Aceasta este inca o incercare de a face cunoscuta Occidentului, chiar daca intr-o limba putin adecvata, o carte neintrecuta ca valoare printre scrierile autorului Revelatiei Bahá'í. Sper ca-i va ajuta pe altii in stradaniile lor de a se apropia de acel tel -- care trebuie totusi considerat de neatins -- o redare demna de cuvintele fara seaman ale lui Bahá'u'lláh.

Shoghi

Partea Întâi

IN NUMELE DOMNULUI NOSTRU, CEL PREA INALLT, CEL SUPREM.

Nici un om nu va atinge tarmurile adevaratei intelegeri daca nu este detasat de tot ce exista in ceruri si pe pamânt. Sanctificati-va sufletele, o voi popoare ale pamântului, ca sa puteti cândva atinge acea treapta pe care Dumnezeu v-a destinat-o si sa intrati astfel in Tabernacolul ce s-a ridicat, potrivit voiei Providentei, pe firmamentul Bayánului.

Aceste cuvinte inseamna in esenta urmatoarele: cei ce merg pe drumul credintei, cei ce sunt insetati de vinul certitudinii trebuie sa se curete de tot ce este pamântesc -- urechile de vorbaria desarta, mintea de inchipuiri vane, inimile de simtaminte lumesti, ochii de ceea ce este pieritor. Ei trebuie sa-si puna increderea in Dumnezeu si ramânând aproape de El, sa mearga pe caile Sale. Atunci vor ajunge demni de slava stralucitoare a soarelui divinei cunoasteri si intelegerisi vor deveni asemenea unor vase pentru harul cel infinit si nevazut; caci omul nu poate spera niciodata sa ajunga la cunoasterea Celui Atotslavit, nu poate niciodata sorbi din izvorul cunoasterii si intelepciunii divine, nu poate intra nicicând in salasul nemuririi, nici sa se impartaseasca din cupa bunavointei si apropierii divine daca nu inceteaza sa considere cuvintele si faptele oamenilor muritori ca pe un etalon pentru recunoasterea si intelegerea lui Dumnezeu si a Profetilor Sai.

Gânditi-va la trecut. Câti oameni, fie ei de rang inalt sau oameni simpli, au dorit cu fervoare ca Manifestarile lui Dumnezeu sa se arate in persoanele sacre ale alesilor Sai. Cât de des au asteptat venirea lor, de câte ori nu s-au rugat ca briza indurarii divine sa adie, iar Frumusetea fagaduita sa se iveasca de sub valul care o ascunde si sa fie revelata intregii lumi. Si ori de câte ori portile harului s-au deschis si norii darniciei divine s-au revarsat asupra omenirii, iar lumina Celui Nevazut a stralucit la orizontul puterii ceresti, cu totii l-au tagaduit si s-au intors de la fata Lui -- fata lui Dumnezeu Insusi. Cercetati pentru a verifica acest adevar care este inscris in fiecare Carte sfânta.

Si acum cumpaniti o clipa si intrebati-va care a fost cauza acestui refuz din partea acelora care cercetasera cu atâta seriozitate si dor. Atacurile lor au fost mai violente decât poate fi redat de vreo pana sau limba omeneasca. Nici o singura Manifestare a Sfinteniei nu a aparut fara sa sufere din cauza tagaduirilor, repudierilor si impotrivirii vehemente a oamenilor din jur. Astfel a fost revelat: "Cât de nenorociti sunt oamenii! Nici un Mesager nu vine la ei fara sa-L batjocoreasca."(1) Si mai spune apoi: "Fiecare natiune a urzit intrigi intunecate impotriva Mesagerului sau pentru a pune mâna pe el prin forta, iar oamenii L-au combatut cu vorbe desarte pentru a inabusi adevarul." (2)

La fel sunt si acele cuvinte care s-au revarsat din izvorul puterii si au coborât din cerul gloriei; ele sunt nenumarate si dincolo de intelegerea obisnuita a omului. Pentru oamenii inzestrati cu discernamânt si perspicacitate adevarata, desigur ca sura lui Hud este suficienta. Chibzuiti un timp, in inima voastra, la aceste cuvinte, si cu o detasare maxima straduiti-va sa le prindeti intelesul. Cercetati (1) Coran 36:30.

(2) Coran 40:5.

purtarea minunata a profetilor si amintiti-va de calomniile si repudierile rostite de copii tagaduirii si falsitatii; poate ca astfel veti face ca pasarea inimii omenesti sa paraseasca salasul nepasarii si indoielii si sa-si indrepte zborul spre cuibul credintei si certitudinii, sa soarba adânc din apele pure ale stravechii intelepciuni si sa guste din fructul pomului divinei cunoasteri. Aceasta este partea celor cu inimile curate din pâinea care a coborât din imparatia vesniciei si sfinteniei.

Daca veti cunoaste injuriile aduse Profetilor lui Dumnezeu, daca veti afla adevaratele cauze ale acuzatiilor aduse de opresorii lor, veti aprecia, desigur, cum se cuvine semnificatia rangului lor. Mai mult, cu cât observati mai in de-aproape obiectiile celor care s-au opus Manifestarilor atributelor divine, cu atât mai ferma va fi credinta voastra in Cauza lui Dumnezeu. De aceea ne vom ocupa, pe scurt, in aceasta Tableta de diferitele relatari despre Profetii lui Dumnezeu. Vom dovedi astfel adevarul ca de-a lungul vremurilor si a secolelor Manifestarile puterii si slavei au fost supuse unor chinuri atât de cumplite incât nici o pana n-ar indrazni sa le descrie. Poate ca astfel unii oameni vor inceta de a mai fi tulburati de vociferarile si protestele clericilor si nerozilor din zilele noastre si vor fi intariti in credinta si certitudinea lor.

Unul din profeti a fost Noe. Timp de noua sute cincizeci de ani, el a implorat poporul sau cu fervoare sa vina la limanul pacii si securitatii. Nimeni, insa, n-a dat ascultare chemarii sale. Zi de zi au provocat acestui om binecuvântat atâta suferinta si durere incât nimeni nu credea ca va supravietui. De câte ori L-au dezaprobat, cu câta reavointa isi aratau suspiciunea fata de El! Astfel a fost revelat: "Si ori de câte ori unii oameni din neamul Lui treceau pe lânga El, Il luau in derâdere. Acestora El le spunea: 'Desi astazi râdeti de noi, pe viitor noi vom râde de voi asa cum faceti voi acum. Si la urma veti intelege.'"(1) Mult timp, dupa aceea, El a promis in mai multe rânduri adeptilor sai victoria, fixând chiar ora când va veni. Dar când ora a venit, fagaduiala divina nu s-a implinit. Ca urmare, câtiva din putinii lui adepti L-au parasit; intru acestea stau marturie relatarile din cartile cele mai renumite pe care desigur ca le-ati citit sau le veti citi in viitor. In cele din urma, asa cum stim din carti si traditii, numai patruzeci sau saptezecisidoi au ramas cu El. Si atunci din strafundurile fiintei Sale, a strigat cu glas tare: "Doamne! Nu lasa pe pamânt nici un om dintre necredinciosi."(2)

Si acum gânditi-va si chibzuiti o clipa la indaratnicia acestui neam. Care a fost cauza adversitatii fata de El si de ce l-au ocolit? Oare ce i-a indemnat sa refuze sa lepede haina tagaduirii si sa se impodobeasca cu vesmântul acceptarii. Mai mult, de ce nu s-a implinit fagaduiala divina, fapt care i-a determinat pe cautatori sa renunte la ceea ce inainte acceptasera? Meditati profund pentru ca sa vi se dezvaluie taina lucrurilor nevazute, pentru ca sa simtiti dulceata unui parfum spiritual nepieritor si sa cunoasteti adevarul ca din timpuri imemoriale si pâna-n vesnicie, Atotputernicul si-a incercat si va continua sa-si incerce slujitorii, pentru a deosebi lumina de intuneric, adevarul de neadevar, dreptatea de nedreptate, calauzirea de ratacire, (1) Coran 11:38.

(2) Coran 71:26.

fericirea de nenorocire si trandafirii de spini. Asa cum a fost revelat: "Oare isi inchipuie oamenii ca daca spun 'Credem' vor fi lasati in voie si nu vor mai fi pusi la incercare?"(1)

Si dupa Noe, la orizontul creatiei a stralucit lumina chipului lui Hud. Timp de aproape saptesute de ani, dupa cum se spune, El a implorat poporul sa-si intoarca fata spre Ridvánul prezentei divine si sa se apropie de el. Si ce potop de calamitati s-au abatut asupra Lui, pâna când, in cele din urma, apelurile Sale au dat nastere unei razvratiri si mai mari, iar roadele stradaniilor Sale asidue au fost orbirea indaratnica a poporului Sau. "Si necredinta celor necredinciosi va spori doar propria lor pierzanie."(2)

Si dupa El, din Ridvánul Celui Vesnic, Celui Invizibil, a aparut persoana sfânta a lui Sálih, care la rândul Sau a chemat poporul la apa vietii vesnice. Timp de peste o suta de ani, i-a povatuit sa tina cu strasnicie poruncile lui Dumnezeu si sa se fereasca de ceea ce este oprit. Dar apelurile Sale n-au dat roade, iar staruintele Sale s-au dovedit a fi zadarnice. De mai multe ori s-a retras si a trait in sihastrie. Si toate acestea desi aceasta frumusete eterna nu facea altceva decât sa cheme poporul la cetatea lui Dumnezeu. Asa cum a fost revelat: "Iar tribului Thamud i l-am trimis pe fratele lor Sálih. 'O poporul meu,' a spus El, 'roaga-te lui Dumnezeu caci nu ai alt Dumnezeu in afara de El....' Ei au raspuns: 'O Sálih, speranta noastra se indrepta pâna acum spre tine. Vrei sa ne interzici acum sa adoram ceea ce au adorat parintii nostri? Intr-adevar, ne indoim foarte tare de chemarea si indemnul tau.'"(3) Totul insa a fost zadarnic, iar in cele din urma a izbucnit un bocet puternic si totul s-a prabusit.

Mai târziu frumusetea chipului Prietenului lui Dumnezeu(4) a aparut de sub valul care-l acoperea si un nou stindard al calauzirii divine a fost inaltat. El a chemat popoarele lumii la lumina dreptatii. Cu cât mai pasionate erau indemnurile Lui, cu atât crestea invidia si indaratnicia oamenilor, cu exceptia acelora care s-au detasat cu totul de orice in afara de Dumnezeu si s-au urcat pe aripile certitudinii pâna la acea treapta pe care Dumnezeu a inaltat-o pâna dincolo de orice intelegere omeneasca. Este bine stiut ce multime de dusmani l-au impresurat pâna când in cele din urma valvataia invidiei si a razvratirii s-a aprins impotriva Lui. Iar apoi când focul s-a potolit, El, lumina lui Dumnezeu printre oameni a fost, asa cum scrie in toate cartile si cronicile, gonit din orasul Sau.

Si când zilele Sale au luat sfârsit a venit rândul lui Moise. Inarmat cu toiagul stapânirii ceresti, impodobit cu mâna alba a cunoasterii divine, El a coborât din Páránul iubirii lui Dumnezeu si, mânuind sarpele puterii si maiestatii vesnice, a stralucit din Sinaiul luminii asupra lumii. El a chemat toate popoarele si neamurile pamântului la imparatia eternitatii si le-a invitat sa se impartaseasca din fructul pomului credinciosiei. Stiti desigur cât de apriga a fost impotrivirea faraonului si a poporului sau si ca mâinile necredinciosilor au aruncat pietre ale unei inchipuiri desarte asupra acestui Pom binecuvântat. Pâna intr-atât incât in cele din urma faraonul si poporul sau s-au ridicat si au facut tot ce le-a stat in putinta

(1) Coran 29:2.

(2) Coran 35:39.

(3) Coran 11:61,62.

(4) Avraam.

pentru a stinge cu apele falsitatii si tagaduirii focul acestui pom sfânt, uitând adevarul ca nici o apa pamânteasca nu poate inabusi flacara intelepciunii divine si nici o rafala de vânt din lumea muritoare nu poate stinge lampa stapânirii eterne. Dimpotriva, asemenea apa poate, mai curând intensifica flacara, iar asemenea rafale pot doar asigura mentinerea luminii --o de-ati observa cu ochii discernamântului si ati merge pe calea vointei sfinte, pe calea care este pe placul lui Dumnezeu! Cât de bine a remarcat un credincios din neamul faraonului, a carui istorie este povestita de Cel Atotslavit in Cartea Sa, revelata Preaiubitului Sau: "Si un om din familia faraonului care era un credincios dar isi tainuia credinta a spus: 'Vreti sa omorâti un om pentru ca spune Domnul meu este Dumnezeu -- un om care a venit la voi cu semne de la Domnul vostru? Daca este un mincinos, asupra lui va cadea minciuna, dar daca spune adevarul, o parte din amenintarile sale vor cadea asupra voastra. Intr-adevar, Dumnezeu nu calauzeste pe cel ce incalca legile, nici pe mincinos.'"(1) Dar ticalosia lor a fost atât de mare incât pâna la sfârsit au ucis pe acest dreptcredincios intr-un mod rusinos. "Blestemul lui Dumnezeu sa cada asupra poporului de tirani."(2)

Si acum chibzuieste asupra acestor intâmplari. Oare ce a provocat asemenea dispute si conflicte? Care e motivul pentru care venirea fiecarei noi Manifestari a lui Dumnezeu a fost insotita de asemenea lupte si tulburari, asemenea opresiuni si razvratiri? Si aceasta desi toti Profetii lui Dumnezeu, ori de câte ori au fost revelati popoarelor acestei lumi, au prevestit intotdeauna venirea unui alt profet dupa ei, stabilind semnele care aveau sa anunte venirea viitoarei Dispensatii. Intru acestea stau marturie relatarile din toate cartile sfinte. Si atunci cum se poate ca desi oamenii asteptau si cautau Manifestarile Sfinteniei, si in ciuda semnelor mentionate in cartile sfinte, in fiecare epoca si ciclu au fost comise asemenea acte de violenta, opresiune si cruzime impotriva tuturor profetilor si alesilor lui Dumnezeu? Asa cum a revelat El: "De câte ori un apostol vine la voi cu ceea ce sufletul vostru nu doreste, sunteti plini de ingâmfare, acuzându-i pe unii ca ar fi impostori si ucigându-i pe altii."(3)

Gânditi-va care a putut fi motivul pentru asemenea fapte? Ce ar fi putut provoca o asemenea purtare fata de Cei ce revelau frumusetea Celui Atotslavit? Ceea ce in trecut a fost cauza negarii si opozitiei acelor oameni a dus astazi la perversitatea din vremea aceasta. A afirma ca marturia Providentei este incompleta si ca in consecinta a fost cauza refuzului oamenilor, ar fi curata blasfemie. Cât de departe de harul Celui Atotgeneros, de providenta Lui iubitoare si de mila Lui blânda este sa aleaga un singur suflet din mijlocul oamenilor pentru calauzirea creaturilor Sale, si, pe de o parte sa-i refuze intreaga masura a marturiei Sale divine, iar pe de alta parte sa instituie pedepse grele pentru poporul Sau pentru ca si-au intors fata de la Alesul Sau! Nu, multiplele haruri ale Domnului tuturor fapturilor au invaluit -- intotdeauna -- prin Manifestarile Esentei Sale divine -- pamântul si pe toti cei ce locuiesc pe el. Nici o clipa nu le-a fost retras harul Sau si nici ploaia bunatatii Sale duioase nu a incetat sa se reverse asupra omenirii. In consecinta o asemenea purtare poate fi atribuita doar meschinariei acelor suflete care pasesc prin valea arogantei si mândriei, care s-au ratacit in pustiul indepartarii, merg pe caile inchipuirilor lor desarte si urmeaza poruncile leaderilor credintei

(1) Coran 40:28.

(2) Coran 11:21.

(3) Coran 2:87.

lor. Principala lor preocupare este opozitia; singura lor dorinta este sa ignore adevarul. Pentru orice observator cu discernamânt este evident si limpede ca daca, in zilele fiecarei Manifestari a Soarelui Adevarului, acesti oameni si-ar fi purificat ochii si urechile si inimile de tot ce au vazut, auzit si simtit, ei n-ar fi fost lipsiti de a vedea frumusetea lui Dumnezeu si nici nu s-ar fi indepartat de salasul slavei. Dar cântarind marturia lui Dumnezeu potrivit etalonului propriei lor cunoasteri dobândite din invataturile conducatorilor credintei lor si constatând ca este diferita de intelegerea lor limitata, ei s-au ridicat si au comis acele fapte necugetate.

In toate timpurile, conducatorii religiosi si-au impiedicat adeptii sa ajunga la tarmurile salvarii eterne caci detineau frâiele autoritatii in mâinile lor puternice. Unii, din dorinta de a domina, altii, din lipsa de cunostinte si intelegere, s-au facut vinovati de spolierea oamenilor. In virtutea autoritatii lor si cu aprobarea lor, toti profetii lui Dumnezeu au baut din cupa jertfei si s-au avântat spre inaltimile gloriei. Ce cruzimi de nedescris au trebuit sa indure acesti adevarati Monarhi ai lumii, aceste nestemate ale divinei virtuti, din partea celor ce sedeau pe scaunele puterii si eruditiei! Multumindu-se cu o dominatie trecatoare, ei s-au lipsit de o suveranitate vesnica. Astfel ochii lor n-au vazut lumina chipului Celui Preaiubit si nici urechile lor n-au auzit melodiile dulci ale Pasarii Dorintei. Din acest motiv, in toate cartile sacre s-a vorbit despre clericii din toate epocile. Astfel, El spune: "O voi oameni ai Cartii! De ce nu credeti in semnele lui Dumnezeu ale caror martori ati fost voi insisi?"(1) Si El mai spune: "O voi oameni ai Cartii! De ce invesmântati adevarul in falsitate? De ce ascundeti in mod intentionat adevarul?"(2) Apoi din nou: "Spuneti, o voi oameni ai Cartii! De ce-i abateti pe credinciosi de pe calea lui Dumnezeu?"(3) Este evident ca expresia "oameni ai Cartii" care-i abat pe semenii lor de pe calea cea dreapta a lui Dumnezeu, se refera la clericii din vremea respectiva, al caror nume si caracter a fost revelat in cartile sacre si la care fac aluzie versetele si traditiile mentionate in ele, o de-ati vedea cu ochiul lui Dumnezeu!

Cu privirea ferma si neclintita, ivita din ochiul infailibil al lui Dumnezeu, scrutati un timp orizontul divinei cunoasteri si contemplati cuvintele perfectiunii pe care Cel Etern le-a revelat pentru ca tainele intelepciunii divine, ascunse pâna acum sub valul slavei si pastrate ca o comoara in tabernacolul gratiei Sale, sa va fie dezvaluite. Tagaduirile si protestele acestor conducatori ai religiei s-au datorat, in principal, lipsei lor de cunostinte si intelegere. Cuvintele rostite de Cel ce a revelat frumusetea unicului Dumnezeu adevarat si care lamureau semnele vestind noua Manifestare ce avea sa vina, ei nu le-au inteles si nu le-au intuit vreodata. De aceea au inaltat stindardul revoltei si au provocat tulburari si rasvratiri. Este clar si evident ca adevaratul inteles al celor vestite de Pasarile Eternitatii este revelat numai acelora care manifesta Fiinta Eterna si ca melodiile Privighetorii Sfinteniei pot ajunge numai la urechea locuitorilor imparatiei vesnice. Tiranul Copt nu va putea niciodata bea din cupa pe

(1) Coran 3:70.

(2) Coran 3:71.

(3) Coran 3:99.

care a atins-o buzele celor Sapte drepti, iar faraonul necredincios nu poate spera niciodata sa recunoasca mâna lui Moise, omul adevarului. Dupa cum a spus El: "Nimeni nu-i poate pricepe intelesul decât Dumnezeu si cei care au cunostinte temeinice."(1) Si totusi ei au cautat interpretarea Cartii la cei acoperiti de valuri si au refuzat sa ceara iluminarea de la sursa cunoasterii.

Si când zilele lui Moise au luat sfârsit, iar lumina lui Iisus a cupris lumea, stralucind la aurora Spiritului, tot poporul lui Israel s-a ridicat impotriva Lui. Ei strigau ca El, a carui venire fusese prevestita de Biblie, trebuie sa proclame si sa implineasca legile lui Moise, in timp ce acest tânar Nazarinean, care pretinde ca El este divinul Mesia, a anulat legea divortului si legea zilei sabatului, cea mai importanta din toate legile lui Moise. In plus, care sunt semnele Manifestarii ce va sa vina? Acest popor al lui Israel mai asteapta si in ziua de astazi Manifestarea prezisa de Biblie! Câte Manifestari ale Sfinteniei, câti Revelatori ai luminii eterne au aparut dupa Moise, si totusi Israel, orbit de valul gros al unor inchipuiri satanice si al unei false imaginatii, inca mai asteapta ca idolul propriei sale creatii sa apara cu semne pe care el insusi le-a conceput! De aceea Dumnezeu l-a pedepsit pentru pacatele sale, a inabusit spiritul lui de credinta si l-a supus la chinurile flacarilor iadului. Si aceasta numai pentru ca Israel refuza sa accepte intelesul acelor cuvinte din Biblie care se refera la semnele viitoarei Revelatii. Deoarece n-a inteles adevarata lor semnificatie si, in aparenta, asemenea evenimente nu s-au intâmplat, nu i-a fost dat sa recunoasca frumusetea lui Iisus si sa vada chipul lui Dumnezeu. Si ei inca mai asteapta venirea Lui! Din vremuri imemoriale si pâna in ziua de azi, toate neamurile si popoarele pamântului au aderat la asemenea idei iluzorii si desarte, lipsindu-se astfel de apele limpezi izvorâte din sursa puritatii si sfinteniei.

Dezvaluind aceste mistere, Noi am citat, intr-o Tableta anterioara, adresata unui prieten in melodioasa limba din Hijáz, câteva din versetele vechilor profeti. Iar acum, raspunzând cererii tale, vom cita din nou in aceste pagini, aceleasi versete, de data aceasta in minunata limba a Iraqului. Poate ca in felul acesta, nefericitii insetati din desertul indepartarii sa ajunga la oceanul divinei prezente, iar cei ce tânjesc in pustiul separarii sa fie calauziti spre patria eternei reuniuni. Astfel negura erorii va fi risipita si lumina atotstralucitoare a calauzirii se va ivi la orizontul inimilor omenesti. Punându-ne increderea in Dumnezeu, strigam catre El, cerându-i ajutor, pentru ca, poate, din pana aceasta sa izvorasca ceea ce va anima sufletele oamenilor sa se ridice cu totii de pe culcusurile nepasarii lor si sa asculte fosnetul frunzelor din paradis, al frunzelor din copacul plantat, cu ingaduinta lui Dumnezeu, de mâna puterii divine in Ridvánul Celui Atotslavit.

Pentru cei inzestrati cu intelegere, este clar si evident ca atunci când focul iubirii lui Iisus a mistuit valul limitarii evreesti, iar autoritatea lui a devenit vizibila si s-a intarit intr-o anumita masura, El, care a revelat frumusetea nevazuta, s-a adresat o data discipolilor sai si, referindu-se la savârsirea Sa din viata si trezind in sufletele lor focul durerii, le-a spus: "Eu plec, dar ma voi intoarce la voi." Iar in alt loc a spus: "Eu plec, dar un altul va veni care va va spune tot ce nu v-am spus Eu si va implini tot ce am spus Eu." Aceste

(1) Coran 3:7.

doua afirmatii au un singur inteles, daca veti cugeta la Unitatea lui Dumnezeu cu intuitie divina.

Orice observator cu discernamânt va recunoaste ca in Dispensatia Coranului atât Cartea, cât si Cauza lui Iisus au fost confirmate. Cât priveste problema numelor, Mahomed insusi a declarat: "Eu sunt Iisus." El a recunoscut adevarul semnelor, profetiilor si cuvintelor lui Iisus si a marturisit ca toate vin de la Dumnezeu. In acest sens, nici persoana lui Iisus, nici scrierile Sale n-au fost diferite de Mahomed si de Cartea Sa Sfânta, caci amândoi au aparat Cauza lui Dumnezeu, I-au adus laude si au I-au revelat poruncile. De aceea Iisus insusi a declarat: ~ "Eu plec, dar ma voi intoarce la voi." Gânditi-va la soare. Daca ar spune: "Eu sunt soarele de ieri", ar spune adevarul. Si daca, tinând seama de trecerea timpului, ar declara ca este alt soare, tot adevarul ar fi si acesta. La fel, daca am spune ca toate zilele sunt doar una si aceeasi zi, este corect si adevarat. Si daca, tinând seama de numele fiecareia, si semnificatia ei, am spune ca difera una de alta, tot adevarat este. Caci desi sunt la fel, in fiecare se vadeste o semnificatie separata, un atribut specific, un caracter particular. In concordanta cu cele de mai sus trebuie concepute deosebirile, variatiile si unitatea diferitelor Manifestari ale sfinteniei pentru a intelege aluziile facute la adresa misterelor deosebirii si unitatii de creatorul tuturor numelor si atributelor; astfel va fi descoperit si raspunsul la intrebarea de ce Frumusetea eterna a avut in diferite rânduri alte nume si titluri.

Alta data, tovarasii si discipolii lui Iisus i-au pus intrebari in legatura cu semnele care vor vesti intoarcerea manifestarii Sale. Când, au intrebat ei, se vor intâmpla acestea? De mai multe ori au pus intrebari acelei Frumuseti fara seaman si de fiecare data le-a raspuns, indicând un anumit semn care va vesti venirea Dispensatiei fagaduite. Marturie stau cele patru Evanghelii.

Acest Nedreptatit va cita numai unul dintre pasajele respective, daruind astfel omenirii, de dragul lui Dumnezeu, acele bogatii care inca mai sunt ascunse in comoara Pomului sacru si tainic; poate ca astfel muritorii nu vor mai fi lipsiti de partea lor din fructul nemuritor, ci vor dobândi o picatura de roua din apele vietii vesnice care de la Bagdad, "Salasul Pacii", sunt conferite intregii umanitati. Noi nu cerem nici plata, nici rasplata. "Va hranim sufletele de dragul lui Dumnezeu; nu va cerem nici recompensa, nici multumiri."(1) Aceasta este hrana care da viata vesnica celor cu inima curata si cu spiritul luminat. Este pâinea despre care s-a spus: "Doamne, trimite-ne pâinea Ta din ceruri."(2) Aceasta pâine nu va fi niciodata refuzata acelora care o merita si nici nu se va sfârsi vreodata. Ea creste in veci de veci pe pomul harului; ea coboara, in toate vremurile, din cerul dreptatii si milei. Dupa cum a spus El: "Nu vezi cu ce a comparat Dumnezeu un cuvânt bun? Cu un pom bun: radacina sa bine fixata in pamânt, ramurile ajungând pâna la ceruri si dând roade in toate vremurile."(3)

O ce pacat ca omul se lipseste de acest dar ales, de aceasta bogatie nepieritoare, de aceasta viata vesnica. S-ar cuveni sa pretuiasca aceasta

(1) Coran 76:9.

(2) Coran 5:117.

(3) Coran 14:24.

hrana cereasca pentru ca, poate prin bunavointa minunata a Soarelui Adevarului, mortii sa'nvie, iar sufletele vestede sa fie animate de Spiritul infinit. Grabeste-te frate, cât mai e timp, pentru ca buzele noastre sa soarba din bautura nemuritoare, caci suflul vietii care adie acum dinspre orasul Celui Preaiubit nu poate dura vesnic si apa curgatoare a graiului sfânt trebuie sa se opreasca, iar portile Ridvánului nu pot ramâne deschise in veci. Veni-va ziua când Privighetoarea Paradisului isi va inalta zborul spre cuibul ceresc, departe de salasul ei pamântesc. Atunci melodia ei nu va mai fi auzita, iar frumusetea trandafirului nu va mai straluci. Foloseste deci prilejul inainte ca gloria primaverii divine sa fi pierit, iar Pasarea Eternitatii sa fi incetat sa-si inalte melodiile pentru ca urechea ta interioara sa nu fie impiedicata de a asculta chemarea ei. Acesta este sfatul Meu pe care ti-l dau tie si celor iubiti de Dumnezeu. Cel ce vrea, sa-i dea ascultare, iar cel ce nu vrea, sa se intoarca de la el. Intr-adevar, Dumnezeu nu depinde de el si de ceea ce poate el vedea si marturisi.

Acestea sunt melodiile cântate de Iisus, fiul Mariei, in slove puternice si maiestoase in Ridvánul Evangheliei, revelând acele semne care trebuie sa anunte in mod necesar venirea Manifestarii viitoare. In prima Evanghelie, dupa Matei, scrie: Si când L-au intrebat pe Iisus despre semnele venirii Sale, El le-a spus: "Indata dupa acele zile de necaz(1), soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile cerului vor fi clatinate. Atunci se va arata in cer semnul Fiului Omului, toate semintiile pamântului se vor boci si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si cu o mare slava. El va trimite pe ingerii Sai cu trâmbita rasunatoare."(2) Tradus in persana(3) sensul acestor cuvinte este e urmatorul: Atunci când opresiunea si nenorocirea sorocita se vor abate asupra omenirii, soarele nu-si va mai arata stralucirea, luna nu va mai da lumina, stelele din cer vor cadea pe pamânt, iar temeliile pamântului se vor cutremura. In acea vreme, semnul Fiului Omului se va arata in cer, adica atunci când aceste semne vor fi aparut, Frumusetea si esenta vietii promisa va iesi din imparatia nevazutului in lumea vizibila. Si El spune: In acea vreme, toate neamurile si semintiile care locuiesc pe pamânt vor plânge si vor boci, si ei vor vedea Frumusetea divina venind din ceruri, Ea va pluti pe nori cu putere, grandoare si maiestate si-si va trimite ingerii sa sune din trâmbita. Afirmatii similare gasim si in celelalte trei Evanghelii, Luca, Marcu si Ioan. Deoarece am vorbit despre ele pe larg in Scrierile Noastre in limba araba, nu le-am mai mentionat in aceste pagini si Ne-am limitat numai la un exemplu.

Dat fiind ca preotii crestini n-au inteles sensul acestor cuvinte si deoarece n-au recunoscut semnificatia si scopul lor, marginindu-se la interpretarea ad literam a cuvintelor lui Iisus, ei s-au lipsit de harul care s-a revarsat din Revelatia lui Mahomed si de generozitatea ei coplesitoare. Nestiutorii din comunitatile crestine, urmând exemplul leaderilor credintei lor, au fost si ei impiedicati sa vada frumusetea Regelui slavei pentru ca semnele care trebuiau sa insoteasca rasaritul soarelui Dispensatiei lui Mahomed nu s-au aratat in fapt. Astfel s-au scurs vremi indelungate si au trecut secole, iar acest Spirit pur s-a retras in salasul stravechii lui suveranitati. Si din nou Spiritul vesnic a suflat in trâmbita mistica si i-a facut pe cei

(1)Cuvântul grecesc (Thlipsis) are doua intelesuri: Presiune si opresiune.

(2) Matei 24:29-31.

(3) Pasajul citat de Bahá'u'lláh in araba,

este interpretat in persana. morti sa iasa de graba din mormintele nepasarii si erorii si sa se inalte in imparatia calauzirii si harului. Si totusi aceasta comunitate care asteapta striga: Când se vor intâmpla aceste lucruri? Când se va manifesta Cel Fagaduit, telul asteptarilor noastre, ca sa ne ridicam pentru biruinta Cauzei Lui, sa jertfim tot ce avem mai pretios de dragul Sau, sa ne oferim viata pe cararile Sale? La fel si alte comunitati, datorita unei false imaginatii, s-au indepartat de Kawtharul milostivirii infinite a Providentei, fiind preocupati numai de propriile lor gânduri desarte.

In afara de pasajul de mai sus, exista un alt verset in Evanghelie in care se spune: "Cerul si pamântul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece."(1) De aceea afirma adeptii Lui Iisus ca Legea Evangheliei nu va fi niciodata anulata si ca atunci când Frumusetea fagaduita se manifesta si toate semnele sunt revelate, El trebuie sa reintareasca si sa restabileasca legea proclamata in Evanghelie, astfel incât sa nu ramâna in lume alta credinta decât credinta Lui. Acesta este crezul lor fundamental. Iar convingerea lor este atât de ferma, incât daca ar apare un om inzestrat cu toate semnele promise si ar proclama ceva opus literei legii din Evanghelie, ei l-ar respinge in mod sigur, nu s-ar supune legii lui, l-ar declara un necredincios si l-ar batjocori. Marturie stau cele intâmplate atunci când s-a manifestat soarele Revelatiei lui Mahomed. Daca in fiecare Dispensatie ar fi cautat, cu umilinta, sa afle de la Manifestarile lui Dumnezeu, adevaratul inteles al acestor cuvinte revelate in cartile sacre -- cuvinte a caror interpretare gresita i-a lipsit pe oameni de recunoasterea lui Sadratu'l Muntahá, Telul ultim -- ei ar fi fost sigur calauziti spre lumina Soarelui Adevarului si ar fi descoperit misterele cunoasterii si intelepciunii divine.

Acest slujitor iti va impartasi acum o picatura din oceanul fara margini a adevarului, ascuns asemenea unei comori in cuvintele sacre, pentru ca poate, inimile inzestrate cu discernamânt sa inteleaga toate aluziile si implicatiile cuprinse in cuvintele Manifestarilor Sfinteniei, astfel incât maiestatea coplesitoare a Cuvântului lui Dumnezeu sa nu le impiedice sa ajunga la oceanul numelor si atributelor Sale si nici sa le priveze de a recunoaste Lumina lui Dumnezeu, care este sediul revelatiei Esentei Sale slavite.

Cât priveste cuvintele -- "Indata dupa acele zile de necaz" -- ele se refera la vremurile când oamenii vor fi oprimati si in suferinta, când ultimele urme lasate de Soarele Adevarului precum si fructul Pomului cunoasterii si intelepciunii vor fi disparut din mijlocul oamenilor, când frâiele omenirii vor fi cazut in mâinile nerozilor si ignorantilor, când portile divinei unitati si intelegeri -- scopul cel mai inalt si totodata esential al creatiei -- vor fi fost inchise, când stiinta precisa va fi facut loc unor inchipuiri fara noima si când coruptia va fi luat locul dreptatii. La o asemenea situatie asistam astazi, când conducerea fiecarei comunitati a cazut in mâinile unor conducatori nesabuiti care le dirijeaza dupa propriile lor fantezii si dorinte. In gura lor, mentionarea lui Dumnezeu a devenit un nume fara sens; in mijlocul lor, Cuvântul Lui sfânt e litera moarta. Atât de dominati sunt de dorintele lor, incât lumina constiintei si ratiunii a fost stinsa in inima lor, si aceasta desi degetele puterii divine au deschis portile cunoasterii lui Dumnezeu, iar lumina divinei

(1) Luca 21:33.

cunoasteri si a gratiei ceresti au iluminat si inspirat esenta tuturor lucrurilor create, in asa fel incât in fiecare lucru a fost deschisa o usa a cunoasterii si in fiecare atom a ramas si s-a manifestat o urma din soare. Si in ciuda acestor multiple revelatii ale cunoasterii divine care au cuprins lumea, ei tot mai isi inchipuie in van ca portile cunoasterii sunt inchise si ca ploile milostivirii au incetat sa cada. Agatându-se de fantezii desarte, ei s-au indepartat de 'Urvatu'l-Vuthká al divinei cunoasteri. Inimile lor nu par sa incline spre cunoastere si spre usa care duce la aceasta si nici nu se gândesc la manifestarile ei, dat fiind ca in inchipuirile lor desarte, ei au gasit usa ce duce la avutiile pamântesti in timp ce in manifestarea Celui ce reveleaza cunoasterea, ei nu gasesc nimic altceva decât chemarea la jertfa de sine. De aceea au fugit de acesta din urma si, in mod firesc, ramân credinciosi celei dintâi. Desi in inimile lor recunosc ca legea lui Dumnezeu este una si aceeasi, ei proclama, oriunde s-ar gasi, porunci noi si emit mereu noi decrete. Nu se gasesc doi dintre acestia care sa cada de acord asupra unei singure legi, caci ei nu-L cauta pe Dumnezeu, ci propriile lor dorinte si merg doar pe calea erorii. Calitatea de conducator este pentru ei telul ultim al stradaniilor lor, iar mândria si trufia o considera suprema realizare a dorintelor lor. Ei au plasat masinatiile lor sordide mai presus de decretul divin, au incetat sa se supuna vointei lui Dumnezeu, sunt preocupati doar de calcule egoiste si merg pe caile celor ipocriti. Incordându-si fortele, ei incearca sa-si puna in siguranta micile lor interese meschine, temându-se ca nu cumva cea mai mica banuiala sa le submineze autoritatea sau sa intunece etalarea splendorii lor. Daca ochiul ar fi uns si iluminat cu colirul cunoasterii lui Dumnezeu, el ar descoperi, fara doar si poate, ca o haita de fiare vorace s-au adunat si s-au aruncat asupra stârvului sufletelor omenesti.

Ce "necaz" poate fi mai mare decât cel relatat mai sus? Ce "necaz" poate fi mai dureros decât acela al unui suflet care cauta adevarul si, dorind sa ajunga la cunoasterea lui Dumnezeu, nu stie incotro sa mearga si unde sa-l caute? Caci parerile sunt extrem de diferite, iar caile pentru a ajunge la Dumnezeu s-au inmultit. Acest "necaz" este trasatura esentiala a oricarei Revelatii. Si atâta timp cât nu apare el, Soarele Adevarului nu se va arata. Caci zorile divinei calauziri trebuie cu necesitate sa urmeze dupa intunericul noptii erorii. Din aceasta cauza toate cronicile si traditiile mentioneaza aceste lucruri, si anume ca nedreptatea va acoperi pamântul, iar intunericul va invalui omenirea. Deoarece traditiile la care se refera cele de mai sus sunt binecunoscute si scopul urmarit de acest slujitor este de a vorbi pe scurt, El va renunta de a cita textele respective.

Daca acest "necaz"(1) (care ad literam inseamna oprimare) ar fi interpretat in sensul ca pamântul se contracta, sau daca fantezia vana a unor oameni ar imagina ca asemenea calamitati se vor abate asupra omenirii, este limpede ca astfel de evenimente nu se pot intâmpla niciodata. Ei vor protesta desigur, spunând ca o asemenea conditie preliminara a revelatiei divine n-a avut loc. Acesta a fost si mai este argumentul lor. In realitate, prin "necaz" se intelege incapacitatea de a dobândi cunoastere spirituala si de a intelege cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta inseamna ca atunci când Luceafarul Adevarului va fi apus si oglinzile care reflecta lumina Lui vor fi disparut, omenirea va avea de

(1) In engleza termenul biblic este "opresiune", in româna termenul din Biblie este "necaz". Nota trad.

indurat "necazuri" si suferinte si nu va stii incotro sa se indrepte pentru calauzire. Te instruim astfel in interpretarea traditiilor si-ti revelam tainele intelepciunii divine ca sa poti pricepe sensul lor si sa fii dintre aceia care au sorbit din cupa cunoasterii si intelegerii divine.

Si acum referitor la cuvintele Sale -- "Soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer." Termenii "soarele" si "luna" mentionati in scrierile Profetilor lui Dumnezeu, nu inseamna numai soarele si luna din universul vizibil. Nu, mai de graba se poate spune ca intelesul pe care l-au atribuit acestor termeni a fost multiplu. In fiecare caz in parte, ei au avut o semnificatie deosebita. Asfel "soare" intr-un anumit sens se refera la acei sori ai Adevarului care rasar in zorile gloriei stravechi si umplu lumea cu efuziunile largi ale harului din inaltimi. Acesti Sori ai Adevarului sunt Manifestarile universale ale lui Dumnezeu in lumile atributelor si numelor Sale. Si asa cum soarele vizibil contribuie --potrivit hotarârii lui Dumnezeu, Cel Adevarat, Cel Adorat -- la dezvoltarea tuturor lucrurilor pamântesti, precum pomii, fructele si culorile lor, mineralele pamântului si tot ce se poate vedea in lumea creatiei, tot asa acesti Luminatori divini, prin grija lor iubitoare si influenta lor educativa, fac ca pomii unitatii divine, fructele unicitatii Sale, frunzele detasarii, mugurii cunoasterii si certitudinii, mirtul intelepciunii si graiului sa existe, fac ca toate acestea sa fie revelate. Astfel prin aparitia acestor Lumini ale lui Dumnezeu, lumea se reinnoieste, apele vietii vesnice se revarsa, talazurile iubirii se ridica, norii harului se aduna, si suflul bunatatii adie peste toate lucrurile create. Caldura pe care aceste Lumini ale lui Dumnezeu o genereaza si focurile nemuritoare pe care le aprind fac ca lumina iubirii lui Dumnezeu sa arda intens in inima umanitatii. Prin plenitudinea harului acestor Simboluri ale Detasarii, Spiritul vietii vesnice este insuflat in trupurile celor morti. Nu incape indoiala ca soarele vizibil este doar un semn al splendorii acestui Luceafar al Adevarului, acel Soare pentru care nu va exista, in veci de veci, nici egal, nici asemanare si nici vreun rival. Prin El traiesc, se misca si exista toate fiintele. Prin harul Lui, ele au fost revelate si la El se-ntorc toate. De la El provin toate si toate se-ntorc in tezaurul revelatiei Sale. De la El au pornit toate lucrurile create si in tainita legii Sale s-au inapoiat.

