi altele asemănătoare, sunt incluse în interdicţia privitoare la jocurile de noroc, Casa Universală a Dreptăţii a indicat că această chestiune va fi luată în considerare în amănunt în viitor. Până atunci Adunările şi persoanele individuale au fost sfătuite să nu facă o problemă din această chestiune şi s-o lase în seama conştiinţei fiecărui credincios în parte.

Casa Universală a Dreptăţii a hotărât că nu e indicat să se strângă fonduri pentru Credinţă prin loterii, tombole şi jocuri de noroc.

170

consumul de opiu... orice substanţă care provoacă încetineală şi toropeală ¶155

Această interzicere a consumului de opiu este repetată de Bahá’u’lláh în paragraful final din Kitáb-i-Aqdas. În legătură cu aceasta, Shoghi Effendi spune că una din condiţiile pentru „o viaţă castă şi sfântă” este „abstinenţa totală... de la opiu, şi de la droguri similare care creează dependenţă”. Heroina, haşişul şi alte derivate ale canabisului cum este marijuana, precum şi agenţii halucinogeni ca LSD, mescalina şi alte substanţe similare, sunt privite ca intrând sub această interdicţie.

‘Abdu’l-Bahá a scris:

Cât despre opiu, el este necurat şi blestemat. Dumnezeu să ne păzească de pedeapsa pe care El o aplică celui care îl consumă. Potrivit Textului explicit al Cărţii Cele Mai Sfinte, el este interzis, şi utilizarea lui este total condamnată. Raţiunea arată că a fuma opiu este un fel de nebunie, iar experienţa atestă că cel care o consumă este complet rupt de natura umană. Fie ca Dumnezeu să ne apere pe toţi împotriva săvârşirii unui act atât de respingător, un act ce lasă în ruină însăşi fundaţia a ceea ce este uman, şi îl face pe utilizator să fie deposedat în vecii vecilor. Căci opiul se fixează pe suflet în aşa fel încât conştiinţa consumatorului moare, mintea i se înceţoşează, percepţia i se erodează. Îi transformă pe vii în morţi. Stinge căldura firească. Nu poate fi conceput un rău mai mare decât cel produs de opiu. Norocoşi sunt cei care nici măcar nu-i pronunţă numele vreodată; aşadar gândiţi-vă la cât de nefericit este utilizatorul.

O, voi, îndrăgostiţi de Dumnezeu! În acest ciclu, al Atotputernicului Dumnezeu, violenţa şi forţa, constrângerea şi oprimarea sunt toate condamnate. Este, în orice caz, absolut obligatoriu să împiedicăm prin orice mijloace, consumarea de opiu pentru ca rasa umană să fie salvată de această cumplită plagă. Altfel, va fi vai şi amar de cel ce nu-şi face datoria faţă de Domnul său.

Într-una din Tabletele Sale, ‘Abdu’l-Bahá a spus, în legătură cu opiul: „cel ce consumă opiul, cumpărătorul şi vânzătorul sunt cu toţii lipsiţi de favoarea şi harul lui Dumnezeu”.

În altă Tabletă, ‘Abdu’l-Bahá a scris:

Privitor la haşiş ai menţionat că unii persani au căpătat obişnuinţa de a-l consuma. Dumnezeule Cel Plin de Har! Aceasta este cea mai rea dintre toate substanţele intoxicante, iar interzicerea ei a fost în mod explicit revelată. Consumarea ei duce la descompunerea gândirii şi la totala amorţeală a sufletului. Cum poate cineva să caute fructul pomului infernal, şi înfruptându-se din el, să ajungă să manifeste calităţile unui monstru? Cum poate cineva consuma acest drog interzis, şi ca urmare să se lipsească de binecuvântarea Celui Atotmilostiv?

Alcoolul întunecă minţile şi îl face pe om să comită acte absurde, dar opiul, acest fruct spurcat al pomului infernal, precum şi haşişul odios nimiceşte mintea, îngheaţă spiritul, împietreşte sufletul, consumă trupul şi-l lasă pe om înfrânt şi rătăcit.

Să se ţină seama că interdicţia de mai sus de a consuma anumite droguri nu se referă la folosirea lor atunci când sunt prescrise de un medic competent ca parte a unui tratament medical.

