Return to BahaiPrayers.net   Facebook

Lăudat şi slăvit eşti Tu, o, Dumnezeul meu! Te implor, întru suspinele celor ce Te iubesc şi întru lacrimile vărsate de cei plini de dorul de a Te vedea, să nu îndepărtezi de mine blândele Tale milostiviri în Ziua Ta, nici să nu mă lipseşti de melodiile Porumbiţei care preamăreşte unicitatea Ta înaintea luminii ce străluceşte dinspre faţa Ta. Eu sunt cel care se află în mizerie, o, Dumnezeule! Priveşte-mă ţinându-mă strâns de Numele Tău, Cel Atotstăpânitor. Eu sunt cel care va pieri cu siguranţă; priveşte-mă cum mă agăţ de Numele Tău, Cel Nepieritor. Te implor, de aceea, întru Numele Tău, Cel Slăvit, Cel Preaînalt, să nu mă părăseşti mie însumi şi dorinţelor unei înclinaţii corupte. ţine-mă de mână cu mâna puterii Tale, eliberează-mă din adâncurile închipuirilor şi plăsmuirilor mele deşarte şi curăţă-mă de tot ce nu-ţi este pe plac.

Ajută-mă, atunci, să mă îndrept cu totul spre Tine, să-mi pun întreaga încredere în Tine, să-mi caut Refugiul în Tine şi să alerg pentru adăpost către faţa Ta. Tu eşti, cu adevărat, Cel care, prin puterea tăriei Sale, face ceea ce doreşte şi porunceşte, prin puterea voinţei Sale, ceea ce alege. Nimeni nu se poate împotrivi poruncii Tale; nimeni nu poate întoarce cursul hotărârii Tale. Tu eşti, cu adevărat, Cel Tare, Cel Atotslăvit, Cel Preamărinimos.

 


English  
ភាសាខ្មែរ  
አማርኛ.  
Afrikaans  
Alaska Native  
American Indian  
Azərbaycan  
Bahasa Indonesia  
Bahasa Malaysia  
Bidayuh  
Bosanski  
Canadian Indigenous  
Català  
Cebuano  
Česky  
Chamorro  
Chichewa  
Corsica  
Cymraeg  
Daga  
Dansk  
Deutsch  
Dzongkha  
Eesti  
Español  
Esperanto  
Euskara  
Fiji  
Filipino  
Føroyar  
Français  
Frysk  
Hausa  
Hawaiian  
Hiri Motu  
Hrvatski  
Irish  
Íslenska  
Italiano  
Kabyle  
Kalaallisut  
Kiribati  
Kiswahili  
Kreyol Ayisyen  
Kuanua  
Kube  
Latviešu  
Lëtzebuergesch  
Lietuvių  
Luganda  
Magyar  
Malagasy  
Malti  
Māori  
Marshallese  
Melpa  
Montenegrin  
Nalik  
Namibia  
Nederlands  
Norsk  
Papiamentu  
Polski  
Português (BR)  
România  
Sámi  
Samoan  
Sarawak  
Sesotho  
Shqip  
Slovenščina  
Slovensky  
Sranan Tongo  
Srpski српски  
Suomi  
Svenska  
Tetum  
Tiếng Việt  
Tok Pisin  
Tongan  
Türkçe  
Türkmençe  
Tuvalu  
Vanuatu  
ελληνικά  
Беларускі  
български  
Кыргыз  
Монгол хэл  
Русский  
Тоҷикӣ  
Україна  
հայերեն  
اُردُو  
العربية  
فارسی  
नेपाली  
मराठी  
हिंदी  
বাংলা  
ગુજરાતી  
ଓଡ଼ିଆ  
தமிழ்  
తెలుగు  
ಕನ್ನಡ  
മലയാളം  
ภาษาไทย  
ພາສາລາວ  
한국어  
日本語  
简体中文  
繁體中文  
Windows / Mac