Faptul ca acesti Luminatori divini par uneori limitati prin denumiri si atribute specifice, dupa cum ai observat si observi si acum, se datoreaza numai capacitatii marginite de intelegere si imperfectiunii anumitor minti. Dimpotriva, in toate timpurile, ei au fost si vor continua sa fie in veci mai presus de orice nume de slava si purificati de orice atribut ce li se confera. Chintesenta niciunui nume nu poate spera sa aiba acces la curtea sfinteniei lor si cel mai desavârsit si pur dintre atribute nu se poate apropia de imparatia slavei lor. Mult, foarte mult deasupra intelegerii oamenilor s-au inaltat Profetii lui Dumnezeu, iar oamenii nu-i pot intelege decât prin Ei Insisi. Departe de gloria Sa fie ca Alesii sai sa fie preamariti prin altcineva decât propria lor persoana. Ei sunt mai presus de intelegerea omeneasca!

Termenul "sori" a fost de multe ori folosit de "Sufletele imaculate" in scrierile lor pentru a-i desemna pe Profetii lui Dumnezeu, aceste luminoase Embleme ale Detasarii. In aceste scrieri gasim urmatoarele

cuvinte din "Rugaciunea lui Nudbih":(1) "Unde au disparut Sorii stralucitori? Unde s-au dus Lunile luminoase si Stelele sclipitoare?" Astfel a devenit limpede ca termenii "soare", "luna" si "stele" se refera in prim rând la Profetii lui Dumnezeu, sfintii si insotitorii lor, acei Luminatori care au revarsat lumina cunostintelor lor asupra lumii vazute si nevazute.

In alt sens, acesti termeni se refera la clericii Dispensatiei trecute, care traiesc in zilele Revelatiei urmatoare si tin frâiele religiei in mâinile lor. Daca acesti clerici sunt iluminati de lumina noii Revelatii, ei vor fi acceptati de Dumnezeu, si vor straluci cu o lumina care va dura in veci. In cazul contrar, ei vor fi considerati intunecati, chiar daca in aparenta vor fi conducatori de oameni, caci credinta si necredinta, calauzirea si eroarea, fericirea si nenorocirea, lumina si intunericul depind toate de hotarârea Aceluia care este Luceafarul Adevarului. Oricare preot, fie el din orice vremuri, va primi in ziua Judecatii de apoi confirmarea credintei sale de la Sursa adevaratei cunoasterie, va deveni intr-adevar un recipient al eruditiei, al buna vointei divine, si al luminii adevaratei intelegeri. In cazul contrar, el va fi infierat ca fiind un nerod care s-a facut vinovat de blasfemie, oprimare si tagada.

Este clar si evident pentru orice observator atent ca asa cum lumina stelelor paleste in fata splendorii stralucitoare a soarelui, tot astfel luminatorii cunostintelor pamântesti, ai intelepciunii si intelegerii dispar in neant când sunt pusi fata-n fata cu slava sclipitoare a Soarelui Adevarului, Luceafarul iluminarii divine.

Faptul ca termenul "soare" a fost aplicat sefilor religiosi se explica prin pozitia lor inalta, prin faima si renumele lor. Acestia sunt preotii din toate timpurile, recunoscuti pretutindeni care vorbesc cu autoritate si a caror faima este bine stabilita. Daca vor fi dupa chipul si asemanarea Soarelui Adevarului, ei vor fi cu siguranta socotiti printre cei mai luminati; in cazul contrar vor fi considerati centre focale ale flacarilor iadului. Asa cum spune El: "Intr-adevar, soarele si luna sunt condamnati la chinurile focului iadului."(2) Cunoasteti, desigur, interpretarea termenelor "soare" si "luna", mentionate in acest verset; nu e deci nevoie sa ne referim la ele. Si oricine este asemenea acestui "soare" si acestei "luni", adica oricine urmeaza exemplul unor astfel de conducatori, si-si intoarce fata spre falsitate si sfideaza adevarul vine din bezna infernului si se intoarce acolo.

Si acum, cautatorule, se cuvine sa ramânem profund credinciosi Urvatu'l-Vuthqá pentru ca, poate, sa lasam in urma noaptea intunecoasa a erorii si sa intâmpinam cu bratele deschise aurora luminoasa a calauzirii divine. N-ar trebui noi, oare sa fugim din fata negarii si sa cautam adapostul umbros al certitudinii? N-ar trebui sa ne eliberam de oroarea intunecoasa satanica si sa ne grabim sa ajungem la zorile luminoase ale Frumusetii ceresti? Iata cum va acordam Noi fructul din Pomul cunoasterii divine ca sa puteti salaslui cu bucurie si veselie in Ridvánul divinei intelepciuni.

Si inca intr-un alt sens, termenii "soare", "luna" si "stele" se refera la legi si invataturi care au fost hotarâte si proclamate in

(1) Lamentatie atribuita Imamului al doisprezecelea.

(2) Coran 55:5.

fiecare Dispensatie, cum sunt legea referitoare la rugaciune si cea referitoare la post. Potrivit legii Coranului, dupa ce frumusetea profetului Mahomed a disparut dincolo de val, acestea au fost considerate drept legile fundamentale si absolut obligatorii ale Dispensatiei Sale. Intru acestea marturisesc textele traditiilor si cronicilor, care fiind bine cunoscute, nu e necesar sa ne referim la ele aici. Mai mult, in fiecare Dispensatie, s-a pus accentul pe legea privitoare la rugaciune, ea fiind adoptata pe plan universal. Marturie stau traditiile consemnate atribuite razelor de lumina care au emanat de la Luceafarul Adevarului, esenta Profetului Mahomed.

Traditiile au stabilit faptul ca in toate Dispensatiile legea privitoare la rugaciune a constituit un element fundamental al Revelatiei tuturor Profetilor lui Dumnezeu -- o lege a carei forma si mod de exprimare au fost adaptata feluritelor necesitati ale fiecarei epoci. Dat fiind ca fiecare noua Revelatie a anulat modul de exprimare, moravurile si invataturile stabilite clar, ferm si precis de cea precedenta, acestea au fost exprimate in mod simbolic prin termenii "soare" si "luna". "Pentru a va pune la incercare si a dovedi care din voi exceleaza prin fapte."(1)

In plus, in traditii, termenii "soare" si "luna" au fost aplicate rugaciunii si postului, asa cum s-a spus: "Postul este iluminare, rugaciunea este lumina." Intr-o buna zi, un preot bine cunoscut a venit sa Ne viziteze. In timpul convorbirii, el s-a referit la traditia mai sus citata. El a spus: "Deoarece postul sporeste caldura trupului, el a fost asemanat cu lumina soarelui si deoarece rugaciunea in cursul noptii il invioreaza pe om, ea a fost comparata cu razele de luna." Atunci Ne-am dat seama ca bietul om n-a fost daruit cu nici un strop din oceanul adevaratei intelegeri si ca se indepartase mult de Rugul in flacari al divinei intelepciuni. De aceea Ne-am adresat lui in mod politicos, spunându-i: "Interpretarea data de domnia voastra acestei traditii este cea comuna printre oameni. Dar n-ar putea fi ea oare interpretata si altfel?" El Ne-a intrebat: "Si cum anume?" Noi am raspuns: " Mahomed, Sigiliul Profetilor si cel mai desavârsit dintre Alesii lui Dumnezeu, a asemanat Dispensatia Coranului cu cerul datorita maretiei ei, influentei ei covârsitoare, maiestatii ei si pentru ca ea contine toate religiile. Si asa cum soarele si luna constituie luminatorii cei mai de seama, cei mai stralucitori de pe cer, in mod similar si pe cerul religiei lui Dumnezeu au fost create doua sfere luminoase -- postul si rugaciunea. 'Islamul este cerul, postul este soarele sau, rugaciunea este luna sa.'"

Acesta este sensul cuvintelor simbolice ale Manifestarilor lui Dumnezeu. Astfel a fost demonstrata aplicarea termenilor "soare" si "luna" la cele mentionate mai sus si a fost justificata prin textul versetelor sacre si traditiile ramase. Este deci clar si neindoios ca cuvintele "soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei si stelele vor cadea din cer", se refera la indaratnicia preotilor si la anularea legilor bine stabilite prin Revelatie divina, toate acestea fiind prevestite in limbaj simbolic de Manifestarea lui Dumnezeu. Nimeni, in afara de cei drepti nu se vor impartasi din aceasta cupa, numai cei piosi vor avea parte de ea. "Cei drepti vor bea dintr-o cupa din fântâna camforului."(2)

(1) Coran 67:2.

(2) Coran 76:5.

Este indiscutabil ca in fiecare Dispensatie succesiva, "soarele" si "luna" invataturilor, legilor, poruncilor si interdictiilor care fusesera stabilite in Dispensatia precedenta si sub umbrarul carora traisera oamenii din acea vreme, s-au intunecat, adica s-au istovit si au incetat sa-si exercite influenta. Si acum gândeste-te ce s-ar fi intâmplat daca poporul Evangheliei ar fi recunoscut sensul termenilor simbolici "soare" si "luna" daca, spre deosebire de cei perversi si indaratnici, ar fi cautat iluminarea la Cel ce Reveleaza cunostintele divine; ei ar fi inteles atunci, desigur, scopul acestor termeni si n-ar fi fost chinuiti si oprimati de bezna propriilor dorinte egoiste. Da, dar pentru ca n-au reusit sa dobândeasca adevarata cunoastere de la insasi sursa ei, ei au pierit in valea primejdioasa a indaratniciei si necredintei. Si inca nu s-au trezit pentru ca sa vada ca toate semnele prezise au devenit vizibile, ca Soarele fagaduit s-a inaltat la orizontul divinei Revelatii si ca "soarele" si "luna" invataturilor, legilor si eruditiei Dispensatiei trecute s-au intunecat, au apus.

Si acum, cu privirea ferma si aripi puternice, intra pe calea certitudinii si adevarului. "Spune: Acesta este Dumnezeu si apoi lasa-i in voia cârcotelilor lor."(1) Astfel te vei numara printre aceia despre care El spune: "Cei ce spun 'Domnul Nostru este Dumnezeu', si continua sa mearga hotarâti pe caile Sale, asupra lor vor cobori ingerii."(2) Atunci vei vedea toate aceste taine cu propri tai ochi.

O frate al meu! Inainteaza cu pasul spiritului, astfel incât intr-o clipita sa parcurgi asemenea fulgerului pustiul indepartarii si al lipsurilor si sa ajungi la Ridvánul reunirii vesnice unde intr-o singura suflare sa fi in comuniune cu Spiritele ceresti. Caci cu picioare omenesti nu poti spera niciodata sa traversezi astfel de distante nemasurate si nici sa-ti atingi tinta. Pacea sa fie cu acela pe care lumina adevarului il calauzeste spre intregul adevar si care in numele lui Dumnezeu, sta pe calea Cauzei Sale, pe tarmurile adevaratei intelegeri.

Acesta este sensul versetului sacru: "Nicidecum! Jur pe Domnul Rasariturilor si Apusurilor,"(3) caci "Sorii" la care Ne-am referit au

(1) Coran 6:91.

(2) Coran 41:30.

(3) Coran 70:40.

fiecare locul lor specific in care rasar si apun. Si deoarece comentatorii Coranului nu au reusit sa priceapa sensul simbolic al acestor "Sori", ei s-au straduit din greu sa interpreteze versetul de mai sus. Unii dintre ei au afirmat ca termenii "rasarituri" si "apusuri" au fost folosite la plural deoarece soarele rasare in fiecare zi in alt punct. Altii au scris ca acest verset se refera la cele patru anotimpuri ale anului dat fiindca punctele in care rasare si apune soarele variaza o data cu schimbarea anotimpurilor. Iata care este capacitatea lor de intelegere! Cu toate acestea, ei persista in acuzatiile lor impotriva unor Invatati de o nepretuita valoare, impotriva unor Simboluri pure si ireprosabile ale intelepciunii, afirmând ca se inseala si ca sustin aberatii.

De asemeni, straduieste-te sa intelegi, pe baza acestor explicatii clare, substantiale, concludente si incontestabile, intelesul cuvintelor: "cerul s-a despicat" -- unul din semnele care trebuie neaparat sa vesteasca venirea Ceasului de Apoi, a Zilei Invierii. Asa cum a spus El: "Când cerul se va despica."(1) Prin "cer" se-ntelege cerul divinei Revelatii care este inaltat cu fiecare Manifestare si despicat cu fiecare noua Manifestare. Prin "despicare" se-ntelege ca Dispensatia trecuta a fost anulata si inlocuita. Jur pe Dumnezeu ca aceasta despicare a cerului este un fapt mult mai important pentru cel ce are discernamânt decât despicarea cerului material! Chibzuieste un timp. O Revelatie divina, care ani de-a rândul a fost bine intemeiata; sub ale carei aripi toti cei care au imbratisat-o au fost crescuti si educati; sub lumina legilor careia generatii au fost disciplinate; al carui cuvânt sublim oamenii l-au auzit din tata-n fiu, astfel incât ochiul omenesc n-a vazut altceva decât influenta patrunzatoare a gratiei sale, iar urechea muritorilor n-a auzit altceva decât ecoul maiestuos al poruncii sale -- ce fapta ar putea fi mai puternica decât aceea ca o astfel de Revelatie sa fie "despicata" prin puterea lui Dumnezeu si sa fie anulata odata cu aparitia unui singur suflet? Gândeste-te bine. Nu este o astfel de fapta mai mareata decât ceea ce si-au inchipuit acesti oameni nerozi si josnici ca inseamna "despicarea cerului"?

Apoi, mai gândeste-te si la greutatile si amaraciunile vietilor acestor Revelatori ai Frumusetii divine. Cugeta cât de singuri si izolati au facut fata lumii si popoarelor sale atunci când au proclamat Legea lui Dumnezeu! Oricât de aspre au fost persecutiile pe care le-au indurat Sufletele lor sfinte, blânde si neasemuite, ei au dat dovada, in plenitudinea puterii lor, de rabdare si, in ciuda superioritatii lor, au suferit si au ramas neclintiti.

La fel, incearca sa pricepi intelesul cuvintelor "transformarea pamântului." Afla ca atunci când, din "cerul" divinei Revelatii, ploaia binefacatoare a milostivirii s-a revarsat asupra inimilor omenesti, glia acelor inimi s-a transformat intr-adevar in glia divinei cunoasteri si intelepciuni. Si ce mirt de unitate a aparut din glia inimilor lor! Ce flori de adevarata intelepciune si cunoastere au rasarit din strafundurile luminate ale fiintei lor! Daca pamântul inimilor lor ar fi ramas neschimbat, cum ar fi putut astfel de suflete care n-au invatat nici o litera, n-au avut nici un profesor, nu au mers la nici o scoala, cum ar fi putut ele rosti asemenea cuvinte, avea asemenea cunostiinte pe care nimeni nu le poate pricepe? Eu cred ca au fost fauriti din lutul cunoasterii infinite si plamaditi cu apa intelepciunii divine. De

(1) Coran 82:1

aceea s-a spus: "Cunoasterea este o lumina pe care Dumnezeu a pus-o in inima oricui a vrut El." Acest fel de cunoastere a fost dintotdeauna demna de lauda si nu cunoasterea limitata care a iesit din minti intunecate si incetosate. Ba mai mult, aceasta cunoastere limitata, ei si-o imprumuta unul de la altul si se mândresc in van cu ea!

O de-ar putea fi curatate inimile oamenilor de aceste limitari faurite de om si de gândurile obscure care le-au fost impuse! Poate ca astfel vor fi iluminate de lumina Soarelui cunoasterii adevarate si vor intelege tainele divinei intelepciuni. Gândeste-te acum, daca glia uscata si nerodnica a acestor suflete ar ramâne neschimbata, cum ar putea ele deveni vreodata Recipientele revelatiei tainelor lui Dumnezeu si cum ar putea ele fi Revelatoare ale Esentei divine? Deaceea El a spus: "In ziua in care pamântul se va preschimba intr-un alt pamânt."(1)

Adierea bunatatii Regelui creatiei a transformat chiar pamântul vizibil -- o de-ati chibzui in inimile voastre la misterele divinei Revelatii.

Si acum intelege semnificatia acestui verset: "In Ziua Invierii intreg pamântul va fi doar cât incape intr-un pumn, si in mâna Sa dreapta cerurile vor fi impaturite. Marire Lui! Fie El inaltat mult peste tovarasii pe care ei Ii asociaza!"(2) Si acum fii drept in judecata ta. Daca acest verset ar avea intelesul pe care i-l atribuie oamenii, ne putem intreba: oare este el de vreun folos omului? Pe lânga aceasta, este limpede si neindoios ca nici o mâna pe care ochiul omenesc o poate vedea n-ar putea realiza asemenea fapte, dupa cum nu pot fi atribuite nici Esentei sublime a unicului Dumnezeu adevarat. Nu, o astfel de presupunere ar fi curata blasfemie, o cumplita pervertire a adevarului. Si daca s-ar presupune ca acest verset se refera la Manifestarile lui Dumnezeu, care vor fi chemate in Ziua Judecatii de Apoi sa indeplineasca asemenea fapte, si aceasta pare departe de adevar si in mod sigur nu este de nici un folos. Dimpotriva, prin termenul "pamânt" se intelege pamântul intelegerii si cunoasterii si prin "cer", cerul divinei Revelatii. Cugeta cum prin puterea Sa, El a preschimbat cu o mâna pamântul cunoasterii si intelegerii care inainte era despaturit, intr-un pamânt cât incape intr-n pumn, iar cu cealalta a desfasurat un nou pamânt sublim in inimile oamenilor, facând prin aceasta sa rasara florile cele mai gingase si proaspete si copacii cei mai inalti si mai mândri din fiinta launtrica luminata a omului.

De asemeni, gândeste-te cum cerurile prea inalte din Dispensatiile trecute au fost impaturite in mâna dreapta a puterii si cum cerurile divinei Revelatii au fost inaltate din hotarârea lui Dumnezeu si impodobite cu soarele, luna si stelele minunatelor Sale porunci. cestea sunt tainele Cuvintelor lui Dumnezeu care au fost dezvaluite si revelate pentru ca sa intelegi lumina din zori a divinei calauziri, pentru ca sa stingi prin puterea increderii si renuntarii lampa fanteziilor desarte, a inchipuirilor vane, a sovaielilor si indoielilor si sa aprinzi, in strafundul inimii tale, noua lumina a cunoasterii si certitudinii divine.

(1) Coran 14:48.

(2) Coran 39:67.

Afla cu adevarat ca scopul acestor termeni simbolici si aluzii vagi care emana de la Cei veniti sa Reveleze Cauza sfânta a lui Dumnezeu a fost acela de a pune la incercare popoarele lumii; pentru ca prin aceasta glia inimilor pure si iluminate sa fie deosebita de solul pieritor si nerodnic. Din vremi imemoriale, acestea au fost caile lui Dumnezeu fata de creaturile Sale, intru cele de mai sus marturisesc cartile sfinte.

Gândeste-te, de-asemenea la versetul privitor la "Qiblih"(1). Când Mahomed, Soarele Profetilor, s-a refugiat de la Bathá(2) la Yathrib(3), El a continuat, atunci când se ruga, sa-si intoarca fata spre Ierusalim, orasul Sfânt, pâna ce evreii au inceput sa rosteasca cuvinte necuviincioase la adresa Lui, cuvinte care daca ar fi citate aici nu s-ar potrivi in aceste pagini si l-ar intrista pe cititor. Mahomed a fost foarte suparat de aceste cuvinte. In timp ce cufundat in meditatie si evlavie, privea spre cer, El a auzit Glasul blând al lui Gavril, spunând: "Te vedem de sus cum ridici ochii spre cer; dar Noi dorim sa te intorci spre un Quiblih care-Ti va place."(4) In alta zi când Profetul si isotitorii sai faceau rugaciunea de prânz si terminasera doua din Ri'kat(5) prescrise, Glasul lui Gavril s-a auzit din nou: "Intoarce-Ti fata spre Moscheea sacra."6,7). In mijlocul acestei rugaciuni, Mahomed si-a intors dintr-odata fata de la Ierusalim si a indreptat-o spre Ka'bih. Atunci cei ce-L insoteau pe Profet au fost cuprinsi de o spaima cumplita. Increderea lor a fost profund zguduita. Atât de mare a fost groaza lor incât multi dintre ei si-au intrerupt rugaciunea si si-au renegat credinta. Cu adevarat, Dumnezeu a provocat aceasta tulburare numai pentru a-si incerca slujitorii. Altfel, El, Regele ideal ar fi putut cu usurinta sa lase Qiblihul neschimbat si ar fi putut hotari ca Ierusalimul sa ramâna in continuare Punctul de Adoratie al Dispensatiei Sale si astfel, El n-ar fi retras acestui oras sfânt distinctia care i-a fost conferita.

Nici unul din multii profeti care au fost trimisi ca Mesageri ai Cuvântului lui Dumnezeu dupa revelatia lui Moise, ca de pilda David, Iisus, si alte Manifestari sublime care au aparut in perioada dintre Revelatia lui Moise si cea a lui Mahomed, n-au schimbat legea Qiblihului. Toti acesti mesageri ai Domnului creatiei au poruncit popoarele lor sa se indrepte in aceeasi directie. In ochii lui Dumnezeu, Regele ideal, toate locurile de pe pamânt sunt la fel, in afara de locul pe care, in zilele Manifestarii Sale, il alege pentru un scop anume. Asa cum a revelat: "Rasaritul si Apusul sunt ale lui Dumnezeu: de aceea ori incotro te vei indrepta, va fi fata lui Dumnezeu."8) Si atunci, de ce, in ciuda acestor fapte, trebuia Qiblihul sa fie schimbat si sa provoace o asemenea spaima printre oameni, incât insotitorii Profetului sa sovaie si sa fie cuprinsi de o tulburare atât de mare? Da, asemenea lucruri care stârnesc consternarea in inimile oamenilor au loc numai pentru ca fiecare suflet in parte sa fie pus la incercare de Dumnezeu, pentru ca cei drepti si credinciosi sa fie

(1) Directia spre care trebuie intoarsa fata in timpul rugaciunii.

(2) Mecca.

(3) Medina.

(4) Coran 2:144.

(5) Prosternare.

(6) La Mecca.

(7) Coran 2:149.

(8) Coran 2:115.

deosebiti de cei nedrepti. De aceea dupa dezbinarea care s-a iscat in mijlocul poporului, El a revelat: "Noi am ales Qiblihul pe care L-ai dorit numai pentru a-l cunoaste pe cel ce il urmeaza pe Apostol si a-l deosebi de cel ce fuge de El."(1) "Niste magari speriati care fug de un leu."(2)

Daca ai chibzui in inima ta, chiar numai un scurt timp, la aceste afirmatii, portile intelegerii s-ar deschide in mod sigur in fata ta si toata stiinta si misterele ei ar fi dezvaluite ochilor tai. Asemenea lucruri se intâmpla numai pentru ca sufletele oamenilor sa se dezvolte si sa fie eliberate din colivia-inchisoare a eului si dorintei. Astfel, acest Rege ideal a fost din veci de veci independent,in Esenta Sa, de intelegerea tuturor fapturilor si va continua sa fie intotdeauna, in Fiinta Sa proprie, mult deasupra adoratiei oricarui suflet. O singura adiere din belsugul Sau este suficienta pentru a impodobi intreaga omenire cu haina bogatiei si o picatura din oceanul harului Sau binecuvântat ajunge pentru a conferi tuturor fiintelor slava vietii vesnice. Dar deoarece Scopul divin a decretat ca ceea ce este veritabil sa fie deosebit de ceea ce este fals, iar soarele de umbra, El a trimis omenirii, din imparatia slavei Sale, in toate timpurile, multimea incercarilor Sale.

Daca oamenii ar medita la vietile profetilor din trecut, ei ar cunoaste si intelege cu usurinta purtarea lor. Atunci ochii lor n-ar mai fi acoperiti de valul unor fapte si cuvinte care sunt opuse propriilor lor dorinte lumesti; ei ar mistui orice val s-ar interpune cu focul din Rugul in flacari al divinei cunoasteri, si ar sedea in tihna si securitate pe tronul pacii si certitudinii. Sa-L luam, de pilda, pe Moise, fiul lui 'Imrán, unul din marii profeti si Autorul unei Carti divin-revelate. Trecând o data, in tineretea Sa, inainte ca chemarea Lui sa fi fost cunoscuta, prin piata, El a vazut doi oameni luptându-se. Unul din ei i-a cerut lui Moise ajutor impotriva adversarului sau. Moise a intervenit si l-a ucis pe acesta din urma. Pentru aceasta sta marturie relatarea din Cartea sfânta. Daca am cita amanuntele, ele ar lungi si ar intrerupe cursul expunerii. Vestea despre acest incident s-a raspândit in oras si Moise era plin de teama, dupa cum marturiseste textul Cartii. Si când a ajuns la urechile sale avertismentul: "O Moise, intr-adevar sefii tin sfat sa Te omoare"(3), El a plecat din oras si s-a oprit in tara Madian unde a intrat in serviciul lui Ietro. Intorcându-se, Moise a intrat in valea sfânta situata in pustiul Sinai si acolo a avut viziunea Regelui slavei in "Copacul care nu apartine nici rasaritului, nici apusului."(4) Acolo a auzit El Glasul rascolitor al Spiritului, vorbind din Focul aprins, poruncindu-i sa reverse asupra sufletelor faraonice lumina divinei calauziri, pentru ca liberându-i de umbrele vaii eului si dorintei, sa-i faca sa atinga pajistile desfatarilor ceresti si eliberându-i, cu ajutorul Salsábilului renuntarii, de ratacirile in desert sa-i faca sa intre in cetatea pasnica a divinei prezente. Când Moise a venit la faraon si i-a adus mesajul divin, asa cum ii poruncise Dumnezeu, faraonul l-a insultat, spunându-i: "Nu esti tu acela care a comis un omor si a ajuns un necredincios?" Iar Domnul maiestatii mai relateaza ca faraonul i-a spus lui Moise: "Ce fapta cumplita ai facut Tu! Esti un

(1) Coran 2:143.

(2) Coran 74:50.

(3) Coran 28:20.

(4) Coran 24:35.

nerecunoscator. El a raspuns: 'Eu am comis intr-adevar aceasta fapta si am fost unul din cei care au gresit si am fugit din fata ta atunci când m-am temut de tine, dar Domnul Meu Mi-a dat intelepciune si M-a facut unul din Apostolii Sai.'"(1)

Si acum chibzuieste in inima ta la tulburarea pe care a stârnit-o Dumnezeu. Gândeste-te la nenumaratele si ciudatele incercari la care isi supune slujitorii. Cugeta cum dintr-odata El a ales, dintre servitorii Sai si i-a incredintat misiunea sublima a calauzirii divine, pe Acela care se facuse vinovat de omucidere, care El Insusi isi recunoscuse cruzimea si care in ochii lumii, traise in casa faraonului si mâncase la masa lui mai bine de treizeci de ani. Oare Dumnezeu, Regele atotputernic, n-ar fi fost in stare sa opreasca mâna lui Moise de a comite un omor, astfel incât sa nu-i fie atribuita o crima care sa provoace nedumerirea si aversiunea oamenilor?

Gândeste-te de-asemenea la starea si conditiile in care s-a aflat Maria. Atât de mare a fost uimirea acestei fapturi nobile, atât de tragica situatia ei incât a regretat amarnic ca s-a nascut. Marturie sta textul versetului sacru care mentioneaza ca dupa ce a dat nastere lui Iisus, ea si-a deplâns soarta spunând: "O de-as fi murit inainte de aceasta si as fi fost uitata, uitata de tot!"(2) Jur pe Dumnezeu! Asemenea jale iti rupe inima si iti zdruncina fiinta. O astfel de consternare si disperare nu putea fi provocata decât de acuzatiile dusmanului si de cârcotelile necredinciosilor si perversilor. Gândeste-te ce raspuns ar fi putut da Maria oamenilor din jurul ei? Cum ar fi putut ea afirma ca un prunc al carui tata era necunoscut fusese conceput cu Sfântul Duh. Si astfel Maria, acea Faptura nemuritoare si-a luat Copilul si s-a intors acasa. De indata ce oamenii si-au aruncat ochii asupra ei, si-au inaltat glasurile spunând: "O sora a lui Aaron! Tatal tau nu a fost un om rau si nici mama ta n-a fost o desfrânata."(3)

Si acum mediteaza la aceasta framântare, la aceasta incercare dureroasa. In ciuda tuturor acestor lucruri Dumnezeu a conferit acestei esente a Spiritului, despre care oamenii credeau ca n-are tata, slava de a fi Profet, L-a facut un martor al Sau pentru toti cei ce salasluiesc in cer si pe pamânt.

Ia seama cât de opuse sunt caile Manifestarilor lui Dumnezeu, sorocite de Regele creatiei, cailor si dorintelor oamenilor! Când vei ajunge sa intelegi esenta acestor taine divine, vei pricepe si intentia lui Dumnezeu Cel Preaiubit, divin si miraculos. Vei considera cuvintele si faptele acestui Suveran atotputernic ca fiind unul si acelasi lucru; astfel incât tot ce vei vedea in faptele Sale, vei gasi si in cuvintele Sale si tot ce vei citi in cuvintele Sale,vei recunoaste in faptele Sale. Si daca privite din afara, asemenea fapte si cuvinte sunt asemenea focului razbunarii pentru cei rai, in sinea lor ele sunt asemenea apelor milostivirii pentru cei drepti. Daca ochiul inimii ar fi deschis, el ar percepe in mod neindoios ca cuvintele revelate din cerul vointei lui Dumnezeu sunt in perfecta armonie cu faptele care au emanat de la Imparatia puterii divine.

(1) Coran 26:19.

(2) Coran 19:22.

(3) Coran 19:28.

Si acum, o frate, ia seama! Daca asemenea lucruri ar fi revelate in aceasta Dispensatie si astfel de intâmplari ar avea loc in vremurile acestea, ce-ar face oamenii? Jur pe Acela care este adevaratul Educator al omenirii si Revelatorul Cuvântului lui Dumnezeu, ca oamenii L-ar declara imediat si fara indoiala un necredincios si L-ar condamna la moarte. Cât de departe sunt ei de a da ascultare glasului care declara: Iata ca un Iisus a aparut din suflarea Sfântului Duh si un Moise a fost chemat sa indeplineasca o misiune divin sorocita! Daca ar rasuna o mie de glasuri, nici o ureche nu Ne-ar da ascultare daca am spune ca unui Copil fara tata i s-a incredintat misiunea de a fi Profet sau ca un ucigas a adus din Rugul apris mesajul "Cu adevarat, cu adevarat Eu sunt Dumnezeu!"

Daca ochiul justitiei va fi deschis, el va recunoaste de in data, in lumina celor mentionate mai sus, ca Cel ce este Cauza si Telul ultim al tuturor acestor lucruri a fost revelat in aceasta zi. Desi evenimente similare n-au survenit in aceasta Dispensatie, totusi oamenii se agata de astfel de inchipuiri desarte nascocite de cei pacatosi. Cât de grave au fost acuzatiile ce s-au adus impotriva Lui ! Cât de grele persecutiile pe care le-a indurat -- acuzatii si persecutii cum n-au mai fost vazute si auzite de nimeni vreodata!

Doamne Dumnezeule! Când torentul cuvintelor a ajuns in acest stadiu, Ne-am ridicat privirea si am simtit cum mireasma dulce a lui Dumnezeu sufla dinspre aurora Revelatiei si o briza matinala adia din Saba Celui Vesnic. Vestile Sale au bucurat din nou inima si au inveselit peste masura sufletul. Toate lucrurile au fost facute noi si nenumarate si nepretuite daruri au fost aduse de Prietenul necunoscut. Vesmântul laudelor omenesti nu poate spera niciodata sa fie pe masura staturii Sale nobile, iar haina cuvintelor nu se poate niciodata asemui chipului Sau luminos. Fara cuvânt, El dezvaluie misterele ascunse si fara grai reveleaza secretele maximelor divine. El invata privighetorile care cânta pe ramura indepartarii si vitregiei sa plânga si sa jeleasca, le instruieste sa descopere caile iubirii si le arata taina de a-si darui inima. Florilor din Ridvánul reuniunii ceresti, le reveleaza mângâierile amantului patimas si le dezvaluie farmecul celor neprihaniti. Anemonelor din gradina iubirii le daruieste misterele adevarului, inimilor celor ce iubesc le incredinteaza simbolurile subtilitatilor celor mai launtrice. Atât de generoase sunt revarsarile harului Sau in acest ceas, incât Sfântul Duh insusi este invidios! El a acordat picaturii ceea ce este caracteristic valurilor marii si a inzestrat molia cu splendoarea soarelui. Atât de marete sunt revarsarile bunatatii Sale, incât insecta cea mai desgustatoare cauta parfumul moscului si liliacul lumina soarelui. El a trezit mortii cu suflarea vietii si i-a facut sa iasa neintârziat din mormintele trupurilor lor muritoare. L-a asezat pe cel nestiutor pe locurile celor invatati si l-a inaltat pe opresor punându-l pe tronul dreptatii.

Universul este preaplin de aceste bogatii nenumarate care asteapta ceasul când efectele darurilor Sale nevazute vor fi revelate in aceasta lume, când cei obositi si insetati vor ajunge la Kawtharul Preaiubitului lor, iar calatorul ratacit si pierdut in desertull indepartarii si nimicniciei va intra in tabernacolul vietii si va fi reunit cu dorinta inimii sale. In solul carei inimi vor germina aceste seminte sfinte? Din gradina carui suflet vor rasari mugurii realitatilor invizibile? Cu adevarat va spun: Atât de puternica este vâlvataia Rugului iubirii care arde in Sinaiul inimii incât torentul apelor graiului sfânt nu vor putea

niciodata stinge flacara sa. Nici oceanele nu vor putea potoli vreodata setea arzatoare a acestui Leviatan, iar Fenixul focului nemuritor nu poate salaslui nicaieri decât in scânteierea chipului Celui Preaiubit. De aceea o frate! aprinde cu uleiul intelepciunii lampa spiritului in camaruta cea mai profunda a inimii tale si pune-o la adapostul intelegerii astfel incât suflul necredinciosului sa nu-i stinga flacara si nici sa-i intunece stralucirea. Astfel am iluminat cerurile cuvântului cu splendoarea Soarelui intelepciunii si intelegerii divine pentru ca inima ta sa gaseasca pace, pentru ca sa fii unul dintre aceia care, pe aripile certitudinii, s-au inaltat in cerul iubirii Domnului lor, Cel Atotmilostiv.

Si acum referitor la cuvintele Sale: "Atunci se va arata in cer semnul Fiului Omului." Aceste cuvinte inseamna ca atunci când soarele invataturilor ceresti va fi eclipsat, stelele legilor hotarâte in mod divin vor cadea, luna adevaratei cunoasteri -- educatoarea omenirii -- va fi intunecata; când stindardele calauzirii si fericirii vor fi rasturnate si zorile adevarului si dreptatii se vor cufunda in noapte, atunci semnul Fiului Omului se va arata in cer. Prin "cer" se intelege cerul vizibil, deoarece atunci când se apropie ceasul in care Luceafarul din cerul dreptatii va fi facut cunoscut, iar arca divinei calauzirii va pluti pe marea gloriei, o stea va apare pe cer care va vesti poporului sau venirea luminii celei mari. La fel si in cerul invizibil va apare o stea care asemenea unui crainic va vesti popoarelor lumii zorile acelei Dimineti adevarate si sublime. Aceste doua semne pe cerul vizibil si invizibil au anuntat Revelatia fiecarui profet a lui Dumnezeu -- aceasta este credinta generala.

Printre profeti a fost Avraam, Prietenul lui Dumnezeu. Inainte ca acesta sa se reveleze, Nimrod a avut un vis. Drept urmare i-a adunat pe toti prezicatorii care l-au informat ca a rasarit o noua stea pe cer. De asemeni a aparut un sol care a vestit in toata tara venirea lui Avraam.

Dupa El a venit Moise, Cel care vorbea cu Dumnezeu. Prezicatorii din vremea Lui l-au avertizat pe faraon in termenii urmatori: "O stea a rasarit pe cer si ea prevesteste ca un copil va fi zamislit care va tine in mâna Sa soarta ta si a poporului tau". La fel, a aparut un intelept care, in intunericul cel mai adânc al noptii, a adus vestea cea buna poporului lui Israel, alinând sufletele oamenilor si dând siguranta inimilor lor. Marturie stau relatarile din cartile sfinte. Daca am mentiona detaliile, aceasta epistola ar ajunge la dimensiunile unei carti. Pe lânga aceasta, nu este dorinta Noastra sa relatam istorii din vremi trecute. Dumnezeu Ne e martor ca si ceea ce mentionam acum se datoreaza numai afectiunii Noastre calde fata de tine pentru ca poate saracii pamântului sa ajunga la tarmurile marii bogatii, ignorantul sa fie calauzit spre oceanul cunoasterii divine, iar cei insetati de cunoastere sa se impartaseasca din Salsabílul intelepciunii divine. Altfel acest slujitor ar considera ca aprecieri in legatura cu asemenea relatari ar fi o grava greseala, un mare pacat.

Tot asa, atunci când ceasul Revelatiei lui Iisus s-a apropiat, unii Magi, dându-si seama ca steaua lui Iisus a aparut pe cer, au cautat-o si au urmat-o pâna ce au ajuns in orasul in care era resedinta lui Irod. Suveranitatea sa se extindea in acea vreme asupra intregii tari.

Acesti Magi au spus: "Unde este Imparatul de curând nascut al Iudeilor? Fiindca I-am vazut steaua in Rasarit si am venit sa ne inchinam Lui!"(1) Dupa ce L-au cautat au aflat ca pruncul s-a nascut la Betlehem, in Iudea. Acesta a fost semnul care s-a manifestat in cerul vizibil. Cât priveste semnul in cerul invizibil -- cerul cunoasterii si intelegerii divine -- Ioan(2), fiul lui Zaharia a fost acela care a facut cunoscuta oamenilor Manifestarea lui Iisus. Dupa cum a revelat El: "Dumnezeu ti l-a vestit pe Yahiá care sa aduca marturie despre Cuvântul lui Dumnezeu, care este maret si neprihanit.(3) Termenul "Cuvântul" se refera la Iisus a carui venire fusese prorocita de Ioan. De asemenea scrie in Sfânta Scriptura: "Ioan Botezatorul propovaduia in pustiul Iudeii. El zicea: Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape."(4) Ioan este Yahiá.

De asemeni, inca inainte ca frumusetea lui Mahomed sa fie dezvaluita, s-au aratat semnele pe cerul vizibil. Cât priveste semnele pe cerul invizibil, au aparut in mod succesiv patru barbati care au adus oamenilor vestea cea buna despre rasaritul acestui Astru divin. Lui Rúz-bih, numit mai târziu Salmán, i s-a facut onoarea sa fie in serviciul lor. Ori de câte ori unul dintre acesti patru simtea ca i se apropie sfârsitul, il trimitea pe Rúz-bih la celalalt, pâna ce al patrulea,

(1) Matei 2:2.

(2) In araba Yahyá este numele lui Ioan.

(3) Coran 3:39.

(4) Matei 3:1-2.

simtindu-si moartea aproape, i s-a adresat lui Rúz-bih astfel: "O Rúz-bih! Când vei fi luat trupul meu si il vei fi ingropat, du-te la Hijáz, caci acolo va rasari Luceafarul lui Mahomed. Ferice de tine caci tu vei vedea fata Lui!"

Iar acum privitor la aceasta Cauza minunata si sublima. Afla ca multi astronomi au anuntat aparitia stelei sale pe cerul vizibil. Si in cazul acesta au venit in lume Ahmad si Kázim(1), aceste lumini gemene stralucitoare -- Dumnezeu sa sfinteasca locurile lor de veci!

Din expunerea Noastra, reiese limpede ca inaintea revelatiei fiecarei Oglinzi care reflecta Esenta divina, semnele prevestitoare ale venirii lor trebuie sa fie revelate atât in cerul vizibil, cât si in cel invizibil, acolo unde se afla soarele cunoasterii, luna intelepciunii si stelele intelegerii si cuvântului. Semnul cerului invizibil trebuie sa fie in mod necesar revelat in persoana unui om perfect care apare inaintea fiecarei Manifestari cu scopul de a educa si a pregati sufletele oamenilor pentru venirea Luminatorului divin, Lumina unitatii lui Dumnezeu printre oameni.

Si acum referitor la cuvintele Sale: "Si atunci toate semintiile pamântului se vor boci si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si cu o mare slava."(2) Aceste cuvinte inseamna ca in acele zile oamenii vor jeli pierderea Soarelui frumusetii divine, a Lunii cunoasterii si a Stelelor intelepciunii divine. Dupa aceea vor vedea chipul Celui Fagaduit, Frumusetea Venerata, coborând pe norii cerului. Prin aceasta se intelege ca Frumusetea divina va fi revelata din cerul vointei lui Dumnezeu si va apare sub forma templului uman. Termenul "cer" inseamna maretie si exaltare deoarece este lacasul revelatiei Manifestarilor Sfinteniei, acele Aurore ale slavei stravechi. Aceste Fapturi stravechi, desi s-au nascut din pântecele mamei lor, au coborât, in realitate, din cerul vointei lui Dumnezeu. Ele traiesc pe acest pamânt, dar locuinta lor adevarata este limanul slavei in imparatia inaltimilor. Mergând printre muritori, ele se inalta in cerul divinei prezente. Fara picioare, pasesc pe calea spiritului si fara aripi zboara spre culmile sublime ale unitatii divine. Cu fiecare suflare trecatoare, ele cuprind imensitatea spatiului, si in fiece clipa strabat imparatia vizibilului si a invizibilului. Deasupra tronurilor lor sta scris: "Nimic nu-L poate impiedica sa se ocupe de orice altceva;" iar pe locurile pe care sed scrie: "Intr-adevar, caile Sale sunt in fiecare zi altele."(3) Ele sunt trimise prin puterea transcendenta a Celui dintru Inceput si sunt inaltate prin vointa sublima a lui Dumnezeu, atotputernicul Rege. Iata ce inseamna cuvintele: "venind pe norii cerului."