171

„misterul Marii Răsturnări în Semnul Suveranului” ¶157

Şeíh Aḥmad-i-Aḥsá’í (1753-1831), întemeietorul Şcolii Shaykhí şi primul dintre „aştrii gemeni care au vestit venirea Credinţei lui Báb”, a prevestit că la apariţia Celui Făgăduit toate lucrurile vor fi răsturnate, cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei din urmă. Bahá’u’lláh, într-una din Tabletele Sale, se referă la „simbolul şi aluzia” ale„misterului Marii Răsturnări în Semnul Suveranului”. El afirmă că: „Prin această răsturnare El a făcut ca cel înălţat să fie smerit iar cel smerit să fie înălţat”, şi El aminteşte că „în zilele lui Iisus, cei stimaţi pentru învăţătura lor, oamenii cu carte şi cei religioşi, au fost cei care L-au tăgăduit, în timp ce umilii pescari s-au grăbit să fie primiţi în Împărăţie” (vezi şi adnotarea 172). Pentru informaţii suplimentare despre Şeíh Aḥmad-i-Aḥsá’í, vezi Crainicii Aurorei, capitolele 1 şi 10.

172

„Şasele” ridicat în virtutea acestui „Alif Cel Drept” ¶157

În scrierile sale, Şeíh Aḥmad-i-Aḥsá’í a pus un mare accent pe litera arabă „Váv”. În Crainicii Aurorei, Nabíl arată că această literă „a simbolizat pentru Báb începutul unui nou ciclu de Revelaţie Divină, şi că de atunci Bahá’u’lláh a făcut aluzie la ea, în Kitáb-i-Aqdas în pasajele în care o numeşte «misterul Marii Răsturnări» şi «Semnul Suveranului»”.

Numele literei „Váv” este format din trei litere: Váv, Alif, Váv. Potrivit calculului abjad, valoarea numerică a fiecăreia dintre aceste litere este 6, 1 şi respectiv 6. Într-o scrisoare scrisă în numele său unui credincios din est Shoghi Effendi dă o interpretare a acestui verset din Aqdas. El spune că „Alif Cel Drept” se referă la venirea lui Báb. Prima literă având valoarea şase, care vine înainte de Alif, este un simbol al Dispensaţiilor şi Manifestărilor din trecut, care l-au precedat pe Báb, în timp ce litera a treia, care are şi ea o valoare numerică de şase reprezintă Revelaţia Supremă a lui Bahá’u’lláh care a fost făcută cunoscută după Alif.

173

Vi s-a interzis să purtaţi arme în afară de cazul în care este vital ¶159

Bahá’u’lláh confirmă o poruncă din Bayán care prevede că este ilegal să porţi arme, în afară de cazul în care acest lucru este necesar. Cât priveşte împrejurările în care portul de arme este „esenţial” unui individ, ‘Abdu’l-Bahá îngăduie acest lucru unui credincios pentru a se apăra într-o situaţie primejdioasă. Într-o scrisoare scrisă în numele său, Shoghi Effendi a indicat şi el că, în caz de pericol, când nu există o forţă legală la care se poate apela, un bahá’í are dreptul să-şi apere viaţa. Există şi alte situaţii în care e nevoie de arme şi pot fi folosite în mod legitim; de pildă în ţările în care oamenii vânează pentru a-şi procura hrana şi îmbrăcămintea, precum şi în sporturi cum sunt tragerea cu arcul, tragerea la ţintă şi scrima.

La nivel social, principiul securităţii colective enunţat de Bahá’u’lláh (vezi Analecte din Scrierile lui Bahá’u’lláh, CXVII) şi elaborat de Shoghi Effendi (vezi scrisorile Păzitorului în Ordinea Mondială a lui Bahá’u’lláh) nu implică abolirea folosirii forţei, ci prevede „un sistem în care Forţa este făcută slujitoarea Dreptăţii” şi recomandă existenţa unei forţe internaţionale pentru menţinerea păcii care „va proteja unitatea organică a întregii comunităţi”. În Tableta Bishárát, Bahá’u’lláh îşi exprimă speranţa că „armele de război din lumea întreagă se vor transforma în unelte de reconstrucţie iar luptele şi conflictele vor dispărea din mijlocul oamenilor”.

Într-o altă Tabletă Bahá’u’lláh subliniază importanţa prieteniei cu adepţii tuturor religiilor; El afirmă de asemenea că „legea războiului sfânt a fost ştearsă din Carte”.

