The Universal House of Justice

Ridván 2010

To the Bahá’ís of the World

Dearly loved Friends,

CASA UNIVERSALĂ A DREPTĂȚII

Riḍván 2010

Cu inimile pline de admiraţie pentru cei ce Îl urmează pe Bahá'u'lláh, suntem fericiţi să anunţăm că, pe măsură ce soseşte anotimpul acestui Ridván, cel mai plin de bucurie, în fiecare continent al globului este pe cale să aibă loc o nouă suplimentare a programelor intensive de creştere, ridicând numărul total din întreaga lume peste ţinta de 1.500 şi asigurând realizarea ţelului Planului de Cinci Ani cu un an înainte de încheierea acestuia. Ne plecăm capetele întru recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru această uimitoare realizare, această semnificativă victorie. Toţi cei ce au lucrat în acest domeniu vor aprecia binefacerea pe care El a revărsat-o asupra comunităţii Sale, prin acordarea unui întreg an pentru a întări modelul de expansiune şi consolidare care acum este pe cale de a fi întemeiat pretutindeni, în pregătire pentru sarcinile pe care această comunitate va fi chemată să şi le asume în următoarea întreprindere globală – un plan cu durata de cinci ani, al cincilea dintr-o serie cu scopul explicit de înaintare a procesului de intrare în trupe.

Ne simţim mişcaţi, pe când ne oprim cu această festivă ocazie, să facem clar că ceea ce trezeşte un sentiment atât de profund de mândrie şi recunoştinţă în inimile noastre nu este atât de mult realizarea numerică pe care aţi înfăptuit-o, oricât de remarcabilă ar fi aceasta, ci o combinaţie de dezvoltări la un nivel mai profund al culturii, pe care o atestă această realizare numerică. Importantă printre aceste realizări este sporirea pe care noi am observat-o în capacitatea prietenilor de a conversa cu alţii pe teme spirituale şi de a vorbi cu uşurinţă despre Persoana lui Bahá'u'lláh şi despre Revelaţia Sa. Ei au înţeles foarte bine că propovăduirea este o cerinţă de bază a unei vieţi de generoasă dăruire.

În mesaje recente ne-am exprimat bucuria pentru faptul de a fi martorii unei statornice măriri a ritmului propovăduirii pe tot globul. Realizarea acestei fundamentale obligaţii spirituale de către credinciosul individual a fost şi va continua să fie întotdeauna o trăsătură indispensabilă a vieţii bahá'í. Ceea ce a făcut evident întemeierea a 1.500 de programe intensive de creştere este cât de curajoşi şi decişi au devenit credincioşii de rând în a păşi în afara cercului lor restrâns de prieteni şi membri ai familiei, gata să fie conduşi de Mâna călăuzitoare a Celui Atotmilostiv către suflete receptive, oriunde ar putea locui acestea. Chiar cele mai modeste estimări sugerează că există acum zeci de mii dintre cei care participă în campanii periodice pentru a stabili legături de prietenie pe bazele unei înţelegeri împărtăşite cu cei priviţi mai înainte ca străini.

În eforturile lor de a prezenta punctele esenţiale ale Credinţei în mod simplu şi fără echivoc, credincioşii au beneficiat foarte mult de exemplul ilustrativ al Cărţii 6 a Institutului Ruhi. Acolo unde este apreciată logica de la baza acestei prezentări şi se depăşeşte impulsul de a o converti într- o formulă, această logică dă naştere unei conversaţii între două suflete – o conversaţie distinsă de profunzimea înţelegerii realizate şi de natura relaţiilor stabilite. În măsura în care conversaţia continuă dincolo de întâlnirea iniţială şi se formează veritabile prietenii, un efort de acest fel al propovăduirii directe poate deveni un catalizator pentru un durabil proces de transformare spirituală. Fie că primul contact cu astfel de prieteni nou-descoperiţi provoacă o invitaţie către ei de a se înrola în comunitatea bahá'í, sau de a participa la una dintre activităţile acesteia, nu constituie o grijă copleşitoare. Mai important este ca fiecare suflet să se simtă binevenit pentru a se alătura comunităţii în contribuirea la îmbunătăţirea societăţii, începând să parcurgă o cale de servire faţă de umanitate, cale pe care, fie la început, sau mai departe de-a lungul acesteia, se poate petrece înrolarea formală.

Semnificaţia acestei dezvoltări nu ar trebui subestimată. În fiecare zonă geografică, odată ce este pus la loc un model consistent de acţiune, trebuie acordată atenţie pentru a-l extinde într-un mod mai cuprinzător printr-o reţea de colaboratori şi cunoştinţe, în timp ce energiile sunt focalizate simultan asupra nişelor mai mici de populaţie, fiecare dintre aceste nişe trebuind să devină un centru de intensă activitate. Într-o zonă geografică urbană, un astfel de centru de activitate ar putea fi cel mai bine definit de limitele unei vecinătăţi; într-o zonă geografică fundamental rurală în caracter, un sat mic ar oferi un spaţiu social convenabil pentru acest scop. Cei ce servesc în aceste medii, atât localnici, cât şi învăţători călători, vor privi în mod corect munca lor în termeni de construire a comunităţii. A desemna acestor eforturi de propovăduire etichete precum “din uşă în uşă”, chiar dacă primul contact ar putea implica vizitarea fără anunţ prealabil a celor ce locuiesc într-o casă, nu ar acorda aprecierea cuvenită unui proces ce caută să extindă capacitatea în cadrul unei populaţii, capacitate de a-şi asuma propria dezvoltare spirituală, socială şi intelectuală. Activităţile ce propulsează acest proces, şi în care sunt invitaţi să se angajeze prietenii nou-descoperiţi – întâlniri care întăresc caracterul devoţional al comunităţii; lecţii care hrănesc inimile şi minţile fragede ale copiilor; grupuri care canalizează energiile vulcanice ale adolescenţilor; cercurile de studiu, deschise tuturor, care dau putinţă oamenilor din diferite medii să înainteze pe picior de egalitate şi să exploreze aplicarea învăţăturilor în vieţile lor individuale şi colective – toate aceste activităţi ar putea la fel de bine să aibă nevoie să fie menţinute o vreme cu asistenţă din afara populaţiei locale. Este totuşi de aşteptat ca multiplicarea acestor activităţi de bază să fie curând susţinută de către resurse umane indigene vecinătăţii sau satului însuşi – de către bărbaţi şi femei dornici cu toţii să îşi îmbunătăţească condiţiile materiale şi spirituale din mediul lor înconjurător. Ar trebui deci să apară treptat un ritm al vieţii de comunitate, ritm proporţional cu capacitatea unui nucleu în expansiune, nucleu compus din indivizi dedicaţi viziunii lui Bahá'u'lláh despre o nouă Ordine Mondială.