In graiul Luminatorilor divini, termenul "cer" a fost aplicat multor lucruri; de pilda, "cerul Poruncii", "cerul Vointei", "cerul Intentiei divine", "cerul Cunoasterii divine", "cerul Certitudinii", "cerul Cuvântului", "cerul Revelatiei", "cerul de Taina" si altele de acest fel. In fiecare din cazuri, El a dat termenului "cer" un inteles anume, a carui semnificatie este revelata numai acelora care au fost initiati in misterele divine si au baut din cupa vietii nemuritoare. De exemplu,

(1)Seicul Ahmá d-i-Ahsá'í si Syyid Kázimi-i-Rashtí.

(2) Matei 24:30.

(3) Coran 55:29.

El spune: "Cerul va ofera mijloacele de subzistenta si el contine ceea ce v-a fost promis;"(1) când de fapt, pamântul este acela care va ofera mijloacele de subzistenta. Tot asa s-a spus: "numele coboara din cer;" când de fapt ele ies din gura oamenilor. Daca ai curata praful rautatii de pe oglinda inimii tale, ai intelege semnificatia termenilor simbolici revelati de Cuvântul lui Dumnezeu, cuvânt atotcuprinzator si facut cunoscut in fiecare Dispensatie,si atunci ai sa descoperi misterele cunoasterii divine. Cu toate acestea, numai când vei distruge cu flacara detasarii totale valurile invataturii desarte, curente printre oameni, vei putea privi dimineata stralucitoare a cunoasterii adevarate.

Afla ca Cunoasterea este de doua feluri: Divina si satanica. Una izvorâste din sipotul divinei inspiratii; cealalta este doar reflectia unor gânduri vane si obscure. Sursa celei dintâi este insusi Dumnezeu; forta motrice a celei de a doua este murmurul dorintelor egoiste. Una se calauzeste dupa principiul: "Teme-te de Dumnezeu si Dumnezeu te va invata;"(2) cealalta este confirmarea adevarului: "Cunoasterea este valul cel mai dureros intre om si Creatorul sau." Cea dintâi da nastere roadelor rabdarii, ale dorului fierbinte, ale adevaratei intelegeri si iubiri; in timp ce cea de a doua nu genereaza decât aroganta, ingâmfare si vanitate. In spusele acelor Maestri ai cuvântului sfânt care au explicat intelesul adevaratei cunoasteri nu se poate simti câtusi de putin mirosul invataturilor obscure care au intunecat lumea. Copacul unor astfel de invataturi nu poate produce decât samavolnicie si razvratire si nu da alte roade decât ura si invidie. Fructul sau este o otrava mortala; umbra sa un foc mistuitor. Ce bine s-a spus: "Ramâi credincios vesmântului Dorintei inimii tale si renunta la orice sfiala; lasa-i pe cei cu intelepciune lumeasca sa plece ori cât de mare ar fi numele lor.."

De aceea inima trebuie sa fie curatata de vorbaria goala a oamenilor si purificata de orice afectiune lumeasca astfel incât sa poata descoperi sensul ascuns al divinei inspiratii si sa devina visteria misterelor cunoasterii divine. Astfel s-a spus: "Cel ce paseste pe Cararea alba ca zapada si merge pe urmele Coloanei Purpurii nu va ajunge niciodata la liman daca nu-si va goli mâinile de acele lucruri lumesti pe care oamenii le indragesc." Aceasta este conditia indispensabila pentru cel ce paseste pe aceasta cale. Cugeta la cele de mai sus pentru ca cu ochi limpezi sa percepi adevarul acestor cuvinte.

Am deviat de la subiectul Nostru, desi tot ce am mentionat aci serveste subiectului Nostru. Doamne Dumnezeule! Oricât de mult am dori sa vorbim pe scurt, nu putem tine in frâu condeiul Nostru. Cu toate cele mentionate pâna acum, nenumarate sunt perlele care au ramas neatinse in scoica inimii Noastre! Cât de multe húrí cu semnificatie interioara se mai afla inca ascunse in locasurile intelepciunii divine! Nimeni nu s-a apropiat de ele pâna acum; -- de aceste húrí "pe care nici un om sau spirit nu le-a atins vreodata."(3) Cu toate cele ce au fost spuse, se pare ca nici o litera din Planul Nostru n-a fost inca rostita, nici un singur semn referitor la Telul Nostru n-a fost divulgat. Când se va gasi oare un cautator credincios care sa imbrace vesmântul pelerinului, sa ajunga la Ka'bihul dorintei inimii, si, fara limba si ureche, sa descopere tainele cuvântului divin?

(1) Coran 51:22.

(2) Coran 2:282.

(3) Coran 55:56.

Prin aceste expuneri clare, concludente si explicite, sensul termenului "cer" in versetul mentionat mai sus a fost lamurit. Si acum referitor la cuvintele Sale ca Fiul Omului "va veni pe norii cerului." Termenul "nori" inseamna acele lucruri care sunt contrarii cailor si dorintelor oamenilor. Asa cum a revelat El in versetul citat mai sus: "De câte ori un Apostol vine la voi cu ceea ce sufletul vostru nu doreste, sunteti plini de ingâmfare, acuzându-i pe unii ca ar fi impostori si ucigându-i pe altii".(1) Intr-un anumit sens acesti "nori" inseamna anularea legilor, abrogarea Dispensatilor trecute, revocarea ritualurilor si obiceiurilor curente printre oameni, inaltarea celor neinvatati dar credinciosi deasupra adversarilor invatati ai Credintei. In alt sens inseamna aparitia Frumusetii nemuritoare intruchipata intr-un muritor, cu toate limitarile sale, precum mâncatul si bautul, saracia si bogatia, gloria si injosirea, somnul si trezia si alte lucruri asemanatoare care arunca indoiala in mintile oamenilor si-i fac sa renege ce-au crezut. Toate aceste valuri sunt denumite in mod simbolic "nori."

Acestia sunt "norii" care fac ca cerurile cunoasterii si intelegerii al tuturor acelora care salasluiesc pe pamânt sa fie despicate. Asa cum a revelat: "In acea zi cerul va fi spintecat de nori" (2) Tot asa cum norii impiedica ochii oamenilor sa priveasca soarele, la fel impiedica aceste lucruri sufletele oamenilor sa recunoasca lumina Luminatorului divin. Marturie stau cuvintele care au iesit din gura celor necredinciosi, asa cum reiese din Cartea sfânta: "Si ei au spus: 'Ce fel de apostol este acesta? Manânca si se plimba pe strada. Pâna ce nu va fi trimis un inger din inaltimi ca sa confirme avertismentele Sale, noi nu vom crede.'"(3) Alti profeti au suferit si ei in mod similar din cauza saraciei, a nenorocirilor, a foamei si a schimbarilor si intâmplarilor din lume. Si deoarece aceste Persoane sfinte erau supuse unor astfel de nevoi si lipsuri, oamenii rataceau in pustiul nesigurantei si indoielilor, fiind cuprinsi de consternare si uimire. Cum este posibil, se-ntrebau ei, ca o persoana trimisa de Dumnezeu, din inaltimi sa-si afirme suprematia asupra tuturor neamurilor si semintiilor pamântului si sa pretinda ca El e telul intregii creatii -- dupa cum a spus El: "Daca n-ai fi fost Tu, n-as fi creat tot ce este in cer si pe pamânt," si sa fie totusi supus unor realitati atât de triviale? Esti desigur informat despre nenorocirile, saracia, relele si injosirile care s-au abatut asupra fiecarui profet al lui Dumnezeu si a insotitorilor sai. Trebuie sa fi auzit cum capetele discipolilor lor erau erau trimise in dar in diferite orase si cât de cumplite erau piedicile care li se puneau in cale pentru ca sa nu poata face ceea ce li se poruncise. Fiecare dintre ei a cazut in mâinile dusmanilor Cauzei Sale si a trebuit sa-ndure tot ce hotarau acestia.

Este evident ca schimbarile produse in fiecare Dispensatie constituie norii intunecosi care intervin intre ochii intelegerii omenesti si Luminatorul divin care straluceste dinspre zorile Esentei divine. Gândeste-te cum generatii de-a rândul, oamenii si-au imitat orbeste parintii si au fost educati potrivit obiceiurilor stabilite prin poruncile Credintei lor. Asadar, daca acesti oameni ar descoperi dintr-odata ca un Om care a trait in mijlocul lor, care in ceea ce priveste toate limitarile omenesti a fost egalul lor, s-a ridicat pentru a aboli toate

(1) Coran 2:87.

(2) Coran 25:25.

(3) Coran 25:7.

principiile stabilite si impuse de Credinta lor -- principii in baza carora au fost educati de-a lungul secolelor siin virtutea carora au considerat pe fiecare adversar si contestatar un necredincios, un pacatos si un om josnic -- fara indoiala ca, fiind acoperiti de valuri, ar fi impiedicati sa recunoasca adevarul Sau. Asemena lucruri sunt "norii" care acopera ochii acelora a caror fiinta launtrica n-a gustat din Salsabílul detasarii si n-a baut din Kawtharul cunoasterii lui Dumnezeu. Asemenea oameni, când ajung in imprejurari de acest fel, sunt atât de orbiti din cauza valului care le acopera fiinta, incât fara ezitare proclama ca Manifestarea lui Dumnezeu este un necredincios si-L condamna la moarte. Desigur ca ai auzit despre asemenea cazuri care au avut loc de-a lungul vremurilor si le constati si in zilele acestea.

Se cuvine deci sa ne straduim din rasputeri ca, cu ajutorul invizibil al lui Dumnezeu, aceste valuri, acesti nori ai incercarilor trimise de Cer sa nu ne impiedice de a vedea frumusetea Chipului Sau stralucitor si sa-L recunoastem numai prin propriul Sau Eu. Si daca am dori o marturie intru adevarul Sau, sa ne multumim cu una singura, ca prin aceasta sa ajungem la Cel ce este Izvorul harului infinit si in a Carui prezenta intreaga bogatie a lumii dispare in nimicnicie; totodata sa incetam sa-L criticam in fiece zi si sa nu ne mai agatam de propriile noastre inchipuiri fara noima.

Sfinte Dumnezeule! In ciuda avertismentelor date in vremi trecute intr-o minunata limba simbolica si prin subtile aluzii si al caror scop era sa trezeasca popoarele lumii si sa le impiedice sa fie lipsite de partea lor din oceanul talazuind al harului lui Dumnezeu, totusi asemenea lucruri despre care exista si marturii, s-au intâmplat! Referiri la aceste fapte gasim si in Coran, dupa cum marturiseste si acest verset: "Ce pot astepta asemenea oameni decât ca Dumnezeu sa vina la ei, inconjurat de nori?"(1) Un numar de clerici care se tin ferm de litera Cuvântului lui Dumnezeu au ajuns sa considere acest verset ca find unul din semnele acelei invieri nascute din fantezia lor desarta. Aceasta, in ciuda faptului ca referiri similare au fost facute in cele mai multe din Cartile ceresti si se gasesc in toate pasajele legate de de semnele viitoarei Manifestari.

De-asemeni El spune: "In ziua in care din cer va iesi un fum puternic care va invalui lumea, in ziua aceea va fi o suferinta crunta."(2) Cel Atotslavit a hotarât aceste lucruri care sunt potrivnice dorintelor oamenilor rai ca sa fie o piatra de incercare si un criteriu pe baza carora sa-si puna la incercare slujitorii, astfel incât cel drept sa fie deosebit de cel rau si cel credincios, de cel necredincios. Termenul simbolic "fum" inseamna grave disensiuni, abrogarea si desfiintarea normelor recunoscute si nimicirea totala a sustinatorilor lor marginiti. Ce fum ar putea fi mai dens si mai coplesitor decât acela care a cuprins acum toate popoarele lumii, care a ajuns un chin pentru ele si de care incearca fara speranta sa se elibereze si nu vor reusi oricât s-ar stradui? Atât de aprig este focul eului care arde in launtrul lor, incât in fiecare clipa par sa fie supusi unor noi chinuri. Cu cât li se spune mai mult ca aceasta Cauza minunata a lui Dumnezeu, aceasta Revelatie a Celui Preainalt a fost dezvaluita intregii omeniri si ca devine pe zi ce trece mai mare si mai puternica, cu atât mai intensa este valvataia focului in inimile lor. Cu cât constata forta de neinfrânt, renuntarea

(1) Coran 2:210.

(2) Coran 44:10.

sublima, statornicia de neclintit a insotitorilor sfinti ai lui Dumnezeu, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, devin in fiecare zi mai nobili, mai gloriosi, cu atât mai mare este disperarea care le macina sufletele. In zilele acestea, laudat fie Domnul, puterea Cuvântului Sau a dobândit o asemenea ascendenta asupra oamenilor incât nu indraznesc sa sufle o vorba. Daca ar intâlni unul din acei insotitori ai lui Dumnezeu care daca ar putea ar sacrifica de buna voie si cu bucurie zece mii de vieti pentru Iubitul sau, teama lor ar fi atât de mare incât de indata si-ar declara credinta in El, in timp ce pe ascuns ar defaima si ar blestema numele Sau! Asa cum a revelat El: "Si când te intâlnesc, ei spun, 'noi credem'; dar când sunt singuri, icsi musca degetele de furie. Spune: 'Muriti in mânia voastra!' Dumnezeu stie cu adevarat fiecare colt al inimii voastre."(1)

Nu va trece mult, si ochii tai vor vedea steagurile puterii divine desfasurate in toate regiunile lumii, iar semnele autoritatii si suveranitatii Sale victorioase se vor manifesta in toate tarile. Dat fiind ca cei mai multi dintre clerici nu au patrus intelesul acestor versete si n-au sesizat semnificatia Zilei Invierii, ei a interpretat aceste versete in mod nesabuit potrivit conceptiilor lor gresite si absurde. Unicul Dumnezeu adevarat mi-e martor! Ei trebuie sa aiba doar putina perceptie ca sa poata deduce din limbajul simbolic al acestor doua versete tot ce Noi am dorit sa expunem, si sa ajunga astfel, prin harul Celui Atotmilostiv, la zorile stralucitoare ale certitudinii. Acestea sunt tonalitatile melodiei celeste pe care nemuritoarea Pasare a Cerului, ciripind pe Sadrihul lui Bahá, le revarsa asupra ta, astfel incât cu ingaduinta lui Dumnezeu, sa pasesti pe cararea cunoasterii si intelepciunii divine.

Si acum referitor la cuvintele Sale: "Si va trimite ingerii Sai ..." Prin "ingeri" se-nteleg aceia care, intariti de puterea spiritului, au nimicit cu focul iubirii de Dumnezeu toate trasaturile si limitarile omenesti si s-au invesmântat cu atributele Fiintei Supreme si cu cele ale Hieruvimilor. Sádiq(2), omul sfânt, preamarindu-i pe Hieruvimi, spune: "In spatele Tronului sta un grup de siiti de-ai nostri." Multe si diferite sunt interpretarile cuvintelor "in spatele Tronului". Intr-un anumit sens ele inseamna ca nu exista nici un siit adevarat. Dupa cum spune in alt pasaj: "Un adevarat credincios este asemuit pietrei filosofale." Adresându-se in continuare auditorilor sai, el spune: "Ati vazut vreodata piatra filosofala?" Reflecteaza cum acesta limbaj simbolic, mai elocvent decât orice cuvântare oricât de clara, dovedeste ca nu exista nici un credincios adevarat. Aceasta este marturia lui Sádiq. Si acum gândeste-te cât de putin cinstiti si totodata multi sunt aceia care, desi ei insisi n-au fost in stare sa inspire mireasma credintei, i-au condamnat si i-au numit necredinciosi pe cei prin al caror cuvânt credinta insesi este recunoscuta si stabilita.

Si deoarece aceste fiinte sfinte s-au eliberat de toate limitarile omenesti si au fost daruite cu atributele spirituale si impodobite cu trasaturile nobile ale celor binecuvântati, ele au fost numite "ingeri". Acesta este intelesul acestor versete si fiecare cuvânt pe care-l cuprind a fost explicat aci cu ajutorul textelor celor mai clare, cu argumentele cele mai convingatoare si pe baza unor marturii bine stabilite.

(1) Coran 3:119.

(2) Al saselea Imam al siitilor.

Dat fiind ca adeptii lui Iisus n-au inteles niciodata sensul ascuns al acestor cuvinte si pentru ca semnele pe care atât ei cât si mai marii Credintei lor le asteptau n-au aparut, ei si conducatorii lor au refuzat sa recunoasca, si refuza si astazi, adevarul acelor Manifestari ale Sfinteniei care s-au manifestat din zilele lui Iisus si pâna acum. Ei s-au lipsit astfel de revarsarile harului sfânt al lui Dumnezeu si de minunile cuvântului Sau divin. Atât de josnica este starea lor in aceasta Zi a Invierii! Ei n-au reusit sa priceapa ca daca semnele Manifestarii lui Dumnezeu ar aparea in fiecare epoca in imparatia vizibilului, in conformitate cu traditiile bine stabilite, nimeni n-ar putea sa le renege sau sa-si intoarca fata de la ele; cel binecuvântat n-ar putea fi deosebit de cel ticalos, si nici pacatosul de cel temator de Dumnezeu. Judeca cu dreptate: Daca prorocirile despre care se vorbeste in Evanghelie s-ar implini ad literam; daca Iisus, fiul Mariei, ar cobori venind pe norii cerului si insotit de ingeri, cine ar indrazni sa nu creada, cine ar indrazni sa respinga adevarul si sa priveasca in jur cu dispret? Nu! O asemenea consternare ar cuprinde de indata pe toti locuitorii pamântului, incât nici un suflet n-ar mai putea rosti un singur cuvânt si cu atât mai putin sa respinga sau sa accepte adevarul. Tocmai din cauza ca n-au inteles aceste adevaruri, multi preoti crestini l-au combatut pe Mahomed si si-au exprimat protestul astfel: "Daca Tu esti intr-adevar profetul fagaduit, de ce nu esti Tu insotit de acei ingeri prevestiti de Cartile noastre sfinte care trebuie neaparat sa descinda o dat cu Frumusetea promisa pentru a O ajuta in Revelatia Sa si pentru a avertiza poporul?" Dupa cum a insemnat Atotslavitul spusele lor: "De ce n-a fost trimis un inger de sus pentru ca El sa aiba pe unul care sa avertizeze oamenii?"(1)

Astfel de obiectii si deosebiri de vederi au existat in fiecare epoca si secol. Oamenii au adus intotdeauna asemenea argumente inselatoare si au protestat in zadar: "De ce n-a aparut cutare sau cutare semn?" Ei au fost victimile acestor erori numai pentru ca au urmat caile indicate de preotii din vremea respectiva si i-au imitat orbeste, acceptând sau negând aceste Esente ale Detasarii, aceste Fiinte sfinte si divine. Fiind cufundati in dorintele lor egoiste si atasati numai de lucruri trecatoare si sordide, acesti conducatori au considerat ca Luminatorii divini sunt opusi etaloanelor cunoasterii si intelegerii lor, ca sunt adversarii modului lor de a actiona si gândi. Deoarece au interpretat ad literam Cuvintele lui Dumnezeu si maximele si traditiile Literelor Unitatii, explicându-le potrivit intelegerii lor marginite, ei s-au lipsit atât pe ei, cât si pe ai lor de revarsarile bogate ale harului si milostivirii lui Dumnezeu. Si totusi ei aduc marturie pentru aceasta binecunoscuta traditie: "Cu adevarat, Cuvântul Nostru este greu de inteles, inspaimântator de greu de inteles." In alt loc se spune: "Cauza Noastra pune oamenii la grea incercareare si ii uluieste in cel mai inalt grad; nimeni nu o poate indura decât un ales al cerului sau un profet inspirat sau acela a carui Credinta a fost pusa la incercare de Dumnezeu." Acesti conducatori religiosi admit ca niciuna din cele trei conditii mentionate mai sus nu li se aplica lor. Primele doua conditii sunt mod evident inaccesibile pentru ei; cât priveste pe a treia, este limpede ca n-au facut niciodata fata incercarilor care le-au fost trimise de Dumnezeu, iar atunci când a aparut divina Piatra de incercare, ei s-au dovedit a nu fi decât niste lepadaturi.

(1) Coran 25:7.

Sfinte Dumnezeule! Desi au acceptat adevarul acestei traditii, acesti clerici, care inca mai au indoieli si discuta punctele teologice neclare ale credintei lor, pretind totusi ca sunt interpretii subtilitatilor legii lui Dumnezeu si talmacitorii misterelor esentiale ale Cuvântului Sau sfânt. Ei sustin in mod ferm ca traditiile care indica venirea Qáimului asteptat inca nu s-au implinit, când de fapt ei sunt aceia care n-au reusit sa soarba din parfumul semnificatiei acestor traditii. Ei inca nu-si dau seama ca toate semnele prevestite s-au implinit, iar calea Cauzei sfinte a lui Dumnezeu a fost revelata si ca adunarea celor credinciosi paseste acum cu repeziciunea fulgerului, pe aceasta cale, in timp ce preotii nerozi asteapta sa fie martorii semnelor prevestite. Spune: O voi nerozilor! Asteptati cum au asteptat cei dinaintea voastra!

Daca ar fi intrebati asupra semnelor care trebuie sa anunte revelatia si rasaritul soarelui Dispensatiei mahomedane, la care Ne-am referit mai sus, si care nici unul nu s-a implinit ad literam, si daca li s-ar spune: "De ce ati respins profesiunile de credinta ale crestinilor si ale popoarelor de alte religii, considerându-i necredinciosi," nestiind ce sa raspunda, ei ar spune: "Aceste carti au fost falsificate si nu sunt si n-au fost niciodata de la Dumnezeu." Cugeta: Cuvintele versetelor insesi dovedesc in mod elocvent adevarul ca sunt de la Dumnezeu. Un verset similar a fost revelat in Coran, o de-ati fi dintre cei ce inteleg. Cu adevarat va spun, in toata aceasta perioada, ei n-au reusit câtusi de putin sa priceapa ce se intelege prin falsificarea textului.

Da, in scrierile si cuvintele Oglinzilor care reflecta soarele Dispensatiei mahomedane se mentioneaza "Modificarile facute de fiintele sublime" si "alterarile celor trufasi." Asemenea pasaje se refera insa numai la cazuri particulare. Printre acestea este istoria lui Ibn- i-Súríyá. Când oamenii din oaza Khaibar au pus intrebari focarului Revelatiei mahomedane privitoare la pedeapsa pentru adulterul comis de un barbat casatorit si o femeie casatorita, Mahomed a raspuns spunând: "Legea lui Dumnezeu este moartea prin lapidare." Atunci ei au protestat spunând: "O asemenea lege n-a fost revelata in Pentateuh." Mahomed a raspuns spunând: "Pe care dintre rabinii vostri ii considerati o autoritate recunoscuta, având cunostinta de adevar?" Ei au cazut de acord asupra lui Ibn-i-Súríyá. Atunci Mahomed l-a chemat si i-a spus: "Te implor in numele lui Dumnezeu care a despicat marea pentru voi, care a facut ca mana sa cada asupra voastra si a trimis un nor care sa va umbreasca, v-a eliberat de faraon si de poporul sau si v-a inaltat deasupra tuturor fiintelor omenesti, sa ne spui ce a hotarit Moise cu privire la adulterul intre o femeie casatorita si un barbat casatorit." El a raspuns: "O Mahomed! Pedeapsa este moartea prin lapidare."Mahomed a intrebat: "Si atunci de ce aceasta lege a fost anulata si nu mai este in vigoare la evrei?" El a raspuns, spunând: "Atunci când Nabucodonosor a dat Ierusalimul prada flacarilor si i-a ucis pe evrei, foarte putini au supravietuit. Preotii din acea vreme, tinând seama de numarul redus de evrei si de multimea amalecitilor, s-au sfatuit intre ei si au ajuns la concluzia ca daca ar aplica legea Pentateuhului, orice supravietuitor care n-a cazut de mâna lui Nabucodonosor, ar trebui sa fie ucis potrivit verdictului Cartii. Din aceste considerente, ei au anulat pedeapsa cu moartea." Intre acestea, Gavril a inspirat inima iluminata a lui Mahomed cu aceste cuvinte: "Ei pervertesc textul Cuvântului lui Dumnezeu."(1)

(1) Coran 4:45.

Acesta este unul din exemplele la care s-a facut referinta. Intr-adevar, prin "pervertirea" textului nu se intelege ceea ce aceste suflete neroade si josnice si-au inchipuit, chiar daca unii sustin ca preotii evrei si crestini au sters din Carte acele versete care slavesc si preamaresc chipul lui Mahomed si au introdus apoi contrariul in locul lor. Si cât de false si fara noima sunt aceste cuvinte ale lor! Poate oare un om care crede intr-o carte si socoteste ca e inspirata de Dumnezeu s-o mutileze? In plus, Pentateuhul a fost raspândit pe toata suprafata pamântului, nu s-a marginit la Mecca si Medina astfel incât cei de acolo sa poata falsifica si perverti pe ascuns textul sau. Nu, prin falsificarea textului se-ntelege ceea ce fac acum toti clericii musulmani, adica interpretarea Cartii sfinte a lui Dumnezeu potrivit inchipuirilor lor fara sens si dorintelor lor desarte. Si deoarece in vremea lui Mahomed, evrei au interpretat acele versete ale Pentateuhului care se refereau la Mahomed dupa inchipuirea lor si au refuzat sa se multumeasca cu cuvântul Sau sfânt, acuzatia de "pervertire" a textului a fost adusa impotriva lor. La fel, este limpede ca in zilele noastre poporul Coranului a pervertit textul Cartii sfinte a lui Dumnezeu referitoare la Manifestarea asteptata si au interpretat-o potrivit inclinatiilor si dorintelor lor.

Cu alta ocazie, El spune: "Unii dintre ei au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu, iar apoi, dupa ce l-au inteles l-au deformat, stiind bine ce fac."(1) Acest verset arata si el ca intelesul Cuvântului lui Dumnezeu a fost pervertit, dar nu ca cuvintele ca atare au fost sterse. Pentru acest adevar stau marturie toti cei cu mintea intreaga.

Alta data, El spune: "Vai de aceia care cu propria lor mâna transcriu Cartea, falsificând-o, si spun apoi: 'Aceasta este de la Dumnezeu' ca s-o vânda pe un pret de nimic."(2) Acest verset a fost revelat cu referire la clericii si conducatorii Credintei evreilor. Acesti clerici, pentru a fi pe placul bogatasilor, au dobândit venituri lumesti si dând frâu liber invidiei si neincrederii lor, au scris un numar de tratate care negau revendicarile lui Mahomed; ei isi intemeiau teza pe argumente pe care nu e cazul sa le mentionam, pretinzând ca aceste argumente sunt luate din Pentateuh.

Suntem martorii aceluiasi procedeu si astazi. Gândeste-te la nenumaratele acuzatii aduse de clericii nerozi din vremea noastra impotriva acestei Cauze minunate! Cât de absurda este imaginatia lor, potrivit careia aceste calomnii sunt in conformitate cu versetele Din Cartea sfânta a lui Dumnezeu si in armonie cu spusele oamenilor cu discernamânt!

Scopul Nostru in relatarea acestor fapte este sa-ti atragem atentia ca daca ei sustin ca acele versete in care sunt mentionate semnele la care se refera Evanghelia sunt falsificate, daca le resping si in locul lor prefera alte versete si traditii, sa stii ca cuvintele lor sunt numai minciuni si pure calomnii. Intr-adevar, "falsificari" ale textului, in sensul la care Ne-am referit Noi, au avut loc in anumite ocazii. Unele dintre ele le-am mentionat pentru ca sa fie limpede pentru orice observator cu discernamânt ca numai câtorva Oameni sfinti dar neinvatati le-a fost data maiestria eruditiei astfel incât adversarii rauvoitori sa nu mai poata sustine ca un anumit verset indica "falsificarea" textului si sa insinueze ca numai din lipsa de cunostinte Noi am mentionat

(1) Coran 2:75.

(2) Coran 2:79.

astfel de lucruri. In afara de aceasta, cele mai multe dintre versetele care indica o "falsificare" a textului au fost revelate cu referire la poporul evreu -- o daca ai explora insulele Revelatiei Coranice.

Am mai auzit ca niste nerozi au afirmat ca textul initial al Evangheliei ceresti nu exista printre crestini, ci ca s-a urcat la cer. Cât de grav s-au inselat ei! Nu s-au gândit de loc ca o asemenea afirmatie constituie o mare nedreptate si o acuzatie de tiranie adusa unei Providente binevoitoare si plina de iubire! Cum ar fi putut Dumnezeu, atunci când Luceafarul frumusetii lui Iisus a disparut din ochii oamenilor si s-a urcat in cerul al patrulea, sa faca sa dispara si Cartea Sa sfânta, cea mai mare marturie in mijlocul creaturilor Sale. Ce ar fi ramas acelor oameni si pe ce s-ar fi putut ei bizui intre apusul luceafarului lui Iisus si rasaritul soarelui Dispensatiei mahomedane? Care lege ar fi putut fi indreptarul si sprijinul lor? Cum ar fi putut ajunge asemenea oameni victimile mâniei razbunatoare a lui Dumnezeu, Razbunatorul omnipotent? Cum ar fi putut ei fi condamnati la pedeapsa biciuirii de catre Regele ceresc? Si mai presus de toate, cum ar fi putut fi oprita revarsarea harului Celui Atotgeneros? Cum ar fi putut oceanul milostivirii Sale iubitoare sa fie redus la nemiscare? Ne adapostim lânga Dumnezeu pentru a scapa de ceea ce creaturile Sale au nascocit despre El! El e dincolo de intelegerea lor!

Draga prietene! Acum când lumina diminetii vesnice a lui Dumnezeu apare; când stralucirea cuvintelor Sale sfinte: "Dumnezeu este lumina cerurilor si a pamântului"(1) isi revarsa luminozitatea asupra intregii omeniri; când inviolabilitatea Tabernacolului Sau este proclamata de cuvintele Sale sacre: "Dumnezeu a vrut sa-si desavarseasca lumina Sa;"(2) si mâna omnipotentei, aducând marturia Sa: "In puterea Sa tine imparatia tuturor lucrurilor", a fost intinsa tuturor neamurilor si popoarelor pamântului, se cuvine sa ne incingem coapsele si sa fim pregatiti, pentru ca, prin gratia si bunavointa lui Dumnezeu, sa putem intra in Orasul sfânt: "Cu adevarat suntem ai lui Dumnezeu" si sa locuim in lacasul sublim: "Si la El ne intoarcem." Este de datoria ta ca, cu permisiunea lui Dumnezeu, sa-ti cureti ochiul inimii de lucrurile lumesti ca sa intelegi infinitul cunoasterii divine si sa poti vedea Adevarul atât de limpede incât sa n-ai nevoie de nici o dovada pentru a demonstra realitatea Sa si nici o proba pentru a confirma marturia Lui.

O tu cautator devotat! Daca te-ai inalta in sferele sfinte ale spiritului, L-ai recunoaste pe Dumnezeu clar, mai presus de toate lucrurile, in asa fel incât ochii tai n-ar mai vedea pe nimeni altul decât pe El. "Dumnezeu era singur, nu era nimeni altul in afara de El". Atât de sublim este rangul Sau, incât nici un argument nu-l poate dovedi, nici o marturie nu poate fi la inaltimea adevarului Sau. Daca ai cerceta domeniile sacre ale adevarului, ai descoperi ca toate lucrurile sunt cunoscute numai datorita luminii recunoasterii Sale, ca El a fost din totdeauna cunoscut si va continua sa fie cunoscut in veci de veci numai prin El insusi. Si daca salasluiesti in lacasul dovezilor, multumeste-te cu ceea ce El Insusi a revelat: "Nu este destul pentru

(1) Coran 24:35.

(2) Coran 9:33.

ei ca ti-am trimis Tie Cartea?"(1) Aceasta este marturia pe care El Insusi a hotarât-o; o dovada mai mare ca ea nu exista si nu va exista niciodata: "Aceasta dovada este Cuvântul Sau; propriul Lui Eu, marturia adevarului Sau."

Si acum, imploram poporul Bayánului, pe toti invatatii si inteleptii, pe clericii si martorii din rândurile lor sa nu uite dorintele si indemnurile revelate in Cartea lor. Fie ca in toate timpurile, ei sa-si fixeze privirea asupra esentei Cauzei Sale pentru ca atunci când El, care este Chintesenta adevarului, Realitatea cea mai launtrica a tuturor lucrurilor, Izvorul oricarei lumini, se va revela sa nu se agate de anumite pasaje din Carte si sa nu se poarte fata de El asa cum s-au purtat fata de Dispensatia Coranului. Caci El, Regele autoritatii divine, are cu adevarat puterea sa stinga cu o singura litera a cuvintelor Sale minunate suflul de viata in intregul Bayán impreuna cu poporul sau, si tot cu o singura litera sa le dea o viata noua si vesnica si sa-i faca sa se ridice de graba din mormintele dorintelor lor vane si egoiste. Luati aminte si fiti cu bagare de seama; nu uitati ca toate lucrurile ajung la desavârsire prin credinta in El, prin faptul ca se ajunge la ziua Sa, prin realizarea prezentei Sale divine. "Pietate nu inseamna sa-ti intorci fata spre este sau spre vest, numai acela este pios care crede in Dumnezeu si in Ziua Cea de pe Urma."(1) Da ascultare, o popor al Bayánului, adevarului spre care te-am indrumat pentru ca, poate, sa cauti adapost sub umbrarul care, in Ziua lui Dumnezeu, va acoperi intreaga lume.

(1) Coran 29:51.

(2) Coran 2:176.

SFARSITUL PARTII INTÂI

PARTEA A DOUA

Cu adevarat, Cel ce este Luceafarul Adevarului si Revelatorul Fiintei Supreme are, pentru toate timpurile, suveranitatea indiscutabila asupra a tot ce exista in cer si pe pamânt, chiar daca n-ar exista un singur om pe pamânt care sa-L asculte. El este intr-adevar independent de orice stapânire pamânteasca oricât de sarman ar fi. Astfel iti revelam tie misterele Cauzei lui Dumnezeu si-ti daruim nestematele intelepciunii divine pentru ca, poate cândva, sa te inalti pe aripile renuntarii pe acele culmi care pentru ochii oamenilor sunt ascunse sub un val.

Semnificatia si scopul esential care sta la baza acestor cuvinte este de a revela si demonstra celor cu inima curata si cu spiritul sanctificat ca cei care sunt Luminatorii adevarului si Oglinzile care reflecta lumina divinei Unitati, in oricare epoca sau ciclu au fost trimisi in aceasta lume din lacasurile lor invizibile ale gloriei stravechi pentru a educa sufletele oamenilor si a darui tuturor lucrurilor create harul lor, sunt intotdeauna inzestrati cu cu o putere atotbiruitoare si investiti cu o suveranitate de neinvins. Caci aceste nestemate tainice, aceste comori ascunse si invizibile manifesta si confirma prin ele insele realitatea acestor cuvinte sfinte: "Cu adevarat Dumnezeu face tot ce este pe voia Sa si porunceste tot ce este pe placul Lui."

Pentru orice inima luminata si inzestrata cu discernamânt este evident ca Dumnezeu, Esenta incognoscibila, Fiinta divina este cu mult mai presus decât orice atribut uman, cum sunt existenta corporala, inaltarea si coborârea, progresul si regresul. Departe de gloria Sa fie ca limba omeneasca sa poata preamari cum se cuvine slava Sa sau ca inima umana sa inteleaga misterul Sau de nepatruns. El este si a fost din totdeauna invaluit in eternitatea straveche a Esentei Sale si va ramâne in Realitatea Sa, ascuns pe veci privirii oamenilor, "Nici o privire nu-L poate cuprinde, dar el cuprinde orice privire; El este Cel Subtil, Cel Atotpatrunzator."(1) Nici o legatura, nici o relatie directa nu poate exista vreodata intre El si creaturile Sale. El este mai presus si dincolo de orice separare si unire, de orice apropiere si indepartare. Nici un semn nu poate indica prezenta sau absenta Lui, dat fiind ca printr-un cuvânt al poruncii Sale tot ce exista in cer si pe pamânt a luat fiinta si prin dorinta Lui, care este Vointa Primordiala insasi, toti au iesit din neantul absolut si au pasit in imparatia fiintarii, in lumea vizibilului.

Dumnezeule Mare! Cum s-ar putea concepe ca exista vreo relatie sau vreo legatura intre Cuvântul Sau si cei care au fost creati prin el. Versetul: "Dumnezeu vrea sa va paziti de El"(2) este o dovada neindoielnica a realitatii argumentului Nostru, iar cuvintele: "Dumnezeu era singur; nu era nimeni in afara de El" sunt o marturie sigura a adevarului sau. Toti Profetii lui Dumnezeu si Alesii lor, toti clericii, invatatii si inteleptii din fiecare generatie au recunoscut in unanimitate neputinta lor de a putea sesiza acea Chintesenta a oricarui adevar si si-au marturisit incapacitatea de a-L intelegea pe El, care este Realitatea cea mai launtrica a tuturor lucrurilor.

Poarta intelegerii Celui dintru Inceput fiind astfel inchisa tuturor fiintelor, Izvorul harului infinit, potrivit cuvintelor Sale: "Harul Sau a

(3) Coran 6:103.

(2) Coran 3:28.

depasit toate lucrurile; harul Meu le-a cuprins pe toate", a facut ca acele Nestemate luminoase ale Sfinteniei sa apara din imparatia spiritului sub forma nobila a templului uman si sa fie revelate tuturor oamenilor pentru ca sa impartaseasca lumii misterele Fiintei inalterabile si sa marturiseasca despre subtilitatile Esentei Sale nepieritoare. Aceste Oglinzi sacre, aceste Aurore ale gloriei stravechi sunt toate Exponentii pe pamânt ai Celui ce este Astrul central al universului, Esenta si Scopul sau ultim. De la El izvorasc cunoasterea si puterea lor; de la El isi dobândesc suveranitatea. Frumusetea chipului lor este doar o reflectare a imaginii Sale, iar revelatia lor un semn al slavei Sale nemuritoare. Ei sunt Vistieriile divinei cunoasteri, Tainitele intelepciunii ceresti. Prin ei se transmite un har infinit, prin ei este revelata lumina care nu paleste niciodata. Dupa cum a spus El: "Nu este nici o deosebire intre Tine si ei; afara doar de faptul ca ei sunt slujitorii Tai si sunt creati de Tine." Aceasta este semnificatia traditiei: "Eu sunt El Insusi, iar El este eu insumi."

Traditiile si maximile care se refera direct la tema Noastra sunt diverse si multiple; de dragul conciziei am renuntat sa le citam. Dar tot ce exista in ceruri si tot ce exista pe pamânt este o dovada evidenta a revelatiei launtrice a atributelor si numelor lui Dumnezeu, dat fiind ca in fiecare atom sunt cuprinse semnele care constituie o dovada elocventa a revelatiei acestei Lumini supreme. Eu cred ca fara potenta acestei revelatii nici o fiinta n-ar putea exista. Cât de scânteietoare sunt aceste lumini ale cunoasterii care stralucesc intr-un atom si cât de urias este oceanul intelepciunii care talazuieste intr-o singura picatura! Si in cel mai inalt grad, acest lucru este valabil referitor la om, care dintre toate fapturile create a fost investit cu mantia unor astfel de daruri si a fost ales pentru slava unor astfel de calitati exceptionale. Caci in el sunt revelate in mod potential toate atributele si numele lui Dumnezeu intr-o masura care n-a fost intrecuta sau depasita de nici o alta fiinta creata. Toate aceste nume si atribute ii sunt aplicabile lui. Dupa cum a spus El: "Omul este taina Mea si Eu sunt taina lui." Nenumarate sunt versetele care au fost revelate in mod repetat in toate cartile divine si in sfintele Scripturi referitor la aceasta tema subtila si mareata. Dupa cum a spus El: "Le vom arata desigur semnele Noastre in lume si in ei insisi."(1) El mai spune apoi: "Si chiar in sinea voastra: nu veti vedea voi oare semnele lui Dumnezeu?"(2) Si a mai revelat: "Nu fiti asemenea celor ce uita de Dumnezeu si pe care din aceasta cauza i-a facut sa uite de ei insisi."(3) In legatura cu aceasta, El, care este Regele vesnic -- fie sufletele tuturor acelora care salasluiesc in Tabernacolul mistic jertfite pentru El -- a spus: "Numai acela care s-a cunoscut pe sine insusi, l-a cunoscut pe Dumnezeu."

Jur in fata lui Dumnezeu, o tu stimate si onorate prieten! Daca vei chibzui in inima ta la aceste cuvinte vei gasi in mod sigur portile intelepciunii divine si ale cunoasterii larg deschise in fata ta.

Din cele ce s-au spus reiese limpede ca toate lucrurile, in realitatea lor cea mai launtrica, sunt o dovada a revelatiei numelor si

(1) Coran 41:53.

(2) Coran 51:21.