174

şi vi s-a permis să vă înveşmântaţi în mătase ¶159

Potrivit tradiţiei islamice, era în general interzis ca bărbaţii să poarte haine de mătase, acest lucru era îngăduit numai în timpul războiului sfânt. Interdicţia de mai sus, care nu era bazată pe versetele Coranului, a fost abrogată de Báb.

175

Domnul v-a scutit... de restricţiile impuse în trecut cu privire la îmbrăcăminte şi la tunsoarea bărbii. ¶159

Multe dispoziţii privitoare la îmbrăcăminte îşi au originea în legile şi practicile tradiţionale ale religiilor lumii. De exemplu, clerul şiit a adoptat pentru adepţii lor un port deosebit pentru cap şi un veşmânt anume pentru trup şi într-o vreme a interzis poporului să poarte veşminte europene. În dorinţa de a promova datinile indicate de Profet, tradiţia musulmană a introdus şi o serie de restricţii privitoare la tunsoarea mustăţii şi lungimea bărbii.

Bahá’u’lláh a anulat asemenea limitări cu privire la îmbrăcăminte şi barbă. El lasă asemenea probleme la „alegerea” individului, şi în acelaşi timp apelează la credincioşi ca să nu încalce limitele bunei cuviinţe şi să dea dovadă de moderaţie în tot ce priveşte îmbrăcămintea.

176

O, Ţară a lui Káf şi Rá! ¶164

Káf şi Rá sunt primele două consoane din Kirmán, numele unui oraş şi al unei provincii din Iran.

177

Noi vedem ceea ce se răspândeşte în secret şi pe ascuns dinspre tine. ¶164

Acest pasaj se referă la intrigile unui grup de azalí, adepţii lui Mírzá Yaḥyá (vezi adnotarea 190), asociaţi cu oraşul Kirmán. Acest grup includea pe Mullá Ja‘far, fiul său Şeíh Aḥmad-i-Rúḥí şi Mírza Áqá Khán-i-Kirmání (ambii gineri ai lui Mírzá Yaḥyá), precum şi pe Mírzá Aḥmad-i-Kirmání. Ei nu numai că au încercat să submineze Credinţa, dar s-au implicat în intrigi politice care au culminat în asasinarea şahului Násiri’d-Dín.

178

Amintiţi-vă de şeíhul al cărui nume a fost Muḥammad-Ḥasan ¶166

Şeíh Muḥammad-Ḥasan, unul din reprezentanţii de seamă ai Islamului Şiit, L-a respins pe Báb. El este autorul unor scrieri voluminoase despre jurisprudenţa Şiită, şi a murit în jurul anului 1850.

Nabíl, în Crainicii Aurorei, descrie întâlnirea care a avut loc la Najaf între Mullá ‘Alíy-i-Bastámí, o Slovă a Celui Viu, şi Şeíh Muḥammad-Ḥasan. În timpul întâlnirii, Mullá ‘Alí a anunţat Manifestarea lui Báb şi a preamărit puterea Revelaţiei Sale. Ca urmare a instigării şeíhului, Mullá ‘Alí a fost decretat eretic şi exclus din adunare. El a fost judecat, trimis la Istanbul şi condamnat la muncă forţată.

179

un om care cernea grâul şi orzul ¶166

Aceasta este o aluzie la Mullá Muḥammad Ja’far Gandum-Pák-Kun, prima persoană din Isfahán care a acceptat Credinţa lui Báb. El este menţionat în Bayánul persan şi lăudat ca unul „ce a îmbrăcat roba de discipol”. În Crainicii Aurorei, Nabíl descrie acceptarea fără rezerve a Mesajului de către „un om care cernea grâul” şi zelul cu care apăra noua Revelaţie. El s-a alăturat apărătorilor fortului Shaykh Tabarsí şi a pierit în timpul asediului.