În acest context, receptivitatea se manifestă într-o dorinţă voluntară de a participa la un proces de construire a comunităţii, proces pus în mişcare de către activităţile de bază. În zonă după zonă geografică în care operează acum un program intensiv de creştere, sarcina care se găseşte înaintea prietenilor în anul care vine este de a propovădui în cadrul uneia sau mai multor populaţii receptive, întrebuinţând o metodă directă în expunerea de către ei a fundamentelor Credinţei lor, şi de a găsi acele suflete tânjind să se scuture de letargia impusă asupra lor de societate şi să lucreze împreună unii cu alţii în vecinătăţile sau satele lor pentru a începe un proces de transformare colectivă. Dacă prietenii persistă în acest fel în eforturile lor de a învăţa modurile şi metodele de construire a comunităţii la nivele mici, suntem siguri că ţelul mult-dorit al participării universale la treburile Credinţei se va apropia cu câteva ordine de mărime pentru a fi mai uşor atins.

Pentru a se ridica la nivelul acestei provocări, credincioşii şi instituţiile care îi servesc vor trebui să întărească procesul de institut din zona geografică, sporind semnificativ înlăuntrul limitelor ei geografice numărul celor capabili să acţioneze ca facilitatori ai cercurilor de studiu; căci ar trebui să fie recunoscut că oportunitatea acum deschisă în faţa prietenilor, cea de a cultiva o viaţă vibrantă de comunitate în vecinătăţi şi sate, viaţă caracterizată de un profund simţ al scopului, a fost făcută posibilă doar prin dezvoltări cruciale care au intervenit de-a lungul ultimei decade în acel aspect al culturii bahá'í aparţinând aprofundării.

Atunci când, în decembrie 1995, am chemat la întemeierea institutelor de pregătire peste tot în lume, modelul cel mai larg impus în comunitatea bahá'í pentru a ajuta credincioşii să-şi aprofundeze cunoaşterea de către ei a Credinţei a constat în principal din cursuri şi lecţii ocazionale, de durate variate, adresate unei varietăţi de subiecte. Acel model a satisfăcut foarte bine nevoile unei comunităţi mondiale bahá'í pe cale de apariţie, încă mică numeric şi preocupată în general cu răspândirea ei geografică pe glob. Am făcut clar totuşi la acel moment că o altă abordare a studiului scrierilor va trebui să capete formă, o abordare care va da imbold unor numere mari către câmpul de acţiune, pentru ca procesul intrării în trupe să se accelereze apreciabil. În legătură cu acest lucru, am cerut ca institutele de pregătire să asiste contingente mereu crescătoare de credincioşi în a servi Cauza prin furnizarea de cursuri care să împărtăşească cunoaşterea, perspectivele pătrunzătoare şi abilităţile cerute pentru a îndeplini multiplele sarcini asociate cu o expansiune şi consolidare accelerate.

A citi Scrierile Credinţei şi a se strădui să obţină o mai adecvată înţelegere a semnificaţiei copleşitoarei Revelaţii a lui Bahá'u'lláh sunt obligaţii puse asupra fiecăruia dintre discipolii Săi. Tuturor le este poruncit să se cufunde în oceanul Revelaţiei Sale şi să se împărtăşească, în acord cu capacităţile şi înclinaţiile fiecăruia, din perlele de înţelepciune care zac în acest ocean. În această lumină, lecţiile locale de aprofundare, şcolile de vară şi de iarnă, şi adunări special pregătite în care acei credincioşi având cunoştinţe despre scrieri erau capabili să împărtăşească cu ceilalţi perspective despre subiecte specifice, toate acestea au apărut în mod natural ca trăsături proeminente ale vieţii bahá'í. Aşa cum obiceiul de a citi zilnic Scrierile va rămâne o parte integrală a identităţii bahá'í, tot la fel aceste forme de studiu vor continua să deţină un loc în viaţa colectivă a comunităţii. Dar înţelegerea implicaţiilor Revelaţiei, atât în termeni de creştere individuală, cât şi de progres social, se multiplică enorm atunci când studiul şi servirea sunt alăturate şi desfăşurate simultan. Acolo, în câmpul de servire, este probată cunoaşterea, apar din practică întrebări, şi sunt realizate noi nivele de înţelegere. În sistemul de educaţie la distanţă care a fost acum întemeiat în ţară după ţară – sistem ale cărui elemente includ cercul de studiu, facilitatorul şi programa de studii a Institutului Ruhi – comunitatea bahá'í din întreaga lume a dobândit capacitatea de a da putinţă miilor, ba chiar milioanelor de oameni să studieze Scrierile în grupuri mici cu scopul explicit de a transpune învăţăturile bahá'í în realitate, ducând mai departe munca Credinţei către stadiul următor: expansiune şi consolidare susţinute şi pe scară largă.