(3) Coran 59:19.

atributelor lui Dumnezeu in sinea lor. Fiecare potrivit capacitatii sale indica si exprima cunoasterea lui Dumnezeu. Atât de puternica si universala este aceasta revelatie, incât a cuprins toate lucrurile vizibile si invizibile. Astfel El a revelat: "Are oare altcineva in afara de Tine o putere de revelare pe care Tu nu o posezi si care sa te fi putut manifesta pe Tine? Orb este ochiul care nu Te vede." De asemenea Regele vesnic a spus: "N-am vazut nici un lucru fara sa-L fi vazut pe Dumnezeu in launtrul sau, pe Dumnezeu in fata sa sau pe Dumnezeu in urma sa." Si in traditia Kumayl este scris: "Priviti cum o lumina a aparut stralucind din Dimineata eternitatii! Si iata ca valurile sale au patruns pâna in strafundurile realitatii tuturor oamenilor." Omul, cea mai nobila si inzestrata creatura le intrece pe toate celelalte in ce priveste intensitatea acestei revelatii si este o expresie mai deplina a gloriei sale. Si dintre toti oamenii, cei mai desavârsiti, cei mai ilustri si cei mai exceptionali sunt Manifestarile Soarelui Adevarului. Ba mai mult, tot ce exista, in afara acestor Manifestari, traieste prin actiunea Vointei lor si se misca si fiinteaza prin revarsarea harului lor. "Daca n-ai fi Tu, n-as fi creat cerurile." In prezenta lor sfânta toate dispar in neantul absolut si sunt uitate. Limba omeneasca nu poate niciodata preamari cum se cuvine slava lor, iar graiul omenesc nu poate niciodata dezvalui misterul lor. Aceste Tabernacole ale sfinteniei, aceste Oglinzi primordiale care reflecta lumina gloriei nepieritoare, sunt doar expresii ale Aceluia care este Invizibilul Invizibililor. Prin revelarea acestor nestemate ale virtutii divine, toate numele si atributele lui Dumnezeu, cum sunt cunoasterea, puterea, suveranitatea, dominatia, milostenia, intelepciunea, gloria, bunatatea si harul devin evidente.

Aceste atribute ale lui Dumnezeu nu sunt si nu au fost niciodata acordate in mod special unui anumit profet, ceilalti fiind lipsiti de ele. Nu, ci toti Profetii lui Dumnezeu, Mesagerii Sai plini de Har, sfinti si alesi sunt fara exceptie, purtatorii numelor Sale si intruchiparea atributelor Sale. Ei se deosebesc numai in ce priveste intensitatea revelatiei lor si puterea comparativa a luminii lor. Dupa cum a revelat El: "Pe unii dintre apostoli i-am facut sa-i intreaca pe ceilalti"(1) Rezulta de aici in mod clar si evident ca lumina numelor Sale infinite si a atributelor Sale sublime s-a reflectat in tabernacolele acestor profeti si alesi ai lui Dumnezeu, chiar daca lumina unora dinte aceste atribute este sau nu este revelata in exterior ochilor oamenilor de aceste Temple luminoase. Faptul ca un anumit atribut al lui Dumnezeu n-a fost manifestat in exterior de aceste Esente ale Detasarii nu presupune in mod necesar ca cei ce sunt Aurora atributelor lui Dumnezeu si tezaurele numelor Sale sfinte nu l-au posedat in realitate. De aceea aceste Suflete luminate, aceste Chipuri minunate au fost, fara exceptie, inzestrate cu toate atributele lui Dumnezeu, cum sunt suveranitatea, dominatia si altele de acest fel, chiar daca aparent sunt lipsite de orice maiestate pamânteasca. Pentru orice ochi cu discernamânt acest lucru este limpede si evident; nu e nevoie de nici o dovada sau demonstratie.

Da, intrucât popoarele lumii au omis sa caute la Izvoarele luminoase si cristaline ale cunoasterii divine intelesul launtric al cuvintelor sfinte ale lui Dumnezeu, ele lâncezesc abatute si insetate in valea inchipuirilor desarte ale perversitatii. Ele s-au indepartat mult de apele proaspete care sting setea si s-au adunat in jurul sarii care arde

(1) Coran 2:253.

amarnic. Privitor la acestia, Porumbelul Eternitatii a vorbit: "Si daca vad cararea virtutii, ei n-o vor alege ca sa mearga pe ea; dar daca vad cararea pacatului, ei o vor alege si vor merge pe ea. Aeasta pentru ca au considerat semnele Noastre ca fiind minciuni si n-au tinut seama de ele."(1)

Intru acestea marturiseste ceea ce am vazut in aceasta minunata si sublima Dispensatie. Miriade de versete sfinte au coborât din cerul puterii si harului, dar nimeni nu si-a intors fata spre ele si nici n-a incetat sa ramâna credincios acelor cuvinte ale oamenilor, din care nici o litera n-a fost inteleasa de cei care le-au pronuntat. Din aceasta cauza, oamenii s-au indoit de adevaruri incontestabile ca acestea si s-au lipsit ei insisi de Ridvánul divinei cunoasteri si de pajistile eterne ale intelepciunii celeste.

Iar acum pentru a rezuma argumentatia Noastra referitoare la intrebarea: Cum se poate ca suveranitatea Qáimului, afirmata in textele traditiilor scrise si date mai departe de stelele stralucitoare ale Dispensatiei mahomedane, nu s-a manifestat câtusi de putin? Ba mai mult, s-a intâmplat tocmai contrariul. Oare n-au fost discipolii sii adeptii lor persecutati de oameni? Nu sunt ei in continuare victimile ostilitatii crunte a dusmanilor lor? Nu duc ei si astazi viata unor muritori injositi si neputinciosi? Intr-adevar, suveranitatea atribuita Qáimului, despre care se vorbeste in scripturi, este o realitate de al carui adevar nimeni nu se poate indoi. Dar aceasta suveranitate nu este aceea inchipuita in mod gresit de mintile oamenilor. De altfel, toti profetii din trecut, atunci când au vestit poporului din vremea lor venirea noii Revelatii s-au referit intotdeauna si in mod precis la acea suveranitate cu care Manifestarea promisa va fi in mod necesar investita. Acest lucru este adeverit de marturiile scripturilor din trecut. Aceasta suveranitate n-a fost atribuita numai si in mod exclusiv Qáimului. Nu, dimpotriva, atributul suveranitatii si toate celelalte nume si atribute ale lui Dumnezeu, au fost si vor fi pe veci acordate tuturor Manifestarilor lui Dumnezeu dinaintea Lui si dupa El, dat fiind ca aceste Manifestari, asa cum s-a explicat mai sus, sunt intruchiparea atributelor lui Dumnezeu cel Invizibil, Revelatorul tainelor divine.

Pe lânga aceasta, prin suveranitate se intelege puterea atotcuprinzatoare, atotpatrunzatoare care este exercitata in mod inerent de Qáim, indiferent daca apare sau nu in fata lumii invesmântat in maiestatea stapânirii pamântesti. Aceasta depinde numai de vointa si dorinta Qáimului insusi. Vei intelege curând ca termenii suveranitate, bogatie, viata, moarte, judecata si inviere despre care vorbesc scripturile din trecut nu inseamna ceea ce a crezut si si-a inchipuit in zadar aceasta generatie. Nu, prin suveranitate se-ntelege acea suveranitate care in fiecare dispensatie rezida in launtrul persoanei Manifestarii -- Luceafarul Adevarului -- si este exercitata de Ea. Aceasta suveranitate este ascendenta spirituala pe care o exercita in mod absolut asupra a tot ce exista in cer si pe pamânt si care la timpul cuvenit se reveleaza lumii in proportie directa cu capacitatea ei si cu receptivitatea ei spirituala, asa cum suveranitatea lui Mahomed, Mesagerul lui Dumnezeu, este astazi aparenta si evidenta in fata oamenilor. Tu stii bine ce s-a abatut asupra Credintei Sale in primele zile ale dispensatiei Sale. Ce suferinte cumplite a indurat acea Esenta spirituala, acea Fiinta prea sfânta si pura din partea necredinciosilor si a celor rataciti, a clericilor din vremea aceea

(1) Coran 7:145.

si a tovarasilor lor! Cât de multi spini si maracini au asternut ei in calea Sa! Este limpede ca in inchipuirea ei pacatoasa si satanica, acea generatie nenorocita considera ca orice injurie adusa acelei Fiinte nemuritoare este un mijloc de a ajunge la o fericire nesfârsita, si astfel clericii recunoscuti din vremea respectiva, ca de pilda 'Abdu'lláh-i-Ubayy, Abú-'Ámir, eremitul, Ka'b-Ibn-i-Ashraf si Nadr-Ibn- i-Hárith, toti L-au numit pe acest Mesager un impostor si L-au decretat un lunatic si un calomniator. Ei au adus asemenea acuzatii grave impotriva Lui incât daca le-as relata Dumnezeu ar opri cerneala sa mai curga, pana Noastra sa se miste si pagina sa le indure. Aceste acuzatii rauvoitoare au facut ca poporul sa se ridice si sa-L chinuiasca. Si cât de crunte au fost acele chinuri tinând seama ca principalii lor instigatori au fost clericii din vremea aceea care in fata adeptilor lor ii aduceau invinuiri de tot felul, Il alungau din mijlocul lor si Il declarau un eretic! Si nu a avut si acest Slujitor aceeasi soarta, martori fiind cu totii?

Din acest motiv, Mahomed a exclamat: "Nici un profet n-a indurat asemenea nedreptati cum am indurat Eu." Si in Coran sunt reproduse toate calomniile si acuzatiile ce i-au fost aduse si toate chinurile pe care le-a suferit. Cerceteaza cele de mai sus pentru ca sa afli ceea ce s-a abatut asupra Revelatiei Sale. Atât de grava era situatia Lui, incât toti au rupt pentru un timp orice relatie cu El si tovarasii Lui. Oricine se-nsotea cu El cadea victima cruzimii necrutatoare a dusmanilor Sai.

Vom cita, in legatura cu aceasta doar un verset din acea Carte. Daca il vei privi cu un ochi patrunzator vei jeli si vei deplânge in toate zilele vietii tale suferintele lui Mahomed, acel Mesager nedreptatit si oprimat al lui Dumnezeu. Acest verset a fost revelat atunci când Mahomed zacea frânt si indurerat sub povara ostilitatii poporului si a persecutiilor neincetate. In mijlocul agoniei sale, s-a auzit glasul lui Gavril care striga de la Sadratu'l-Muntahá: "Si daca opozitia lor e dureroasa pentru Tine -- cauta, daca poti, o gaura in pamânt sau o scara spre cer.(1) Implicatia acestor cuvinte este ca pentru cazul Sau nu exista leac, ca ei nu vor renunta la stapânirea lor asupra Lui decât daca se va ascunde in strafundul pamântului sau isi va lua zborul spre cer.

Gândeste-te cât de mult s-a schimbat situatia astazi! Cât de multi suverani isi pleaca genunchii in fata numelui Sau! Cât de numeroase sunt natiunile si regatele care s-au adapostit sub umbrarul Sau, care sunt leale Credintei Sale si se mândresc cu aceasta! De sus, din amvoane se-nalta astazi cuvinte de lauda care, cu maxima smerenie, slavesc numele Sau binecuvântat; si din inaltul minaretelor rasuna strigatul care cheama poporul Sau sa-L adore. Chiar acei regi ai pamântului care au refuzat sa imbratiseze Credinta Lui si sa lepede mantia necredintei marturisesc si recunosc maretia si maiestatea covârsitoare a acestui Luceafar al bunatatii iubitoare. Aceasta este suveranitatea Sa pamânteasca, ale carei dovezi le poti vedea pretutindeni. Aceasta suveranitate trebuie sa fie revelata si stabilita, fie in timpul vietii fiecarei Manifestari a lui Dumnezeu, fie dupa inaltarea Sa in adevaratul Sau salas, in imparatia din inaltimi. Ceea ce vezi astazi este doar o confirmare a acestui adevar. Acea ascendenta spirituala, insa, dintru inceput intentionata, rezida in launtrul si evolueaza in jurul Lor din vesnicie in vesnicie. Ea nu poate fi separata nici o singura clipa de Ei. Stapânirea acesteia a cuprins tot ce exista in cer si pe pamânt.

(1) Coran 6:35.

Cele ce urmeaza sunt o dovada a suveranitatii exercitate de Mahomed, Luceafarul Adevarului. N-ai auzit cum printr-un singur verset, El a despartit lumina de intuneric, pe cel drept de cel pacatos, pe cel credincios de cel necredincios? Toate semnele si aluziile referitoare la Ziua Judecatii despre care ai auzit, ca de pilda invierea mortilor, Ziua Socotelilor, Judecata de Apoi au fost facute cunoscute prin revelarea acestui verset. Aceste cuvinte revelate au fost o binecuvântare pentru cei drepti cari auzindu-le au exclamat: "O Doamne, Dumnezeul nostru, am auzit si am ascultat." Ele au constituit un blestem pentru cei nelegiuiti care auzindu-le au afirmat : "Am auzit si ne-am rasculat". Aceste cuvinte, taioase ca sabia lui Dumnezeu, au despartit pe credinciosi de necredinciosi si pe parinte de fiul sa. Ai fost desigur martor când cei ce si-au marturisit credinta in El, iar cei ce L-au respins s-au luptat intre ei, râvnind cu infocare la proprietatea celuilalt. Ce multi tati si-au intors fata de la fii lor; cât de multi iubiti si-au parasit iubita. Atât de nemilos de taioasa a fost aceasta sabie minunata a lui Dumnezeu incât a zdrobit orice fel de relatie! Pe de alta parte, cugeta la puterea de sudare a Cuvântului Sau. Tine seama cum aceia in mijlocul carora Satana eului a semanat germenele rautatii si vrajbei au devenit atât de uniti si contopiti prin aderarea la aceasta Revelatie minunata si transcendenta incât s-ar fi parut ca au iesit din aceeasi matca. Atât de puternica e forta de legatura a cuvântului lui Dumnezeu, forta care uneste inimile celor care au renuntat la tot ce exista in afara de El, care au crezut in semnele Sale si au sorbit din Mâna Gloriei Kawthtarul harului sfânt al lui Dumnezeu. Pe lânga aceasta: cât de numeroase sunt popoarele cu credinte diferite, in permanent conflict, cu temperamente opuse care, datorita miresmei invioratoare a primaverii Divine care a adiat dinspre Ridvánul lui Dumnezeu, au fost invesmântate cu mantia noua a divinei Unitati si au baut din cupa unicitatii Sale!

Aceasta este semnificatia cuvintelor binecunoscute: "Lupul si mielul vor paste impreuna."(1) Chibzuieste la nestiinta si nerozia acelora care, asemenea popoarelor din trecut, mai asteapta inca sa fie martorii vremii când aceste animale vor paste impreuna pe aceeasi pasune! Atât de coborâta este treapta pe care se afla ei. Eu cred ca buzele lor n-au atins niciodata cupa intelegerii si nici picioarele lor n-au pasit pe cararea dreptatii. De altfel, la ce-ar folosi lumii daca un asemenea eveniment ar avea loc? Cât de potrivite sunt spusele Sale referitoare la ei: "Au inimi cu care nu inteleg si ochi cu care nu vad!"(2)

Gândeste-te cum prin acest singur verset care a coborât din cerul vointei lui Dumnezeu, lumea si tot ce exista in ea a fost chemata sa dea socoteala in fata Lui. Oricine a recunoscut adevarul Lui si si-a intors fata spre El, faptele sale bune au cântarit mai greu decât cele rele, iar pacatele sale i-au fost toate iertate. Prin aceasta, adevarul urmatoarelor cuvinte referitoare la El a fost facut cunoscut: "El este iute la socoteala." Astfel Dumnezeu schimba nedreptatea in dreptate, o de-ai cerceta tarâmul divinei cunoasteri si ai intelege misterele intelepciunii Sale. La fel, cel ce s-a impartasit din cupa iubirii a

(1) Isaia 65:25

(2) Coran 7:178.

obtinut partea sa din oceanul harului etern si din ploaia milostivirii vesnice si a intrat in viata credintei -- viata cereasca si fara de sfârsit. Dar cel ce si-a intors fata de la acea cupa a fost condamnat la moarte vesnica. Termenii "viata" si "moarte" folositi in scripturi inseamna viata credintei si moartea necredintei. Multimea oamenilor, deoarece n-au reusit sa patrunda intelesul acestor cuvinte, au respins si dispretuit persoana Manifestarii, s-au lipsit de lumina calauzirii Sale divine si au refuzat sa urmeze exemplul acelei Frumuseti nemuritoare.

Când lumina Revelatiei Coranului s-a aprins in tainita inimii sfinte a lui Mahomed, El a vorbit poporului despre hotarârea privitoare la Ziua cea de pe urma, despre hotarârea privitoare la inviere, judecata, viata si moarte. Drept care a fost inaltat steagul revoltei si s-au deschis portile batjocurii. Iata ce a relatat El, Spiritul lui Dumnezeu, ca au spus necredinciosii: "Si daca vei spune 'Dupa moarte veti invia negresit', necredinciosii vor exclama fara doar si poate, 'Aceasta nu e nimic altceva decât vrajitorie curata.'"(1) El a mai spus: "Iar de vei fi uimit, uimitoare vor fi desigur cuvintele lor, 'Cum adica! Dupa ce vom fi preschimbati in tarâna, vom deveni o noua faptura?'"(2) Si intr-un alt pasaj, El exclama mânios: "Suntem oare satui de prima creatie? Si totusi ei se-ndoiesc de o a doua creatie!"(3)

Deoarece comentatorii Coranului si cei ce se tin de buchea Coranului n-au inteles sensul profund al cuvintelor lui Dumnezeu si n-au patruns menirea lor esentiala, ei au cautat sa demonstreze ca, potrivit regulelor gramaticale, ori de câte ori termenul "idhá" (având semnificatia "daca" sau "când") precede timpul trecut al verbului, el se refera in mod invariabil la viitor. Mai târziu insa au fost foarte incurcati, incercând sa explice acele versete ale Cartii in care acest termen nu apare in fapt. Asa cum a revelat El: "Si s-a auzit un sunet de trâmbita -- si iata ca este Ziua cea temuta! Si fiecare suflet este chemat sa dea socoteala, si impreuna cu el este un martor si unul care-l imboldeste sa mearga."(4) Incercând sa explice acest verset si altele similare, ei au argumentat in unele cazuri ca termenul "idhá" este subinteles. Alteori ei s-au contrazis prosteste, sustinând ca deoarece Ziua Judecatii este inevitabila, mentionarea ei nu s-a referit la un eveniment viitor, ci la unul trecut. Cât de van este un astfel de sofism! Cât de dureroasa este orbirea lor! Ei refuza sa recunoasca sunetul de trâmbita care a grait atât de clar prin Revelatia lui Mahomed. Ei se lipsesc de spiritul regenerator al lui Dumnezeu care a adiat in aceasta Revelatie si asteapta ca niste nerozi sa auda sunetul de trâmbita al Serafimului lui Dumnezeu care este doar unul din slujitorii Sai! Oare Serafimul insusi, ingerul Zilei Judecatii si cei asemenea lui n-au fost sorociti prin cuvântul lui Mahomed insusi? Spune: Cum adica! Vreti sa dati ceea ce este spre binele vostru in schimbul a ceea ce este spre raul vostru? Josnic si inselator este schimbul pe care l-ati facut! Cu adevarat sunteti un popor pacatos, iar pierderea voastra este dureroasa.

Prin "trâmbita" se-ntelege chemarea de trâmbita a Revelatiei lui Mahomed care a rasunat in inima universului si prin "inviere" se-ntelege

(1) Coran 11:7

(2) Coran 13:5.

(3) Coran 50:15.

(4) Coran 50:20

hotarârea Sa de a proclama Cauza lui Dumnezeu. El a chemat pe cei rataciti si pe cei indaratnici sa iasa cât mai de graba din mormintele trupurilor lor, i-a impodobit cu mantia credintei si i-a insufletit cu adierea unei vieti noi si minunate. De aceea, in ceasul când Mahomed, acea Fumusete divina, s-a hotarât sa dezvaluie una din tainele ascunse in termenii simbolici "inviere", "judecata", "rai" si "iad", Gavril, Glasul Inspiratiei, a fost auzit spunând: "Nu va trece mult si ei vor da din cap, spunându-Ti: 'când se va intâmpla acest lucru?' Spune-le: 'Poate foarte curând.'"(1) Implicatiile acestui verset, ele singure, ar fi suficiente pentru popoarele lumii daca ar cugeta la ele in inima lor.

Sfinte Dumnezeule! Cât de mult s-au indepartat acesti oameni de caile Domnului! Desi Ziua Invierii a fost vestita de Revelatia lui Mahomed, desi lumina si semnele Sale au cuprins pamântul si tot ce se afla pe el, totusi oamenii L-au luat in batjocura si s-au inchinat idolilor pe care clericii din acea vreme, in inchipuirea lor vana si neroada, i-au conceput si s-au lipsit de lumina harului divin si de revarsarile milostivirii divine. Intr-adevar gândacul abject nu poate simti niciodata mireasma sfinteniei si liliacul intunericului nu-si poate niciodata intoarce fata spre splendoarea soarelui.

Asemenea lucruri s-au intâmplat in zilele fiecarei Manifestari a lui Dumnezeu. Asa cum a spus Iisus: "Trebuie sa va nasteti din nou."(2) El mai spune apoi: "Daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne este carne si ce este nascut din Duh este duh."(3) Intelesul acestor cuvinte este ca oricine este nascut -- in fiecare dispensatie -- din Duh si este insufletit de adierea Manifestarii Sfinteniei, este dintre aceia care au ajuns la "viata" si la "inviere" si au intrat in "raiul" iubirii lui Dumnezeu. Si oricine nu este dintre acestia, este condamnat la "moarte" si "privatiune", la "focul" necredintei si la "mânia" lui Dumnezeu. In toate scripturile, cartile si cronicile condamnarea la moarte, foc, orbire, lipsa de intelegere si ascultare a fost pronuntata impotriva acelora ale caror buze n-au gustat din cupa eterica a cunoasterii adevarate si ale caror inimi au fost lipsite de harul Sfântului Duh in zilele lor. Asa cum s-a mentionat mai sus: "Au inimi cu care nu inteleg."(4)

In alt pasaj din Evanghelie sta scris: Si s-a intâmplat ca intr-o zi tatal unuia din discipolii lui Iisus a murit. Acel discipol vestindu-L pe Iisus ca tatal sau a murit, I-a cerut ingaduinta sa plece si sa-l ingroape . Iar Iisus, acea Esenta a Detasarii, a raspuns: "Lasa mortii sa-si ingroape mortii lor."(5)

(1) Coran 17:51.

(2) Ioan 3:7

(3) Ioan 3:5-6.

(4) Coran 7:178.

(5) Luca 9:60.

Tot astfel, doi oameni din Kúfih s-au dus la 'Ali, Capetenia credinciosilor. Unul avea o casa si voia s-o vânda; celalalt era cumparatorul. Ei s-au inteles ca aceasta afacere sa fie incheiata si contractul sa fie scris cu incunostiintarea lui 'Ali. El, talmacitorul legii lui Dumnezeu, adresându-se scribului a spus: "Scrie:' Un mort a cumparat de la alt mort o casa. Aceasta casa are patru margini. Una ajunge pâna la mormânt, cealalta pâna la bolta criptei, a treia este Sirátul, iar a patra ajunge fie pâna la rai, fie pâna la iad.'" Si acum cugeta, daca aceste doua suflete ar fi fost trezite la viata de glasul de trâmbita al lui 'Ali, daca prin puterea iubirii lui, s-ar fi ridicat din mormântul erorii, neindoios ca sentinta capitala n-ar fi fost pronuntata impotriva lor.

In toate epocile si secolele, telul Profetilor lui Dumnezeu si a alesilor lor n-a fost altul decât sa afirme semnificatia spirituala a termenilor "viata", "inviere" si "judecata". Daca cineva ar cumpani in inima lui, numai pentru o clipa, spusele lui 'Ali, el ar descoperi, fara indoiala, toate misterele ascunse in termenii "groapa", "mormânt", "Sirát", "rai" si "iad". Dar vai! cât de ciudat si trist este ceea ce vedem! Priveste cum toti oamenii sunt intemnitati in mormântul eului si zac ingropati in abisurile cele mai profunde ale dorintelor lumesti! Daca ai dobândi numai o picatura de roua din apele cristaline ale cunoasterii divine, ai intelege neintârziat ca viata adevarata nu este viata carnii, ci viata spiritului. Caci viata carnala este comuna atât oamenilor cât si animalelor, in timp ce viata spirituala este proprie numai celor cu inima curata, care au sorbit din oceanul credintei si s-au impartasit din roadele certitudinii. Aceasta viata nu cunoaste moartea, ea este incununata cu nemurirea. Asa cum s-a spus: "Cel ce este un adevarat credincios, traieste si in aceasta lume si in lumea de apoi." Daca prin "viata" se-ntelege aceasta viata pamânteasca, este neindoios ca moartea trebuie sa-i puna capat.

Relatarile tuturor scripturilor confirma si ele acest adevar sublim, acest cuvânt preamarit. Pe lânga aceasta, versetul din Coran revelat in legatura cu Hamzih, "Printul Martirilor,"(1) si Abú-Jahl este o dovada luminoasa si o marturie sigura a adevarului spuselor Noastre: "Oare cel mort pe care Noi l-am insufletit si caruia i-am sorocit o lumina cu care sa poata merge printre oameni sa fie asemenea celui care ce se afla in intuneric si nu poate iesi de acolo?"(2) Acest verset a coborât din cerul Vointei Primordiale intr-o vreme când Hamzih fusese deja investit cu mantia sacra a credintei, iar impotrivirea si necredinta lui Abújahl crescusera fara masura. Din Izvorul nesecat al omnipotentei si Sursa sfinteniei vesnice a venit hotarârea prin care a fost conferita viata vesnica lui Hamzih, iar Abú-Jahl a fost condamnat la osânda vesnica . Acesta a fost semnalul care a facut ca vâlvataia inflacarata a necredintei sa se aprinda in inimile necredinciosilor, astfel incât sa respinga in mod fatis adevarul Sau. Ei protestau in mod zgomotos: "Când a murit Hamzih? Când a inviat? Când i s-a conferit o asemenea viata?" Deoarece nu au inteles semnificatia acelor cuvinte nobile si nici n-au cerut lamuriri talmacitorilor Credintei pentru ca acestia sa le confere o picatura din Kawtharul cunoasterii divine, s-a stârnit o asemenea vapaie vatamatoare in mijlocul oamenilor.

(1) Titlul unchiului lui Mahomed.

(2) Coran 6:22.

Esti martor cum in ziua de astazi, in ciuda splendorii Soarelui cunoasterii divine, toti oamenii, fie ei de rang inalt sau nu, au mers pe caile acelor manifestari josnice ale Printului Intunericului. Ei apeleaza fara incetare la ajutorul lor pentru a lamuri obscuritatile Credintei lor si ca urmare a lipsei lor de cunostinte, ei dau raspunsuri care sa nu dauneze câtusi de putin faimei si renumelui lor. Este evident ca aceste suflete netrebnice si desgustatoare care se aseamana unui gândac nu au avut parte de mireasma de mosc a eternitatii si n-au intrat niciodata in Ridvánul desfatarii ceresti. Si atunci, cum ar putea ei impartasi altora parfumul nepieritor al sfinteniei? Acesta este felul lor de a fi si asa vor ramâne in veci. Numai acei vor ajunge la cunoasterea Cuvantului lui Dumnezeu care si-au intors fata spre El si au respins manifestarile Satanei. Astfel Dumnezeu a reafirmat legea zilei Revelatiei Sale si a inscris-o cu condeiul puterii pe Tableta mistica tainuita sub valul gloriei celeste. Daca ai acorda atentie acestor cuvinte, daca ai chibzui in inima ta la intelesul lor exterior si interior, ai sesiza semnificatia tuturor problemelor abstruse care au devenit, in aceasta zi, stavile de nebiruit. Atunci nu vor mai exista pentru tine intrebari care sa te puna in incurcatura. Dorim din suflet ca, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa nu te intorci saracit si insetat de la tarmurile oceanului milostivirii divine, si nici sa vii inapoi fara sa te fi impartasit din Sanctuarul nepieritor al dorintei inimii tale. Fie ca acum sa se vada ce au realizat stradaniile si cautarea ta.

In rezumat: Scopul Nostru in expunerea acestor adevaruri a fost sa demonstram suveranitatea Aceluia care este Regele regilor. Fii cinstit: Este aceasta suveranitate, care prin rostirea unui singur Cuvânt a exercitat o asemenea influenta patrunzatoare, o ascendenta si o maiestate atât de covârsitoare, este aceasta suveranitate superioara? Sau este stapânirea lumeasca a unor regi ai pamântului superioara, aceea stapânire care, in ciuda grijii pentru supusii lor si a ajutoarelor acordate saracilor, este numai exterioara si trecatoare, fara sa inspire inimilor oamenilor nici afectiune, nici respect? Oare n-a supus, insufletit si revitalizat acea suveranitate, prin puterea unui singur cuvânt, intreaga lume? Cum! Se poate compara colbul nevrednic cu Acela care este Domnul Domnilor? Care limba indrazneste sa vorbeasca despre uriasa diferenta care exista intre ei ? Nu, nici o comparatie nu poate ajunga la sanctuarul sfânt al suveranitatii Sale. Daca omul s-ar gândi bine, el ar intelege, desigur, ca chiar slujitorul pragului Sau domneste peste toate lucrurile create! Pentru acest lucru exista martori si el va fi facut cunoscut in viitor.

Acesta este doar unul din intelesurile suveranitatii spirituale pe care am expus-o in conformitate cu capacitatea de intelegere a oamenilor si cu receptivitatea lor. Pentru ca El, Cel ce pune in Miscare tot ce fiinteaza, acel Chip slavit este izvorul unor asemenea potente, incât nici acest Nedreptatit nu le poate revela, si nici acest popor nevrednic nu le poate intelege. Cu mult mai presus este El decât laudele aduse suveranitatii Sale; mai slavit decât ceea ce i se atribuie Lui!

Si acum chibzuieste in inima ta: Daca suveranitatea inseamna suveranitate pamânteasca si stapânire lumeasca, daca ar presupune subjugarea tuturor popoarelor si neamurilor pamântului si aderarea lor la tot ce e exterior -- cei iubiti de El fiind preamariti si lasati sa traiasca in pace, iar dusmanii Lui injositi si torturati -- o asemenea forma de suveranitate n-ar fi cu adevarat de la Dumnezeu Insusi, care este Izvorul oricarei stapâniri si despre a carui maiestate marturisesc

toate lucrurile. Caci nu esti tu insuti martor cum marea majoritate a omenirii se afla sub dominatia dusmanilor Sai? N-au parasit ei toti cararea bunavointei Sale? N-au facut ei ceea ce El le-a interzis,si n-au lasat nefacute, ba chiar au respins si s-au opus acelor lucruri pe care El le-a poruncit? N-au fost prietenii Sai intotdeauna victimile tiraniei inamicilor Sai? Toate acestea sunt mai limpezi decât chiar splendoarea soarelui la amiaza.

Afla de aceea, o cautator ce pui intrebari, ca suveranitatea pamânteasca nu are, si nici nu va avea vreodata, o valoare in ochii lui Dumnezeu si a Alesilor Sai. In plus, daca ascendenta si dominatia ar fi interpretate ca suprematie pamânteasca si putere temporala, ar fi imposibil pentru tine sa explici aceste versete: "Cu adevarat ostirile Noastre vor invinge."(1) "Ei ar stinge bucurosi lumina lui Dumnezeu cu gura lor; dar Dumnezeu a vrut sa-si desavârseasca lumina chiar daca aceasta ii ingrozeste pe necredinciosi."(2) "El este Cel ce domina asupra tuturor lucrurilor." Acest adevar este confirmat de cea mai mare parte a Coranului.

Daca disputele fara noima ale acestor suflete neroade si demne de dispret ar fi adevarate, ele n-ar avea alta alternativa decât sa respinga toate aceste cuvinte sfinte si aluzii ceresti. Caci n-a existat pe pamânt un luptator mai desavârsit si mai aproape de Dumnezeu ca Husayn, fiul lui 'Alí, atât de fara pereche si neasemuit a fost el. "Nimeni pe lume nu putea fi pe masura lui, nimeni nu se putea compara cu el." Si totusi, ai auzit de sigur ce s-a abatut asupra lui. "Blestemul lui Dumnezeu sa cada asupra poporului tiraniei!"(3)

Daca versetul "Cu adevarat ostirile Noastre vor invinge" ar fi interpretat ad literam, este limpede ca n-ar putea fi aplicat in nici un caz Alesilor lui Dumnezeu si nici ostirilor Sale, dat fiind ca Husayn, al carui eroism straluceste ca soarele, a fost zdrobit si subjugat si a baut in cele din urma din cupa martiriului in Karbilá, din tara Taff. De asemeni versetul sacru "Ei ar stinge bucurosi lumina lui Dumnezeu cu gura lor; dar Dumnezeu a vrut sa-si desavârseasca lumina, chiar daca aceasta ii ingrozeste pe necredinciosi." Daca ar fi interpretate ad literam, n-ar corespunde niciodata adevarului. Pentru ca in toate vremurile lumina lui Dumnezeu a fost, in aparenta, inabusita de popoarele lumii, iar Lampile lui Dumnezeu, stinse de ele. Si atunci cum ar putea fi explicata ascendenta si suveranitatea acestor Lampi? Ce-ar insemna puterea vointei lui Dumnezeu "de a-si perfectiona lumina"? Asa cum s-a aratat, atât de mare a fost dusmania necredinciosilor, incât niciunul din acesti divini Luminatori n-a gasit vreodata un adapost si nici n-a gustat din cupa seninatatii. Atât de crunt au fost oprimati incât cel din urma dintre oameni putea sa napastuiasca, dupa bunul sau plac, aceste Esente a tot ce fiinteaza. Suferintele lor au fost observate si cântarite de oameni. Cum ar putea asemenea oameni intelege si interpreta aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, aceste versete de slava vesnica?

Dar intentia acestor versete nu este aceea pe care au imaginat-o ei. Nu, termenii "ascendenta", "putere" si "autoritate" presupun cu totul alta treapta si au alt inteles. De pilda, gândeste-te la puterea patrunzatoare a acelor picaturi de sânge ale lui Husayn care au stropit

(1) Coran 37:173.

(2) Coran 9:33.

(3) Coran 11:18.

pamântul. Ce ascendenta si influenta a exercitat colbul insusi, prin sfintenia si puterea acestui sânge, asupra trupurilor si sufletelor oamenilor! Si aceasta intr-o asemenea masura incât cel ce voia sa fie mântuit de suferintele sale, era lecuit numai prin atingerea colbului acelui pamânt sfintit, iar cel ce, vrând sa-si puna la adapost proprietatea, pastra, cu credinta si intelegere absoluta, o mâna din acest pamânt sfânt in casa lui, isi salva tot ce poseda. Acestea sunt manifestarile exterioare ale puterii Sale. Iar daca am enumera virtutiile ascunse, ei ar spune, fara doar si poate: "El crede, intr-adevar, ca pulberea este Domnul Domnilor, si a parasit intru totul Credinta lui Dumnezeu."

Pe lânga aceasta, amintesteti de imprejurarile rusinoase care au insotit martiriul lui Husayn. Gândeste-te la singuratatea lui, si cum, dupa toate aparentele, nu s-a gasit nimeni sa-l ajute, nimeni care sa ia trupul lui si sa-l ingroape. Si totusi, cât de numerosi sunt cei care, venind din cele mai indepartate colturi ale pamântului, imbraca astazi mantia pelerinilor, cautând locul martiriului sau pentru ca sa-si puna capul pe pragul sanctuarului sau! Atât de mare este ascendenta si puterea lui Dumnezeu! Atât de mare este slava stapânirii si maiestatii Sale!

Sa nu crezi ca pentru ca aceste lucruri s-au intâmplat dupa martiriul lui Husayn, toata slava nu i-a fost de nici un folos. Caci acest suflet sfânt este nemuritor, el traieste viata lui Dumnezeu si salasluieste in limanurile gloriei divine, pe Sadrihul reuniunii ceresti. Aceste Esente ale fiintarii sunt Exemplare stralucitoare de sacrificiu. Ele au oferit si vor continua sa-si ofere viata, averea sufletele, spiritul si tot ce poseda pe cararile Celui Preaiubit. Pentru ele, nici o treapta, oricât de inalta ar fi ea, nu poate sa le fie mai draga. Caci cei ce iubesc nu au nici o alta dorinta decât sa fie pe placul Celui Iubit si nu au alt tel decât unirea cu El.

Daca am vrea sa-ti impartasim o licarire din tainele martiriului lui Husayn si sa-ti revelam roadele sale, aceste pagini n-ar fi suficiente si nici n-ar putea dezvalui intregul lor inteles. Speranta Noastra este ca, cu ajutorul lui Dumnezeu, adierile milostivirii sa sufle, iar divina Primavara sa imbrace pomul existentei cu mantia unei noi vieti; astfel incât sa descoperim misterele Intelepciunii divine si, prin providenta Sa, sa fim independenti de cunoasterea tuturor lucrurilor. Am descoperit pâna acum numai o mâna de suflete, lipsite de orice faima, care au ajuns la aceasta treapta. Fie ca viitorul sa dezvaluie ce va hotarâ Judecata lui Dumnezeu si ce va revela Tabernacolul decretului Sau. In felul acesta iti povestim minunile Cauzei lui Dumnezeu si turnam in urechile tale sunetele melodiilor ceresti pentru ca sa ajungi, poate, la treapta adevaratei cunoasteri si sa te impartasesti din roadele ei. De aceea fii sigur ca acesti Luminatori, inzestrati cu maiestate cereasca, chiar daca salasul lor este colbul, adevaratul lor lacas este scaunul gloriei in imparatia din inaltimi. Chiar lipsiti de toate bunurile pamântesti, ei se avânta in sferele unor bogatii incomensurabile. Si in timp ce sunt greu incercati de dusman, ei sunt asezati la dreapta puterii si a stapânirii ceresti. In mijlocul intunericului injosirii lor, asupra lor straluceste lumina slavei nepieritoare si peste neputinta lor se revarsa insemnele unei suveranitati de nebiruit.

Astfel Iisus, Fiul Mariei, in timp ce sedea si vorbea, intr-o zi, inspirat fiind de Sfântul Duh, a spus: "O voi oameni! Hrana mea este

iarba câmpului, cu ea imi astâmpar foamea. Patul meu este tarâna, lampa mea in noapte este lumina lunii iar calul meu -- picioarele. Si totusi, cine oare este mai bogat ca Mine?" Pe dreptatea lui Dumnezeu! Mii de comori inconjoara aceasta saracie si miriade de imparatii slavite jinduiesc dupa o asemenea injosire! Daca ai dobândi numai o picatura din oceanul intelesului launtric al acestor cuvinte, ai renunta intr-adevar la lume si la tot ce se afla in ea, si, asemenea Fenixului, te-ai mistui in flacarile Focului nemuritor.

La fel se povesteste ca intr-o zi, unul din insotitorii lui Sádiq i s-a plâns de saracia lui. Sádiq, acea frumusete nemuritoare, a raspuns: "Tu esti, intr-adevar, bogat pentru ca ai sorbit din bautura avutiei." Acel suflet sarman, fiind uluit de cuvintele rostite de chipul luminos al lui Sádiq, a spus: "Unde sunt bogatiile mele, eu n-am nici un banut?" La care Sádiq a raspuns: "Oare nu posezi tu dragostea noastra?" El a ripostat: "Da, o posed, o tu vlastar al Profetilor lui Dumnezeu!" Iar atunci Sádiq l-a intrebat: "Ai schimba tu oare aceasta dragoste pe o mie de dinari?" El a raspuns: "Nu, niciodata nu o voi schimba, nici daca lumea si tot ce este in ea mi-ar fi data!" Atunci Sádiq a observat: "Cum poate fi numit sarac un om care poseda asemenea comori?"

Aceasta saracie si aceste bogatii, aceasta injosire si glorie, stapânirea, puterea si altele de acelasi fel, spre care se indreapta ochii si inimile acestori suflete neroade si vane --toate se spulbera in neant in acea Curte! Asa cum a spus El: "O voi oameni! Nu sunteti altceva decât niste saraci care au nevoie de Dumnezeu; dar Dumnezeu este Cel Bogat, Cel ce nu are nevoie de nimeni si nimic."(1) Prin 'bogatie' se-ntelege, deci, neatârnarea de tot ce nu este Dumnezeu, iar prin 'saracie', lipsa lucrurilor care sunt de la Dumnezeu.