180

Aveţi grijă ca nu cumva cuvântul „Profet” să vă reţină de la această Cea Mai Măreaţă Vestire ¶167

Bahá’u’lláh atrage atenţia oamenilor „înzestraţi cu intuiţie” să nu îngăduie ca interpretarea lor a Sfintelor Scripturi să-i împiedice să recunoască Manifestarea lui Dumnezeu. Adepţii fiecărei religii au avut tendinţa să permită devotamentului lor faţă de Întemeietorul ei să-i facă să creadă că Revelaţia Sa este Cuvântul final al lui Dumnezeu şi să nege posibilitatea ca ulterior să mai apară un alt Profet. Acesta a fost cazul iudaismului, creştinismului şi islamismului. Bahá’u’lláh neagă validitatea acestui concept de finalitate atât în relaţie cu Dispensaţiile trecute cât şi cu Dispensaţia Sa. În legătură cu mahomedanii, El a scris în Kitáb-i-Íqán că „poporul Coranului... a îngăduit cuvintelor «Pecetea Profeţilor» să le acopere ochii ca un văl”, „să le întunece înţelegerea, şi să-i lipsească de harul multiplelor Sale daruri!” El afirmă că „această temă... a fost o grea încercare pentru întreaga omenire” şi deplânge soarta „celor care, agăţându-se de aceste cuvinte, au refuzat să creadă în Cel Ce este adevăratul lor Revelator”. Báb se referă la aceeaşi temă atunci când avertizează: „Nu îngăduiţi ca numele să vă despartă asemenea unui văl de Cel Ce este Domnul lor, nici chiar numele Profetului, căci un asemenea nume este doar o creaţie a rostirii Sale.”

181

vreo referire la „Instituţia Împuternicitului” să vă lipsească de suveranitatea Celui Care este Împuternicitul lui Dumnezeu ¶167

Cuvântul tradus aici prin „Instituţia Împuternicitului” este, în originalul din arabă, „viláyat”, care are o sferă de înţelesuri cuprinzând instituţiile „împuternicitului”, „păzitorului”, „ocrotitorului” şi „succesorului”. El e folosit cu referire la Dumnezeu Însuşi, la Manifestarea Sa, sau la cei desemnaţi ca Succesori ai unei Manifestări.

În acest verset din Aqdas, Bahá’u’lláh ne avertizează să nu permitem ca asemenea concepte să ne orbească astfel încât să nu vedem „suveranitatea” noii Manifestări Divine, adevăratul „Împuternicit al lui Dumnezeu”.

182

Amintiţi-vă de Karím ¶170

Hájí Mírzá Muḥammad Karím Khán-i-Kirmání (1810-aprox.1873) a fost conducătorul auto-numit al comunităţii Shaykhí după moartea lui Siyyid Káẓim, care era succesorul numit al lui Şeíh Aḥmad-i-Aḥsá’í (vezi adnotările 171 , vezi adnotările 172). El şi-a dedicat viaţa răspândirii învăţăturilor lui Şeíh Aḥmad. Părerile sale au devenit un subiect de controversă atât în rândurile susţinătorilor cât şi în rândurile adversarilor săi.

Considerat unul dintre savanţii de frunte ai epocii sale, el a scris nenumărate cărţi şi epistole în variate domenii ale ştiinţei din vremea aceea. S-a opus în mod activ atât lui Báb cât şi lui Bahá’u’lláh, şi s-a folosit de tratatele sale pentru a-L ataca pe Báb şi Învăţăturile Sale. În Kitáb-i-Íqán, Bahá’u’lláh condamnă tonul şi conţinutul scrierilor sale şi alege una din lucrările sale, care cuprinde aluzii negative la Báb, pentru a-i dezvălui neajunsurile. Shoghi Effendi îl descrie ca fiind „neobişnuit de ambiţios şi ipocrit” şi adaugă că, „la cererea specială a şahului a atacat cu răutate într-un tratat Noua Credinţă şi doctrina sa”.

183

o, voi, cei învăţaţi în Bahá ¶173

Bahá’u’lláh face elogiul învăţaţilor din rândurile adepţilor Săi. În Cartea Legământului Său, El a scris: „Binecuvântaţi sunt conducătorii şi învăţaţii din rândurile poporului lui Bahá”. Referindu-se la această afirmaţie, Shoghi Effendi a scris:

În acest ciclu sfânt, „învăţaţii” sunt, pe de-o parte Mâinile Cauzei lui Dumnezeu, iar pe de altă parte învăţătorii şi difuzorii Învăţăturilor Sale care n-au rangul de Mâini, dar au ajuns la un nivel deosebit de înalt în munca de propovăduire. Cât priveşte „conducătorii”, aceştia sunt membrii Caselor Locale, Naţionale şi Internaţionale ale Dreptăţii. Datoriile fiecăruia dintre aceste suflete vor fi stabilite în viitor.

