The Universal House of Justice

Ridván 2006

To the Bahá’ís of the World

Dearly loved Friends,

1 Riḍván 2006 este un moment încărcat cu un spirit de triumf şi anticipare. Discipolii lui Bahá’u’lláh de pretutindeni pot fi pe drept cuvânt mândri de magnitudinea realizărilor lor pe durata Planului de Cinci Ani, care tocmai se încheie. Şi către viitor ei pot privi cu încrederea care este conferită doar acelora a căror hotărâre este oţelită prin experienţă. Întreaga lume bahá’í este mişcată la contemplarea dimensiunii acestei îndrăzneţe acţiuni de cinci ani care se găseşte în faţa ei, a profunzimii de consacrare pe care o va cere, şi a rezultatelor pe care este destinată să le realizeze. Rugăciunile noastre se alătură rugăciunilor voastre pe când vă întoarceţi cu recunoştinţă către Bahá’u’lláh pentru privilegiul de a fi martorii desfăşurării scopului Său pentru umanitate.

2 În mesajul nostru, din 27 decembrie 2005, către Consilierii adunaţi în Ţara Sfântă, transmis în aceeaşi zi către toate Adunările Spirituale Naţionale, am descris trăsăturile Planului de Cinci Ani care se va întinde din 2006 până în 2011. Prietenii şi instituţiile lor au fost îndemnaţi să studieze pe deplin acest mesaj, şi conţinutul lui vă este, fără îndoială, familiar. Chemăm acum pe fiecare dintre voi să vă concentraţi energiile pentru a putea fi siguri că în decursul următorilor cinci ani ţelul stabilirii de programe intensive de creştere în nu mai puţin de 1.500 de zone geografice din întreaga lume va fi realizat cu succes. Faptul că, în lunile ce au urmat plecării Consilierilor de la Centrul Mondial, fundaţia pentru lansarea Planului a fost aşa de rapid şi sistematic aşezată într-o ţară după alta, indică dorinţa arzătoare cu care comunitatea bahá’í îşi asumă provocarea care îi este prezentată. Deşi nu este nevoie să elaborăm mai mult cerinţele Planului, ne simţim obligaţi să oferim, pentru reflecţia voastră, câteva comentarii asupra contextului global în care vor fi desfăşurate eforturile voastre individuale şi colective.

3 Cu mai mult de şaptezeci de ani în urmă, Shoghi Effendi a alcătuit scrisorile sale despre Ordinea Mondială, în care a oferit o analiză pătrunzătoare a forţelor acţionând în lume. Cu o elocvenţă care a fost doar a lui, el a descris două mari procese care au fost puse în mişcare de către Revelaţia lui Bahá’u’lláh, unu distructiv şi celălalt integrator, ambele propulsând umanitatea către Ordinea Mondială pe care El a conceput-o. Eram avertizaţi de către Păzitor să nu „ne lăsăm înşelaţi de tărăgănarea dureroasă caracterizând dezvoltarea unei civilizaţii“ care este laborios întemeiată, sau să nu ne lăsăm „amăgiţi de manifestările efemere de reîntoarcere a prosperităţii care uneori pare a fi capabilă să oprească influenţa distructivă a relelor cronice care afectează instituţiile unei epoci în decădere.“ Nici o trecere în revistă a cursului evenimentelor din recentele decade nu poate să nu recunoască sporirea avântului proceselor pe care el le-a analizat atunci cu atâta precizie.

4 Trebuie doar să se ia în considerare criza morală tot mai profundă cuprinzând umanitatea pentru a aprecia măsura în care forţele dezintegrării au distrus structura societăţii. Oare evidenţele egoismului, suspiciunii, fricii şi fraudei, pe care Păzitorul le-a perceput cu atâta claritate, nu au devenit aşa de răspândite încât să fie vizibile cu uşurinţă chiar şi unui observator obişnuit? Ameninţarea terorismului, de care a vorbit el, nu se înalţă gigantică şi ameninţătoare peste scena internaţională, preocupând deopotrivă minţile tinerilor şi bătrânilor din oricare colţ al globului? Setea de vanităţi, bogăţii şi plăceri pământeşti şi urmărirea cu febrilitatea a acestora nu şi-au consolidat puterile şi influenţa lor astfel încât să îşi asume autoritatea asupra unor asemenea valori umane precum fericirea, fidelitatea şi dragostea? Oare slăbirea solidarităţii familiale şi atitudinea iresponsabilă faţă de căsătorie nu au ajuns la asemenea proporţii încât să pună în pericol existenţa acestei unităţi fundamentale a societăţii? „Pervertirea naturii umane, degradarea comportamentului uman, corupţia şi disoluţia instituţiilor umane“, despre care ne-a avertizat Shoghi Effendi, se revelează în mod trist „în cele mai rele şi revoltătoare aspecte ale lor“.