Adu-ti aminte, de-asemenea, ziua când evreii L-au inconjurat pe Iisus, Fiul Mariei, vrând sa-I smulga marturisirea ca El este Mesia si Profetul lui Dumnezeu ca sa-L poata acuza ca este un necredincios si sa-L condamne la moarte. Apoi L-au luat pe El, care era Luceafarul pe cerul divinei Revelatii, si L-au dus in fata lui Pilat si a lui Caiafa - marele preot din acea vreme. Toti preotii din inaltul cler erau adunati in palat, precum si o multime de oameni care venisera pentru a fi martori la suferintele Lui, pentru a-L batjocori si a-L chinui. Dar desi L-au interogat de mai multe ori, sperând ca-L vor face sa-si marturiseasca vina, Iisus a ramas mut. In cele din urma s-a ridicat un nelegiuit si s-a apropiat de El spunându-I in mod staruitor: "N-ai pretins tu ca esti Divinul Mesia? N-ai spus tu 'Sunt Regele Regilor, cuvântul Meu este Cuvântul lui Dumnezeu si Eu sunt cel ce incalca Sabatul?'" Atunci Iisus a ridicat capul si a spus: "Nu vezi tu pe Fiul Omului, sezând la dreapta puterii si autoritatii?" Acestea au fost cuvintele Sale si totusi gândeste-te ca, in aparenta, El era lipsit de orice fel de putere, afara de acea putere interioara care este de la Dumnezeu si care cuprinsese tot ce exista in cer si pe pamânt. Cum as putea istorisi tot ce s-a abatut asupra Lui dupa ce a rostit aceste cuvinte? Cum as putea descrie purtarea lor dusmanoasa fata de El? In cele din urma ei au provocat Persoanei Sale binecuvântate atâta suferinta, incât si-a luat zborul si s-a avântat pâna la al patrulea cer.

In Evanghelia dupa Luca scrie, de-asemenea, ca intr-o zi Iisus

(1) Coran 35:15.

a trecut pe lânga un evreu care zacea paralizat pe un pat. Vazându-L, evreul L-a recunoscut si L-a strigat cerându-I ajutor. Iisus i-a spus: "Scoala-te de pe patul tau; pacatele iti sunt iertate." Unii dintre evreii care erau de fata au cârtit, spunând: "Cine poate sa ierte pacatele decât numai Dumnezeu?" Si cunoscându-le gândurile deindata, Iisus le-a raspuns astfel: "Ce este mai lesne: a zice slabanogului scoala-te, ridica-ti patul si umbla; ori a spune pacatele iti sunt iertate? dar ca sa stiti ca Fiul Omului are putere pe pamânt sa ierte pacatele."(1) Aceasta este adevarata suveranitate, aceasta este puterea Alesilor lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri pe care le-am mentionat in repetate rânduri precum si amanuntele pe care le-am citat din diferite surse, n-au alt scop decât sa te ajute sa intelegi aluziile din spusele Alesilor lui Dumnezeu pentru ca nu cumva unele din ele sa te faca sa sovai sau inima sa ti se inspaimânte..

Astfel cu pasi siguri putem calca pe Cararea Certitudinii pentru ca, poate, briza care adie dinspre pajistile placute lui Dumnezeu sa ne aduca mireasma dulce a acceptarii divine si sa ne faca pe noi, muritori vremelnici, sa ajungem la Imparatia slavei vesnice. Atunci vei intelege sensul launtric al suveranitatii si al altor lucruri de acelasi fel, despre care vorbesc traditiile si scripturile. Pe lânga aceasta, este limpede si bine stiut de tine ca acele lucruri de care evreii si crestinii s-au agatat, precum si noianul de critici lansate impotriva frumusetii lui Mahomed au fost insusite astazi de poporul Coranului, dupa cum reiese din acuzatiile aduse "Punctului Bayánului" -- fie sufletele tuturor acelora care salasluiesc in imparatia divinei Revelatii o jertfa pentru El! Priveste la nerozia Lor: Ei rostesc aceleasi spuse pe care le-au rostit evreii in trecut si nu-si dau seama! Cât de potrivite si adevarate sunt cuvintele Sale despre ei: "Lasa-i sa se ocupe de cârcotelile lor!"(2) "Pe viata Ta Mahomed! Ei sunt cuprinsi de frenezia inchipuirilor lor desarte."(3)

Când Cel Nevazut, Cel Vesnic, Esenta divina a facut ca Luceafarul lui Mahomed sa rasara la orizontul cunoasterii, unul dintre argumentle preotilor evrei impotriva lui a fost ca dupa Moise Dumnezeu nu va mai trimite nici un profet. Da, in scripturi s-a mentionat ca un Suflet trebuie sa fie revelat care va promova Credinta si interesele poporului lui Moise astfel incât Legea Dispensatiei Mozaice sa cuprinda intreg pamântul. Iata ce a spus Regele gloriei eterne in Cartea Sa referitor la cuvintele rostite de acei calatori ce pribegesc in valea erorii si indepartarii de Dumnezeu: "'Mâna lui Dumnezeu,' spun evreii, 'este incatusata.' Incatusate fie propriile lor mâini! Si pentru cele ce au spus au fost blestemati. Dimpotriva, ambele Sale mâini sunt intinse!"(4) Mâna lui Dumnezeu e mai presus de mâinile lor."(5)

Desi comentatorii Coranului au relatat in mod diferit imprejurarile care au dus la revelarea acestui verset, tu ar trebui sa te straduiesti sa intelegi intentia lui. El spune: Cât de fals este ceea ce si-au inchpuit evreii! Cum ar putea mâna Aceluia care este, cu adevarat, Rege, Cel care a facut sa apara chipul lui Moise si i-a conferit mantia

(1) Comp. Marcu 2:6,7.

(2) Coran 6:91.

(3) Coran 15:62.

(4) Coran 5:64.

(5) Coran 48:10.

profetiei -- cum ar putea mâna Unuia ca El sa fie incatusata si legata? Cum poate El fi conceput ca fiind neputincios de a ridica un nou profet dupa Moise? Gândeste-te la absurditatea spuselor lor si cât de mult s-au indepartat de cararea cunoasteriisi intelegerii! Observa cum si in zilele noastre toti acesti oameni se ocupa cu asemenea neghiobii absurde. Mai bine de o mie de ani au recitat acest verset si fara sa-l inteleaga, au pronuntat sentinta de condamnare impotriva evreilor, nedându-si câtusi de putin seama ca ei insisi, in public si in particular, exprima sentimentele si credinta poporului evreu! Iti dai desigur seama cât de fara noima este afirmatia lor ca orice fel de Revelatie este incheiata, ca portile milostivirii Divine sunt inchise, ca de la aurora sfinteniei eterne nu va mai rasari nici un soare, ca Oceanul bunatatii vesnice este incremenit pentru totdeauna si ca din Tabernacolul gloriei stravechi, Mesagerii lui Dumnezeu au incetat sa se mai reveleze. Iata masura intelegerii acestor oameni ingusti la minte si demni de dispret. Ei si-au inchipuit ca fluxul harului atotcuprinzator al lui Dumnezeu si indurarea Sa nemarginita , al caror sfârsit nici o minte omeneasca nu il poate concepe, s-a oprit in loc. Din toate partile s-au ridicat si au pregatit calea pentru tiranie, si s-au straduit din rasputeri sa stinga cu apele amare ale inchipuirii lor vane flacara Rugului aprins al lui Dumnezeu, uitând ca globul de sticla al puterii va apara dinauntrul propriei sale fortarete Lampa lui Dumnezeu. Decaderea maxima in care s-au cufundat acesti oameni ii multumeste, fara doar si poate, deoarece ei s-au lipsit de recunoasterea Scopului real si de cunoasterea Misterului si Esentei Cauzei lui Dumnezeu. Caci harul cel mai inalt si sublim conferit oamenilor este harul de a "ajunge in Prezenta lui Dumnezeu" si de a-L recunoaste, ceea ce a fost promis tuturor oamenilor. Acesta este harul suprem acordat omului de Cel Atotdarnic, de Cel dintru Inceput, este plenitudinea bunatatii Sale absolute fata de creaturile Sale. Din acest har si din bunatatea Sa nu s-au impartasit niciunul din acesti oameni si nici n-au fost cinstiti cu aceasta suprema demnitate. Cât de numeroase sunt versurile revelate care marturisesc in mod limpede acest adevar important si aceasta Tema slavita! Si totusi ei au respins-o si i-au rastalmacit intelesul dupa propria lor voie. Asa cum a revelat El: "Cât priveste pe cei care nu cred in semnele lui Dumnezeu si nici ca se vor intâlni vreodata cu El, acestia vor astepta cu deznadejde indurarea Mea, pe ei ii asteapta o pedeapsa cumplita."(1) El mai spune: "Ei cred ca vor ajunge in Prezenta Domnului lor si ca se vor intoarce la El."(2) Cu alta ocazie, El spune: "Cei care sunt siguri ca il vor intâlni pe Dumnezeu au spus, 'Adeseori o ostire mica a invins -- cu ajutorul lui Dumnezeu -- o ostire mare!"(3) In alt loc, El reveleaza: "Fie ca cel ce nadajduieste sa ajunga in prezenta Domnului sau sa lucreze in mod cinstit."(4) Si El mai spune: "El rânduieste toate lucrurile. El ne arata limpede semnele Sale pentru ca sa credeti in mod ferm ca veti ajunge in prezenta Domnului vostru."(5)

Acesti oameni au respins toate versetele care dovedesc in mod neindoielnic realitatea "ajungerii la Divina Prezenta." Nici o tema n-a fost mai emfatic afirmata in sfintele scripturi. Si totusi, ei s-au

(1) Coran 29:23.

(2) Coran 2:46.

(3) Coran 2:249.

(4) Coran 18:111.

(5) Coran 13:2.

lipsit de acest rang inalt si sublim, de aceasta suprema si slavita treapta. Unii au argumentat ca prin "A ajunge la Divina Prezenta" se intelege "Revelatia" lui Dumnezeu in Ziua Invierii. Daca ar afirma ca "Revelatia" lui Dumnezeu inseamna "Revelatia Universala", este limpede si evident ca o asemenea revelatie exista deja in toate lucrurile. Adevarul acesta Noi l-am stabilit de mult intrucât am dovedit ca toate lucrurile sunt recipientele si revelatorii splendoriilor Regelui ideal si ca semnele revelarii acelui Soare, Izvorul tuturor splendorilor, exista si sunt manifeste in oglinzile fiintelor. Daca omul ar privi cu ochii discernamântului spiritual si divin, ar recunoaste de-indata ca nimic nu poate exista fara revelarea stralucirii lui Dumnezeu, Regele ideal. Gândeste-te cum toate lucrurile create marturisesc in mod elocvent revelarea Luminii interioare din sânul lor. Priveste cum in launtrul tuturor lucrurilor, portile Ridvánului lui Dumnezeu sunt deschise pentru ca astfel cautatorii sa ajunga la orasele intelegerii si intelepciunii si sa intre in gradinile cunoasterii si puterii. In fiecare gradina vor vedea mireasa mistica a intelesului launtric, in gratia cea mai desavârsita, plina de podoabe si pastrata cu sfintenie in camerele cuvântului. Cele mai multe versete din Coran arata/ si dovedesc aceasta tema spirituala. Versetul: "Nu exista nimic care sa nu-I aduca laude "(1) este o marturie elocventa in acest sens; si "Noi am observat toate lucrurile si le-m pus pe hârtie"(2) este o proba fidela a acestui fapt. Daca "a ajunge in Prezenta lui Dumnezeu" inseamna a ajunge la intelegerea unei astfel de revelatii, este evident ca toti oamenii au ajuns de-acum in prezenta chipului vesnic al acelui Rege neasemuit. Si atunci de ce sa limitam o asemenea revelatie la Ziua Invierii?

Si daca ar sustine ca prin "Prezenta divina" se-ntelege "Revelatia specifica a lui Dumnezeu", pe care unii sufii o numesc "Revarsarea Prea Sfânta", chiar daca ar fi in Esenta Insasi, este limpede ca a fost din totdeauna in Cunoasterea divina. Presupunând ca aceasta ipoteza este adevarata, atunci "a ajunge la Prezenta divina" in acest sens, nu este, in mod evident, posibil nimanui, dat fiind ca aceasta revelatie este limitata la Esenta cea mai launtrica, la care nici un om nu poate ajunge. "Calea este inchisa si orice cautare este oprita." Mintile celor care sunt alesii cerului, oricât de sus s-ar avânta, nu pot ajunge niciodata la aceasta treapta si cu atât mai putin intelegerea unor minti intunecate si marginite.

Si daca ar sustine ca prin "Prezenta divina" se intelege "Revelatia Secundara a lui Dumnezeu," interpretata ca "Revarsare Sfânta", fara indoiala ca aceasta se poate aplica lumii creatiei, adica sferei manifestarii primare si originare a lui Dumnezeu. Asemenea revelatii sunt date numai Profetilor si Alesilor Lui, deoarece entitati mai marete de cât ei n-au existat in lumea fiintarii. Acest adevar il recunosc si il marturisesc toti oamenii. Acesti Profeti si Alesi ai lui Dumnezeu sunt recipientele si revelatorii tututror atributelor si numelor imuabile ale lui Dumnezeu. Ei sunt oglinzile care reflecta cu fidelitate si precizie lumina lui Dumnezeu. Orice li se poate aplica lor, i se poate aplica, in realitate, si lui Dumnezeu Insusi care este atât Cel Vizibil, cât si Cel Invizibil. Cunoasterea Lui, care este Originea tuturor lucrurilor, precum si ajungerea la El nu sunt posibile

(1) Coran 17:44.

(2) Coran 78:29.

decât cunoscând si ajungând la aceste Fiinte luminoase care provin de la Soarele Adevarului. Asadar, ajungând in prezenta acestor Luminatori divini, se ajunge la "Prezenta lui Dumnezeu Insusi". Prin cunoasterea lor, este revelata cunoasterea lui Dumnezeu, prin lumina chipului lor, este dezvaluita splendoarea Fetei lui Dumnezeu. Prin multiplele atribute ale acestor Esente ale Detasarii care sunt cele dintii si cele din urma, vazutul si nevazutul, ni se dezvaluie ca El, care este Soarele Adevarului, este "Cel dintii si Cel din urma, Cel Vazut si Cel Nevazut."(1) La fel si celelalte nume marete si atribute sublime ale lui Dumnezeu. De aceea oricine si in oricare Dispensatie a recunoscut si a ajuns in prezenta acestor Luminatori slaviti, stralucitori si minunati, a ajuns intr-adevar in "Prezenta lui Dumnezeu" Insusi si a intrat in cetatea vietii eterne si nemuritoare. A ajunge intr-o asemenea prezenta este posibila numai in Ziua Invierii, care este Ziua aparitiei lui Dumnezeu Insusi prin Revelatia Lui atotcuprinzatoare.

Aceasta este semnificatia "Zilei Invierii" despre care vorbesc toate scripturile si care a fost vestita tuturor oamenilor. Gândeste-te: poate fi conceputa o zi, mai pretioasa, mai mareata, mai slavita decât aceasta, poate omul sa renunte de buna voie la harul ei si sa se lipseasca de darurile ei care asemenea ploilor de primavara cad din cerul milostivirii asupra intregii omeniri? Dupa ce am demonstrat in mod definitiv ca nici o zi nu e mai mare decât aceasta Zi si nici o revelatie mai slavita decât aceasta Revelatie, dupa ce am adus dovezile cele mai temeinice si infailibile pe care nu le poate pune la indoiala nici o minte cu judecata intreaga si nici un om invatat nu le poate trece cu vederea, cum este posibil ca omul sa se lipseasca de acest har maret din cauza unor atacuri nesabuite ale oamenilor care au indoieli si tot felul de inchipuiri desarte? Nu au auzit ei de binecunoscuta traditie. "In ziua când Qá'imul se va inalta, va fi Ziua Invierii?" La fel au interpretat Imamii, aceste lumini de nestins ale calauzirii divine, si versetul: "Ce pot asemenea oameni astepta decât ca Dumnezeu sa coboare la ei, umbrit de nori,"(2) -- un semn pe care l-au considerat in mod neindoielnic drept una din trasaturile marcante ale Zilei Invierii si care se refera la Qá'im si la manifestarea Sa.

Straduieste-te, de aceea, o frate al meu, sa patrunzi intelesul notiunii "Inviere" si curata-ti urechile de cuvintele fara noima ale acestor oameni demni de dispret. Daca vei pasi pe tarâmul detasarii totale, vei fi de-ndata martor ca nici o alta zi nu e mai grandioasa ca aceasta Zi si ca nu poate fi conceputa nici o inviere mai impresionanta ca aceasta Inviere. O singura actiune dreapta, savârsita in aceasta Zi, este echivalenta cu toate faptele virtuoase pe care oamenii le-au savârsit miriade de secole de-a rândul -- ba mai mult, cerem iertare lui Dumnezeu pentru o asemenea comparatie! Intr-adevar, rasplata pe care o merita o asemenea fapta este departe si mai presus de valorile omenesti. Dat fiind ca aceste suflete nenorocite si lipsite de discernamânt n-au reusit sa inteleaga adevarata semnificatie a "Invierii" si a "ajungerii la divina Prezenta", ele au ramas intru totul lipsite de harul lor. Desi scopul unic si fundamental al oricarei invataturi, ca si munca si stradania pentru a o dobândi, este de a ajunge si recunoaste aceasta treapta, totusi oamenii sunt cu totii prinsi in preocuparile lor materiale. Ei nu isi acorda nici o clipa

(1) Coran 57:3.

(2) Coran 2:210.

de ragaz si il ignora cu desavârsire pe El, care este Esenta oricarei invataturi si unicul Tel al cautarii lor! Eu cred ca buzele lor nu au gustat niciodata din cupa Cunoasterii divine si, dupa cât se pare, n-au fost atinsi nici de o picatura de roua din revarsarile harului ceresc.

Chibzuieste: Cum ar putea un om, care in ziua Revelatiei lui Dumnezeu nu reuseste sa ajunga la harul "Divinei Prezente" si nici sa recunoasca Manifestarea Sa, cum ar putea fi el indreptatit sa se numeasca invatat chiar daca ar fi studiat eoni pentru a dobândi invatatura materiala limitata a oamenilor? Este desigur limpede ca el nu poate fi, in nici un caz, considerat ca un om care are o cunoastere adevarata. In timp ce omul cel mai neinvatat din lume, daca a fost cinstit cu aceasta suprema distinctie, este cu adevarat socotit a fi unul din acei oameni cu invatatura divina a carui cunoastere este de la Dumnezeu; pentru ca un astfel de om a ajuns la punctul culminant al cunoasterii si a atins apogeul invataturii.

Aceasta treapta este si ea unul din semnele Zilei Revelatiei; dupa cum s-a spus: "Pe cei injositi dintre voi, El ii va inalta, iar pe cei inaltati, ii va injosi." Si la fel a revelat El in Coran: "Dorim sa ne aratam bunavointa fata de cei care au fost injositi in tara si sa-i facem conducatori spirituali ai oamenilor, sa-i facem mostenitorii Nostri."(1) S-a vazut in aceasta zi, cât de multi clerici, din cauza ca au respins Adevarul, au cazut si au ramas in abisurile nestiintei, iar numele lor au fost sterse din rândurile celor invatati si slaviti. Si cât de multi dintre cei nestiutori, pentru ca au acceptat Credinta, s-au avântat in inaltimi si au atins culmile supreme ale cunoasterii, iar numele lor au fost inscrise de Condeiul Puterii pe Tableta Cunoasterii divine. Astfel "Dumnezeu va anula sau va confirma ceea ce va crede El de cuviinta caci la El este Sursa Revelatiei."(2) De aceea s-a spus: "A cauta o marturie când Dovada a fost adusa, este o fapta fara nici o noima, si sa te straduiesti sa gasesti calea ce duce la cunoastere când Telul oricarei cunoasteri a fost atins este de-a dreptul condamnabil. "Spune: O popoare ale pamântului! Priviti la acest Tânar inflacarat care goneste prin adâncurile fara margini ale Spiritului aducându-va vestea: "Iata ca Lampa lui Dumnezeu lumineaza," si chemându-va sa acordati atentie Cauzei Sale care, desi ascunsa sub valurile stravechii splendori, straluceste in tara Iracului la orizontul sfinteniei eterne.

O prietene, daca pasarea mintii tale ar cerceta cerurile Revelatiei Coranului, daca ar contempla tarâmul cunoasterii divine dezvaluit acolo, ai gasi desigur nenumarate porti ale cunoasterii deschise in fata ta. Ai intelege, fara indoiala ca toate lucrurile care in ziua de fata i-au impiedicat pe oameni sa ajunga la tarmurile oceanului harului vesnic, aceleasi lucruri i-au impiedicat, in Dispensatia Mahomedana, pe oamenii din acea vreme sa recunoasca acel Luminator divin si sa fie martori ai adevarului Sau. Vei intelege si misterele "intoarcerii" si cele ale "revelatiei" si vei ramâne in siguranta in inaltele salasuri ale certitudinii si increderii.

Si s-a intâmplat intr-o zi ca mai multi adversari ai acelei Frumuseti fara pereche, care s-au indepartat mult de Sanctuarul nepieritor al lui

(1) Coran 28:5.

(2) Coran 13:41.

Dumnezeu, sa-i spuna urmatoarele cuvinte dispretuitoare lui Mahomed: "Cu adevarat, Dumnezeu a incheiat un legamânt cu noi, ca nu trebuie sa dam crezare unui apostol decât daca aduce o jertfa pe care focul din cer o mistuie."(1) Sensul acestui verset este ca Dumnezeu a facut o intelegere cu ei ca nu trebuie sa creada in nici un mesager decât daca va face minunea lui Cain si Abel, adica sa ofere o jertfa pe care focul din cer s-o mistuie; asa cum au auzit ei povestea lui Abel si cum este ea consemnata in scripturi. La aceasta Mahomed a raspuns: "Si inaintea mea au venit la voi Apostoli, aducând dovezi sigure, chiar si pe aceea despre care vorbiti voi. De ce i-ati ucis? Spuneti-mi daca sunteti cu adevarat oameni."(2) Si acum fii cinstit; cum ar fi putut oamenii care traiau in timpul lui Mahomed sa fi existat cu mii de ani in urma, pe vremea lui Adam si al altor profeti. De ce Mahomed, aceasta Esenta a adevarului, a acuzat oamenii din zilele lui ca l-au ucis pe Abel si pe alti profeti? N-ai alta alternativa decât fie sa-l consideri -- Doamne fereste -- pe Mahomed un impostor sau un nerod, fie sa afirmi ca acei oameni nelegiuiti erau aceiasi care in fiecare epoca s-au opus si au cârtit impotriva Profetilor si Mesagerilor lui Dumnezeu, pâna ce in cele din urma au fost cauza martiriului lor.

Chibzuieste in inima ta pentru ca adierile dulci ale cunoasterii divine, care sufla dinspre câmpiile milostivirii, sa raspândeasca asupra ta mireasma cuvintelor Celui Preaiubit si sa duca sufletul tau spre Ridvánul intelegerii. Deoarece oamenii indaratnici din fiecare epoca nu au reusit sa patrunda sensul mai adânc al acestor cuvinte importante si pline de semnificatie si si-au inchipuit ca raspusurile Profetilor lui Dumnezeu nu au nici o legatura cu intrebarile care li s-au pus, ei au considerat ca aceste Esente ale cunoasterii si intelegerii sunt ignorante si neroade.

La fel in alt verset, Mahomed isi exprima impotrivirea fata de oamenii din vremea Sa. El spune: "Desi inainte, ei s-au rugat pentru victorie asupra necredinciosilor, atunci când a venit la ei Cel despre care aveau cunostinta, ei n-au crezut in El. Blestemul lui Dumnezeu sa cada asupra necredinciosilor!"(3) Gândeste-te ca acest verset mai implica si ideea ca oamenii care traiau in vremea lui Mahomed erau aceiasi care in zilele profetilor din trecut au combatut si s-au luptat pentru a promova Credinta si a propovadui Cauza lui Dumnezeu. Si totusi cum ar putea generatiile care au trait pe vremea lui Moise si Iisus si cele care au trait in zilele lui Mahomed sa fie considerate ca fiind aceiasi oameni? In plus, cei pe care ii cunoscusera in trecut erau Moise, Cel care a revelat Pentateuhul si Iisus, Autorul Evangheliei. Si atunci de ce a spus Mahomed: "Atunci când a venit la ei Cel despre care aveau cunostinta" -- adica Iisus sau Moise -- "ei n-au crezut in El?" Nu avea Mahomed, dupa toate aparentele, un alt nume? Nu venea El din alt oras? Nu vorbea El o limba diferita si n-a revelat El o Lege diferita? Cum poate fi deci stabilit adevarul acestui verset si cum poate fi lamurit intelesul sau?

Straduieste-te deci sa intelegi sensul cuvântului "intoarcere" care a fost atât de clar revelat in Coran si pe care inca nimeni nu l-a

(1) Coran 3:183.

(2) Coran 3:182.

(3) Coran 2:89.

inteles. Tu ce parere ai? Daca crezi ca Mahomed a fost "intoarcerea" Profetilor din trecut, cum reiese din acest verset, Insotitorii Lui trebuie sa fie si ei "intoarcerea" Insotitorilor din trecut, dupa cum "intoarcerea" oamenilor din alte vremi este limpede adeverita de textul versetelor mentionate mai sus. Daca insa tagaduiesti aceasta, ai repudiat, desigur, adevarul Coranului, cea mai sigura marturie a lui Dumnezeu in fata oamenilor. La fel, incearca sa intelegi semnificatia expresilor "intoarcere", "revelatie" si "inviere", asa cum au fost facute cunoscute in zilele Manifestarilor divinei Esente pentru ca sa poti vedea cu propri tai ochi "intoarcerea" sufletelor sfinte in trupuri sanctificate si iluminate si sa poti spala praful ignorantei si sa cureti eul intunecat cu apele indurarii care izvorasc din Sursa divinei Cunoasteri; pentru ca, poate, prin puterea lui Dumnezeu si lumina calauzirii divine, sa deosebesti Dimineata splendorii vesnice de noaptea sumbra a erorii.

Apoi, este evident ca Cei carora Dumnezeu le-a acordat increderea Sa sunt facuti cunoscuti popoarelor pamântului ca Exponenti ai unei Cauze noi, ca Purtatori ai unui nou mesaj. Dat fiind ca aceste pasari ale Tronului Ceresc sunt toate trimise in lume din cerul Vointei lui Dumnezeu si deoarece toate se ridica pentru a proclama Credinta Lui irezistibila, ele sunt considerate ca un suflet si ca una si aceeasi persoana. Caci cu totii beau din pocalul unic al iubirii lui Dumnezeu si cu totii se impartasesc din fructul aceluiasi pom al unicitatii. Aceste Manifestari ale lui Dumnezeu au fiecare un dublu rang. Unul este rangul abstractiunii pure si al unitatii esentiale. Din acest punct de vedere daca le dai tuturor acelasi nume si le acorzi acelasi atribut, nu te-ai departat de adevar. Asa cum a revelat El: "Nu facem nici o deosebire intre Mesagerii Lui!"(1) Caci totii, fara exceptie, cheama popoarele pamântului sa recunoasca Unitatea lui Dumnezeu si le vestesc Kawtharul harului si bunatatii infinite. Cu totii sunt investiti cu roba Profetiei si cinstiti cu mantia gloriei. Astfel, Mahomed, Punctul Coranului, a revelat: "Eu sunt toti profetii." De-asemeni, El spune: "Eu sunt primul Adam, Noe, Moise si Iisus." Afirmatii similare au fost facute si de 'Alí. Declaratii de acest fel, care arata unitatea esentiala a acelor Exponenti ai Unicitatii,au provenit si de la Canalele cuvintelor nemuritoare ale lui Dumnezeu si de la Tezaurele de nestemate ale cunoasterii divine, si au fost consemnate in scripturi. Aceste Chipuri sunt cei ce primesc Porunca Divina, ei sunt aurorele Revelatiei Sale. Aceasta Revelatie este mult deasupra valurilor pluralitatii si a exigentelor numarului. Astfel El spune: "Cauza Noastra este una singura."(2) Deoarece Cauza este una si aceeasi, Exponentii ei trebuie sa fie fiecare unul si acelasi. La fel imamii Credintei mahomedane, aceste lampi ale certitudinii, au spus: "Mahomed este primul, Mahomed este ultimul, Mahomed este totul pentru noi."

Este clar si evident pentru tine ca toti profetii sunt Temple ale Cauzei lui Dumnezeu, care au aparut imbracati in vesminte diferite. Daca ii vei privi cu ochi patrunzatori, vei vedea ca salasluiesc cu totii in acelasi tabernacol, inaltându-se la acelasi cer, asezati pe acelasi tron, rostind aceleasi cuvinte si proclamând aceeasi

(1) Coran 2:285.

(2) Coran 54:50.

Credinta. Iata care este unitatea acestor Esente ale existentei, ale acestori Luminatori ai unei Splendori infinite si incomensurabile. Astfel daca una din aceste Manifestari ale Sfinteniei va proclama: "Eu sunt intoarcerea tuturor Profetilor," El spune, fara indoiala, adevarul. La fel, in fiecare noua Revelatie, intoarcerea Revelatiei trecute este un fapt al carui adevar este ferm stabilit. Deoarece intoarcerea Profetilor lui Dumnezeu, asa cum este adeverita prin versete si traditii, a fost demonstrata in mod concludent, intoarcerea alesilor lor este si ea definitiv dovedita. Aceasta intoarcere este atât de evidenta incât nu mai este nevoie de nici o proba sau dovada. De pilda, dintre profeti, gândeste-te la Noe. Când a fost investit cu haina profetiei si a fost imboldit de Spiritul lui Dumnezeu sa se ridice si sa proclame Cauza Lui, ori cine a crezut in El si a recunoscut Credinta Sa a fost inzestrat cu harul unei vieti noi. Despre El se poate spune, cu drept cuvânt ca a fost renascut si reinviat deoarece inainte de credinta sa in Dumnezeu si acceptarea Manifestarii Sale, interesul sau se indrepta spre cele lumesti, cum sunt atasamentul fata de bunurile materiale, fata de sotie, copii, mâncare, bautura si altele de acest fel, si aceasta intr-o asemenea masura incât zi si noapte singura sa preocupare era sa adune bogatii si sa-si procure placeri si distractii. Pe lânga aceasta, inainte de a se impartasi din apele invioratoare ale credintei, el fusese atât de legat de traditiile stramosilor sai si atât de devotat si pasionat in respectarea legilor si obiceiurilor lor, incât ar fi preferat sa fie omorât decât sa incalce o litera din acele forme si moravuri superstitioase ale poporului sau. Asa cum au exclamat oamenii: "Cu adevarat i-am gasit pe parintii nostri cu o credinta si pe urmele lor vom merge."(1)

Aceeasi oameni, desi prinsi in toate aceste valuri care limiteaza si in ciuda acelor ritualuri inguste, deindata ce au sorbit bautura nemuritoare a credintei din pocalul certitudinii, oferit de mâna Manifestarii Celui Atotslavit, au fost atât de transformati, incât de dragul Lui, au fost gata sa renunte la familie, la avere, la viata, la credintele lor, la totul in afara de Dumnezeu! Atât de covârsitoare era nevoia lor de Dumnezeu, atât de inaltatoare starea lor de extaz si incântare, incât intreaga lume cu tot ce este in ea a disparut din fata ochilor lor si s-a mistuit in neant. Oare n-au exemplificat acesti oameni misterele "renasterii" si "intoarcerii"? Nu s-a dovedit ca aceiasi oameni, inainte sa fi coborât asupra lor harul nou si minunat al lui Dumnezeu, incercau prin tot felul de stratageme sa-si puna la adapost viata impotriva pericolului de a fi nimiciti? Nu se ingrozeau ei când vedeau un spin si nu-i punea o vulpe pe fuga? Dar dupa ce au fost cinstiti cu alegerea suprema a lui Dumnezeu si li s-a oferit harul Sau generos, ei si-ar fi jertfit de buna voie zece mii de vieti pe cararea Lui, daca ar fi putut face acest lucru! Ba mai mult, sufletele lor binecuvântate, dispretuind colivia trupurilor lor, ar dori cu ardoare eliberarea. Un singur razboinic din aceasta ostire s-ar impotrivi si ar lupta cu o multime infinita de oameni! Si totusi cum ar fi fost ei in stare daca nu s-ar fi produs acea transformare in viata lor, sa savârseasca asemena fapte care sunt opuse comportarii obisnuite ale oamenilor si incompatibile cu dorintele lor lumesti?

Este evident ca numai aceste transformari mistice au putut revela

(1) Coran 43:22.

in lumea existentei un asemenea spirit si asemenea purtari, atât de diferite de obiceiurile si felul lor de a fi din trecut. Caci framântarea lor s-a transformat in pace, indoielile in certitudine, timiditatea in curaj. Atât de mare este puterea Elixirului Divin, care, cât ai clipi din ochi, transforma sufletele oamenilor!

De exemplu, gândeste-te la substanta cuprului. Daca ar fi protejat in mina sa impotriva solidificarii, in decurs de saptezeci de ani el ar deveni aur. Unii, insa, afirma ca cuprul in sine este aur care atunci când se solidifica este intr-o stare morbida, cu alte cuvinte ca nu a ajuns la conditia sa proprie.

Dar indiferent de aceasta, adevaratul elixir, va face ca substanta cuprului sa ajunga intr-o singura clipa in starea de aur, parcurgând deci intr-o clipa cei saptezeci de ani. Oare poate fi numit acest aur cupru? S-ar putea afirma ca n-a atins starea de aur când avem la indemâna piatra de incercare pentru a-l examina si deosebi de cupru?

Tot asa, aceste suflete parcurg, prin puterea Elixirului Divin, intr-o clipita, lumea colbului si patrund in imparatia sfinteniei: cu un singur pas trec peste lumea limitarii si ajung in sfera care este in afara spatiului. Se cuvine sa te straduiesti cât iti sta in putinta sa ajungi la acest Elixir, care printr-o singura suflare trecatoare face ca vestul ignorantei sa ajunga la estul cunoasterii, ilumineaza intunericul noptii cu splendoarea diminetii, calauzeste pe calatorul in pustiul indoielii spre sursa prezentei divine si la izvorul certitudinii si confera sufletelor muritoare onoarea de a fi primite in Ridvánul nemuririi. Asadar daca am considera ca acel aur este cupru, si despre acesti oameni s-ar putea crede ca sunt aceiasi ca inainte ce le-a fost data credinta.

O frate, iata ca toate aceste mistere launtrice ale "renasterii",, "intoarcerii" si "invierii" au fost revelate si dezvaluite in fata ochilor tai prin aceste cuvinte atotlamuritoare, concludente si de netagaduit. Sa dea Dumnezeu ca, cu ajutorul Sau invizibil si plin de har, sa lepezi haina veche de pe trupul si sufletul tau si sa te gatesti cu vesmântul nou si impodobit care nu va pieri niciodata.

Asadar, cei care in fiecare noua Dispensatia preced restul omenirii in adoptarea Credintei lui Dumnezeu, care au sorbit apa limpede a cunoasterii din mâna Frumusetii divine si au atins culmile cele mai inalte ale credintei si ale certitudinii, acestia pot fi considerati in ceea ce priveste numele, realitatea, faptele, cuvintele si rangul, drept "intoarcerea" celor care intr-o Dispensatie trecuta au ajuns la o situatie exceptionala similara. Caci felul in care s-au manifestat oamenii dintr-o Dispensatie trecuta, este aceeasi ca purtarea oamenilor din generatia de mai târziu. Gândeste-te la trandafir: fie ca infloreste in est sau in vest, el ramâne un trandafir. Caci importanta nu e forma exterioara a trandafirului, ci mai de graba parfumul si mireasma placuta pe care pe care o raspândeste.

Purifica-ti deci ochii de toate limitarile pamântesti ca sa-i poti vedea pe toti acestia ca purtatori ai unui singur Nume, ca exponentii unei singure Cauze, ca manifestarea unui singur Eu si revelatorii unui singur Adevar, astfel incât sa poti intelege "intoarcerea" mistica a Cuvintelor lui Dumnezeu, asa cum au fost dezvaluite prin aceste lamuriri. Cugeta un timp la purtarea adeptilor Dispensatiei Mahomedane. Cum datorita suflului inviorator al lui Mahomed, ei au fost curatati de

toate impuritatile vanitatilor pamântesti, au fost eliberati de dorintele egoiste si au fost detasati de tot ce exista in afara de El. Priveste cum au luat-o inaintea tuturor popoarelor pamântului pentru a ajunge in Prezenta Lui sfânta -- Prezenta lui Dumnezeu Insusi -- cum au renuntat la lume si la tot ce exista in ea, sacrificându-si de buna voie si bucurosi vietile la picioarele acelei Manifestari ale Celui Atotslavit. Si acum observa "intoarcerea" aceleasi determinari, aceleasi statornicii si renuntari, manifestata de Punctul Bayánului.(1) Ai fost martor cum acesti insotitori, prin minunile Harului Domnului Domnilor, au inaltat stindardul sublimei renuntari pâna la culmile de neatins ale gloriei. Aceste Lumini au iesit dintr-un singur Izvor, iar aceste roade sunt roadele unui singur Pom. Nu poti discerne nici o deosebire intre ele. Toate vin de la harul lui Dumnezeu. Cui vrea El, ii acorda harul Sau. Sa dea Dumnezeu ca noi sa ocolim tara tagaduirii si sa inaintam in oceanul acceptarii, incât sa putem vedea, cu ochi curatati de toate elementele potrivnice, lumile unitatii si diversitatii, ale variatiei si unicitatii, ale limitarii si detasarii, si sa ne avântam in zbor spre sanctuarul cel mai inalt si cel mai launtric al intelesului profund al Cuvântului lui Dumnezeu.

Din expunerile de mai sus a reiesit, deci, limpede ca daca "la Sfârsitul fara de sfârsit" un Suflet ar fi revelat si s-ar ridica sa proclame si sa sustina o Cauza pe care "la Inceputul fara de-nceput" un alt Suflet a proclamat-o si sustinut-o, se poate spune pe drept cuvânt, despre Cel ce este Ultimul si Cel ce a fost Primul ca sunt una si aceeasi persoana dat fiind ca amândoi sunt Exponentii aceleasi Cauze. Pentru acest motiv Punctul Bayánului -- fie vietile tuturor celorlalti in afara de El jertfite pentru El -- a asemuit Manifestarea lui Dumnezeu soarelui care, desi rasare de la "Inceputul fara de-nceput" si pâna la "Sfârsitul fara de sfârsit", este totusi acelasi soare. Asadar, daca ai spune ca acest soare este cel ce a fost, ai spune adevarul, iar daca ai spune ca acest soare este "intoarcerea" acelui soare, tot adevarul l-ai spune. Din aceasta expunere mai reiese limpede ca termenul "ultimul" este aplicabil termenului "primul", iar "primul" este aplicabil termenului "ultimul", deoarece ambii, "primul" si "ultimul" s-au ridicat ca sa proclame una si aceeasi Credinta.

In ciuda faptului ca aceasta tema este lamurita pentru cei ce au sorbit din vinul cunoasterii si certitudinii, cât de multi sunt acei care, deoarece nu i-au inteles semnificatia, au ingaduit expresiei "Sigiliul Profetilor" sa le intunece mintile, lipsindu-se astfel de harul multiplelor Sale daruri! N-a declarat Mahomed Insusi: "Eu sunt toti Profetii?" N-a spus El, asa cum am mentionat mai sus: "Eu sunt Adam, Noe, Moise si Iisus?" De ce Mahomed, aceasta Frumusete nemuritoare care a spus: "Eu sunt primul Adam", ar fi fost incapabil sa spuna si: "Eu sunt ultimul Adam"? Caci asa cum s-a considerat El ca este "Primul dintre Profeti" -- adica Adam -- la fel se poate aplica "Sigiliul Profetilor" Divinei Frumuseti. Este absolut limpede ca fiind "Primul dintre Profeti", El este si "Sigiliul" lor.

Misterul acestei teme a fost, in aceasta Dispensatie, o incercare dureroasa pentru intreaga omenire. Ia aminte cât de multi sunt aceia care, agatându-se de aceste cuvinte, nu au crezut in El, adevaratul Revelator. Am putea intreba, oare ce cred acesti oameni ca inseamna

(1) Báb.

termenii "primul" si "ultimul" atunci când se refera la Dumnezeu -- slavit fie Numele Sau? Daca sustin ca acesti termeni se refera la universul material -- cum ar fi acest lucru posibil caci ordinea vizibila a lucrurilor inca exista in mod evident? Nu, in cazul de fata "primul" nu inseamna altceva decât "ultimul", iar "ultimul" inseamna "primul".

Asa cum in cazul "Inceputului fara de-nceput" termenul "ultimul" se aplica pe drept cuvânt Celui ce este adevaratul Educator al vizibilului si invizibilului, la fel termenii "primul" si "ultimul" se aplica si Manifestarilor Sale. Ele sunt in acelas timp Exponentii "primului" si "ultimului". Fiind asezati pe scaunul "primului", ei ocupa tronul "ultimului". Daca s-ar gasi un ochi cu discernamânt, el ar descoperi cu usurinta ca expunatorii "primului" si "ultimului", a "ceea ce este revelat" si "ceea ce este ascuns" a "inceputului si "sigiliului" sunt tocmai aceste Fiinte sfinte, aceste Esente ale Detasarii, aceste Suflete divine. Si daca te-ai inalta in imparatia sfânta a lui "Dumnezeu era singur, nu era nimeni altcineva, in afara de El", nu ai gasi in acea Curte niciunul din aceste nume, ele ar fi intru totul uitate. Si atunci ochii tai n-ar mai fi intunecati de aceste valuri, de termeni si aluzii. Cât de eterica si sublima este aceasta treapta, la care nici Gavril nu poate sa ajunga daca nu e ocrotit si calauzit, si nici Pasarea Cerului n-o poate atinge vreodata daca nu e ajutata!