Mâinile Cauzei lui Dumnezeu au fost indivizi numiţi de Bahá’u’lláh cărora li s-au impus diferite obligaţii, în mod special aceea de a apăra şi răspândi Credinţa Sa. În Memorial of the Faithful, ‘Abdu’l-Bahá se referă la alţi credincioşi excepţionali, numindu-i Mâini ale Cauzei, iar în Ultima Voinţă şi Testamentul Său El a inclus o clauză prin care apelează la Păzitorul Credinţei să numească Mâini ale Cauzei după cum va crede de cuviinţă. Shoghi Effendi a ridicat mai întâi în mod postum un număr de credincioşi la rangul de Mâini ale Cauzei, iar în ultimii ani ai vieţii sale el a numit un număr total de 32 de credincioşi din toate continentele în această funcţie. În perioada dintre moartea lui Shoghi Effendi în 1957 şi alegerea Casei Universale a Dreptăţii în 1963, Mâinile Cauzei au condus treburile Credinţei în capacitatea lor de Cârmuitori de Frunte ai Comunităţii Mondiale de Naţiuni în stadiu embrionar a lui Bahá’u’lláh (vezi adnotarea 67). În noiembrie 1964, Casa Universală a Dreptăţii a hotărât că nu poate legifera numirea de Mâini ale Cauzei. În loc de aceasta, printr-o hotărâre a Casei Universale a Dreptăţii din 1968, funcţiile Mâinilor Cauzei legate de apărarea şi răspândirea Credinţei au fost extinse în viitor prin crearea Corpului Continental al Consilierilor, şi în 1973 prin instituirea Centrului Internaţional de Propovăduire, al cărui sediu se află în Ţara Sfântă.

Casa Universală a Dreptăţii numeşte membrii Consilieri ai Centrului Internaţional de Propovăduire precum şi Consilierii Continentali. Membrii Corpului Auxiliar sunt numiţi de Consilierii Continentali. Toţi aceşti indivizi se încadrează în definiţia „învăţaţi”, dată de Shoghi Effendi în fraza citată mai sus.

184

pentru tot ce nu înţelegeţi în Carte, apelaţi la Cel ce a răsărit din acest Trunchi puternic ¶174

Bahá’u’lláh îl învesteşte pe ‘Abdu’l-Bahá cu dreptul de a interpreta Scrierile Sale sfinte (vezi şi adnotarea 145).

185

Şcoala Unităţii Transcendente ¶175

În acest verset şi în cel imediat următor, Bahá’u’lláh ia poziţie în legătură cu unul din motivele pentru care unii bábí au respins afirmaţia Sa că este Cel Făgăduit de Bayán. Tăgăduirea lor se baza pe o Tabletă adresată de Báb „Celui ce va fi făcut cunoscut” pe spatele căreia Báb scrisese: „Fie ca strălucirea Celui Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta să lumineze această scrisoare în şcoala primară.” Această Tabletă a fost publicată în Selections from the Writings of the Báb (Culegere din Scrierile lui Báb).

Aceşti bábí susţineau că, deoarece Bahá’u’lláh era cu doi ani mai în vârstă decât Báb, nu era posibil ca El să fi primit Tableta „la şcoala primară”.

Bahá’u’lláh explică aici că aluzia se referă la evenimente care au loc în lumile spirituale de dincolo de acest plan al existenţei.

186

am acceptat versetele lui Dumnezeu... pe care El ni le-a prezentat Nouă ¶175

În Tableta Sa adresată „Celui Pe Care Dumnezeu Îl va manifesta”, Báb a caracterizat Bayánul ca pe o ofrandă pe care i-a adus-o lui Bahá’u’lláh. Vezi Selections from the Writings of the Báb (Culegere din Scrierile lui Báb).

187

O, popor al Bayánului! ¶176

Aluzie la discipolii lui Báb.

188

literele F şi I să fi fost unite şi îmbinate laolaltă ¶177

În scrisori scrise în numele său, Shoghi Effendi a explicat semnificaţia „literelor F şi I”. Ele constituie cuvântul „Fii”, care, spune el, „înseamnă Forţa creatoare a lui Dumnezeu Care prin porunca Sa a făcut ca toate lucrurile să vină la existenţă” şi „puterea Manifestării lui Dumnezeu, marea Sa forţă spirituală creatoare”.

