Return to BahaiPrayers.net   Facebook

El este Cel Îndurător, Cel Atotmărinimos! O, Doamne, Dumnezeul meu! Tu mă vezi, Tu mă cunoşti; Tu eşti Limanul şi Refugiul meu. Pe nimeni n-am căutat şi pe nimeni nu voi căuta în afară de Tine; pe nici o cărare n-am călcat şi pe nici una nu voi călca afară de cărarea iubirii Tale. În întunecoasa noapte a disperării, ochii mei se îndreaptă, aşteptând şi sperând, spre dimineaţa favorii Tale nemărginite, iar la revărsatul zorilor, sufletul meu fără vlagă este împrospătat şi întărit la amintirea frumuseţii şi a desăvârşirii Tale. Cel care este ajutat de harul milostivirii Tale, de-ar fi doar cât o picătură, va deveni un ocean fără margini, iar cel mai simplu atom, dacă este ajutat de revărsarea bunătăţii Tale duioase, va străluci ca o stea luminoasă.

O, Tu, Spirit al Purităţii, Cel Atotmărinimos, Cel care Te îngrijeşti de toţi, adăposteşte-l sub ocrotirea Ta pe acest slujitor supus şi înflăcărat. Ajută-l ca în această lume a existenţei să rămână statornic şi neclintit în iubirea lui pentru Tine şi îngăduie acestei păsărele cu aripile frânte să găsească adăpost şi refugiu în cuibul Tău divin, aşezat în pomul celest.

 


English  
ភាសាខ្មែរ  
አማርኛ.  
Afrikaans  
Alaska Native  
American Indian  
Azərbaycan  
Bahasa Indonesia  
Bahasa Malaysia  
Bidayuh  
Bosanski  
Canadian Indigenous  
Català  
Cebuano  
Česky  
Chamorro  
Chichewa  
Corsica  
Cymraeg  
Daga  
Dansk  
Deutsch  
Dzongkha  
Eesti  
Español  
Esperanto  
Euskara  
Fiji  
Filipino  
Føroyar  
Français  
Frysk  
Hausa  
Hawaiian  
Hiri Motu  
Hrvatski  
Irish  
Íslenska  
Italiano  
Kabyle  
Kalaallisut  
Kiribati  
Kiswahili  
Kreyol Ayisyen  
Kuanua  
Kube  
Latviešu  
Lëtzebuergesch  
Lietuvių  
Luganda  
Magyar  
Malagasy  
Malti  
Māori  
Marshallese  
Melpa  
Montenegrin  
Nalik  
Namibia  
Nederlands  
Norsk  
Papiamentu  
Polski  
Português (BR)  
România  
Sámi  
Samoan  
Sarawak  
Sesotho  
Shqip  
Slovenščina  
Slovensky  
Sranan Tongo  
Srpski српски  
Suomi  
Svenska  
Tetum  
Tiếng Việt  
Tok Pisin  
Tongan  
Türkçe  
Türkmençe  
Tuvalu  
Vanuatu  
ελληνικά  
Беларускі  
български  
Кыргыз  
Монгол хэл  
Русский  
Тоҷикӣ  
Україна  
հայերեն  
اُردُو  
العربية  
فارسی  
नेपाली  
मराठी  
हिंदी  
বাংলা  
ગુજરાતી  
ଓଡ଼ିଆ  
தமிழ்  
తెలుగు  
ಕನ್ನಡ  
മലയാളം  
ภาษาไทย  
ພາສາລາວ  
한국어  
日本語  
简体中文  
繁體中文  
Windows / Mac