Si acum, straduieste-te sa intelegi sensul acestor spuse ale lui 'Ali, Comandantul Credinciosilor: "A patrunde prin valurile gloriei, fara vreun ajutor". Printre aceste "valuri ale gloriei" sunt clericii si invatatii din zilele Manifestarii lui Dumnezeu care, din cauza lipsei lor de discernamânt si a râvnei si dorintei aprige de a avea calitatea de conducatori, nu s-au supus Cauzei lui Dumnezeu, ba mai mult, au refuzat sa-si plece urechea la Melodia divina. "Ei si-au bagat degetele in urechi".(1) La rândul lor oamenii, ignorându-L intru totul pe Dumnezeu, i-au considerat pe ei dascalii lor si s-au pus, fara rezerve, sub autoritatea acestor conducatori ipocriti si increzuti, caci ei n-au vedere, n-au auz, n-au inimi proprii ca sa poata deosebi adevarul de falsitate.

Cu toate avertismentele si mustrarile divin-inspirate ale Profetilor, Sfintilor si Alesilor lui Dumnezeu, care i-au indemnat pe oameni sa vada cu proprii lor ochi si sa auda cu propriile lor urechi, ei au respins cu dispret sfaturile lor si i-au urmat orbeste si vor continua sa-i urmeze pe conducatorii Credintei lor. Daca un om sarman si necunoscut, lipsit de podoaba invataturii, le-ar spune: "Urmati, o voi oameni, pe Mesagerii lui Dumnezeu"(2), ei ar raspunde foarte surprinsi de o asemenea afirmatie: "Cum! Tu crezi ca toti acesti clerici, toti acesti talmacitori ai invataturii, cu toata autoritatea lor, cu fastul, si grandoarea lor, s-au inselat, n-au stiut sa deosebeasca adevarul de falsitate? Oare tu si altii ca tine pretindeti ca ati inteles ceea ce ei n-au inteles?" Daca numarul mare si straiele scumpe ar fi considerate criterii pentru invatatura si adevar, popoarele din vremi trecute, pe care cele din zilele noastre nu le-au depasit nici ca numar, nici ca grandoare si putere, vor fi fara indoiala socotite superioare si mai demne de lauda.

(1) Coran 2:19.

(2) Coran 36:20.

Este limpede si evident ca ori de câte ori Manifestarile Sfinteniei au fost revelate, clericii din vremea lor au impiedicat poporul sa ajunga la calea adevarului. Acest fapt este adeverit de toate scripturile si cartile divine. Nici un Profet al lui Dumnezeu n-a fost revelat care sa nu cada victima urii necrutatoare, acuzatiilor, tagaduirilor si blestemelor clericilor din zilele Sale! Vai lor, pentru ticalosiile pe care le-au urzit in trecut! Vai lor, pentru ceea ce fac acum! Care valuri ale gloriei pot fi mai cumplite decât aceste intruchipari ale erorii! Pe dreptatea lui Dumnezeu! A strapunge asemenea valuri este o actiune mareata si a le sfâsia este o fapta din cele mai meritorii! Fie ca Dumnezeu sa ne ajute si sa te ajute si pe tine, o tu ostire a Spiritului, pentru ca, poate, in timpul Manifestarii Sale si cu ajutorul harului Sau sa savârsesti asemenea fapte si sa ajungi, in zilele Lui in Prezenta lui Dumnezeu.

Prin "valurile gloriei" se-nteleg si expresii ca "Sigiliul Profetilor" si altele de acest fel, iar inlaturarea lor pare o realizare suprema in ochii acestor suflete josnice si ratacite. Prin aceste cuvinte misterioase, prin aceste jalnice "valuri ale gloriei" toti au fost impiedicati sa vada lumina adevarului. Oare n-au auzit ei melodia acelei pasari a Cerului(1) cântând acest mister: "Cu o mie de Fatime m-am cununat si toate erau fiicele lui Mahomed, fiul lui 'Abdu'lláh, 'Sigiliul Profetilor?'" Iata cât de multe taine mai zac nedezvaluite in tabernacolul cunoasterii lui Dumnezeu si cât de numeroase sunt nestematele intelepciunii Sale care se mai afla inca ascunse in tezaurul Sau sacru! Daca ai cumpani in inima ta, ai intelege ca lucrarea Sa nu cunoaste nici inceput, nici sfârsit. Sfera hotarârilor Sale este prea vasta pentru ca o limba omeneasca sa o poata descrie sau pentru ca pasarea mintii omenesti sa o strabata, iar ceea ce impartaseste providenta Sa este prea misterios pentru ca mintea omeneasca sa inteleaga . Creatia Sa nu cunoaste sfârsit si a existat dintotdeauna, de la "Inceputul fara de-nceput", iar Manifestarile Frumusetii Sale n-au un inceput si vor continua sa existe pâna la "Sfârsitul care nu cunoaste sfârsit." Cumpaneste in inma ta la aceste cuvinte si gândeste-te cum se pot ele aplica tuturor acestor Suflete sfinte.

De-asemeni, straduieste-te sa intelegi sensul melodiei acelei frumuseti eterne, Husayn, fiul lui Ali care, adresându-se lui Salmán, a rostit urmatoarele cuvinte: "Am fost cu o mie de Adami, intervalul dintre ei fiind de cincizeci de mii de ani, si fiecaruia dintre ei le-am explicat calitatea de succesor conferita tatalui meu." A mai adaugat apoi câteva amanunte, pâna ce a spus: "Am luptat in o mie de batalii pe cararea lui Dumnezeu si cea mai mica si neinsemnata dintre ele era asemenea bataliei Khaybarului in care a luptat tatal meu, combatându-i pe necredinciosi." Incearca acum sa intelegi din aceste doua traditii misterele expresiilor "sfârsit", "intoarcere" si "creatie fara inceput si sfârsit."

O dragii mei! Sublima, neinchipuit de sublima este Melodia celesta si mai presus de stradania urechi omenesti de a auzi sau a mintii de a patrunde taina sa! Cum poate furnica neputincioasa sa patrunda in curtea Celui Atotslavit? Si totusi, sufletele slabe, din lipsa de intelegere, resping aceste cuvinte greu de patrus si pun la indoiala adevarul unor astfel de traditii. Nu, nimeni nu le poate pricepe decât cei cu o inima

(1) Imám 'Ali.

intelegatoare. Spune: El este acel Sfârsit pentru care nu poate fi inchipuit nici un sfârsit in tot universul si pentru care nu poate fi conceput nici un inceput in lumea creatiei. Priviti, o voi ostiri ale pamântului, splendorile Sfârsitului, revelate in Manifestarile Inceputului!

Ce ciudat! Acesti oameni, cu o mâna se tin strâns de acele versete din Coran si acele traditii ale poporului certitudinii care se acorda cu interesele si inclinatiile lor. Cu cealalta mâna, ei resping acele versete care sunt contrare dorintelor lor egoiste. "Oare credeti voi in o parte a Cartii si o tagaduiti pe cealalta ?"(1) Cum puteti judeca ceea ce nu intelegeti? Astfel Domnul existentei, dupa ce a vorbit despre "Sigiliu" in maxima Lui sublima: "Mahomed este Apostolul lui Dumnezeu si Sigiliul Profetilor"(2), a revelat, in Cartea Sa infailibila, tuturor oamenilor fagaduiala "de a putea ajunge in Prezenta divina." Aceasta posibilitate de a ajunge in prezenta Regelui nemuritor este adeverita si de versetele Cartii, dintre care am mentionat câteva. Unicul Dumnezeu adevarat imi este martor! Nimic mai sublim sau mai clar n-a fost revelat in Coran decât aceasta "posibilitate de a ajunge in Prezenta divina." Ferice de acela care a ajuns acolo in zilele când majoritatea oamenilor, asa cum ai vazut, si-au intors fata de la aceasta Prezenta.

Si totusi, prin misterul versetului celui de mai sus, ei si-au intors fata de la harul promis de cel din urma verset, aceasta in ciuda faptului ca "ajungerea in Prezenta divina'" in "Ziua Invierii" este afirmata limpede in Carte. A fost dovedit si stabilit in mod precis prin marturii neindoielnice ca prin "Inviere" se-ntelege aparitia unei noi Manifestari a lui Dumnezeu care proclama Cauza Sa, iar prin "a ajunge in Prezenta divina" se-ntelege a ajunge in prezenta Frumusetii Sale in persoana Manifestarii Sale. Caci cu adevarat, "Nici o viziune nu-L poate cuprinde, dar El cuprinde toate viziunile."(3) In ciuda acestor fapte neindoielnice si declaratii clare, ei s-au agatat prosteste de termenul "sigiliu" si s-au lipsit intru totul -- in ziua prezentei Sale -- de recunoasterea Aceluia care este Revelatorul, atât al Sigiliului, cât si al Inceputului. "Daca Dumnezeu i-ar pedepsi pe oameni pentru faptele lor nelegiuite, n-ar mai ramâne pe lume nici o faptura vie! Dar El le acorda un ragaz pâna la un termen hotarât."(4) Facând insa abstractie toate acestea, daca oameni respectivi ar fi sorbit un strop din apele cristaline care izvorasc din cuvintele: "Dumnezeu face ceea ce vrea si porunceste ceea ce ii place", ei n-ar fi venit cu asemenea critici fara temei ca acelea impotriva Focarului Revelatiei Sale. Cauza lui Dumnezeu, toate faptele si cuvintele sunt in stapânirea puterii Sale. Toate lucrurile sunt tinute in palma mâinii Sale vânjoase; nimic nu e greu pentru El, ci toate sunt cu putinta." El indeplineste tot ce vrea, si face tot ce doreste. "Oricine spune 'de ce' sau 'din ce causa', a hulit!" Daca oamenii s-ar trezi din somnolenta neglijentei si si-ar da seama ce au uneltit cu mâinile lor, ei ar pieri desigur si s-ar arunca de buna voie in foc -- salasul lor ultim si potrivit. N-au auzit ei ce a relevat El: "Nu i se va cere socoteala privitor la faptele Sale?"(5) In lumina acestor spuse, cum poate un om indrazni sa-I puna intrebari si

(1) Coran 2:85.

(2) Coran 33:40.

(3) Coran 6:103.

(4) Coran 16:61.

(5) Coran 21:23.

sa se preocupe de vorbe desarte?

Sfinte Dumnezeule! Atât de mare este nerozia si perversitatea acestor oameni, incât si-au intors fata spre propriile lor gânduri si dorinte si au intors spatele cunoasterii si vointei lui Dumnezeu -- sfiintit si slavit fie numele Sau!

Fii cinstit: Daca acesti oameni ar admite adevarul acestor cuvinte luminoase si aluzii sfinte si L-ar recunoaste pe Dumnezeu ca pe "Cel ce face ceea ce doreste", cum ar mai putea ei sustine in continuare asemenea absurditati flagrante? Dimpotriva, ei ar accepta cu tot sufletul si s-ar supune oricaror spuse ale Sale. Jur pe Dumnezeu! Daca n-ar fi existat Legea divina si hotarârile de nepatruns ale Providentei, pamântul insusi i-ar fi distrus complet pe toti acesti oameni! "El le va acorda totusi un ragaz pâna la vremea stabilita, intr-o anumita zi."

O mie doua sute optzeci de ani au trecut de la aparitia dispensatiei mahomedane si in fiecare zori de zi, acesti oameni orbi si josnici au recitat Coranul fara sa inteleaga nici o iota din aceasta Carte! Mereu, mereu, ei citesc acele versete care atesta limpede realitatea acestor teme sacre si marturisesc adevarul Manifestarilor Gloriei eterne si inca n-au inteles intentia lor. In tot acest rastimp, ei n-au reusit sa priceapa ca in fiecare epoca citirea scripturilor si cartilor sfinte n-au alt scop decât sa-l faca pe cititor capabil sa patrunda intelesul lor si sa dezlege tainele lor. Dar a citi fara a intelege nu poate aduce nimanui un folos durabil.

Si s-a intâmplat ca intr-o zi un om sarman a venit in vizita la acest Suflet, insetat de oceanul cunostintelor Sale. In timpul discutiei a venit vorba despre Ziua Judecatii, Inviere, Reinsufletire si Socoteala. El Ne-a rugat insistent sa explicam cum se poate ca in aceasta Dispensatie minunata popoarele lumii sa fie chemate sa dea socoteala fara ca cineva sa-si dea seama de acest lucru. Atunci i-am impartasit , pe masura capacitatii sale de intelegere, anumite adevaruri ale stiintei si ale intelepciunii stravechi. L-am intrebat apoi: "N-ai citit tu Coranul si nu cunosti tu acel verset binecuvântat: 'In ziua aceea niciun om si nici un spirit nu va fi intrebat de pacatele sale?'(1) Nu intelegi tu oare ca prin 'a intreba' nu se intelege a intreba cu limba sau prin viu grai, asa cum indica si dovedeste versetul insusi? Caci in continuare se spune: 'Pacatosii vor fi recunoscuti dupa infatisarea lor, ei vor fi apucati de buclele de pe frunte si de picioare.'"(2)

Astfel popoarele lumii vor fi judecate dupa infatisarea lor. Aceasta va da la iveala totul: lipsa lor de credinta, credinta lor, faptele lor rele. Este deci limpede in aceasta zi ca oamenii erorii vor fi cunoscuti si deosebiti dupa infatisarea lor, de cei ce urmeaza divina Calauzire. Daca acesti oameni, numai de dragul lui Dumnezeu si fara alta dorinta decât sa fie pe placul Sau, ar cumpani in inima lor la versetele Cartii, ei ar gasi, desigur, ceea ce cauta. In versetele ei ar gasi revelate si manifestate toate lucrurile, mici sau mari, care s-au intâmplat in aceasta Dispensatie. Ei ar descoperi chiar referiri la plecarea din tara lor natala a Manifestarilor numelor si atributelor lui

(1) Coran 55:39.

(2) Coran 55:41.

Dumnezeu; precum si la opozitia si aroganta dispretuitoare a guvernului si poporului; de-asemeni la asezarea si stabilirea Manifestarii Universale intr-o tara prevazuta si in mod special desemnata. Nici un om nu poate insa pricepe acest lucru, in afara de cel cu o inima inzestrata cu intelegere.

Pecetluim tema Noastra cu ceea ce i-a fost revelat in trecut lui Mahomed astfel incât pecetea sa raspândeasca parfumul moscului divin care conduce oamenii la Ridvánul splendorii nepieritoare. El a spus, si Cuvântul Sau este adevarul: "Iar Dumnezeu cheama la Salasul Pacii;(1) si calauzeste pe cine vrea El pe calea cea dreapta."(2) "Pentru ei exista un Salas al Pacii la Domnul lor! iar El va fi Protectorul lor pentru lucrarile lor.(3) El a revelat aceasta pentru ca harul Sau sa cuprinda lumea. Laudat fie Dumnezeu, Domnul tuturor fapturilor!

In diferite rânduri si sub diferite forme, am explicat semnificatia fiecarei teme pentru ca fiecare suflet, superior sau inferior, sa poata dobândi, pe masura capacitatii sale, partea ce i se cuvine. Daca nu va fi in stare sa inteleaga un anumit argument, el isi poate atinge telul referindu-se la altul. "Pentru ca toate categoriile de oameni sa-si poata stinge setea."

Pe Dumnezeul Meu! Aceasta Pasare a Cerului care acum salasluieste in colb, poate, pe lânga aceste melodii, cânta miriade de cântece si in afara cuvintelor rostite, poate dezvalui nenumarate taine. Fiecare nota in parte a ceea ce n-a fost pronuntat este cu mult mau presus decât tot ce s-a revelat pâna acum si incomparabil mai slavit decât ceea ce a izvorât din acest Condei. Sa lasam viitorul sa dezvaluie ceasul când Miresele sensului launtric -- potrivit Vointei lui Dumnezeu -- se vor grabi sa iasa, fara vreun val, din lacasurile lor mistice si se vor revela pe tarâmul stravechi al existentei. Nimic nu este cu putinta fara ingaduinta Sa; nici o putere nu poate dura decât prin puterea Lui si nu exista alt Dumnezeu in afara de El. A Lui este lumea creatiei si a Lui este Cauza lui Dumnezeu. Cu totii proclama Revelatia Sa si cu totii dezvaluie tainele Spiritului Sau.

In paginile precedente, am atribuit doua trepte fiecaruia dintre Luminatorii care au aparut la Aurora sfinteniei eterne. Una din aceste trepte, aceea a unitatii esentiale, am explicat-o mai sus. "Nu facem nici o deosebire intre vreuna din ele."(4) Cealalta este treapta deosebirii si apartine lumii creatiei si limitarilor ei. Din acest punct de vedere, fiecare Manifestare a lui Dumnezeu are o individualitate distincta, o misiune in mod precis stabilita, o Revelatie predestinata si limitari anume indicate. Fiecare dintre ele este cunoscuta sub un nume diferit, este caracterizata printr-un anumit atribut, indeplineste o Misiune definita si ii este incredintata o Revelatie speciala. Asa cum spune El: "Pe unii dintre Apostoli i-am facut sa-i intreaca pe altii. Cu unii dintre ei Dumnezeu a vorbit, pe unii i-a inaltat si i-a preamarit. Iar lui Iisus, Fiul Mariei, i-am aratat semne vadite si L-am intarit cu Sfântul Duh."(5)

(1) Bagdad.

(2) Coran 10:25.

(3) Coran 6:127.

(4) Coran 2:136.

(5) Coran 2:253.

Tocmai din cauza deosebirii dintre treptele si misiunile lor, cuvintele si afirmatiile ivite din aceste Izvoare Nesecate ale cunoasterii divine par sa fie diferite, sa se deosebeasca intre ele. Dar in ochii celor initiati in misterele divinei intelepciuni, toate afirmatiile lor sunt in realitate doar expresia unui singur Adevar. Dat fiind ca cei mai multi dintre oameni n-au reusit sa recunoasca si sa inteleaga treptele la care Ne-am referit, ei sunt uluiti si descurajati in fata cuvintelor diferite pronuntate de Manifestarile care, in esenta, sunt una si aceeasi.

A fost din totdeauna limpede ca toate aceste afirmatii diferite se datoreaza deosebirilor dintre trepte. Astfel, din punctul de vedere al unicitatii si detasarii lor sublime, atributele lui Dumnezeu, ale Divinitatii, ale Unicitatii Supreme si ale Esentei celei mai Tainice au fost si sunt aplicabile acelor Esente ale fiintarii deoarece toate salasluiesc pe tronul divinei Revelatii si sunt asezate pe lacasul divinei Tainuiri. Prin aparitia lor, Revelatia lui Dumnezeu este facuta cunoscuta si prin infatisarea lor Frumusetea lui Dumnezeu este revelata. De aceea, prin cuvintele acestor Manifestari ale Fiintei divine, graiul lui Dumnezeu insusi a fost auzit.

In lumina celei de a doua trepte ale lor -- treapta deosebirii, a diferentelor, a limitarii temporale, a caracteristicilor si a normelor, -- ei dau dovada de o supunere absoluta, de saracie extrema si de o lepadare de sine totala. Asa cum spune El: "Eu sunt servitorul lui Dumnezeu.(1) Sunt doar un om ca voi."(2)

Pornind de la aceste afirmatii incontestabile si clar demonstrate, straduieste-te sa patrunzi intelesul intrebarilor pe care le-ai pus ca sa devii statornic in Credinta lui Dumnezeu si sa nu fi zdruncinat din cauza deosebirilor dintre afirmatiile Profetilor si Alesilor Sai.

Daca oricare din Manifestarile atotcuprinzatoare ale lui Dumnezeu ar declara: "Eu sunt Dumnezeu!" ar spune, fara indoiala adevarul, in aceasta privinta nu exista nici o indoiala. Caci s-a demonstrat in repetate rânduri ca prin Revelatia lor, prin atributele si numele lor sunt facute cunoscute in lume Revelatia lui Dumnezeu, numele Sau si atributele Sale. Astfel, El a revelat: "Acele sageti au fost ale lui Dumnezeu, nu ale Tale!"(3) Si El mai spune: "Cu adevarat cei ce ti-au jurat credinta tie, i-au jurat, in realitate, credinta lui Dumnezeu."(4) Iar daca unul din ei ar sustine: "Eu sunt Mesagerul lui Dumnezeu," tot adevarul l-ar spune, adevarul neindoios. Asa cum spune El: "Mahomed nu este tatal niciunuia dintre voi, dar El este Mesagerul lui Dumnezeu."(5) In aceasta lumina, ei sunt toti Mesagerii Regelui ideal, acea Esenta inalterabila. Iar daca totii ar proclama: "Eu sunt Sigiliul Profetilor," ei nu spun decât adevarul, dincolo de orice urma de indoiala. Caci ei sunt toti o singura persoana, un suflet, un spirit, o fiinta, o revelatie. Ei sunt toti manifestarea "Inceputului" si "Sfârsitului", a "Ceea ce a fost intâi" si "Ceea ce va fi la urma", a "Vazutului" si "Nevazutului" -- toate acestea fiindu-I proprii Lui, care este Spiritul cel mai launtric al Spiritelor si Esenta eterna a Esentei. Si daca ar spune: "Noi suntem

(1) Coran 19:31.

(2) Coran 18:110.

(3) Coran 8:17.

(4) Coran 48:10.

(5) Coran 33:40.

servitorii lui Dumnezeu," si acesta este un fapt evident si incontestabil. Caci ei au fost facuti cunoscuti intr-o stare de servitute maxima, o servitute la care nici un om nu poate ajunge. De aceea, in clipele când aceste Esente ale fiintarii erau adânc cufundate in oceanele sfinteniei stravechi si vesnice sau când se ridicau pâna la cele mai inalte culmi ale misterelor divine, ei afirmau ca cuvintele rostite de ei sunt Glasul divinitatii, Chemarea lui Dumnezeu Insusi. Daca ochiul discernamântului ar fi fost deschis, el ar fi recunoscut ca chiar in aceasta stare, ei s-au considerat intru totul stersi si inexistenti in fata Celui ce este Cel Atotpatrunzator, Incoruptibilul. Eu cred ca ei s-au socotit un simplu nimic, iar mentionarea lor in acea Curte, ca un act de blasfemie. Caci cele mai imperceptibile soapte ale eului intr-o asemenea Curte sunt o dovada de auto-afirmare si de existenta independenta. In ochii acelora care au ajuns la aceasta Curte, o asemenea sugestie este ea insesi o greseala grava. Cu cât mai grava ar fi greseala daca altceva ar fi mentionat in aceasta Prezenta, daca inima, limba, mintea sau sufletul omului ar fi preocupate de altceva decât de Cel Preaiubit, daca ochii sai ar privi alt chip decât frumusetea Sa, daca urechea sa s-ar pleca sa asculte alte melodii decât glasul Sau si daca picioarele ar pasi pe alta cale decât calea Lui.

In aceasta zi, briza lui Dumnezeu sufla, iar Spiritul Lui a patruns toate lucrurile. Atât de puternica este revarsarea harului Sau incât condeiul se opreste in loc, iar limba este fara grai.

In virtutea acestei trepte, ei au revendicat pentru Ei Glasul Divinitatii si altele asemanatoare, in timp ce in virtutea treptei de Mesageri, ei s-au declarat Mesagerii lui Dumnezeu. In fiecare din aceste cazuri, Ei au facut afirmatiii conforme cu necesitatile ocaziei respective si si-au atribuit lor Insisi toate aceste declaratii, care cuprind de la tarâmul Revelatiei divine pâna la tarâmul creatiei si de la domeniul Divinitatii pâna la domeniul existentei pamântesti. De aceea, oricare ar fi declaratiile lor, fie ca se refera la tarâmul Divinitatii, la Dumnezeu, la Profeti, la Calitatea de Mesager, de Pazitor, de Apostol sau la Servitute, totul este adevarat, dincolo de orice urma de indoiala. De aceea aceste afirmatii pe care le-am citat in sprijinul argumentatiei Noastre, trebuie cercetate cu atentie pentru ca declaratiile divergente al Manifestarilor Celui Nevazut, ale Aurorelor Sfinteniei sa nu mai tulbure sufletul si sa nedumireasca mintea.

Cuvintele rostite de Luminatorii Adevarului trebuie cumpanite bine, si daca semnificatia lor nu va fi inteleasa, trebuie cerute lamuriri de la Cei carora le-au fost incredintate tezaurele de Cunostiinte pentru ca ei sa le lamureasca intelesul si sa dezvaluie misterul lor. Caci nu se cuvine ca un om sa talmaceasca cuvintele sfinte potrivit intelegerii sale imperfecte si nici sa le respinga si sa tagaduiasca adevarul lor pentru ca sunt contrare dorintelor si inclinatiilor sale. Asa procedeaza in zilele noastre clericii si invatatii vremii, cei ce ocupa sediile cunoasterii si stiintei si care au denumit ignoranta, cunoastere si opresiunea, dreptate. Daca ar pune intrebari Luminii Adevarului referitoare la inchipuirile pe care le-a nascocit fantezia lor nesabuita, si daca raspunsurile Sale ar fi potrivnice propriilor lor conceptii si intelegeri ale Cartii, ei L-ar acuza, desigur, pe El care este Tezaurul si Izvorul intregii Cunoasteri, ca fiind insasi negatia intelegerii. Asemenea lucruri s-au intâmplat in toate timpurile.

De pilda, când Mahomed, Domnul existentei, a fost intrebat despre lunile noi, El, la porunca lui Dumnezeu, a raspuns: "Sunt perioade stabilite pentru oameni"(1) Cei care au auzit raspunsul Lui L-au acuzat ca ar fi un om nestiutor.

La fel in versetul referitor la "Spirit", El spune: "Si ei Te vor intreba despre Spirit. Spune 'Spiritul apare la porunca Domnului Meu'"(2) De indata ce Mahomed a dat raspunsul, ei au protestat vehement, spunând: "Iata ca un om ignorant care nu stie ce este Spiritul se considera si se numeste pe El Insusi Revelatorul Cunoasterii divine!" Si acum priveste pe clericii vremii, care fiind cinstiti datorita Numelui Sau si aflând ca parintii lor au recunoscut Revelatia Lui, s-au supus orbeste adevarului Sau. Gândeste-te ca daca astazi acesti oameni ar primi asemenea raspunsuri la intrebarile lor, fara sa sovaie, le-ar respinge si le-ar condamna -- mai mult, ei ar aduce aceleasi critici, pe care, de altfel le-au si adus acum. Totul in ciuda faptului ca aceste Esente ale existentei sunt cu mult mai presus decât asemenea inchipuiri fantastice si sunt nemasurat de slavite dincolo de aceste vorbe goale si de intelegerea oricarei inimi patrunzatoare. Asa zisa lor invatatura, comparata cu Cunoasterea aceea este simplu neadevar si intreaga lor intelegere nu este nimic altceva decât eroare flagranta. Nu, tot ce provine de la aceste Tezaure de Intelepciune divina si de la aceste Comori ale cunoasterii vesnice este adevarul, nimic altceva decât adevarul. Proverbul: "Cunoasterea este un punct pe care nerozii l-au multiplicat" este o dovada in sustinerea argumentului Nostru, iar traditia: "Cunoasterea este o lumina pe care Dumnezeu o revarsa in inima cui vrea El" este o confirmare a afirmatiei Noastre.

Deoarece n-au inteles semnificatia Cunoasterii si au dat acest nume inchipuirilor faurite de propria lor fantezie, cele care au provenit de la intruchiparile ignorantei, ei au comis fata de Sursa Cunoasterii ceea ce ai vazut si ai auzit.

De pilda un om(3), faimos pentru invatatura si cunostintele sale si socotindu-se printre conducatorii straluciti ai poporului sau, i-a acuzat si i-a defaimat in cartea sa pe toti exponentii adevaratei invataturi. Aceasta a reiesit limpede din afirmatiile explicite si din aluziile sale in tot cursul cartii. Dat fiind ca Ni s-a vorbit in repetate rânduri despre el, Ne-am hotarât sa citim unele dintre lucrarile sale. Desi n-am avut niciodata dorinta sa citim lucrarile altor oameni, deoarece am fost intrebati despre el, am considerat ca e necesar sa ne referim la cartile lui ca sa putem raspunde in cunostinta de cauza. N-am putut insa gasi lucrarile sale in limba araba pâna ce intr-o zi un om ne-a informat ca una din lucrarile sale, intitulata Irshádu'l-'Avám(4), se putea gasi in acest oras. Chiar din titlu am simtit mirosul infumurarii si laudaroseniei caci s-a considerat pe elinsusi un om invatat, iar restul poporului, ignorant. Faima lui se datoreaza de fapt tocmai titlului pe care l-a ales pentru cartea sa. A devenit evident ca autorul ei mergea pe calea eului si a dorintei si ca se ratacise in pustiul ignorantei si neroziei. Eu cred ca a uitat binecunocuta traditie: "Cunoasterea este tot ce poate fi cunoscut; iar puterea si autoritatea sunt creatie." Dar in ciuda acestui fapt am trimis dupa carte si am pastrat-o câteva zile.

(1) Coran 2:189.

(2) Coran 17:85.

(3) Hájí Mírzá Karím Khán

(4) Ghidul celor ignoranti

Probabil ca am luat-o de doua ori in mâna. A doua oare am dat in mod intâmplator peste istoria "Mi'rájului"(1) lui Mahomed despe care s-a spus: "Daca n-ai fi fost Tu, n-as fi creat sferele." Am observat ca a enumerat mai bine de douazeci de stiinte a caror cunoastere o considera esentiala pentru a intelege misterul "Mi'rájului". Am dedus din afirmatiile sale, ca daca un om nu este foarte versat in toate cele de mai sus, el nu poate ajunge niciodata la o intelegere deplina a acestei teme transcendente si sublime. Printre stiintele specificate erau: stiinta abstractiunilor metafizice, alchimia si magia naturala. Astfel de invataturi vane si lipsite de valoare au fost considerate de acest om ca fiind necesare pentru intelegerea eternelor mistere sacre ale divinei Cunoasteri.

Sfinte Dumnezeule! Aceasta este masura intelegerii sale. Si totusi, câte infamii si calomnii n-a aruncat el asupra acelor Intruchipari ale cunoasterii infinite a lui Dumnezeu! Ce potrivite si adevarate sunt cuvintele: "Arunci tu oare calomniile tale asupra Acelora carora unicul Dumnezeu adevarat le-a incredintat comorile celei de-a saptea sfere a Sa?" Nici o singura inima sau minte intelegatoare, nici unul din oamenii intelepti sau invatati n-a acordat vreo atentie acestor afirmatii fara noima. Si totusi cât de limpede si evident este pentru orice inima cu discernamânt ca aceasta asa zisa invatatura este si a fost din totdeauna respinsa de Cel ce este unicul Dumnezeu adevarat. Cum ar putea cunoasterea acestor stiinte, atât de demne de dispret in ochii celor cu adevarat invatati, fi considerate esentiale pentru a intelege misterele "Mi'rájului", când Domnul "Mi'rájului" Insusi n-a fost niciodata impovarat cu nici o singura litera din aceste invataturi obscure si limitate si nu si-a intinat niciodata inima stralucitoare cu vreuna din aceste naluciri amagitoare? Cât de adevarat a spus el: "Toate cunostintele omenesti calaresc pe un magar schiop, in timp ce adevarul zboara o data cu vântul si strabate spatiul, asemenea unei sageti." Pe dreptatea lui Dumnezeu! Cine doreste sa patrunda misterul "Mi'rájului" si râvneste sa soarba o picatura din oceanul acesta, daca oglinda inimii sale a fost deja intunecata de praful unor astfel de invataturi, el trebuie s-o curete si s-o purifice inainte ca lumina acestui mister sa se poata reflecta in ea.

In aceasta zi, cei ce s-au cufundat in oceanul Cunoasterii stravechi si salasluiesc inauntrul arcului divinei intelepciuni interzic oamenilor asemenea preocupari. Inimile lor luminoase sunt -- laudat fie Domnul -- purificate de orice urma de invataturi de acest fel si cu mult mai presus de asemenea valuri dureroase. Noi am mistuit acest val, cel mai gros dintre ele, cu focul iubirii Celui Preaiubit -- valul la care se refera proverbul: "Cel mai dureros dintre valuri este cel al cunoasterii." Pe cenusa lui am ridicat tabernacolul divinei cunoasteri. Noi am ars -- laudat fie Domnul -- "valurile gloriei" cu focul frumusetii Celui Preaiubit. Am gonit din inima omeneasca totul in afara de El, care este Dorinta lumii si ne mândrim cu acest lucru. Noi nu sustinem nici o cunoastere decât cunoasterea Lui si nu ne inchinam inima dacât gloriei stralucitoare a luminii Sale.

Am fost extrem de surprinsi când am observat ca singurul lui tel era sa-i faca pe oameni sa creada ca el stapânea toata aceasta invatatura.

(1) Inaltare.

Si totusi, jur pe Dumnezeu ca nici o singura suflare, venind dinspre pajistile divinei cunoasteri, n-a adiat vreodata asupra sufletului sau si ca n-a dezlegat nici o singura taina a intelepciunii stravechi. Ba mai mult, daca i s-ar explica vreodata sensul Cunoasterii, spaima i-ar cuprinde inima si intreaga lui fiinta ar tremura pâna in strafundurile ei. Dar in ciuda afirmatiilor sale infame si absurde, gândeste-te la ce culmi uluitoare s-au ridicat pretentiile sale!

Doamne, Dumnezeule! Mare Ne este mirarea, vazând cum se aduna in jurul lui oamenii si jura supunere persoanei sale! Multumindu-se cu colbul pieritor, acesti oameni si-au intors fata spre el, iar pe Domnul Domnilor l-au lasat in urma, i-au intors spatele. Satisfacuti de croncanitul ciorii si incântati de chipul corbului, ei au renuntat la melodia privighetoarei si la farmecul trandafirului. Ce aberatii de nedescris a dezvaluit citirea acestei carti prezumtioase! Ele sunt prea lipsite de valoare pentru ca pana sa le descrie si prea jalnice pentru a le acorda o clipa de atentie. Daca s-ar gasi o piatra de incercare, ea ar deosebi neintârziat adevarul de falsitate, lumina de intuneric si soarele de umbra.

Printre stiintele pe care acest pretins cunoscator le-a profesat este alchimia. Nutrim speranta ca fie un rege, fie un om cu un rang important il va chema si-i va cere sa transpuna stiinta lui din domeniul fanteziei in domeniul faptic, de pe planul simplei pretentii, pe planul realitatii. Iar acest umil si neinvatat Servitor care n-a pretins niciodata ca stie sa faca asemenea lucruri si nici nu le-a considerat ca un criteriu pentru cunoasterea adevarata sa preia indeplinirea aceleasi misiuni pentru ca astfel adevarul sa fie cunoscut si deosebit de ceea ce e fals. Dar la ce-ar folosi oare! Tot ce Ne-a putut oferi aceasta generatie n-a fost altceva decât ranile provocate de sagetile lor si singura cupa care au dus-o la buzele Noastre, a fost cupa cu venin. Pe ceafa inca mai purtam semnele lanturilor, iar pe trupul Nostru se mai vad urmele unor cruzimi nemiloase.

Cât priveste realizarile acestui om, nestiinta sa, capacitatea sa de intelegere, credinta sa, iata ce a revelat Cartea care cuprinde toate lucrurile: "Cu adevarat pomul Zaqqúm(1) va fi hrana lui Athím."(2) Urmeaza câteva versete, apoi El spune: "Gusta din aceasta caci tu esti, intr-adevar, marele Karím!"(3) Gândeste-te cât de clar si lamurit a fost el descris in Cartea incoruptibila a lui Dumnezeu! Acest om care, pe lânga toate, mai simuleaza umilinta, se numeste in cartea sa "servitor athím": "Athím" in Cartea lui Dumnezeu, puternic in mijlocul turmei celor de rând, iar numele sau -- "Karím"!

Chibzuieste la versetele binecuvântate, astfel incât semnificatia cuvintelor: "Nu exista nici un lucru, fie el verde sau uscat, care sa nu fie notat in Cartea fara de gres,"(4) sa se imprime pe tableta inimii tale. Si totusi o multime de oameni ii jura credinta. Ei l-au respins pe un Moise al stiintei si dreptatii si l-au preferat pe un Sámiri(5)

(1) Pomul infernului.

(2) Pacatos. Coran 44:43-44.

(3) Prea cinstit - Coran 44:49.

(4) Coran 6:59.

(5) Un vrajitor contemporan cu Moise.

al ignorantei. Ei si-au intors ochii de la Luceafarul adevarului care straluceste pe cerul divin si vesnic si s-au lipsit de splendoarea sa.

O frate al meu! Numai o mina divina poate oferi nestematele stiintei divine, si mireasma Florii mistice poate fi inhalata doar in Gradina ideala, iar crinii intelepciunii stravechi nu pot inflori decât in orasul unei inimi neprihanite. "Intr-un pamânt fertil plantele rasar in abundenta prin bunavointa Domnului, dar intr-un pamânt de prost ele rasar saracacios."(1)

Dat fiind ca s-a aratat in mod limpede ca numai cei care sunt initiati in misterele divine pot intelege melodiile cântate de Pasarea Cerului, se cuvine ca fiecare om sa ceara lamuriri celor cu inimile luminate precum si Tezaurelor misterelor divine privitor la problemele complexe ale Credintei lui Dumnezeu si la aluziile obscure din declaratiile Aurorelor Sfinteniei. In felul acesta tainele acestea vor fi dezvaluite, nu datorita invataturii acumulate, ci cu ajutorul lui Dumnezeu si prin revarsarile harului Sau. "Intrebati-i deci pe custozii Scripturilor, daca nu le intelegeti."(2)

Dar, o frate al meu, când un cautator adevarat se hotaraste sa porneasca in cautare pe calea care duce la cunoasterea Celui dintru Inceput, el trebuie, inainte de toate, sa-si curete si sa-si purifice inima, care este sediul revelatiei tainelor launtrice ale lui Dumnezeu, de tot colbul intunecos al tuturor cunostintelor acumulate si de aluziile intruchiparilor inchipuirilor satanice. El trebuie sa-si purifice inima, care este sanctuarul iubirii vesnice a Prea Iubitului, de orice intinare, si sa-si sanctifice sufletul de tot ce tine de apa si lut, de orice fel de atasamente efemere si obscure. El trebuie sa-si curete inima in asa fel incât sa nu ramâna nici o urma de iubire sau de ura, pentru ca iubirea sa nu-l impinga orbeste spre eroare, ori ca ura sa-l indeparteze de adevar. Esti martor cum in aceasta zi, cei mai multi dintre oameni, din cauza acestui fel de iubire si ura, s-au lipsit de Fata nemuritoare, s-au indepartat de Intruchiparile tainelor divine si ratacesc fara un pastor prin pustiul uitarii si erorii. Cautatorul trebuie sa-si puna intotdeauna nadejdea in Dumnezeu, trebuie sa renunte la legaturile cu oamenii acestui pamânt, sa se detaseze de lumea colbului si sa ramâna credincios Celui ce este Domnul Domnilor. El nu trebuie niciodata sa incerce sa se ridice mai presus de altcineva, trebuie sa stearga de pe tableta inimii sale orice urma de mândrie si infumurare, trebuie sa ramâna rabdator si resemnat, sa fie tacut si sa renunte la vorbaria desarta. Caci limba este un foc mocnit, iar vorbaria multa este o otrava mortala. Focul material consuma trupul, in timp ce focul limbii inghite atât inima cât si sufletul. Puterea celui dintâi dureaza un timp limitat, efectele celui din urma dureaza un veac.

Cautatorul mai trebuie sa stie ca bârfa este o greseala grava si sa se tina departe de sfera ei, caci bârfa inabuse lumina inimii si stinge viata sufletului. El trebuie sa se multumeasca cu putin si sa fie liber de dorinte nemasurate. Trebuie sa pretuiasca tovarasia acelora care au renuntat la lume si sa considere ca evitarea oamenilor

(1) Coran 7:57.

(2) Coran 16:43.

laudarosi si cu inclinatii lumesti este un dar pretios. La sfârsitul fiecarei zile, el trebuie sa comunieze cu Dumnezeu si sa staruie cu toata inima in cautarea Preaiubitului sau. El trebuie sa mistuie fiecare gând nestavilit cu flacara pomenirii iubitoare a lui Dumnezeu si sa treaca, cu iuteala fulgerului, pe lânga tot ce nu este El. El trebuie sa-i ajute pe cei in mizerie si sa nu-i lipseasca niciodata pe cei saraci de bunavointa sa. Trebuie sa fie bun cu animalele si cu atât mai mult cu semenul lui, care este inzestrat cu darul vorbirii. El nu trebuie sa sovaie sa-si ofere viata pentru Preaiubitul sau si nici sa ingaduie ca dezaprobarea oamenilor sa-l indeparteze de Adevar. El nu trebuie sa doreasca altora ceea ce nu-si doreste lui insusi si nici sa fagaduiasca ceea ce nu poate tine. Din toata inima cautatorul trebuie sa ocoleasca tovarasia raufacatorilor si sa se roage pentru iertarea pacatelor lor. El trebuie sa-l ierte pe pacatos si sa nu dispretuiasca treapta inferioara pe care se gaseste, caci nimeni nu stie care va fi propria lui treapta. Cât de des s-a intâmplat ca un pacatos, in ceasul mortii sale, sa ajunga la esenta credintei si, sorbind din bautura nemuritoare, sa-si ia zborul spre Sferele ceresti. Si cât de des s-a intâmplat ca un credincios pios, in ceasul inaltarii sufletului sau, sa se schimbe atât de mult incât sa cada in focul din adâncuri. Intentia Noastra atunci când rostim aceste cuvinte convingatoare si importante este sa-l facem sa inteleaga pe cautator ca ar trebui sa considere tot ce nu e Dumnezeu ca fiind pieritor si sa socoteasca toate lucrurile in afara de El, care este Obiectul adoratiei generale, ca pura nimicnicie.