Imperativul „Fii” este în originalul arab cuvântul „kun”, care este format din două litere, „káf” şi „nún”. Ele au fost traduse de Shoghi Effendi în felul arătat mai sus. Acest cuvânt a fost folosit în Coran ca porunca prin care Dumnezeu a chemat creaţia la existenţă.

189

acestei noi Ordini Mondiale ¶181

În Bayánul persan, Báb spune: „Bine de cel ce-şi fixează privirea asupra Ordinii lui Bahá’u’lláh, şi aduce mulţumiri Domnului său. Căci El va fi sigur manifestat. Dumnezeu a hotărât acest lucru în mod irevocabil în Bayán.” Shoghi Effendi identifică această „Ordine” cu Sistemul pe care Bahá’u’lláh îl prevede în Aqdas, în care dovedeşte efectul său revoluţionar asupra vieţii umanităţii şi revelează legile şi principiile care guvernează funcţionarea sa.

Trăsăturile caracteristice ale „noii Ordini Mondiale” sunt expuse în scrierile lui Bahá’u’lláh şi ‘Abdu’l-Bahá precum şi în scrisorile lui Shoghi Effendi şi ale Casei Universale a Dreptăţii. Instituţiile Ordinii Administrative Bahá’í din ziua de astăzi, care constituie „baza structurală” a Ordinii Mondiale a lui Bahá’u’lláh, se vor maturiza şi vor evolua devenind Comunitatea Mondială Bahá’í de Naţiuni. În legătură cu aceasta, Shoghi Effendi afirmă că Ordinea Administrativă, „pe măsură ce părţile ei componente, instituţiile ei organice, încep să funcţioneze cu eficienţă şi vigoare, îşi va justifica revendicarea şi va dovedi capacitatea de a fi considerată nu numai nucleul ci însuşi modelul Noii Ordini Mondiale menită să cuprindă la împlinirea vremii întreaga omenire”.

Pentru informaţii suplimentare privitoare la evoluţia acestei noi Ordini Mondiale, vezi, de exemplu, scrisorile lui Shoghi Effendi publicate în Ordinea Mondială a lui Bahá’u’lláh.

190

O, sursă de perversiune! ¶184

Aceasta este o aluzie la Mírzá Yaḥyá, cunoscut ca Ṣubḥ-i-Azal (Dimineaţa Eternităţii), un frate vitreg, mai tânăr, al lui Bahá’u’lláh, care s-a ridicat împotriva Lui şi s-a opus Cauzei Sale. Mírzá Yaḥyá fusese ales de Báb conducător cu numele al comunităţii Bábí până la manifestarea iminentă a Celui Făgăduit. Instigat fiind de Siyyid Muḥammad-i-Isfahání (vezi adnotarea 192), Mírzá Yaḥyá trădând încrederea lui Báb, a pretins că este succesorul Său, şi a uneltit împotriva lui Bahá’u’lláh, punând chiar la cale asasinarea Sa. Când Bahá’u’lláh i-a declarat în mod oficial Misiunea Sa în Adrianopol, Mírzá Yaḥyá a mers atât de departe încât a pretins că el este recipientul unei Revelaţii independente. Pretenţia lui a fost până la urmă respinsă de toţi în afară de câţiva, care au ajuns a fi cunoscuţi sub numele de azalí (vezi adnotarea 177). El este numit de Shoghi Effendi „Arhispărgătorul Legământului lui Báb” (vezi Dumnezeu trece pe lângă noi, capitolul X).

191

nu uita felul în care te-am hrănit zi şi noapte pentru slujirea Cauzei ¶184

În Dumnezeu trece pe lângă noi, Shoghi Effendi se referă la faptul că Bahá’u’lláh, care era cu treisprezece ani mai în vârstă ca Mírzá Yaḥyá, i-a purtat de grijă atât în tinereţe cât şi la maturitate.