Fie ca nimeni să nu eşueze în a aprecia posibilităţile astfel create. Pasivitatea este alimentată de forţele societăţii de astăzi. Este stimulată cu sporită eficienţă încă din copilărie o dorinţă de a fi amuzat, cultivând generaţii dornice să fie conduse de oricine se dovedeşte abil în apelarea la emoţii superficiale. Chiar în multe sisteme educaţionale elevii sunt trataţi ca şi când ar fi recipienţi desemnaţi să primească informaţii. Faptul că lumea bahá'í a reuşit în a dezvolta o cultură care promovează un mod de gândire, studiu şi acţiune, mod în care se consideră cu toţii ca parcurgând o cale comună de servire – sprijinindu-se reciproc şi înaintând împreună, respectuoşi faţă de cunoaşterea pe care fiecare dintre ei o posedă în orice moment şi evitând tendinţa de a împărţi credincioşii în categorii precum aprofundaţi şi neinformaţi – acest fapt este o realizare de enorme proporţii. Şi în acest fapt se găseşte dinamica unei mişcări de neoprit.

Imperativ este şi calitatea procesului educaţional stimulat la nivelul cercului de studiu să sporească marcat de-a lungul următorului an, astfel încât să se realizeze potenţialul populaţiei locale de a crea o astfel de dinamică. În această privinţă va trebui ca mult să se facă de către cei ce servesc ca facilitatori. A lor va fi provocarea de a oferi un mediu care este vizat în cursurile institutului, un mediu ducând la împuternicire spirituală a indivizilor, care vor ajunge să se vadă pe ei înşişi ca agenţi activi ai propriei lor învăţări, ca protagonişti ai unui efort constant de a aplica respectiva cunoaştere pentru a efectua transformare individuală şi colectivă. Dacă se va eşua în aceasta, nu contează câte cercuri de studiu se vor forma într-o zonă geografică, căci forţa necesară pentru a propulsa schimbarea nu va fi generată.

Dacă munca facilitatorului trebuie să atingă tot mai înalte grade de excelenţă, trebuie reamintit că responsabilitatea fundamentală pentru dezvoltarea resurselor umane într-o regiune sau într-o ţară revine institutului de pregătire. În timp ce se străduieşte să mărească numărul participanţilor săi, institutul ca structură – de la consiliu la coordonatorii de la diferite nivele şi până la facilitatorii de la nivelul de bază – trebuie să pună un accent la fel de puternic asupra eficacităţii sistemului în întregimea sa, căci la o analiză finală, câştigurile susţinute cantitativ vor fi dependente de progresul calitativ. La nivel de zonă geografică, coordonatorul trebuie să aducă atât experienţă practică, cât şi dinamism eforturilor lui de a-i însoţi pe cei ce servesc ca facilitatori. El, sau ea, ar trebui să aranjeze întâlniri periodice pentru ca aceştia să reflecteze asupra strădaniilor lor. Evenimente organizate pentru a repeta studiul segmentelor selectate din materialul institutului ar putea să se dovedească de ajutor ocazional, atâta timp cât aceste evenimente nu induc o nevoie de perpetuă pregătire. Capacităţile unui facilitator se dezvoltă progresiv pe măsură ce un individ pătrunde în câmpul de acţiune şi asistă pe ceilalţi pentru a contribui la ţelul prezentei serii de Planuri globale, prin studiul secvenţei de cursuri şi implementarea componentei lor practice. Şi pe măsură ce bărbaţi şi femei de diferite vârste parcurg secvenţa şi îşi completează studiul fiecărui curs cu ajutorul facilitatorilor, alţii trebuie să se ridice, gata de a-i însoţi în acte de servire întreprinse potrivit puterilor şi intereselor lor – în special coordonatorii responsabili pentru lecţiile destinate copiilor, pentru grupurile de adolescenţi şi pentru cercurile de studiu, acte de servire cruciale pentru însăşi perpetuarea sistemului. Faptul de a asigura că o măsură adecvată de vitalitate pulsează prin acest sistem ar trebui să continue să fie obiectul unei intense învăţări în fiecare ţară în decursul următoarelor doisprezece luni.

Preocuparea pentru educarea spirituală a copiilor a fost de mult un element al culturii comunităţii bahá'í, o preocupare care a avut ca rezultat două realităţi coexistente. Una, emulând realizările bahá'ílor din Iran, a fost caracterizată de capacitatea de a oferi lecţii sistematice de la un nivel la următorul, copiilor din familiile bahá'í, în general cu ţelul de a împărtăşi cunoştinţe de bază, despre istoria şi învăţăturile Credinţei, generaţiilor în creştere. În cele mai multe părţi ale lumii, numărul celor ce au beneficiat de astfel de lecţii a fost relativ mic. Cealaltă realitate a apărut în zone unde au avut loc înrolări pe scară largă, atât în zone rurale, cât şi în cele urbane. O atitudine de o mai mare includere a dominat acea experienţă. Totuşi, în timp ce copii din cămine de toate felurile erau dornici şi bine primiţi pentru a participa la lecţiile bahá'í, diverşi factori au împiedicat ca lecţiile să fie conduse cu gradul cerut de regularitate, an după an. Cât de plăcut impresionaţi suntem să vedem cum această dualitate, o consecinţă a circumstanţelor istorice, începe să dispară pe măsură ce prietenii pregătiţi de institutele de pretutindeni se străduiesc să ofere lecţii deschise tuturor pe o bază sistematică.

Astfel de începuturi promiţătoare trebuie acum să fie viguros urmărite. În fiecare zonă geografică posedând un program intensiv de creştere funcţional, trebuie să fie făcute eforturi de a sistematiza în continuare oferirea de educaţie spirituală unui număr tot mai mare de copii, din familii provenind din multe medii – o cerinţă a procesului de construire a comunităţii care capătă avânt în vecinătăţi şi sate. Aceasta va fi o sarcină solicitantă, una care îndeamnă la răbdare şi cooperare atât din partea părinţilor, cât şi din cea a instituţiilor. Institutului Ruhi i s-a cerut deja să accelereze planurile pentru completarea cursurile de pregătire a învăţătorilor pentru lecţii destinate copiilor la diferite nivele, inclusiv a lecţiilor corespunzătoare, începând cu copii de 5 sau 6 ani şi continuând cu cei de 10-11 ani, cu scopul de a umple golul prezent dintre lecţiile existente şi manualele pentru adolescenţi, precum “Spiritul Credinţei” şi “Puterea Sfântului Duh”, care furnizează o componentă bahá'í distinctă programului pentru acel grup de vârstă. Pe măsură ce aceste cursuri şi lecţii suplimentare devin disponibile, institutele din fiecare ţară vor fi capabile să pregătească învăţători şi coordonatori necesari pentru a dezvolta nivel cu nivel, nucleul unui program pentru educaţia spirituală a copiilor, nucleu în jurul căruia pot fi organizate elemente secundare. Între timp, institutele ar trebui să facă tot posibilul pentru a oferi învăţătorilor materiale adecvate dintre cele deja existente, pentru utilizarea acestora la lecţiile lor cu copii de diferite vârste, după cum este necesar.