Acestea sunt unele dintre atributele celor sublimi si constituie semnul distinctiv al celor inzestrati cu spiritualitate. Ele au mai fost mentionate in legatura cu conditiile necesare calatorilor ce pasesc pe Cararea Cunoasterii Positive. Când calatorul detasat si cautatorul sincer au indeplinit aceste conditii esentiale, atunci, dar numai atunci poate el fi numit un cautator adevarat. Când va fi implinit conditiile prevazute de versetul: "Oricine face eforturi pentru Noi,"(1) se va bucura de binecuvântarea conferita de cuvintele: "Pe caile Noastre il vom calauzi negresit."(2)

Numai când lampa cautarii, a stradaniilor pline de zel, a dorintei arzatoare, a devotamentului pasionat, a iubirii inflacarate, a rapirii si a extazului este aprinsa in inima cautatorului, iar briza iubirii Sale duioase adie asupra sufletului sau, numai atunci intunericul erorii va fi invins, negura indoielilor si a nelinistii va fi risipita, iar lumina cunoasterii si certitudinii vor cuprinde fiinta sa. In ceasul acela, Crainicul mistic, care va aduce vestea cea buna a Spiritului, va lumina dinspre Orasul lui Dumnezeu, stralucind asemenea Aurorei si cu sunetul de trâmbita al cunoasterii va trezi inima, sufletul si spiritul din somnul neglijentei. Atunci multiplele favoruri si harul pe care Duhul Sfânt si vesnic il revarsa asupra lui vor conferi intr-o asemenea masura o noua viata cautatorului, incât se va simti inzestrat cu un nou ochi, cu o noua ureche, o inima noua si o minte noua. El va putea contempla semnele vadite ale universului si va patrunde misterele ascunse ale sufletului. Privind cu ochiul lui Dumnezeu, el va vedea in fiecare atom o poarta care duce la treptele certitudinii absolute. El va descoperi in toate lucrurile misterele Revelatiei divine si dovezile

(1) Coran 29:69.

(2) Ibid.

unei manifestari neincetate.

Jur pe Dumnezeu! Daca cel ce paseste pe cararea calauzirii si nazuieste sa ajunga la inaltimile dreptatii, ar atinge aceasta glorioasa treapta suprema, el ar simti de la o distanta de o mie de leghe mireasma lui Dumnezeu si ar percepe dimineata stralucitoare a divinei Calauziri, rasarind la aurora tuturor lucrurilor. Fiecare lucru, oricât de mic, ar fi pentru el o revelatie care-l duce la Cel Preaiubit, Obiectul cautarii sale. Atât de mare va fi puterea de discernamânt a acelui cautator incât va putea deosebi adevarul de neadevar, asa cum deosebeste soarele de umbra. Daca in coltul cel mai indepartat al Rasaritului ar adia suflul dulce al lui Dumnezeu, el ar recunoaste, si ar inhala, fara indoiala, parfumul lui, chiar daca s-ar gasi la capatul cel mai indepartat al Apusului. De-asemeni, el va deosebi clar toate semnele lui Dumnezeu -- cuvintele Sale minunate, marile Sale lucrari, actele Sale marete -- de faptele, cuvintele si comportarea oamenilor asa cum bijutierul deosebeste nestemata de piatra sau asa cum omul distinge primavara de toamna si caldura de frig. Când canalul sufletului omenesc va fi curatat de toate atasamentele lumesti, stânjenitoare, el va percepe sigur la distante uriase suflul Celui Preaiubit si mergând pe urmele parfumului sau, va ajunge si va intra in Cetatea Certitudinii. Acolo va discerne minunile intelepciunii Sale stravechi si va descoperi toate invataturile tainice din fosnetul frunzelor Copacului care infloreste in acel Oras. Cu urechea sa launtrica si cu cea exterioara, el va auzi din colbul orasului imnuri de slava si de preamarire urcând pâna la Domnul Domnilor si cu ochiul sau interior, el va descoperi tainele "intoarcerii" si "invierii." Cât de nespus de sublime sunt semnele, dovezile, revelatiile si splendorile, pe care El, Regele numelor si atributelor le-a destinat acelui Oras! Cine ajunge in acest Oras isi va potoli setea fara apa, iar iubirea de Dumnezeu se va aprinde fara foc. In fiecare fir de iarba sunt ascunse tainele unei intelepciuni de nepatruns si pe fiecare tufa de trandafir miriade de privighetori isi inalta melodiile intr-o stare de de exaltare slavita. Lalelele sale minunate dezvaluie taina Focului nemuritor din Rugul Aprins si savoarea dulce a sfinteniei raspândeste parfumul spiritului Mesianic. El daruieste bogatie fara aur si nemurire fara de moarte. In fiecare frunza sunt cuprinse bucurii de nedescris si in fiecare camera sunt ascunse taine nenumarate.

Cei care se straduiesc sa descopere vointa lui Dumnezeu, odata ce au renuntat la totul in afara de El, vor fi atât de atasati si devotati acestui Oras incât despartirea de el, chiar numai pentru o clipa, li se va parea imposibila. Ei vor auzi dovezile infailibile venind de la Zambilele acelei adunari si vor primi cele mai sigure probe de la frumusetea Trandafirului si de la melodiile Privighetorii. O data la o mie de ani acest oras va fi reinnoit si impodobit din nou.

De aceea, o prieten al meu, se cuvine sa ne straduim din rasputeri sa ajungem la acel Oras, si, cu ajutorul harului lui Dumnezeu si a bunatatii Sale duioase sa sfâsiem "valurile gloriei", astfel incât cu o statornicie neclintita sa ne sacrificam sufletele pline de dor pe cararea Noului Preaiubit. Cu ochii in lacrimi sa-L imploram cu fervoare si de de repetate ori sa ne acorde favoarea acestei gratii. Acest oras nu e altul decât Cuvântul lui Dumnezeu care a fost revelat in fiecare epoca si in fiecare Dispensatie. In zilele lui Moise a fost Pentateuhul; in zilele lui Iisus, Evanghelia; in zilele lui Mahomed, Mesagerul lui Dumnezeu, Coranul; in aceasta zi Bayánul; iar in dispensatia Aceluia pe care Dumnezeu il va revela va fi propria Lui Carte -- Cartea la care se

refera in mod necesar toate Cartile Dispensatiilor din trecut, Cartea care le transcende si este mai presus de toate celelalte. Aceste orase au hrana spirituala din belsug si bucurii nepieritoare sunt prevazute acolo. Hrana pe care o ofera este pâinea cereasca, iar Spiritul pe care il impartasesc este binecuvântarea eterna a lui Dumnezeu. Sufletelor detasate le acorda darul Unitatii, il imbogatesc pe cel sarman si ofera potirul cunoasterii celor ce ratacesc in desertul ignorantei. Intreaga calauzire, binecuvântare, invatatura, intelegere, credinta si certitudine conferita tuturor celor ce se afla in cer sau pe pamânt sunt ascunse si pastrate in aceste Orase.

De pilda Coranul a fost o fortareata de neinvins a poporului lui Mahomed. In zilele Lui oricine intra in ea era la adapost de atacurile satanice, de sageti amenintatoare, de indoieli chinuitoare pentru suflet si de susotelile hulitoare ale dusmanului. Lui ii era acordata si o parte din roadele minunate si vesnice -- roadele intelepciunii -- din Pomul divin. Lui i-a fost dat sa bea din apele incoruptibile ale râului cunoasterii si sa guste din vinul tainelor Unitatii divine.

Tot ce era necesar oamenilor in legatura cu Revelatia lui Mahomed si legile Sale se putea gasi revelat limpede in acest Ridván al slavei stalucitoare. Aceasta Carte constituie o dovada trainica pentru poporul sau si dupa Mahomed, intrucât hotarârile sale sunt de netagaduit, iar promisiunile sale nepieritoare. Toti au fost chemati sa urmeze preceptele acelei Carti "pâna in anul saizeci"(1) -- anul venirii Manifestatiei minunate a lui Dumnezeu. Acea Carte este Cartea care-l conduce pe cautator in mod sigur la Ridvánul Prezentei divine si-l ajuta pe cel ce si-a parasit tara si merge pe cararea cautatorului sa intre in Tabernacolul reunirii vesnice. Calauzirea sa este fara gres, marturia sa nu poate fi intrecuta de nici o marturie. Toate celelalte traditii, toate celelalte carti si consemnari sunt lipsite de o asemenea distinctie, deoarece atât traditiile cât si cei care le-au sustinut prin cuvântul lor sunt confirmati si marturisiti numai de textul aceastei Carti. Pe lânga aceasta, traditiile insesi se deosebesc foarte mult unele de altele, si contin nenumarate obscuritati.

Mahomed Insusi, când a simtit ca sfârsitul misiunii Sale se apropie, a spus aceste cuvinte: "Cu adevarat va spun ca va las aceste doua marturii insemnate: Cartea lui Dumnezeu si Familia Mea." Desi multe traditii au fost revelate de aceasta Sursa a Profetiei si Mina a calauzirii divine, El mentioneaza doar acea Carte, statornicind-o astfel ca pe unealta cea mai de seama si ca dovada cea mai sigura pentru cautator; un ghid pentru oameni pâna in Ziua Invierii.

Cu o viziune neclintita, cu inima pura, si spiritul sfintit, chibzuieste cu atentie la ceea ce a stabilit Dumnezeu ca marturie de calauzire pentru poporul Sau in Cartea Sa, care este recunoscuta ca autentica atât de cei de sus cât si de cei de jos. Noi amândoi, ca si toate popoarele lumii, trebuie sa ramânem credinciosi acestei marturii, pentru ca prin lumina ei sa putem cunoaste si deosebi adevarul de neadevar, calauzirea de ratacire. Dat fiind ca Mahomed a incredintat

(1) Anul 1260 A.H., anul Declaratiei lui Báb.

marturiile Sale Cartii Sale si Familiei Sale, iar aceasta din urma s-a savârsit din viata, a ramas Cartea Sa ca singura Sa marturie in mijlocul oamenilor.

La inceputul Cartii Sale, El spune: "Alif. Lám. Mím. Nu exista nici o indoiala asupra acestei Carti: Este un indreptar pentru cei tematori de Dumnezeu."(1) In fiecare din aceste litere ale Coranului sunt cuprinse misterele Esentei divine si in invelisul lor sunt pastrate ca o comoara perlele Unitatii Sale. Din lipsa de spatiu nu Ne oprim acum asupra lor. Privite din afara, ele inseamna Mahomed Insusi, caruia Dumnezeu i se adreseaza astfel: "O Mahomed, nu exista nici o indoiala, nici un dubiu in privinta acestei Carti care a fost trimisa pe pamânt din cerul Unitatii divine. Ea este un indreptar pentru cei ce se tem de Dumnezeu." Gândeste-te ca El a ales aceasta Carte, Coranul, si a hotarât ca ea sa fie o calauza pentru toti cei ce sunt in cer si pe pamânt. El, Fiinta divina, Esenta ce nu poate fi cunoscuta, a marturisit El Insusi ca aceasta Carte este, fara indoiala si fara nici un dubiu, calauza intregii omeniri pâna in Ziua Invierii. Si acum intrebam, este oare drept ca acesti oameni sa priveasca cu indoiala si dubiu aceasta Marturie importanta , a carei origine divina a fost proclamata de Dumnezeu, si pe care a numit-o intruchiparea adevarului? Este drept ca ei sa-si intoarca fata de la lucrul pe care El l-a statornicit ca Unealta suprema de calauzire pentru a ajunge la culmile cele mai inalte ale cunoasterii, este drept ca ei sa caute altceva decât aceasta Carte? Cum pot ei ingadui ca vorbele neroade si absurde ale oamenilor sa semene samânta neincrederii in mintile lor? Cum mai pot ei sustine, prosteste, ca o anumita persoana s-a exprimat intr-un fel sau altul, sau ca un anumit lucru nu s-a intâmplat? Daca in afara de Cartea lui Dumnezeu, ar fi putut fi conceput ceva care sa se dovedeasca a fi un instrument mai puternic si un indreptar mai sigur pentru omenire, ar fi omis El oare sa-l reveleze in acel verset?

Se cuvine ca noi sa nu ne indepartam de porunca irezistibila si de hotarârea ferma a lui Dumnezeu, asa cum a fost ea revelata in versetul mentionat mai sus. Noi trebuie sa recunoastem Scripturile Sfinte si minunate. Deoarece n-am reusit sa facem acest lucru, noi n-am reusit sa recunoastem adevarul acestui verset binecuvântat. Caci este evident ca cine n-a reusit sa recunoasca adevarul Coranului, n-a reusit, in fapt, sa recunoasca nici adevarul Scripturilor precedente. Iata ce implica in mod lamurit versetul respectiv. Daca ar fi sa talmacim intelesul sau launtric si sa dezvaluim misterele sale ascunse, eternitatea n-ar ajunge pentru a epuiza importanta lor si nici universul n-ar fi in stare sa le auda! Dumnezeu Ne e martor ca spusele Noastre sunt adevarate!

In alt pasaj, El mai spune: "Si daca aveti indoieli cu privire la ceea ce am trimis pe pamânt Servitorului Nostru, atunci aratati-ne o Sura ca aceasta si aduceti martori, pe lânga Dumnezeu, daca sunteti iubitori de adevar."(2) Iata cât de sublima este aceasta treapta si cât de absoluta este actiunea acestor versete pe care El le-a numit marturia Sa cea mai sigura, dovada Sa infailibila, evidenta puterii Sale atotstapânitoare si o revelatie a autoritatii vointei Sale. El, Regele divin a proclamat suprematia de netagaduit a versetelor Cartii Sale asupra

(1) Coran 2:1.

(2) Coran 2:23.

tuturor lucrurilor care marturisesc intru adevarul Sau. Caci in comparatie cu toate celelalte dovezi si semne, versetele divin-revelate stralucesc asemenea soarelui, in timp ce celelalte sunt asemenea stelelor. Pentru popoarele lumii ele constituie marturia permanenta, dovada incontestabila, lumina scânteietoare a Regelui ideal. Maiestria lor este neasemuita si nimic nu poate depasi virtutea lor. Ele sunt visteria perlelor divine si tainita misterelor divine. Ele constituie legatura indisolubila, coarda puternica, 'Urvatu'l-Vuthqá, Lumina de nestins. Prin ele serpuieste râul cunoasterii divine, in ele straluceste focul intelepciunii Sale stravechi si desavârsite. Acesta este focul care in aceeasi clipa aprinde flacara iubirii in piepturile credinciosilor si provoaca frigul nepasarii in inima dusmanului.

O prietene! Nu se cuvine sa trecem peste porunca lui Dumnezeu, ci mai de graba sa ne supunem si sa acceptam ceea ce El a hotarât a fi Marturia Sa divina. Acest verset constituie o afirmatie prea importanta si prea plina de inteles pentru ca acest suflet indurerat sa-l poata explica si demonstra. Dumnezeu graieste adevarul si arata calea. El este, cu adevarat suprem, mai presus de tot poporul Sau; El este Preaputernicul, Binefacatorul

El spune de-asemenea: "Acestea sunt versetele lui Dumnezeu: Cu adevarat le recitam pentru Tine. Dar in ce revelatie vor crede ei, daca il resping pe Dumnezeu si versetele Sale?" (1) Daca vei intelege implicatiile acestui verset, vei recunoaste adevarul ca nici o manifestare mai mare decât cea a Profetilor lui Dumnezeu n-a fost revelata si nici o marturie mai puternica decât cea a versetelor revelate de ei n-a aparut vreodata pe pamânt. Nu, aceasta marturie nu poate fi intrecuta de nici o alta marturie, cu exceptia celei pe care o vrea Domnul Dumnezeul tau.

In alt pasaj El spune: "Vai si amar de acel pacatos mincinos care aude versetele lui Dumnezeu recitate pentru el, iar apoi, ca si când nu le-ar fi auzit, persista in dispretul sau trufas! Vesteste-i o pedeapsa grea."(2) Implicatiile acestui verset sunt, ele singure, suficiente pentru toti cei din ceruri si de pe pamânt, daca oamenii ar chibzui la versetele Domnului lor. Caci tu auzi cum in aceasta zi oamenii ignora cu dispret versetele divin-revelate ca si cum ar fi lucrul cel mai de ocara. Si totusi nimic mai mare decât aceste versete n-a aparut vreodata si nici nu va fi revelat vreodata in lume! Spune-le acestora: "O voi oameni nepasatori! Voi repetati ceea ce au spus parintii vostri in vremi trecute. Aceleasi fructe pe care le-au cules ei din pomul lipsei lor de credinta, aceleasi le veti culege si voi. Nu va trece mult si veti fi adaugati la parintii vostri si impreuna cu ei, veti arde in focul iadului. Un loc cumplit! Locul tiranilor."

Intr-un alt pasaj El mai spune: "Si când ia cunostinta de vreunul din versetele Noastre, el il ia in batjocura. Pe acestia ii asteapta o pedeapsa rusinoasa!"(3) Luându-L in râs, oamenii i-au spus: "Mai fa un un miracol, mai da-ne un semn!" Altul a spus chiar: "Fa ca o parte din cer sa cada peste noi"(4); iar altul: "Daca acesta este tot adevarul Tau, fa sa

(1) Coran 45:5.

(2) Coran 45:6.

(3) Coran 45:8.

(4) Coran 26:187.

cada pietre din cer peste noi."(1) Asa cum poporul lui Israel, in vremea lui Moise, a renuntat la pâinea din cer in schimbul lucrurilor josnice de pe pamânt, la fel si acesti oameni au cautat sa schimbe versetele divin-revelate pe dorintele lor scârnave, infame si neroade. Acelasi lucru se-ntâmpla si in zilele acestea când, desi hrana spirituala a coborât din cerul milostivirii divine si s-a revarsat din norii iubirii Sale duioase, si desi valurile vietii talazuiesc in Ridvánul inimii, totusi acesti oameni, asemenea unor câini hamesiti, s-au adunat in jurul unui hoit si s-au multumit cu apa statatoare a unui lac sarat. Sfinte Dumnezeule! Cât de ciudata este comportarea acestor oameni! Ei cer zgomotos calauzire desi stindardele Celui ce calauzeste toate lucrurile sunt deja inaltate. Ei se agata de complicatiile obscure ale cunoasterii când El, care este Obiectul intregii cunoasteri straluceste asemenea soarelui. Vad soarele cu proprii lor ochi si totusi intreaba acest astru stralucitor daca isi poate dovedi lumina. Ei simt ploile primavaratice cazând asupra lor si vor, in ciuda acestui fapt, dovezi ale acelei darnicii. Dovada soarelui este lumina lui care straluceste si invaluie toate lucrurile. Dovada ploilor este darnicia lor care innoieste si invesmânteaza lumea cu haina vietii. Cu adevarat, orbul nu percepe de la soare decât caldura, iar pamântul arid nu are parte de ploile milostivirii. "Nu te mira daca in Coran, necredinciosul percepe doar un sir de litere, caci in soare orbul nu gaseste altceva decât caldura."

In alt pasaj El spune: "Si când versetele Noastre clare sunt recitate in fata lor, singurul lor argument este, 'Adu-i inapoi pe parintii nostri daca spui adevarul!'"(2) Iata ce dovezi neroade au cautat la aceste Intruchipari ale unei milostiviri atotcuprinzatoare! Ei si-au batut joc de versete, din care o singura litera este mai mare decât creatia cerurilor si a pamântului si care-i insufleteste pe cei morti din valea eului si dorintei cu spiritul credintei; si au exclamat: "Fa-i pe parintii nostri sa iasa din mormintele lor." Atât de mare era perversitatea si infumurarea acestor oameni. Fiecare din aceste versete este pentru toate popoarele lumii o marturie de netagaduit si o dovada minunata a adevarului Sau. Fiecare din ele este intr-adevar suficienta pentru intreaga omenire - daca ai cumpani la versetele lui Dumnezeu. In insusi versetul mentionat mai sus, se afla ascunse perle ale misterelor. Oricare ar fi suferinta, leacul pe care il ofera nu poate da gres niciodata.

Nu acorda atentie argumentatiei fara noima a celor ce sustin ca acea Carte si versetele ei nu pot fi niciodata o dovada pentru oamenii simpli deoarece acestia nu pricep nici sensul lor si nici nu-i pretuiesc valoarea. Caci marturia infailibila a lui Dumnezeu, atât in rasarit , cât si in apus este totusi Coranul. Daca ar fi dincolo de intelegerea oamenilor, cum ar fi putut fi el declarat o marturie universala pentru toate popoarele? Daca argumentele lor ar fi adevarate, nici n-ar fi nevoie de el si nici n-ar fi necesar ca ei sa-l cunoasca pe Dumnezeu deoarece cunoasterea Fiintei divine transcende cunoasterea Cartii Sale, iar oamenii simpli n-ar avea capacitatea s-o inteleaga.

Asemenea argumente sunt intru totul gresite si inadmisibile. Ele

(1) Coran 8:32.

(2) Coran 45:24.

provin numai din aroganta si infumurare. Intentia lor este sa-i indeparteze pe oameni de Ridvánul divinei bunavointe si sa-si intareasca autoritatea asupra poporului. Dar in ochii lui Dumnezeu, acesti oameni simpli sunt infinit superiori si cu mult mai presus decât conducatorii lor religiosi care si-au intors fata de la unicul Dumnezeu adevarat. Capacitatea de intelegere a cuvintelor Sale si posibilitatea de a pricepe graiul Pasarilor Cerului nu depind câtusi de putin de invatatura oamenilor. Ele depind numai de puritatea inimii, de nevinovatia sufletului si de libertatea spiritului. Dovada o constituie cei care, desi nu cunosc nici o singura litera din norma de invatatura recunoscuta, ocupa astazi lacasurile cele mai inalte ale cunoasterii; iar gradina inimii lor este impodobita, datorita ploilor harului divin, cu trandafirii intelepciunii si lalelele intelegerii. Ferice de cei cu inima deschisa caci ei au parte de lumina unei Zile marete!

El mai spune: "Cât priveste pe cei care nu cred in versetele lui Dumnezeu si nici ca se vor intâlni vreodata cu El, aceia vor cauta cu disperare indurarea Mea si o pedeapsa cumplita ii asteapta."(1) De asemeni, "Si ei spun, 'Sa-i parasim noi oare pe zeii nostri pentru un poet nebun?'"(2) Implicatiile acestui verset este limpede. Iata ce au spus ei dupa ce versetele au fost revelate. L-au numit un poet, si-au batut joc de versetele lui Dumnezeu si au exclamat: "Aceste cuvinte ale sale sunt doar basme din batrâni!" Prin aceasta, ei voiau sa spuna ca Mahomed a adunat numai spusele oamenilor din vremi trecute si le-a numit Cuvinte ale lui Dumnezeu.

La fel si in ziua de astazi ai auzit ca oamenii aduc acuzatii similare acestei Revelatii spunând: "El a adunat aceste cuvinte din spusele celor de alta data;" ori "aceste cuvinte n-au nici un temei." Cât de vane si trufase sunt spusele lor si cât de josnica este conditia lor si treapta pe care se afla!

Dupa tagaduirile si acuzatiile lor, la care Ne-am referit, ei au argumentat astfel: "Potrivit Scripturilor noastre, dupa Moise si Iisus nu trebuie sa apara nici un profet independent care sa desfiinteze Legea divinei Revelatii. Dimpotriva, Cel ce va fi revelat trebuie, in mod necesar, sa implineasca Legea." Dupa care a fost revelat acest verset care se refera la toate temele divine si marturiseste adevarul, si anume ca revarsarea harului Celui Atotmilostiv nu poate inceta niciodata: "Si Iosif a venit la voi odinioara cu semne neindoielnice, dar voi n-ati incetat sa va indoiti de mesajul sau pâna ce, dupa ce a murit, ati spus, 'Desigur ca Dumnezeu nu va mai ridica nici un profet dupa El'. Astfel, pe cel ce incalca Legea, pe cel ce se-ndoieste, Dumnezeu il duce pe cai gresite."(3) Asadar, din acest verset, trebuie sa intelegi si sa fi

(1) Coran 29:23.

(2) Coran 37:36.

(3) Coran 40:34.

sigur ca in toate epocile, oamenii s-au agatat de un verset al Cartii si au rostit asemenea cuvinte desarte si absurde, sustinând ca nici un profet nu va mai fi revelat lumii. Asa cum si preotii crestini, respectând cu strictete versetul Evangheliei la care Ne-am mai referit, au cautat sa explice ca Legea Evangheliei nu va fi niciodata abolita si ca nici un profet independent nu va mai apare, afara de cazul ca va confirma legea Evangheliei. Cei mai multi dintre oameni au suferit de astfel de boli spirituale.

De-asemeni esti martor cum adeptii Coranului, la fel ca oamenii din trecut, au ingaduit cuvintelor "Sigiliul Profetilor" sa le intunece ochii. Si totusi, ei insisi recunosc acest verset: "Nimeni nu cunoaste interpretarea sa decât Dumnezeu si cei a caror cunoastere este bine intemeiata."(1) Iar atunci când Cel ce este Atotcunoscatorul, Cel ce este Mama, Sufletul, Secretul si Esenta cunoasterii reveleaza ceva care este cât de cât contrar dorintelor lor, ei i se opun cu indaratnicie si il combat in mod rusinos. Cele de mai sus le-ai auzit deja si ai fost martorul lor. Asemenea fapte si cuvinte pornesc doar de la conducatorii religiosi, cei care nu venereaza alt Dumnezeu decât dorintele lor, care nu se inchina decât aurului, a caror intelegere este intunecata de valurile dense ale invataturii si care prinsi in mrejele obscuritatilor sale s-au ratacit in desertul erorii. Asa cum a spus in mod limpede Domnul existentei: "Ce crezi Tu? Cel ce si-a facut un idol din pasiunea sa si pe care Dumnezeu l-a facut sa mearga pe cai gresite din cauza stiintei sale, ale carui urechi si inima El le-a pecetluit si asupra carui ochi, El a aruncat un val -- cine va calauzi un asemenea om dupa ce a fost respins de Dumnezeu? Nu va fi aceasta un avertisment pentru voi?"

Desi semnificatia exterioara a versetului "Cel pe care Dumnezeu l-a facut sa mearga pe cai gresite din cauza stiintei sale" este ceea ce a fost revelat, totusi pentru Noi el se refera la clericii din vremea aceasta care si-au intors fata de la Frumusetea lui Dumnezeu si care, agatându-se de cunoasterea lor, asa cum a fost ea plazmuita de propria lor fantezie si de dorintele lor, au condamnat Mesajul divin al lui Dumnezeu si Revelatia sa. "Spune: va intoarceti fata de la un Mesaj insemnat!"(3) De asemeni El mai spune: "Si când versetele Noastre clare sunt recitate in fata lor, ei spun 'Acesta este doar un om care s-ar bucura sa va perverteasca astfel incât sa parasiti credinta parintilor vostri.' Si ei spun, 'aceasta nu este altceva decât o falsificare nascocita de el.'"(4)

Pleaca-ti urechea la glasul sfânt al lui Dumnezeu si da ascultare melodiilor Sale dulci si nemuritoare. Ia aminte ca El i-a avertizat in mod solemn pe cei ce au respins versetele lui Dumnezeu si i-a renegat pe cei ce au tagaduit cuvintele Sale sacre. Gândeste-te cât de mult s-au indepartat oamenii de Kawtharul Prezentei divine si cât de dureroasa a fost pentru Frumusetea Binecuvântata necredinta si trufia celor lipsiti de spirit. Desi aceasta Esenta a iubirii duioase si a generozitatii a facut ca acele fiinte efemere sa intre in imparatia nemuririi si a calauzit acele suflete sarmane spre apele sfinte ale bogatiei, totusi

(1) Coran 3:7.

(2) Coran 45:22.

(3) Coran 38:67.

(4) Coran 34:43.

unii L-au numit "un calomniator al lui Dumnezeu, Domnul tuturor creaturilor," altii L-au acuzat ca este "cel ce impiedica poporul sa mearga pe calea credintei adevarate," in sfârsit, altii au declarat ca este un "lunatic" si alte lucruri asemanatoare.

La fel si in ziua de astazi poti observa ce acuzatii josnice au adus acestei nestemate a Nemuririi si câte infamii de nedescris au lansat pe socoteala Aceluia care este Izvorul puritatii. Desi prin Cartea Sa si prin Tableta Sa sfânta si nemuritoare, Dumnezeu i-a mustrat pe cei ce tagaduiesc si resping versetele revelate si a fagaduit harul Sau celor ce le accepta, ei au adus nenumarate critici acelor versete care au fost trimise din cerul nou al sfinteniei vesnice a lui Dumnezeu! Aceasta, in ciuda faptului ca nici un ochi n-a vazut vreodata o asemenea revarsare de generozitate si nici o ureche nu a auzit de o asemenea revelatie a bunatatii. O asemenea generozitate si revelatie s-a manifestat, incât versetele relevate au fost asemenea ploilor primavaratice care cad din norii milostivirii Celui Atotdarnic. Profetii "inzestrati cu credinta statornica" a caror desavârsire si slava stralucesc asemenea soarelui, au fost cinstiti fiecare cu o Carte pe care toti au vazut-o si ale caror versete au fost intru totul confirmate. In timp ce versetele care au cazut din Norii indurarii divine au fost atât de multe incât nimeni n-a putut aprecia numarul lor. Vreo douazeci de volume sunt acum disponibile. Dar câte mai sunt inaccesibile pentru noi! Cât de multe au fost furate si au cazut in mâinile dusmanului si de a caror soarta nimeni nu stie nimic.

O frate, ar trebui sa deschidem ochii, sa meditam la Cuvântul Sau si sa cautam adapost sub umbrarul Manifestarilor lui Dumnezeu pentru ca astfel sa fim indrumati de sfaturile fara gres ale Cartii si sa tinem seama de mustrarile consemnate in Tabletele sfinte; pentru ca sa nu-L criticam pe Cel ce reveleaza versetele, pentru ca sa ne inchinam intreaga fiinta Cauzei Sale si sa imbratisam cu toata inima legea Sa. In felul acesta vom intra, poate, in curtea milostivirii Sale si vom ajunge la limanul harului Sau. El este, intr-adevar, milostiv si iertator fata de slujitorii Sai.

El mai spune: "O popor al Cartii graieste! Ne respingeti oare numai pentru ca credem in Dumnezeu si in ce ne-a trimis astazi si ce ne-a trimis in trecut si pentru ca cei mai multi dintre voi sunt niste nelegiuiti?"(1) Cât de clar exprima acest verset intentia Noastra si cât de limpede dovedeste adevarul marturiei versetelor lui Dumnezeu! Acest verset a fost revelat atunci când Islamul era atacat de necredinciosi, iar discipolii sai erau acuzati de erezie, când insotitorii lui Mahomed erau denuntati ca potrivnici lui Dumnezeu si discipoli ai unui vrajitor mincinos. In primele sale zile, când Islamul mai era, in aparenta, lipsit de autoritate si putere, prietenii Profetului, care-si intorsesera fata spre Dumnezeu, oriunde se duceau erau hartuiti, persecutat, lapidati si batjocoriti. La acea vreme a fost trimis acest verset binecuvântat din cerul Revelatiei divine. El a constituit o dovada de netagaduit si a adus lumina calauzirii infailibile. El i-a invatat pe tovarasii lui Mahomed sa declare necredinciosilor si idolatrilor urmatoarele: "Ne oprimati si ne persecutati, dar ce oare am facut noi decât sa credem in Dumnezeu si in versetele ce ne-au fost transmise prin gura lui Mahomed si in cele trimise profetilor din vremi trecute?" Aceasta insemna ca

(1) Coran 5:62.

singura lor vina era aceea de a fi recunoscut ca versetele noi si minunate ale lui Dumnezeu care au coborât asupra lui Mahomed, ca si cele revelate profetilor din trecut, erau toate de la Dumnezeu, precum si faptul ca au adeverit si imbratisat adevarul lor. Aceasta este dovada cu care Regele divin i-a instruit pe slujitorii Sai.

Date fiind cele de mai sus, este oare drept ca acesti oameni sa respinga versurile nou-revelate care au cuprins Estul si Vestul si sa se considere pe ei insisi sustinatorii adevaratei credinte? N-ar trebui ei sa creada mai de graba in Cel ce a revelate aceste versete? Tinând seama de marturia pe care El insusi a depus-o, cum ar putea El sa nu considere ca dreptcredinciosi pe acei care sustin acest adevar? Departe de El sa izgoneasca din fata portilor milostivirii Sale pe acei care si-au intors fata spre adevarul versetelor divine si au imbratisat acest adevar, sau ca El sa-i ameninte pe cei care au sustinut cu fermitate marturia lui sigura! El, cu adevarat, statorniceste adevarul prin versetele Sale si confirma Revelatia Sa prin cuvintele Sale. El este, cu adevarat Cel Puternic, Ajutorul in primejdie, Cel Omnipotent.

Si El mai spune: "Si daca ti-am fi trimis o Carte scrisa pe pergament si daca necredinciosii ar fi atins-o cu mâinile lor, ei ar fi spus, desigur, 'asta nu este altceva decât o vrajitorie palpabila.'"(1) Cele mai multe versete din Coran se refera la tema aceasta. De dragul conciziei le-am mentionat numai pe acestea. Gândeste-te, s-a mai stabilit, in intreaga Carte, si altceva decât aceste versete ca norma pentru recunoasterea Manifestarilor Frumusetii Sale, astfel incât poporul sa se agate de acel lucru si sa respinga Manifestarile lui Dumnezeu? Dimpotriva, de fiecare data, El a amenintat cu focul pe cei ce nu accepta aceste versete si isi bat joc de ele, asa cum s-a aratat mai sus.

De aceea daca s-ar ridica cineva si ar aduce cu sine miriade de versete, discursuri, epistole si rugaciuni, fara ca vreuna din ele sa fie produsul invataturii, ce scuza ar putea invoca cei ce le resping si se lipsesc de puterea harului lor? Ce raspuns vor putea ei da atunci când sufletul lor se va inalta si va parasi templul sau sumbru? S-ar putea ei justifica, spunând: "Noi am fost credinciosi unei anumite credinte si deoarece n-am vazut-o implinita ad literam, am adus acele obiectii impotriva Intruchiparilor divinei Revelatii si ne-am tinut departe de legea lui Dumnezeu?" N-ai auzit ca printre motivele pentru care anumiti profeti au fost numiti profeti "inzestrati cu credinta statornica" a fost faptul ca le-a fost revelata o Carte? Si atunci cum ar putea acesti oameni justifica faptul ca il resping pe Autorul, pe Cel ce a revelat atât de multe volume de versete si sa dea ascultare spuselor unui nerod care a semanat germenele indoielii in inimile oamenilor si care asemenea Satanei s-a ridicat pentru a-i duce pe oameni pe caile pierzaniei? Cum au ingaduit ca asemenea lucruri sa-i lipseasca de lumina Soarelui divinei darnicii? Dar pe lânga toate acestea, daca acei oameni ocolesc si resping un Suflet atât de divin, un Suflu atât de sfânt, Ne intrebam: cui vor fi credinciosi, spre care fata in afara de Fata Lui se vor indrepta? Da -- "cu totii au o particica de Cer spre care-si intorc fata."(1) Ti-am aratat doua cai; mergi pe calea care ai ales-o. Acesta este adevarul si

(1) Coran 6:7.

(2) Coran 2:148.

in afara de adevar nu exista decât eroare.

Printre marturiile care dovedesc adevarul acestei Revelatii este aceea ca in fiecare epoca si Dispensatie, ori de câte ori Esenta invizibila a fost revelata in persoana Manifestarii Sale, unele suflete nestiute de nimeni, desprinse de toate framântarile lumesti, au cautat iluminare la Soarele Profetiei si la Luna calauzirii divine si au ajuns in Prezenta divina. Din acest motiv preotii si bogatasii din vremea respectiva i-au dispretuit si batjocorit pe acei oameni. Asa cum a revelat El referitor la cei care au mers pe cai gresite: "Atunci conducatorii poporului Sau care nu credeau au spus, 'noi nu vedem in Tine decât un om cum suntem si noi; vedem ca n-ai alti adepti decât oamenii cei mai de rând dintre noi, cei pripiti la judecata, si nu constatam ca ne sunteti cu nimic superiori, mai mult chiar, va consideram niste mincinosi.'"(1) Ei au condamnat acele Manifestari sfinte si au afirmat cu vehementa: "Nimeni nu te-a urmat decât cei josnici dintre noi, cei ce nu merita nici o atentie." Scopul urmarit de ei era sa arate ca nimeni dintre cei invatati, cei bogati si cei renumiti nu credeau in ei. Prin astfel de argumente si altele similare, ei incercau sa demonstreze falsitatea Celui care vorbeste numai adevarul.

Si totusi, in aceasta stralucita Dispensatie, aceasta Suveranitate puternica, un numar de clerici luminati, de mari invatati, de savanti intelepti au ajuns la Curtea Lui, au baut din cupa Prezentei Sale divine si au fost cinstiti cu bunavointa Sa exceptionala. De dragul Celui Preaiubit, ei au renuntat la lume si la tot ce este in ea. Vom aminti numele unora dintre ei pentru a-i intari pe cei slabi de inger si pentru a-i incuraja pe cei timorati.

Printre acestia a fost Mullá Husayn care a fost un vas in care s-a revarsat gloria sclipitoare a Soarelui Revelatiei divine. Daca n-ar fi fost el, Dumnezeu nu s-ar fi statornicit pe locul milostivirii Sale si nu s-ar fi suit pe tronul slavei vesnice. Printre ei a fost si Siyyid Yahyá, acea fiinta unica si neasemuita din vremea sa,

Mullá Muhammad 'Alíy-i-Zanjání Mullá 'Alíy-i-Bastámí Mullá Sa'íd-i- Bárfurúshí Mullá Ni'matu'lláh-i-Mázindarání Mullá Yúsuf-i-Ardibílí Mullá Mihdíy-i-Khu'í Siyyid Husayn-i-Turshízí Mullä Mihdíy-i-Kandi, Mullá Bákir Mullá `Abdu'l-Kháliq-i- Yazdí Mullá 'Alíy-i-Baraqáni

si altii, aproape patru sute la numar, ale caror nume sunt toate inscrise pe "Tableta Pastrata" a lui Dumnezeu.

Toti acestia au fost calauziti de lumina Soarelui divinei Revelatii si au marturisit si recunoscut adevarul Lui. Atât de mare a fost credinta lor, incât cei mai multi dintre ei au renuntat la avere si familie si s-au straduit doar sa fie placuti Celui Atot-Slavit. Ei si-au daruit viata Celui PreaIubit si au jertfit totul pe cararea Lui.

(1) Coran 11:27.

Pieptul lor a devenit tinta sagetilor inamicului, iar capetele lor au impodobit sulitele necredinciosilor. Nici o bucata de glie n-a ramas care sa nu fi baut sângele acestor intruchipari ale detasarii si nici o sabie care sa nu fi vatamat grumazul lor. Faptele lor singure marturisesc adevarul cuvintelor lor. Oare marturia acestor suflete sfinte, care s-au ridicat cu atâta vitejie pentru a-si jertfi viata Celui Iubit incât intreaga lume a fost uluita de sacrificiul lor, oare toate acestea nu sunt suficiente pentru oamenii din ziua de astazi? Nu este aceasta o marturie graitoare pentru cei lipsiti de credinta care pentru un lucru de nimic si-au tradat credinta, si-au vândut nemurirea in schimbul a ceea ce este pieritor, au renuntat la Kawtharul divinei Prezente pentru niste izvoare sarate si al caror singur tel in viata este sa-si insuseasca bunul altuia? Dupa cum ai vazut si tu, sunt cu totii preocupati de vanitatile lumii si s-au indepartat mult de Cel ce este Domnul, Cel Preainalt.

Fii cinstit: Este acceptabila si demna de atentie marturia acelora ale caror fapte corespund cuvintelor lor si a caror purtare este conforma cu viata lor interioara? Mintea este uluita de faptele lor, iar sufletul se minuneaza in fata tariei lor sufletesti si a capacitatii lor de indurare fizica. Ori este acceptabila marturia acelor suflete lipsite de credinta de la care emana doar suflul dorintelor lor egoiste, acei oameni care zac, prinsi in colivia fanteziilor lor desarte? Asemenea liliecilor intunericului, ei nu-si inalta capul de pe culcusurile lor decât pentru a cauta lucrurile vremelnice ale acestei lumi si nu-si gasesc odihna noaptea fiind preocupati doar de telurile vietii lor sordide. Cufundati in planurile lor egoiste, ei au uitat de Hotarârea divina. In timpul zilei se straduiesc din tot sufletul sa dobândeasca beneficii lumesti, iar noaptea singura lor preocupare este sa-si satisfaca poftele trupesti. In virtutea carei legi sau norme ar putea oamenii sa justifice faptul ca adera la tagaduirile unor astfel de suflete meschine, si ca nu tin seama de credinta acelora care, pentru a fi placuti lui Dumnezeu, au renuntat la viata lor, la averea lor, la faima si renumele lor, la reputatie si cinste?