192

Dumnezeu a pus mâna pe cel ce te-a dus pe căi greşite. ¶184

Aluzie la Siyyid Muḥammad-i-Isfaḥání, pe care Shoghi Effendi îl numeşte „Anticristul Revelaţiei Bahá’í”. Era un om cu un caracter corupt şi mari ambiţii personale care l-au împins pe Mírzá Yaḥyá să pretindă că are calitatea profeţiei (vezi adnotarea 190). Deşi era adeptul lui Mírzá Yaḥyá, Siyyid Muḥammad a fost exilat împreună cu Bahá’u’lláh la ‘Akká. El a continuat să agite spiritele şi să comploteze împotriva lui Bahá’u’lláh. Descriind împrejurările morţii sale, Shoghi Effendi a scris în Dumnezeu trece pe lângă noi:

O nouă primejdie ameninţă viaţa lui Bahá’u’lláh. Deşi El Însuşi a interzis cu tărie adepţilor Săi, cu diferite ocazii, atât verbal cât şi în scris, orice acte de răzbunare împotriva prigonitorilor lor, şi a trimis chiar înapoi la Beirut pe un convertit arab iresponsabil, care s-a gândit să răzbune nedreptăţile îndurate de Conducătorul său iubit, în mod clandestin şapte dintre însoţitorii Săi au ales în secret şi au omorât pe trei dintre persecutorii lor, printre care au fost Siyyid Muḥammad şi Áqá Ján.

Consternarea care a cuprins o comunitate atât de oprimată a fost de nedescris. Indignarea lui Bahá’u’lláh nu cunoştea margini. „Dacă am pomeni”, îşi exprimă El simţămintele, într-o Tabletă revelată la scurt timp după ce a fost comis acest act, „despre ce ne-a lovit pe Noi, cerurile s-ar despica iar munţii s-ar nărui.” „Captivitatea Mea”, a scris El cu altă ocazie, „nu Mă poate răni. Ceea ce Mă poate răni este purtarea celor care Mă iubesc, care afirmă că sunt înrudiţi cu Mine, şi totuşi comit fapte care fac ca inima şi pana Mea să geamă.”

193

Alegeţi o singură limbă... adoptaţi... o scriere comună. ¶189

Bahá’u’lláh ne îndeamnă să adoptăm o limbă şi o scriere universală. Scrierile Sale prevăd două etape în acest proces. Prima etapă constă în alegerea unei limbi existente sau a uneia inventate care să fie predată în toate şcolile lumii ca o limbă auxiliară pe lângă limba maternă. Guvernele lumii sunt chemate ca prin parlamentele lor să pună în aplicare această importantă lege. A doua etapă, într-un viitor îndepărtat, ar consta din adoptarea în cele din urmă a unei singure limbi şi a unei scrieri comune pentru toţi oamenii de pe pământ.

194

Noi am stabilit două semne prin care arătăm că specia umană a intrat în epoca ei de maturitate. ¶189

Primul semn de maturizare a umanităţii la care se referă Scrierile lui Bahá’u’lláh este apariţia unei ştiinţe care este definită ca „filosofia divină” care va include descoperirea unui mod de abordare radical al transmutării elementelor. Aceasta este o indicaţie a splendorii uimitoarei extinderi a cunoaşterii în viitor.

Privitor la cel de „al doilea” semn, despre care Bahá’u’lláh afirmă că a fost revelat în Kitáb-i-Aqdas, Shoghi Effendi arată că Bahá’u’lláh, „... în Cartea Cea Mai Sfântă, a recomandat alegerea unei singure limbi şi adoptarea unei scrieri comune care să fie folosite de toţi oamenii de pe pământ, o recomandare care, atunci când va fi pusă în practică, va fi, aşa cum afirmă El Însuşi în acea Carte, unul din semnele «maturizării rasei umane»”.

Lămuriri suplimentare asupra procesului maturizării umanităţii şi trecerea spre maturizare le găsim în următoarea afirmaţie a lui Bahá’u’lláh:

Unul din semnele maturizării lumii va fi acela că nimeni nu va accepta să poarte greutatea regalităţii. Regalitatea nu va găsi pe nimeni care să vrea să poarte el singur greutatea ei. Acea zi va fi ziua când înţelepciunea se va arăta în mijlocul oamenilor.

Maturizarea rasei umane a fost asociată de Shoghi Effendi cu unificarea întregii omeniri, cu instaurarea unei comunităţi mondiale de naţiuni, şi cu un imbold fără precedent pentru „viaţa intelectuală, morală şi spirituală a întregii rase umane”.

Bahá'u'lláh