Centrul Internaţional de Propovăduire a dobândit recunoştinţa noastră temeinică pentru impulsul vital pe care l-a dat eforturilor de a asigura realizarea timpurie a ţelului Planului de Cinci Ani. Căci a vedea gradul de energie pe care l-a adus acestei întreprinderi mondiale, urmărindu-i aşa de tenace progresul pe fiecare continent şi colaborând aşa de strâns cu Consilierii Continentali, a însemnat să întrezărim o clipită din puterea uluitoare inerentă Ordinii Administrative. Întrucât Centrul de Propovăduire îşi îndreaptă acum atenţia cu egală vigoare către chestiunile legate de eficacitatea activităţilor la nivel de zonă geografică, fără îndoială că va acorda o consideraţie specială implementării de lecţii bahá'í pentru copii. Suntem încrezători că analizarea de către această instituţie a experienţei căpătate în următorul an în câteva zone geografice alese, reprezentativă pentru diverse realităţi sociale, va arunca o lumină asupra chestiunilor practice care vor face posibilă întemeierea de lecţii regulate pentru copii de orice vârstă în vecinătăţi şi sate.

Rapida răspândire a programului pentru împuternicire spirituală a adolescenţilor este încă o expresie a avansului cultural din comunitatea bahá'í. În timp ce tendinţele globale proiectează o imagine a acestui grup ca problematic, pierdut în vâltorile tumultuoaselor schimbări fizice şi emoţionale, insensibil şi consumat de preocupări de sine, comunitatea bahá'í – prin limbajul pe care îl întrebuinţează şi abordările pe care le adoptă – se mişcă decisiv în direcţia opusă, văzând în adolescenţi, în loc de acea imagine negativistă, altruism, un acut simţ al dreptăţii, aprigă râvnă de a învăţa despre univers şi o dorinţă de a contribui la construirea unei lumi mai bune. Relatare după relatare, în care adolescenţii din ţări de pe întreaga planetă dau glas gândurilor lor ca participanţi la program, atestă validitatea acestei viziuni. Există toate indicaţiile că programul angajează conştiinţa lor tot mai extinsă în explorarea realităţii, explorare care îi ajută să analizeze forţele constructive şi distructive acţionând în societate şi să recunoască influenţa pe care aceste forţe o exercită asupra gândurilor şi acţiunilor lor, ascuţindu-le percepţia spirituală, amplificând puterile lor de exprimare şi consolidând structurile morale care le vor servi apoi de-a lungul întregii lor vieţi. La o vârstă în care puterile intelectuale, spirituale şi fizice pe cale de dezvoltare le devin accesibile, le sunt date uneltele necesare pentru a combate forţele care i-ar lipsi de adevărata lor identitate ca fiinţe nobile şi i-ar împiedica să lucreze pentru binele comun.

Faptul că această componentă majoră a programului explorează teme dintr-o perspectivă bahá'í, dar nu în modul instrucţiei religioase, a deschis calea către extinderea acestei componente către adolescenţi într-o varietate de împrejurări şi circumstanţe. În multe asemenea situaţii deci, cei ce implementează programul pătrund cu încredere într-un domeniu de acţiune social, întâlnind un spectru de chestiuni şi posibilităţi care sunt monitorizate şi organizate într-un proces global de învăţare de către Oficiul pentru Dezvoltare Socială şi Economică din Ţara Sfântă. Deja cantitatea acumulată de cunoaştere şi experienţă a generat capacitatea, în câteva zone geografice răspândite pe tot globul, astfel încât fiecare să susţină un număr de peste o mie de adolescenţi în cadrul programului. Pentru a-i ajuta şi pe alţii să avanseze rapid în această direcţie, Oficiul a stabilit o reţea de locaţii în toate continentele, cu asistenţa unui corp de credincioşi, astfel încât acestea să poată fi utilizate pentru a oferi pregătire coordonatorilor din zeci şi zeci de zone geografice. Aceste persoane-resursă continuă să sprijine coordonatorii la întoarcerea acestora în zonele lor geografice, dându-le putinţa să creeze un mediu încărcat spiritual în care programul pentru adolescenţi să poată prinde rădăcini.

Mai multă cunoaştere cu siguranţă va fi dobândită în acest domeniu al strădaniilor, deşi deja este clar un model de acţiune. Doar capacitatea comunităţii bahá'í limitează dimensiunile răspunsului la cererea pentru program din partea şcolilor şi grupurilor civice. În cadrul zonelor geografice care sunt astăzi ţinta unui program intensiv de creştere, există o largă gamă de situaţii, de la cele cu câteva grupuri sporadice de adolescenţi şi până la acelea ce menţin un număr suficient pentru a necesita serviciile unui coordonator dedicat, care să primească sprijin permanent de la o locaţie de răspândire a învăţării. Pentru a asigura că această capacitate sporeşte de-a lungul întregului spectru al acestor zone geografice, chemăm la înfiinţarea a 32 de locaţii de învăţare, fiecare deservind circa douăzeci de zone geografice cu coordonatori cu normă întreagă de lucru, care să fie funcţionale până la sfârşitul Planului curent. În toate celelalte astfel de zone geografice, ar trebui acordată prioritate creării de capacitate de-a lungul anului viitor, pentru a oferi acest program, multiplicând sistematic numărul de grupuri de adolescenţi.