Oare ceea ce s-a intâmplat in viata "Printului Martirilor"(1) n-a fost considerat ca cel mai mare eveniment, ca dovada suprema a adevarului sau? N-au declarat oamenii din trecut ca acele evenimente erau fara precedent? N-au afirmat ei ca nici o alta manifestare a adevarului n-a dat dovada de o asemenea statornicie, de o astfel de glorie izbitoare? Si totusi, acest episod al vietii sale a inceput dimineata si s-a sfârsit la amiaza, in timp ce acele lumini sfinte au indurat timp de optsprezece ani in mod eroic suferintele care de pretutindeni s-au abatut asupra lor. Si cu ce iubire, cu ce devotament, cu ce exaltare si rapire sfânta si-au sacrificat ei viata pe cararea celui Atotglorios! Acest adevar este marturisit de toti. Si atunci, cum pot ei minimaliza aceasta Revelatie? Oare a fost vreo epoca in care sa aiba loc asemenea evenimente importante? Daca acesti oameni n-au fost adevaratii cautatori ai lui Dumnezeu, cine altcineva ar fi demn de acest nume? Au cautat ei puterea sau gloria? Au tânjit dupa bogatii? Au avut vreo alta dorinta decât de a fi pe placul lui Dumnezeu? Daca acesti oameni, cu toate marturiile lor minunate, cu lucrarile lor neasemuite ar fi falsi, cine este indreptatit sa revendice pentru el adevarul? Jur pe Dumnezeu! Chiar faptele lor sunt o marturie

(1) Imám Husayn.

suficienta si o dovada de netagaduit pentru toate popoarele pamântului -- daca oamenii ar chibzui in inima lor la tainele divinei Revelatii. "Iar facatorii de rele vor afla curând ce soarta ii asteapta."(1)

Pe lânga aceasta, semnul adevarului si cel al falsitatii sunt desemnate si hotarâte in Carte. Prin aceasta piatra de incercare divin-hotarâta cererile si pretentiile tuturor oamenilor trebuie testate astfel incât cel cinstit sa fie cunoscut si deosebit de impostor. Piatra de incercare nu este alta decât acest verset: "Doriti-va moartea daca sunteti oameni ai adevarului."(2) Gânditi-va la acei martiri a caror sinceritate este de netagaduit, a caror buna-credinta este in mod lamurit confirmata de textul Cartii si care toti, asa cum stii si tu, si-au sacrificat viata, averea, sotiile, copii, tot ce aveau si s-au inaltat spre cele mai sublime lacasuri ale Paradisului. Este oare drept sa respingi marturiile unor astfel de fiinte detasate si nobile cu privire la adevarul acestei Revelatii slavite si stralucite si sa consideri acceptabile acuzatiile aduse acestor Lumini sclipitoare de niste oameni fara credinta care pentru aur si-au tradat credinta si care de dragul de a fi conducatori L-au repudiat pe El care este Conducatorul Prim al intregii omeniri. Si aceasta, desi caracterul lor a fost dezvaluit in fata tuturor oamenilor care i-au recunoscut ca fiind dintre cei ce nu vor renunta la o iota sau vreun titlu din autoritatea lor temporala de dragul Credintei sfinte a lui Dumnezeu, si cu atât mai putin isi vor jertfi viata, averea si altele de acest fel.

Iata cum Piatra de Incercare divina a separat -- potrivit textului explicit al Cartii -- pe cei sinceri de cei falsi. In ciuda acestui fapt ei inca mai ignora acest adevar, si cufundati in somnul nepasarii gonesc dupa desertaciunile lumii si sunt preocupati numai de gânduri privitoare la vanitatile conducerii pamântesti.

"O Fiu al Omului! Multe zile au trecut peste tine in decursul carora erai ocupat cu inchipuirile si imaginatiile tale desarte. Cât o sa mai dormitezi in patul tau? Scoala-te din somn, caci Soarele a ajuns sus, la zenit si poate te va mai lumina cu stralucirea frumusetii sale."(3)

Sa fie bine stiut: Niciunul din acei savanti si clerici la care ne-am referit nu era investit cu rangul si demnitatea de conducator. Caci conducatorii religiei binecunoscuti si influenti care ocupa posturi de raspundere si exercita functii de conducere nu pot in nici un fel jura credinta Revelatorului adevarului, afara de cei pe care ii alege Domnul tau. Dar, cu exceptia câtorva putini la numar, asa ceva nu s-a intâmplat. "Putini dintre slujitorii Mei sunt recunoscatori."(4) Dupa cum in aceasta Dispensatie, niciunul dintre clericii renumiti care tin in mâinile lor frânele conducerii si isi exercita autoritatea asupra poporului nu a imbratisat Credinta. Dimpotriva, ei au luptat impotriva ei cu o animozitate si hotarâre cum n-au mai fost vazute de nici un ochi si nici auzite de vreo ureche.

Báb, Domnul preamarit -- fie-I jertfita viata tuturor oamenilor -- a revelat, in mod special, o epistola pentru clericii din fiecare oras,

(1) Coran 26:227.

(2) Coran 2:94, 62:6.

(3) Cuvinte Tainice 62 Partea I. Nota Trad.

(4) Coran 34:13.

in care a expus clar caracterul tagaduirilor si refuzurilor fiecaruia dintre ei. "De aceea luati aminte voi oameni inzestrati cu discernamânt!"(1) Referindu-se la opozitia lor, El intentiona sa combata obiectiile pe care le-ar putea face poporul Bayánului in ziua manifestarii "Mutagháthului,"(2) ziua Invierii a Doua, aratând ca in timp ce in Dispensatia Bayánului au existat unii clerici care au imbratisat Credinta, in aceasta ultima Revelatie nici unul din ei nu au recunoscut revendicarea Sa. Intentia Lui era sa avertizeze poporul pentru ca nu cumva sa se agate de cine stie ce gânduri fara rost si sa se lipseasca de divina Frumusete. Da, acesti clerici la care Ne-am referit, erau in majoritate niste necunoscuti care prin harul lui Dumnezeu au fost cu totii purificati de vanitatile lumesti si eliberati de ispitele conducerii. "Aceasta e generozitatea lui Dumnezeu; El o impartaseste cui vrea El."

O alta dovada si marturie a adevarului acestei Revelatii, care printre toate celelalte dovezi straluceste asemenea soarelui, este tenacitatea cu care Frumusetea eterna proclama Credinta lui Dumnezeu. Desi la o vârsta frageda, si desi Cauza pe care a revelat-o era contrara dorintelor tuturor popoarelor de pe pamânt, fie ca era vorba de nobili si de oameni de rând, bogati si saraci, oameni de seama si cei neinsemnati, rege si supus, El s-a ridicat si a proclamat-o cu fermitate. Toti L-au auzit si au stiut de ea. El nu s-a temut de nimeni; nu i-a pasat de consecinte. Poate un asemenea lucru sa fie facut cunoscut altfel decât prin puterea unei Revelatii divine si prin autoritatea puterii de nebiruit a lui Dumnezeu? Pe dreptatea lui Dumnezeu! Daca cineva ar avea in inima sa o astfel de Revelatie mareata, insusi gândul declaratiei ei l-ar nimici! Daca inimile tuturor oamenilor ar fi adunate in inima lui, el inca ar sovai sa se lanseze intr-o actiune atât de riscata. El ar putea s-o infaptuiasca numai cu ingaduinta lui Dumnezeu, numai daca fagasul inimii sale ar fi legat de Sursa harului divin, iar sufletul lui ar fi asigurat de sprijinul neprecupetit al Celui Atotputernic. Carui fapt, Ne intrebam Noi, atribuie ei o asemenea indrazneala? Il acuza oare de nerozie, asa cum i-au acuzat pe profetii din trecut? Sau afirma cumva ca scopul urmarit nu era altceva decât de a conduce sau de a aduna avutii pamântesti?

Sfinte Dumnezeule! In Cartea Sa pe care a intitulat-o "Qayyúmu'l- Asmá'" -- cea dintii, cea mai mareata si insemnata dintre toate cartile -- El si-a prorocit propriul Sau martiriu. Acolo se afla urmatorul pasaj: "O tu Vestigiu al lui Dumnezeu! Eu m-am sacrificat intru totul pentru Tine; Am acceptat sa iau blesteme asupra mea de dragul Tau; n-am dorit altceva decât martiriul pe cararea iubirii Tale. Imi ajunge ca martor Dumnezeu, Cel Preamarit, Protectorul, Cel dintru Inceput!"

De-asemeni, in interpretarea literei "Há", el doreste cu infocare martiriul atunci când spune: "Imi pare ca in fiinta mea cea mai launtrica am auzit chemarea unui Glas: 'Jertfeste lucrurile ce le iubesti cel mai mult pe cararea lui Dumnezeu, asa cum Husayn, pace lui, si-a oferit viata de dragul Meu.' Si chiar daca n-as fi tinut seama de aceasta taina inevitabila, jur pe Cel ce are in mâinile Sale fiinta mea, ca chiar daca toti regii pamântului s-ar alia, ei n-ar putea sa-mi

(1) Coran 59:2.

(2) Cel ce este invocat.

rapeasca o singura litera, cu atât mai putin acesti slujitori care nu merita nici o atentie, care sunt niste lepadaturi... Pentru ca toti sa stie masura rabdarii Mele, a resemnarii Mele si a jertfei de sine pe cararea lui Dumnezeu."

Oare s-ar putea spune despre Cel ce a rostit asemenea cuvinte ca nu merge pe caile Domnului sau ca ar fi avut alta dorinta decât sa fie pe placul Lui? In acest verset se afla ascuns un suflu de detasare care daca s-ar raspândi asupra lumii, toate fiintele ar renunta la viata si si-ar jertfi sufletele. Chibzuieste la purtarea mârsava a acestei generatii si fii martor al uluitoarei lor nerecunostinte. Priveste cum au inchis ochii in fata acestei glorii si cum urmaresc cu josnicie lesurile desgustatoare din ale caror burti se inalta strigatul bunurilor luate de la credinciosi. Si ce calomnii de neinchipuit au lansat impotriva acestor Aurore ale Sfinteniei? Astfel iti relatam ceea ce au urzit necredinciosii, cei care in Ziua Invierii si-au intors fata de la Prezenta divina, pe care Dumnezeu i-a lovit cu focul propriei lor necredinte si pentru care a pregatit in lumea ce va sa fie o pedeapsa care le va mistui atât trupul cât si sufletul. Caci acestia au spus: "Dumnezeu este neputincios, iar mâinile Sale sunt incatusate."

Statornicia in Credinta este un semn sigur si o dovada glorioasa a adevarului. Asa cum a spus "Sigiliul Profetilor": "Doua versete M-au imbatrânit." Ambele versete se refera la credinciosie fata de Cauza lui Dumnezeu. Dupa cum a spus El: "Fii statornic asa cum ti s-a poruncit."(1)

Si acum gândeste-te cum acest Sadrih al Ridvánului lui Dumnezeu s-a ridicat in frageda tinerete ca sa proclame Cauza lui Dumnezeu. Ia aminte la statornicia de care a dat dovada aceasta Frumusete a lui Dumnezeu. Intreaga lume s-a ridicat impotriva Lui sa-i puna piedici, dar a esuat cu desavârsire. Cu cât erau mai cumplite persecutiile impotriva acestui Sadrih al Binecuvântarii, cu atât crestea fervoarea Sa si cu atât mai intens ardea flacara iubirii Sale. Toate acestea sunt evidente si nimeni nu se indoieste ca sunt adevarate. In cele din urma El si-a dat sufletul si si-a luat zborul spre imparatia din inaltimi.

Printre dovezile adevarului manifestarii Sale au fost ascendenta, puterea transcendenta si suprematia pe care El, Revelatorul existentei si Manifestarea Celui Adorat, le-a revelat, singur si fara nici un ajutor, in lumea intreaga. De indata ce acea Frumusetea eterna s-a revelat la Siraz, in anul saizeci, sfâsiind valul tainuitor, semnele ascendentei, autoritatii, suveranitatii si puterii emanând de la acea Esenta a Esentelor si de la Marea Marilor, s-au manifestat in fiecare tara. Si aceasta intr-o asemenea masura incât din fiecare oras au aparut semnele, dovezile, indiciile, marturiile acestui Luminator divin. Cât de multe inimi pure si pline de bunatate au reflectat cu fidelitate lumina acelui Soare etern si ce multiple au fost emanarile cunoasterii de la Oceanul divinei intelepciuni care au cuprins toate fapturile! In fiecare oras toti clericii si demnitarii s-au ridicat pentru a-i impiedica si reprima; ei s-au pregatit cu rautate, invidie si tiranie sa-i suprime. Ce mare a fost numarul acelor suflete sfinte, acelor esente ale dreptatii, care fiind acuzate de tiranie au fost ucise! Si câte

(1) Coran 11:113.

intruchipari ale puritatii care nu s-au manifestat decât printr-o cunoastere adevarata si prin fapte neprihanite au indurat o moarte ingrozitoare! Cu toate acestea, fiecare din aceste fiinte sfinte, pâna in ultima clipa au invocat Numele lui Dumnezeu si s-au inaltat in imparatia smereniei si resemnarii. Atât de mare era puterea si influenta transformatoare pe care El o exercita asupra lor, incât au renuntat la orice dorinta in afara de vointa Lui si si-au unit sufletele cu amintirea Lui.

Gândeste-te: Cine poate manifesta in aceasta lume o asemenea putere transcendenta, o influenta atât de patrunzatoare? Toate aceste inimi neprihanite si suflete sacre au raspuns cu o resemnare totala la chemarea poruncii Sale. In loc sa se plânga, ei au adus multumiri lui Dumnezeu si in intunericul suferintei lor au dat dovada de o supunere radioasa fata de vointa Lui. Este limpede cât de necrutatoare a fost ura si cât de amarnica rautatea si dusmania tuturor popoarelor lumii fata de acesti tovarasi ai Sai. Persecutiile, chinurile pricinuite unor asemenea fiinte spirituale si sfinte, ei le considerau mijloace de salvare, prosperitate si succes etern. A mai cunoscut lumea, din vremea lui Adam si pâna acum, un asemenea tumult, o framântare atât de violenta? Si cu toate torturile suferite si calamitatile indurate, ei au devenit tinta oprobiului si animozitatii generale. Eu cred ca rabdarea de care au dat dovada s-a datorat doar tariei lor sufletesti, iar credinciosia lor a fost rodul faptelor lor.

Chibzuieste in inima ta la aceste evenimente insemnate pentru ca sa-ti dai seama de maretia acestei Revelatii si sa percepi slava ei coplesitoare. Si atunci, prin harul Celui Milostiv, spiritul credintei va patrunde in fiinta ta si vei fi asezat si vei ramâne pe tronul certitudinii. Martor imi este Dumnezeu cel unic! Daca ai cugeta un timp, ai recunoaste ca pe lânga toate aceste adevaruri stabilite si dovezi evidente mentionate mai sus, insesi repudierea, blestemele si uriciunile proferate de oamenii acestui pamânt sunt dovada cea mai temeinica si marturia cea mai sigura a adevarului acestor eroi pe tarâmul resemnarii si detasarii. Cu cât vei medita mai mult la defaimarile rostite de acesti oameni, fie ei clerici, invatati sau ignoranti, cu atât mai ferma si mai trainica va fi Credinta ta. Caci tot ce s-a intâmplat a fost prorocit de cei ce sunt Tezaure ale cunoasterii divine si Recipiente ale legii eterne a lui Dumnezeu.

Desi nu am avut intentia sa mentionam traditiile unor vremi trecute, pentru dragostea pe care ti-o purtam, vom cita totusi câteva care se aplica argumentatiei Noastre. Ce-i drept, Noi nu consideram ca ele sunt necesare deoarece cele mentionate pâna acum sunt suficiente pentru lume si tot ce exista in ea. Intr-adevar, toate Scripturile si tainele lor sunt condensate in aceasta scurta relatare, si anume intr-o asemenea masura incât daca un om ar chibzui in inima sa, el ar descoperi din tot ce s-a spus tainele Cuvintelor lui Dumnezeu si ar afla intelesul a tot ce a fost manifestat de Regele ideal. Dat fiind ca oamenii se deosebesc in ceea ce priveste intelegerea si treapta pe care se gasesc, vom mentiona doar câteva dintre ele pentru a aduce statornicie sufletului sovaelnic si liniste mintii tulburate. In felul acesta, marturia lui Dumnezeu va fi completa si desavârsita in fata oamenilor, a celor de sus si a celor de jos.

Una dintre ele este traditia: "Si când Stindardul Adevarului va fi facut cunoscut, oamenii, din rasarit si din apus il vor blestema." Vinul renuntarii trebuie baut, inaltimile sublime trebuie atinse, iar

meditatiei la care se refera cuvintele "O ora de gândire valoreaza mai mult decât saptezeci de ani de adoratie pioasa" trebuie sa i se acorde o atentie deosebita ; astfel secretul purtarii odioase a oamenilor va fi dezvaluit, acei oameni care in ciuda iubirii si dorintei de adevar despre care vorbesc, ii blestema pe discipolii Adevarului deindata ce El a fost revelat. Intru acest adevar traditia mentionata mai sus aduce marturie. Este limpede ca motivul pentru o asemenea purtare nu este alta decât desfiintarea acelor legi, moravuri, obiceiuri si ritualuri pe care le-au respectat pâna atunci. Daca, dimpotriva, Frumusetea Celui Preamilostiv ar fi preluat acele legi si obiceiuri curente printre oameni si daca ar fi confirmat valabilitatea lor in continuare, nu s-ar fi manifestat nicaeri in lume asemenea conflicte si neajunsuri. Aceasta traditie glorioasa este adeverita si intarita de urmatoarele cuvinte pe care le-a revelat El: "Ziua in care Convocatorul va chema oamenii la o actiune serioasa."(1)

Chemarea divina a Crainicului ceresc care, de dincolo de valul Slavei, someaza oamenii sa renunte cu desavârsire la toate lucrurile de care sunt atatsati, este potrivnica dorintei lor; si acesta este motivul grelelor incercari si a tulburarilor violente care au avut loc. Cugeta la felul de a fi al oamenilor. Ei ignora traditiile bine-intemeiate, care toate s-au implinit si se agata de cele a caror valabilitate este indoielnica, iar apoi se-ntreaba de ce nu s-au realizat acestea. Si totusi acele lucruri care pentru ei erau de neconceput au devenit realitate. Semnele si indiciile Adevarului stralucesc precum soarele la amiaza si cu toate acestea oamenii ratacesc dezorientati si nedumeriti in pustiul ignorantei si neroziei. In ciuda versetelor Coranului si a traditiilor recunoscute care toate indica o noua Credinta, o noua Lege, o noua Revelatie, aceasta generatie mai asteapta inca sa-L vada pe Cel Promis care sa sustina Legea Dispensatiei mahomedane. Aceleasi conceptii le au si evreii si crestinii.

Printre declaratiile care vestesc o noua Lege si o noua Revelatie sunt pasajele din "Rugaciunea lui Nudbih": "Unde este Cel ce este menit sa reinnoiasca poruncile si legile? Unde este Cel care are autoritatea sa transforme Credinta si pe credinciosi?" El a revelat ceva asemanator si in Zíyárat:(2) "Pacea fie cu adevarul cel nou." Abú-'Abdi'lláh a raspuns privitor la caracterul lui Mihdi: "El va savârsi ceea ce Mahomed Mesagerul lui Dumnezeu, a savârsit si va nimici tot ceea ce a existat inaintea Lui, asa cum Mesagerul lui Dumnezeu a nimicit caile acelora dinaintea Lui."

Priveste cum in ciuda acestor traditii si a altora similare, ei se cearta in zadar pentru ca legile revelate in trecut sa nu fie schimbate in nici un fel. Si totusi, nu este oare scopul oricarei Revelatii sa provoace o transformare in tot caracterul omenirii, o transformare care sa se manifeste atât pe plan interior, cât si pe plan exterior, care sa influenteze atât viata interioara, cât si conditiile exterioare? Caci daca nu s-ar schimba caracterul omenirii, Manifestarile universale ale lui Dumnezeu ar fi zadarnice. In "Aválim", o carte bine cunoscuta, considerata o autoritate, scrie: "Un tânar din Baní-Háshim va fi facut cunoscut, El va revela o Carte noua si va promulga o lege noua";

(1) Coran 54:6.

(2) O Tableta a vizitarii revelata de Ali.

urmeaza apoi cuvintele: "Cei mai multi dintre dusmanii Sai vor fi clericii." Alt pasaj relateaza despre Sádiq, fiul lui Mahomed, ca a spus urmatoarele: "Un Tânar va apare din Baní-Háshim care va chema poporul sa-i jure loialitate. Cartea Lui va fi o Carte noua si El va chema oamenii sa-i jure credinta. Aspra este revelatia Sa pentru arabi. Daca auziti de El, grabiti-va sa ajungeti la El." Si cum au urmat ei indemnurile imamiilor Credintei, a Lampilor certitudinii! Desi s-a declarat in mod lamurit: "Daca veti auzi ca a aparut un Tânar din Baní-Háshim care cheama oamenii la o noua Carte Divina si la Legi noi si Divine, grabiti-va sa ajungeti la El," in ciuda acestui fapt, ei L-au numit pe acest Domn al existentei un necredincios si L-au declarat un eretic. Ei nu s-au grabit sa ajunga la acea lumina háshemita, la acea Manifestare divina, decât cu sabia in mâna si inimile pline de rautate. Pe lânga aceasta, ia seama cât de precis a fost mentionata dusmania

clericilor in carti. In ciuda acestor traditii clare si semnificative, a acestor referiri neindoielnice si de netagaduit, oamenii au respins Esenta neprihanita a cunoasterii si a graiului sfânt si si-au intors fata spre exponentii rebeliunii si ratacirii. Cu toate aceste traditii consemnate si cuvinte rostite, ei spun doar ceea ce ii indeamna propriile lor dorintele egoiste. Iar daca Cel ce este Esenta Adevarului ar revela ceva contrar inclinatiilor si dorintelor lor, ei L-ar acuza deindata ca este un infidel si ar protesta, spunând: "Aceasta este contrar spuselor imamilor Credintei si ale celoralte lumini stralucitoare. Asemenea lucruri nu au fost prevazute de Legea noastra inviolabila." Si in ziua de astazi asemenea declaratii lipsite de valoare au fost si mai sunt facute de acsti bieti muritori.

Si acum tine seama de cealalta traditie si observa cum toate aceste lucruri au fost prevestite. In "Arba'ín" sta scris: "Din Baní Háshim va veni un Tânar care va revela legi noi. El va chema oamenii la El, dar nimeni nu va tine seama de chemarea Lui. Cei mai multi dintre dusmanii Sai vor fi clericii. Ei nu vor da ascultare poruncii Sale, ci vor protesta, spunând: 'Aceasta este contrar celor ce ne-au fost transmise de imamii Credintei.'" In zilele acestea, toti repeta aceleasi cuvinte, fara sa-si dea câtusi de putin seama ca El este inscaunat pe tronul lui "El face ceea ce vrea" si salasluieste pe lacasul "Celui ce porunceste ceea ce este pe placul Sau."

Nici o ratiune nu poate intelege natura Revelatiei Sale, si nici o cunoastere nu poate pricepe intreaga masura a Credintei Sale. Toate declaratiile depind de confirmarea Lui si toate lucrurile stau sub egida Cauzei Sale. Totul, in afara de El, a fost creat din ordinul Sau si se misca si exista prin legea Sa. El este Revelatorul tainelor divine si Talmacitorul Intelepciunii strabune ascunse. Astfel in "Biháru'l- Anvár," in "'Aválim," si in "Yanbú" se relateaza ca Sádiq, fiul lui Mahomed, ar fi rostit urmatoarele cuvinte: "Cunoasterea inseamna douazeci si sapte de litere. Ceea ce au revelat profetii reprezinta doar doua dintre ele. Nici un om n-a cunoscut pâna acum mai mult decât aceste doua litere. Dar când va apare Qá'imul, El va face cunoscute si celelalte doua zeci si cinci de litere." Gândeste-te: El a declarat ca cunoasterea consta din douazeci si sapte de litere si a considerat ca toti profetii de la Adam pâna la "Sigiliu" sunt Talmacitorii numai a doua dintre ele si ca cu aceste doua litere au fost trimisi pe pamânt. Totodata El a spus ca Qä'imul va revela celelalte doua zeci si cinci de litere restante. Din aceasta declaratie poti intelege cât de mareata si sublima este treapta Sa! Rangul Lui intrece pe acela al tuturor profetilor, iar Revelatia Sa transcende intelegerea si comprehensiunea tuturor alesilor lor. O Revelatie asupra careia Profetii lui Dumnezeu, sfintii Sai si alesii Sai, sau n-au fost informati sau pe care, potrivit hotarârii de nepatruns a lui Dumnezeu, ei n-au dezvaluit-o -- o astfel de Revelatie, acesti oameni josnici si decazuti au vrut s-o masoare cu mintile lor slabe si cu putina lor intelegere si invatatura. Daca Revelatia nu corespunde normelor lor, ei o resping fara sovaiala. "Crezi tu ca cei mai multi dintre ei asculta sau inteleg? Ei sunt asemenea vitelor! Ba se departeaza chiar mai mult de carare!" (1)

Cum -- ne intrebam Noi -- explica ei traditia mentionata mai sus, o traditie care in cuvinte mai presus de orice indoiala vesteste revelarea

(1) Coran 25:44.

unor lucruri de neprevazut si intâmplari noi si minunate care vor avea loc in Ziua Lui? Asemenea intâmplari minunate dau nastere unor astfel de lupte in popor, incât toti clericii si invatatii Il condamna pe El si pe tovarasii Sai la moarte, iar popoarele pamântului ii sunt toate potrivnice. Dupa cum a fost consemnat in "Káfí," in traditia lui Jábir, in "Tableta lui Fátimih," privitor la caracterul Qá'imului: "El va avea perfectiunea lui Moise si splendoarea lui Iisus si rabdarea lui Iov. Cei alesi de El vor fi injositi in zilele Lui. Capetele lor vor fi oferite in dar, asemenea capetelor turcilor si ale Dailamitilor. Ei vor fi macelariti si arsi. Teama ii va cuprinde. Spaima si teroarea le va patrunde in inimi. Pamântul va fi rosu de sângele lor. Femeile lor vor plânge si se vor lamenta. Cu adevarat, acestia sunt prietenii mei!" Gândeste-te ca nici o singura litera din aceasta traditie n-a ramas neimplinita . Sângele lor binecuvântat a fost varsat pretutindeni: in toate orasele au fost facuti captivi, in provincii au fost expusi oprobiului public, iar unii au fost arsi de vii. Si totusi niciunul n-a incetat sa gândeasca astfel: Daca acel Qá'im fagaduit trebuie sa reveleze legea si hotarârile unei Dispensatii trecute, de ce ar fi existat asemenea traditii si de ce a trebuit sa se ajunga la asemenea lupte si conflicte incât oamenii sa considere uciderea acestori tovarasi ai Sai ca o obligatie ce le-a fost impusa, si sa creada ca persecutarea acestor suflete sfinte sunt un mijloc pentru a atinge harul suprem?

Mai mult, observa cum aceste lucruri care s-au intâmplat si faptele comise au fost toate mentionate in traditii din trecut. Asa cum scrie in "Rawdiy-i-Káfí," privitor la "Zawrá". In "Rawdiy-i-Káfí" se relateaza despre Mu'ávíyih, fiul lui Vahháb, ca Abú-'Abdi'lláh i-a spus: "Il cunosti pe Zawrá?" Eu am raspuns: "Fie viata mea un sacrificiu pentru tine! Ei spun ca este Bagdadul." "Nu", a spus el si a adaugat: "Ai intrat in orasul Rayy?"(1) la care eu am replicat: "Da, am intrat." Atunci el a intrebat: "Ai vizitat piata de vite?" "Da," am raspuns eu. El a spus: "Ai vazut muntele negru pe partea dreapta a strazii? El este Zawrá. Acolo vor fi ucisi optzeci de oameni descinzând din diferite familii, toti fiind demni de a fi numiti califi." "Cine ii va ucide?" am intrebat eu. El a raspuns: "Persanii!"

Aceasta este conditia si soarta tovarasilor Sai, prevestita in trecut. Si acum observa cum, potrivit acestei traditii, Zawrá nu este alta decât tara lui Rayy. In acest loc tovarasii Sai au suferit torturi si in cele din urma moartea si toate aceste fiinte sfinte au fost martirizate de mâna persanilor, dupa cum relateaza traditia. Ai auzit acest lucru si toti oamenii marturisesc intru aceasta. Si atunci de ce acesti oameni care se târasc asemenea unor viermi nu se opresc o clipa pentru a medita la acele traditii care sunt toate limpezi ca soarele la amiaza in splendoarea sa? Pentru ce motiv refuza ei sa accepte Adevarul si ingaduie anumitor traditii, a caror semnificatie n-au inteles-o, sa-i opreasca de la recunoasterea Revelatiei lui Dumnezeu si a Frumusetii Lui si sa-i faca sa salasluiasca in adâncurile infernului? Asemenea lucruri nu pot fi atribuite decât lipsei de credinta a clericilor si savantilor din vremea aceasta. Despre acestia Sádiq, fiul lui Mahomed a spus: "Teologii acelei vremi vor fi cei mai rai dintre clericii de sub soare. De la ei a pornit tot raul si la ei se va intoarce."

(1) Vechi oras lânga care a fost cladit Teheranul.

Ii rugam staruitor pe invatatii Bayánului sa nu mearga pe asemenea cai, si la vremea Mustagháthului sa nu comita fata de El, care este Esenta divina, Lumina cereasca, Eternitatea absoluta, Inceputul si Sfârsitul Manifestarilor Invizibilului, ceea ce s-a comis in acea zi. Ii rugam sa nu se bizuie pe intelectul lor, pe capacitatea lor de intelegere si pe invatatura lor, si nici sa nu-L combata Pe Cel Venit sa Reveleze cunoasterea celesta infinita. Dar in ciuda acestor avertismente, constatam ca un om chior, care este conducatorul poporului, se ridica impotriva Noastra cu cea mai mare rautate. Prevedem ca in fiecare oras, oamenii se vor ridica pentru a persecuta Frumusetea Binecuvantata, ca tovarasii acestui Domn al existentei, al acestei Ultime Dorinte a tuturor oamenilor vor fugi din fata opresorului si vor cauta sa se refugieze in pustiu, in timp ce altii se vor resemna si cu o detasare totala isi vor sacrifica vietile pe cararea Sa. Eu cred ca pot discerne un om care da dovada de un devotament si o evlavie atât de mare incât oamenii isi inchipuie ca sunt obligati sa asculte de el, considerând ca e necesar sa se supuna poruncilor sale, si totusi el se va ridica sa atace la radacina Copacul divin si se va stradui din rasputeri sa i se impotriveasca. Asa sunt oamenii!

Speram din toata inima ca poporul Bayánului va fi luminat, ca se va inalta in imparatia spiritului, va salaslui acolo, va discerne Adevarul si va recunoaste cu ochii launtrici falsitatea ipocrita. In zilele noastre, insa, s-au raspândit asemenea forme de invidie, incât -- jur pe Educatorul tuturor fiintelor vizibile si invizibile -- ca de la inceputul facerii lumii -- desi n-are inceput -- si pâna in ziua de astazi, nu s-a pomenit asemenea rautate, invidie si ura si nici nu se va mai pomeni in viitor. Caci niste oameni care n-au simtit niciodata mireasma dreptatii au inaltat steagul razvratirii si s-au aliat impotriva Noastra. Ori incotro privim, vedem amenintarea sulitelor lor, si recunoastem sagetile lor care se-ndreapta in toate directiile. Aceasta, desi nu ne-am mândrit fata de nimeni si nici nu ne-am considerat superiori nici unui suflet. Fiecarui om i-am fost un tovaras iubitor si un prieten devotat si intelegator. In mijlocul celor saraci am cautat fratia lor si fata de cei mari si cei invatati am fost supusi si resemnati. Jur pe Dumnezeu, unicul Dumnezeu adevarat! Cumplite au fost nenorocirile si suferintele indurate din partea dusmanului si a poporului Cartii, dar toate palesc, sunt un nimic in comparatie cu ceea ce a comis fata de Noi mâna celor ce se numesc prietenii Nostri.

Ce-am mai putea spune? Universul, daca ar putea privi cu ochiul justitiei, ar fi incapabil sa indure greutatea acestor cuvinte! In primele zile dupa sosirea Noastra in tara aceasta, când am descoperit semnele evenimentelor ce vor sa vina, am hotarât sa ne retragem inainte ca ele sa se intâmple. Ne-am refugiat in pustiu, iar acolo, singur si despartit de toti, am trait timp de doi ani o viata de totala solitudine. Din ochii Nostri au curs lacrimi dureroase, iar in inima Noastra sângerânda talazuia un ocean de suferinte agonice. In multe nopti n-am avut ce mânca si in multe zile trupul Nostru n-a gasit odihna. Pe Numele Lui care are fiinta Mea in mâinile Sale! In ciuda navalei de nenorociri si a calamitatilor neincetate, sufletul Nostru era invaluit intr-o stare de fericire binecuvântata si intreaga Noastra fiinta era cuprinsa de o bucurie inefabila. Caci in singuratate, nu stiam nici de rau, nici de bine, nici de boala, nici de sanatatea vreunui suflet. Singur, in comuniune cu spiritul Nostru, uitam de lume si de tot ce este in ea. Nu stiam insa ca urzeala destinului divin intrece inchipuirile cele mai extraordinare ale muritorilor si ca sageata hotarârilor Sale transcende cele mai indraznete planuri omenesti. Nimeni nu poate scapa de capcanele pe care El le pune si nici un suflet nu poate gasi

eliberare decât in supunerea fata de vointa Sa. Pe dreptatea lui Dumnezeu! Retragerea Noastra nu prevedea nici o intoarcere, iar despartirea Noastra nu spera intr-o reunire. Singurul motiv al plecarii Noastre era sa nu devenim un mar al discordiei intre credinciosi, o sursa de conflict intre tovarasii Nostri, o unealta care sa raneasca un suflet sau sa fim cauza indurerarii vreunei inimi. In afara de aceasta, n-am avut nici o intentie si n-am urmarit nici un scop. Si totusi orice om face planuri dupa propria lui dorinta si urmareste propriile sale inchipuiri desarte pâna in ceasul când din Izvorul Mistic a venit chemarea, poruncindu-Ne sa Ne intoarcem de unde am plecat. Supunând vointa Noastra vointei Lui, am ascultat de porunca Sa.

Care pana ar putea descrie lucrurile pe care le-am vazut la intoarcerea Noastra! Trecusera doi ani, in care timp dusmanii Nostri se straduisera cu inversunare si in mod neincetat sa Ne nimiceasca; intru aceasta toti sunt martori. Si totusi nici unul dintre credinciosi nu s-a ridicat sa Ne sprijine si nici nu a fost inclinat sa Ne dea vreun ajutor intru eliberarea Noastra. Dimpotriva, in loc sa ne ajute, vorbele si faptele lor au facut sa se abata asupra sufletelor Noastre un potop de suferinte continue! In mijlocul tuturor acestora stam, oferindu-Ne viata, supusi intru totul vointei Sale; pentru ca, poate, prin bunatatea iubitoare si harul lui Dumnezeu, aceasta Litera revelata si facuta cunoscuta sa-si poata jertfi viata pe cararea Punctului Primordial, Cuvântul cel mai Sublim. Pe Numele Lui, la a carui porunca a vorbit Spiritul! Daca n-ar fi existat aceasta dorinta fierbinte a sufletului Nostru, n-am fi stat o clipa in plus in acest oras. "Martor Ne este Dumnezeu si El ne ajunge ." Incheiem expunerea Noastra cu cuvintele: "Nu exista putere si nici tarie decât in Dumnezeu." "Suntem ai lui Dumnezeu si la El ne vom intoarce."

Cei ce au inimi pentru a intelege, cei ce au sorbit din Vinul iubirii si cei care nici pentru o singura clipa nu si-au satisfacut dorintele egoiste, vor vedea stralucitoare ca soarele in splendoarea sa la amiaza, semnele, dovezile, marturiile care confirma adevarul acestei minunate Revelatii, a acestei Credinte divine si transcendente. Gândeste-te cum au respins oamenii Frumusetea lui Dumnezeu si s-au agatat de dorintele lor lacome. In ciuda acestor versete desavârsite, a unor citate de netagaduit, revelate in "Revelatia cea mai importanta" -- Chezasia lui Dumnezeu printre oameni -- si in pofida tuturor traditiilor incontestabile fiecare din ele fiind mai lamurita decât cuvintele cele mai explicite, oamenii au ignorat si au respins adevarul lor si s-au tinut de litera anumitor traditii pe care, potrivit intelegerii lor, nu le-au gasit conforme cu asteptarile lor si al caror inteles nu l-au putut patrunde. Ei au spulberat astfel orice speranta si s-au lipsit de vinul pur al Celui Atotslavit si de apele limpezi si incoruptibile ale Frumusetii nemuritoare.

Tine seama ca pâna si anul in care aceasta Chintesenta a Luminii se va manifesta a fost specificat in traditii si totusi ei nu acorda nici o importanta acestui fapt si nu inceteaza nici o clipa sa-si urmareasca dorintele egoiste. Potrivit traditiei, Mufaddal l-a intrebat pe Sádiq: "Care va fi semnul manifestarii Sale, o stapânul meu?" El a raspuns: "In anul saizeci, Cauza Sa va fi revelata, iar Numele Sau va fi proclamat."

Cât de ciudat! Cu toate aceste referiri lamurite si neindoielnice, oamenii au ocolit Adevarul. De pilda, suferintele, intemnitarile si chinurile indurate de aceasta Esenta a virtutii divine au fost mentionate si in traditiile din trecut. In "Bihár" scrie: "Qá'imul nostru va purta patru semne de la patru profeti: Moise, Iisus, Iosif si Mahomed.

Semnul de la Moise este teama si asteptare; de la Iisus, ceea ce a fost spus despre El; de la Iosif, intemnitare si tainuire; de la Mahomed, revelarea unei Carti similare Coranului." In ciuda unei traditii atât de convingatoare, care intr-o limba atât de precisa a prevestit evenimentele actuale, nimeni n-a dat atentie acestei profetii si Eu cred ca asa va fi si pe viitor, in afara de cel pe care Domnul tau il doreste. "Intr-adevar, Dumnezeu il va face sa asculte pe cel ce vrea El, dar noi nu-i vom putea face sa asculte pe cei ce sunt in mormintele lor."

Este limpede pentru tine ca Pasarile Cerului si Porumbeii Eternitatii vorbesc intr-un dublu limbaj. Unul, cel exterior, este lipsit aluzii, nu este tainic si nici ascuns; Caci el trebuie sa fie o lampa calauzitoare, un far luminos multumita caruia drumetii sa poata atinge inatimile sfinteniei, iar cautatorii sa ajunga pe tarâmurile reunirii eterne. Acesta este felul traditiilor netainuite si a versurilor clare pe care le-am mentionat. Celalat limbaj este cel tainuit, cel pecetluit astfel incât tot ce zace ascuns in inima celor cu gânduri rele sa fie dat la iveala si fiinta lor cea mai launtrica sa fie descoperita. Iata ce a grait Sádiq, fiul lui Mahomed: "Dumnezeu, cu adevarat ii pune la incercare si ii alege." Aceasta este masura divina, aceasta este Piatra de incercare a lui Dumnezeu cu care isi incearca slujitorii. Nimeni nu pricepe intelesul acestor cuvinte, in afara de cei cu inimile pline de incredere, ale caror suflete se bucura de bunavointa lui Dumnezeu si ale caror minti sunt detasate de tot in afara de El. Interpretarea literala data de oameni unor astfel de cuvinte nu este cea intentionata. Astfel scrie: "Orice cunoastere are saptezeci de intelesuri dintre care numai unul este cunoscut oamenilor. Si când va veni Qá'imul, El le va revela acestora tot ce a mai ramas." El mai spune: "Noi rostim un cuvânt, dar intentia noastra este sa exprimam saptezecisiunu de intelesuri: fiecare din ele le putem explica."

Mentionam aceste lucruri pentru ca oamenii sa nu fie indusi in eroare de faptul ca anumite traditii si prorociri inca nu s-au implinit ad literam. Ei trebuie, mai de graba, sa -si atribuie uluirea propriei lor incapacitati de intelegere si nu neimplinirii fagaduielilor date in traditii, deoarece semnificatia intentionata de Imamii Credintei nu este cea cunoscuta in popor -- ceea ce reiese din insesi traditii. Asadar oamenii nu trebuie sa ingaduie ca aceste cuvinte sa-i lipseasca de darurile divine, ei ar trebui, mai curând, sa ceara a fi luminati celor ce sunt talmacitorii lor recunoscuti pentru ca astfel tainele ascunse sa le fie dezvaluite si lamurite.

Nu vedem, insa, pe nimeni dintre oamenii de pe pamânt care, râvnind in mod sincer la Adevar, sa caute calauzirea Manifestarilor divine in problemele greu de inteles ale Credintei. Toti salasluiesc in tara uitarii si toti sunt invataceii celor rai si razvratiti. Cu adevarat, Dumnezeu le va face lor, ceea ce fac ei, si ii va uita, asa cum ei insisi au ignorat Prezenta Lui in zilele Lui. Aceasta este hotarârea Lui cu privire la cei ce L-au tagaduit si aceasta va fi soarta celor care au respins semnele Sale.

Incheiem expunerea Noastra, citând cuvintele Sale -- preamarit fie El -- "Si cine se va indeparta de amintirea Celui Preamilostiv, il vom

incatusa de Satana, si ea il va insoti mereu"(1) "Iar cel ce-si va intoarce fata de la Mine, va avea o viata profund nenorocita."2

Iata ce a fost revelat in vremi trecute, o de-ati intelege!

Revelat de "Bá' si "Há"(3).

Pacea fie cu cel ce-si pleaca urechea la melodiile Pasari Mistice care cheama de la Sadratu'l-Muntahá!

Slavit fie Domnul nostru, Cel Prea Inalt!

(1) Coran 43:36.

(2) Coran 20:124.

(3) B si H inseamna Bahá.