Dezvoltările pe care le-am menţionat până acum – sporirea capacităţii de a propovădui direct Credinţa şi de a deschide o discuţie orientată pe scop şi pe teme de importanţă spirituală cu oameni din toate mediile sociale, înflorirea unei abordări de studiu a Scrierilor care e înrădăcinată în acţiune, reînnoirea angajamentului de a oferi educaţie spirituală tinerilor din vecinătăţi şi sate pe o bază regulată, şi răspândirea ca influenţă a unui program care insuflă în adolescenţi simţul unui dublu scop moral, de a-şi dezvolta potenţialităţile înnăscute şi de a contribui la transformarea societăţii – toate acestea sunt reîntărite, şi nu în mică măsură, de încă un progres la nivelul culturii, ale cărui implicaţii sunt într-adevăr cuprinzătoare. Această evoluţie în conştiinţa colectivă este discernabilă în frecvenţa tot mai sporită cu care cuvântul “însoţeşte” apare în conversaţiile dintre prieteni, un cuvânt înzestrat cu noi înţelesuri pe măsură ce este integrat în vocabularul comun al comunităţii bahá'í. Acesta semnalizează întărirea semnificativă a unei culturi în care învăţarea este modul de operare, un mod care stimulează participarea informată a tot mai mulţi oameni într-un efort unit de a aplica învăţăturile lui Bahá'u'lláh la construirea unei civilizaţii divine, construire despre care Păzitorul declară că este misiunea fundamentală a Credinţei. O astfel de abordare oferă un izbitor contrast cu falimentul spiritual şi căile muribunde ale unei ordini sociale vechi, care adesea caută să stăpânească şi exploateze energia umană prin dominaţie, prin lăcomie, prin vină sau prin manipulare.

Deci în relaţiile dintre prieteni această dezvoltare în cultură îşi găseşte expresia în calitatea interacţiunilor lor. Învăţarea ca mod de operare impune ca toţi să îşi asume o postură de umilinţă, o condiţie în care respectiva persoană devine uitătoare de sine, punându-şi deplina încredere în Dumnezeu, bizuindu-se pe puterea Sa atotsusţinătoare şi încrezătoare în asistenţa Sa ce nu dă greş, ştiind că El şi numai El poate preschimba gâza în vultur şi picătura într-o mare nemărginită. Şi într-o astfel de stare, sufletele lucrează laolaltă neîncetat, găsindu-şi plăcerea nu aşa de mult în propriile lor realizări, ci în progresul şi servirea celorlalţi. Astfel, gândurile lor sunt concentrate tot timpul asupra ajutorării reciproce de a escalada înălţimile serviciului adus Cauzei Sale şi a se avânta în cerul cunoaşterii Sale. Aceasta este ceea ce vedem noi în modelul actual de activitate ce se extinde peste tot pe glob, propagat de tineri şi vârstnici, de veterani şi nou-înrolaţi, lucrând alături unii cu alţii.

Acest progres în cultură nu doar influenţează relaţiile dintre indivizi, ci efectele sale pot fi resimţite de asemenea în conducerea treburilor administrative ale Credinţei. Cum învăţarea a ajuns să creeze distincţie în modul de funcţionare al comunităţii, anumite aspecte ale luării deciziilor, privitoare la expansiune şi consolidare, au fost desemnate corpului de credincioşi, dând putinţa ca planificarea şi implementarea să devină mai corespunzătoare circumstanţelor din teren. A fost în mod specific creat un spaţiu în modul de funcţionare al întâlnirii de reflecţie, pentru ca cei angajaţi în activităţi la nivel de zonă geografică să se adune din când în când cu scopul de a ajunge la un consens asupra stării curente a situaţiei lor, în lumina experienţei şi călăuzirii primite de la instituţii, şi să determine care sunt paşii imediat următori. Un spaţiu similar este deschis de către institut, care prevede ca cei ce servesc ca facilitatori, învăţători pentru lecţii destinate copiilor şi animatori ai grupurilor de adolescenţi dintr-o zonă geografică să se întâlnească de câteva ori şi să se consulte asupra experienţei lor. Intim conectate la acest proces consultativ de la nivelul de bază al comunităţii sunt agenţiile institutului de pregătire şi a Comitetului Zonal de Propovăduire, împreună cu membrii Corpului Auxiliar, ale căror interacţiuni în strânsă asociere oferă încă un spaţiu în care deciziile ţinând de creştere sunt luate, în acest caz cu un mai mare grad de formalitate. Mecanismul acestui sistem la nivel zonal, născut din exigenţe, indică spre o importantă caracteristică a administraţiei bahá'í: asemenea unui organism viu, are codată în ea capacitatea de a acomoda grade tot mai înalte de complexitate, în termeni de structuri şi procese, relaţii şi activităţi, pe măsură ce evoluează sub călăuzirea Casei Universale a Dreptăţii.

Faptul că instituţiile Credinţei la toate nivelele – de la cel local şi regional până la cel naţional şi continental – sunt capabile să administreze o asemenea complexitate tot mai sporită cu o dexteritate din ce în ce mai mare, este atât un semn cât şi o necesitate a statornicei lor maturizări. Relaţiile în evoluţie dintre structurile administrative au adus Adunarea Spirituală Locală la pragul unui nou stadiu în exercitarea responsabilităţilor de a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu, de a mobiliza energiile credincioşilor şi de a făuri un mediu care este constructiv spiritual. Cu ocazii anterioare am explicat că maturitatea unei Adunări Spirituale nu poate fi estimată doar de regularitatea întâlnirilor ei şi de eficienţa funcţionării. Mai degrabă tăria ei trebuie evaluată în mare măsură prin vitalitatea vieţii spirituale şi sociale a comunităţii pe care o serveşte – o comunitate în creştere care întâmpină contribuţiile constructive atât ale celor ce sunt formal înrolaţi, cât şi ale celor ce nu sunt. Este satisfăcător de văzut că abordările, metodele şi instrumentele curente furnizează pentru Adunările Spirituale Locale, chiar şi pentru cele nou- formate, mijloacele de a-şi îndeplini responsabilităţile, pe măsură ce ele pornesc să asigure că cerinţele Planului de Cinci Ani sunt satisfăcute aşa cum se cuvine în localităţile lor. Într-adevăr, implicarea adecvată a Adunării în Plan devine crucială pentru orice tentativă de a cuprinde numere mari – acest fapt însuşi fiind o cerinţă a manifestării deplinei dimensiuni a puterilor şi capacităţilor acestei instituţii.

Dezvoltarea Adunărilor Spirituale Locale, la care suntem siguri că o să fim martori în decursul următorilor câţiva ani, este făcută posibilă de către forţa în creştere a Adunărilor Spirituale Naţionale, a căror abilitate de a gândi şi acţiona strategic a crescut perceptibil, în special pe măsură ce ele au învăţat să analizeze procesul de construire a comunităţii la nivel de bază cu o sporită acuitate şi eficacitate şi să introducă în acest proces, în măsura necesară, asistenţă, resurse, încurajare şi iubitoare călăuzire. În ţările unde condiţiile au cerut acest lucru, ele au transferat un număr din responsabilităţile lor în această privinţă asupra Consiliilor Regionale, descentralizând anumite funcţii administrative, amplificând capacitatea administrativă în zone de sub jurisdicţia lor, şi stimulând seturi de acţiuni mai sofisticate. Nu este exagerat să se spună că deplina angajare a Adunărilor Naţionale a fost instrumentală în crearea avântului final cerut pentru a atinge ţelul Planului curent, şi ne aşteptăm să vedem în continuare dezvoltări în această direcţie pe măsură ce, concertat şi împreună cu Consilierii, ele efectuează în decursul lunilor critice şi iute trecătoare ce ne stau în faţă un efort suprem pentru a pregăti comunităţile lor să se îmbarce în întreprinderea următorilor cinci ani.

Fără îndoială evoluţia instituţiei Consilierilor constituie unul dintre cele mai semnificative progrese din Ordinea Administrativă bahá'í în decursul ultimei decade. Această instituţie a făcut deja salturi extraordinare în dezvoltarea ei atunci când, în ianuarie 2001, Consilierii şi membrii Corpului Auxiliar s-au adunat în Ţara Sfântă pentru conferinţa marcând ocuparea de către Centrul Internaţional de Propovăduire a sediului său permanent de pe Muntele Carmel. Nu este nici o îndoială că energiile eliberate de acel eveniment au propulsat rapid instituţia înainte. Gradul de influenţă pe care Consilierii şi auxiliarii lor l-au exercitat asupra progresului Planului demonstrează că ei şi-au asumat locul lor natural în fruntea câmpului de propovăduire. Suntem încrezători că anul ce vine va lega şi mai strâns laolaltă instituţiile Ordinii Administrative în colaborare, pe măsură ce toate se străduiesc să reîntărească, fiecare potrivit funcţiilor şi responsabilităţilor ei în evoluţie, modul de învăţare care a devenit o proeminentă trăsătură a funcţionării comunităţii – şi asta cu atât mai urgent în acele zone geografice care experimentează programe intensive de creştere.

Revelaţia lui Bahá'u'lláh este vastă. Ea cheamă la profundă schimbare nu doar la nivelul individului, ci de asemenea şi în structura societăţii. “Nu este obiectul fiecărei Revelaţii”, proclamă El Însuşi, “cel de a efectua o transformare în întregul caracter al omenirii, o transformare care se va manifesta pe ea însăşi atât lăuntric, cât şi exterior, care va afecta atât viaţa ei lăuntrică, cât şi condiţiile externe?” Munca ce avansează astăzi în fiecare colţ al globului reprezintă ultimul stadiu al strădaniei bahá'í, în plină desfăşurare, de a crea nucleul glorioasei civilizaţii conţinute în învăţăturile Sale, a cărei construire este o întreprindere de o infinită complexitate şi scară, una care va cere secole de solicitare a umanităţii pentru a o duce la capăt şi a da roade. Nu există scurtături, nici formule. Doar în măsura în care este făcut efort pentru a ne baza pe perspectivele pătrunzătoare de la Revelaţia Sa, de a fi conectaţi la cunoaşterea acumulată a rasei umane, de a aplica învăţăturile Sale în mod inteligent asupra vieţii umanităţii, şi de a ne consulta asupra chestiunilor ce apar, doar aşa va interveni învăţarea necesară şi se va dezvolta capacitatea.

În acest proces pe termen lung de clădire a capacităţii, comunitatea bahá'í a devotat aproape o decadă şi jumătate pentru a sistematiza experienţa sa în câmpul propovăduirii, învăţând să deschidă anumite activităţi către tot mai mulţi oameni şi să susţină expansiunea şi consolidarea ei. Toţi sunt bineveniţi să intre în calda îmbrăţişare a comunităţii şi să primească subzistenţă de la mesajul dătător de viaţă al lui Bahá'u'lláh. Nu există bucurie mai mare, putem fi siguri de asta, decât ca un suflet, tânjind după Adevăr, să găsească adăpost în fortăreaţa Cauzei şi să îşi tragă vlaga de la puterea unificatoare a Legământului. Totuşi fiecare fiinţă umană şi fiecare grup de indivizi, indiferent dacă sunt număraţi printre discipolii Săi sau nu, îşi pot lua inspiraţie din învăţăturile Sale, beneficiind de oricare nestemate de înţelepciune şi cunoaştere care îi vor ajuta să facă faţă provocărilor aflate înaintea lor. Într-adevăr, civilizaţia care cheamă către ea umanitatea nu va fi realizată doar prin eforturile comunităţii bahá'í. Numeroase grupuri şi organizaţii, animate de spiritul solidarităţii mondiale care este o manifestare indirectă a concepţiei lui Bahá'u'lláh despre principiul unităţii omenirii, vor contribui la civilizaţia destinată să apară din zbuciumul şi haosul societăţii din ziua de astăzi. Ar trebui să fie clar pentru oricine că acea capacitate creată în comunitatea bahá'í de-a lungul Planurilor globale succesive o face tot mai capabilă să ofere asistenţă în multiplele şi diversele dimensiuni ale construirii civilizaţiei, deschizând-o către noi frontiere ale învăţării.

În mesajul nostru de Ridván 2008 am indicat că, pe măsură ce prietenii au continuat să lucreze la nivelul zonei geografice, ei se vor găsi atraşi tot mai mult în viaţa societăţii şi vor fi provocaţi să extindă procesul de învăţare sistematică în care sunt ei angajaţi pentru ca acest proces să cuprindă o mai largă gamă de eforturi umane. O bogată tapiserie a vieţii de comunitate începe să apară în fiecare zonă geografică pe măsură ce acte de adoraţie comună, intersectate cu discuţii asumate în cadrul intim al căminului, sunt ţesute laolaltă cu activităţi ce oferă educaţie spirituală tuturor membrilor populaţiei – adulţi, tineri şi copii. Conştiinţa socială este natural elevată pe măsură ce, de exemplu, conversaţii animate proliferează printre părinţi, privitoare la aspiraţiile copiilor lor şi proiecte de servire răsar la iniţiativa adolescenţilor. Odată ce resursele umane dintr-o zonă geografică sunt într-o suficientă abundenţă, şi modelul de creştere este ferm întemeiat, angajarea comunităţii în societate poate şi într-adevăr trebuie să sporească. La acest punct crucial din desfăşurarea Planului, când atât de multe zone geografice se apropie de un astfel de stadiu, pare potrivit ca prietenii de pretutindeni să reflecteze asupra naturii contribuţiilor pe care comunităţile lor vibrante şi în creştere le vor face la progresul material şi spiritual al societăţii. În această privinţă, se va dovedi productiv să se gândească în termenii a două domenii de activitate interconectate şi reciproc reîntărindu-se: implicarea în acţiune socială şi participarea la dezbaterile predominante în societate.

De-a lungul decadelor, comunitatea bahá'í a dobândit multă experienţă în aceste două domenii de strădanii umane. Există desigur mult mai mulţi bahá'í care sunt angajaţi ca indivizi în acţiune socială şi dezbateri publice prin intermediul ocupaţiilor lor. Un număr de organizaţii ne- guvernamentale, inspirate de învăţăturile Credinţei şi operând la nivele regionale şi naţionale, lucrează în domeniul dezvoltării sociale şi economice pentru binele oamenilor lor. Agenţii ale Adunărilor Spirituale Naţionale contribuie prin diferite căi la promovarea ideilor ce duc la bunăstare publică. La nivel internaţional, agenţii precum Biroul Naţiunilor Unite a Comunităţii Internaţionale Bahá'í, îndeplinesc o funcţie similară. În măsura necesară şi dezirabilă, prietenii lucrând la nivelul de bază al comunităţii se vor putea bizui pe această experienţă şi capacitate pe măsură ce se străduiesc să se adreseze preocupărilor societăţii din jurul lor.

Concepută în cel mai adecvat mod în termeni de spectru, acţiunea socială se poate întinde de la eforturi destul de neformalizate de durată limitată asumate de indivizi sau grupuri mici de prieteni, până la programe de dezvoltare socială şi economică cu un înalt nivel de complexitate şi sofisticare implementate de organizaţii de inspiraţie bahá'í. Indiferent de scară şi rază, întreaga acţiune socială caută să aplice învăţăturile şi principiile Credinţei pentru a îmbunătăţi unele aspecte ale vieţii sociale sau economice a unei populaţii, oricât de modestă ar fi această îmbunătăţire. Astfel de strădanii sunt distinse deci de scopul lor declarat, de a promova bunăstarea materială a populaţiei, pe lângă bunăstarea ei spirituală. Faptul că civilizaţia mondială aflată acum la orizontul umanităţii trebuie să dobândească o coerenţă dinamică între cerinţele materiale şi spirituale ale vieţii, se află în centrul învăţăturilor bahá'í. Clar este că acest ideal are implicaţii profunde pentru natura oricărei acţiuni sociale întreprinse de către bahá'í, oricare ar fi dimensiunile şi raza ei de influenţă. Deşi condiţiile vor varia de la ţară la ţară, şi poate de la o zonă geografică la alta, solicitând de la prieteni o varietate de eforturi, există anumite concepte fundamentale pe care toţi ar trebui să le ţină minte. Unul este locul central al cunoaşterii faţă de existenţa socială. Perpetuarea ignoranţei este cea mai amarnică formă de opresiune; reîntăreşte multele ziduri ale prejudecăţilor care se înalţă ca bariere pentru realizarea unităţii omenirii, totodată ţel şi principiu operator al Revelaţiei lui Bahá'u'lláh. Accesul la cunoaştere este dreptul fiecărei fiinţe umane, şi participarea la generarea, aplicarea şi difuzarea cunoaşterii, este o responsabilitate pe care toţi trebuie să o poarte pe umeri în măreaţa întreprindere a construirii unei civilizaţii mondiale prospere – fiecare individ potrivit talentelor şi abilităţilor sale. Dreptatea cere participare universală. Astfel, în timp ce acţiunea socială ar putea implica furnizarea de bunuri şi servicii sub o formă oarecare, principala preocupare a acestei acţiuni sociale ar trebui să fie clădirea capacităţii de a participa la crearea unei lumi mai bune în cadrul unei populaţii date. Schimbarea socială nu este un proiect pe care un grup de oameni îl duc la îndeplinire pentru beneficiul altui grup. Dimensiunea şi complexitatea acţiunii sociale trebuie să fie proporţionale cu resursele umane disponibile într-un sat sau o vecinătate pentru a o duce mai departe. Este mai bine deci ca eforturile să înceapă pe o scară modestă şi să crească organic pe măsură ce se dezvoltă capacitatea din cadrul unei populaţii. Capacitatea se ridică la noi nivele, desigur, pe măsură ce protagoniştii schimbării sociale învaţă să aplice cu tot mai sporită eficacitate elementele Revelaţiei lui Bahá'u'lláh, împreună cu conţinuturile şi metodele ştiinţei, la realitatea lor socială. Această realitate ei trebuie să se străduiască să o citească într-o manieră consistentă cu învăţăturile Sale – văzând în semenii lor umani giuvaeruri de o inestimabilă valoare şi recunoscând efectele procesului dual de integrare şi dezintegrare atât asupra inimilor, cât şi asupra minţilor, ca şi asupra structurilor sociale.

Acţiunea socială eficace serveşte la îmbogăţirea participării la dezbaterile societăţii, aşa cum perspectivele pătrunzătoare dobândite din angajarea la anumite dezbateri pot ajuta la clarificarea conceptelor ce conferă formă acţiunii sociale. La nivelul zonei geografice, implicarea în dezbaterea publică se poate întinde de la un act la fel de simplu ca prezentarea ideilor bahá'í în conversaţiile de fiecare zi, până la activităţi mai formalizate precum pregătirea de articole şi participarea la adunări dedicate temelor de preocupare socială – schimbările climatice şi de mediu, guvernarea şi drepturile omului, pentru a menţiona doar câteva. Implică de asemenea interacţiuni pline de semnificaţii cu grupuri civice şi organizaţii locale în sate şi vecinătăţi.

În legătură cu aceasta ne simţim obligaţi să dăm un avertisment: va fi important pentru toată lumea să recunoască faptul că valoarea angajării în acţiune socială şi dezbatere publică nu trebuie judecate prin abilitatea de a aduce înrolări. Deşi strădanii în aceste două domenii de activitate ar putea la fel de bine avea ca efect o sporire a mărimii comunităţii bahá'í, ele nu sunt întreprinse în acest scop. Sinceritatea în această privinţă este un imperativ. Mai mult, ar trebui exercitată grijă pentru a evita supralicitarea experienţei bahá'í sau atragerea unei necuvenite atenţii asupra eforturilor aflate abia la început, precum programul de împuternicire spirituală a adolescenţilor, care ar fi bine să fie lăsate să se maturizeze în propriul lor ritm. Cuvântul de ordine în toate cazurile este umilinţă. În timp ce transmit entuziasm faţă de convingerile lor, prietenii trebuie să se păzească împotriva proiectării unui aer de triumfalism, prea puţin potrivit printre ei înşişi, şi cu atât mai puţin potrivit în alte circumstanţe.

Atunci când descriem aceste noi oportunităţi ce se deschid acum la nivelul zonei geografice, nu vă cerem în nici un fel să schimbaţi cursul vostru actual. Nici nu ar trebui să vă imaginaţi că asemenea oportunităţi reprezintă o arenă alternativă de servire, aflată în competiţie cu munca de expansiune şi consolidare, competiţie pentru resursele şi energiile limitate ale comunităţii. De-a lungul anului ce vine, procesul de institut şi modelul de activitate căruia acesta îi dă naştere ar trebui să continue să fie întărite, şi propovăduirea ar trebui să rămână de o absolută importanţă în mintea fiecărui credincios. Nu ar trebui să se caute prematur o implicare mai mare în viaţa societăţii. Aceasta se va petrece în mod natural pe măsură ce prietenii din fiecare zonă geografică perseverează în aplicarea prevederilor Planului printr-un proces de acţiune, reflecţie, consultaţie şi studiu, şi învaţă ca şi rezultat al acestui proces. Implicarea în viaţa societăţii va înflori pe măsură ce este treptat sporită capacitatea comunităţii de a promova propria ei creştere şi de a-şi menţine vitalitatea. Ea va căpăta coerenţă cu eforturile de a extinde şi consolida comunitatea până la măsura în care atrage elemente ale structurii conceptuale care guvernează seria curentă de planuri globale. Şi va contribui la mişcarea populaţiilor către viziunea lui Bahá'u'lláh despre o civilizaţie mondială prosperă şi paşnică în măsura în care întrebuinţează acele elemente în mod creativ în noi arii de învăţare.

Dragi prieteni: cât de des Iubitul Dascăl şi-a exprimat speranţa că inimile credincioşilor vor deborda de iubire unii pentru alţii, că ei nu vor suporta nici o linie de demarcare, ci vor privi întreaga umanitate întocmai precum o singură familie. “Nu priviţi pe nimeni ca străin”, este îndemnul său; “ci mai degrabă priviţi pe toţi oamenii ca prieteni, căci dragostea şi unitatea vin cu greu când vă aţintiţi privirea asupra diferenţelor”. Toate dezvoltările examinate în paginile precedente nu sunt, la cel mai profund nivel, decât o expresie a dragostei universal realizate prin puterea Sfântului Duh. Căci nu dragostea pentru Dumnezeu este cea care arde toate vălurile înstrăinării şi divizării şi leagă inimile laolaltă în perfectă unitate? Nu dragostea Sa este cea care vă îmboldeşte înainte către câmpul de servire şi vă dă putinţa de a vedea în fiecare suflet capacitatea de a-L cunoaşte şi a-L adora? Nu sunteţi voi entuziasmaţi de cunoaşterea faptului că Manifestarea Sa a îndurat bucuros o viaţă de suferinţă din dragostea Sa pentru umanitate? Priviţi în propriile voastre rânduri, la fraţii şi surorile voastre dragi din Iran. Nu exemplifică ei tăria născută din dragostea de Dumnezeu şi din dorinţa de a-L servi? Capacitatea lor de a transcende cele mai crude şi amarnice persecuţii nu denotă capacitatea a milioane şi milioane de oameni oprimaţi din lume de a se ridica şi a lua decisivă parte la construirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ? Neabătuţi de concepte sociale divizive, continuaţi şi duceţi mesajul lui Bahá'u'lláh sufletelor în aşteptare din fiecare vecinătate urbană, din fiecare cătun rural, din fiecare colţ al globului, atrăgându-le către comunitatea Sa, comunitatea Celui Mai Mare Nume. Nu părăsiţi niciodată gândurile şi rugăciunile noastre şi vom continua să Îl implorăm pe Cel Atotputernic să vă reîntărească cu minunatul Său har.

- The Universal House of Justice