5 Păzitorul aşează cea mai mare parte a vinei pentru prăbuşirea morală a umanităţii asupra declinului religiei ca forţă socială. „De-ar fi ca lampa religiei să fie întunecată“, ne atrage el atenţia asupra cuvintelor lui Bahá’u’lláh, „vor apare haosul şi confuzia, şi luminile cinstei, dreptăţii, liniştii şi păcii vor înceta să strălucească“. Decadele ce au urmat scrierii acestor scrisori nu au văzut doar o continuă deteriorare a capacităţii religiei de a exercita influenţă morală, dar şi trădarea maselor prin comportamentul necuviincios al instituţiilor religioase. Încercările de a reînvigora religia au dat naştere doar unui fanatism care, dacă este lăsat necontrolat, ar putea distruge temelia relaţiilor civilizate dintre oameni. Persecuţia bahá’ílor din Iran, recent intensificată, este ea singură o amplă dovadă a determinării forţelor întunericului de a stinge flacăra credinţei oriunde ea arde strălucitor. Deşi încrezători în triumful suprem al Cauzei, nu îndrăznim să uităm avertismentul Păzitorului conform căruia Credinţa va trebui să facă faţă unor duşmani mai puternici şi mai insidioşi decât cei care au afectat-o în trecut.

6 Nu este nici nevoie de a comenta pe larg asupra neputinţei oamenilor de stat, o altă temă tratată cu atâta măiestrie de Păzitor în scrisorile sale despre Ordinea Mondială. Prăpastia economică tot mai adâncă dintre bogaţi şi săraci, persistenţa animozităţilor vechi de secole dintre naţiuni, numărul crescând al celor care au fost nevoiţi să-şi părăsească căminele, creşterea extraordinară a violenţei şi crimei organizate, sentimentul pătrunzător de insecuritate, prăbuşirea serviciilor sociale de bază în atât de multe regiuni, exploatarea nediscriminată a resurselor naturale — toate acestea nu sunt decât câteva semne ale inabilităţii conducătorilor lumii de a proiecta scheme viabile de alinare a relelor umanităţii. Nu trebuie spus că nu s-au exercitat eforturi sincere, multiplicate chiar, decadă după decadă. Totuşi aceste eforturi, oricât de ingenioase, au eşuat mult să înlăture „rădăcina răului care a tulburat atât de brutal echilibrul societăţii din ziua de astăzi“. „Nici măcar“, afirmă Păzitorul, “actul însuşi de a proiecta mecanismul necesar pentru unificarea politică şi economică a lumii... nu furnizează prin el însuşi antidotul împotriva otrăvii care subminează stăruitor vigoarea popoarelor şi naţiunilor organizate“. El afirmă încrezător: „Ce altceva decât acceptarea fără rezerve a Divinului Program“ enunţat de Bahá’u’lláh, „încorporând în principiile lui esenţiale schema divin prescrisă pentru unificarea omenirii în această epocă, cuplată cu o neîmblânzită convingere în eficacitatea infailibilă a fiecăreia şi a tuturor prevederilor acestei scheme, este în cele din urmă capabilă să reziste asaltului forţelor dezintegrării interne care, dacă nu sunt ţinute sub control, vor continua să consume organele vitale ale unei societăţi tot mai disperate“.

7 Pătrunzătoare, într-adevăr, este descrierea făcută de Shoghi Effendi procesului accelerat al dezintegrării în lume. La fel de izbitoarea este acurateţea cu care el a analizat forţele asociate cu procesul integrării. El vorbeşte de o „difuzare treptată a spiritului de solidaritate mondială care apare spontan din confuzia generalizată a unei societăţi dezorganizate“ ca o manifestare indirectă a conceperii de către Bahá’u’lláh a principiului unităţii omenirii. Acest spirit de solidaritate a continuat să se răspândească de-a lungul decadelor, şi astăzi efectul lui este vizibil într-o gamă de dezvoltări, de la respingerea prejudecăţilor rasiale, adânc înrădăcinate, la conştiinţa înmugurindă a cetăţeniei mondiale, de la conştientizarea tot mai amplă a importanţei mediului înconjurător la eforturile colaborative în promovarea sănătăţii publice, de la grija pentru drepturile omului la acţiunile sistematice pentru educaţie universală, de la stabilirea de activităţi interconfesionale la înflorirea sutelor de mii de organizaţii locale, naţionale şi internaţionale, angajate într-o oarecare formă de acţiune socială.

8 Totuşi, pentru cei ce-L urmează pe Bahá’u’lláh cele mai semnificative dezvoltări în procesul de integrare sunt acelea direct legate de Credinţă, dintre care multe au fost stimulate de Păzitor însuşi şi care au avansat extraordinar de la modestele lor începuturi. De la micul nucleu de credincioşi cărora el le împărtăşea primele sale planuri de propovăduire a crescut o comunitate internaţională cu câte o prezenţă în mii de localităţi, fiecare urmând un model bine stabilit de activitate care încorporează principiile şi aspiraţiile Credinţei. Pe temelia Ordinii Administrative, pe care el a aşezat-o cu atâta chin pe durata primelor decade ale ministeriatului său, s-a ridicat o largă reţea strâns legată de Adunări Spirituale Naţionale şi Locale administrând cu sârguinţă treburile Cauzei în mai mult de o sută optzeci de ţări. De la primele contingente de membri ai Corpului Auxiliar pentru Protecţia şi Propagarea Credinţei, corp înfiinţat de el, s-a ridicat o legiune de aproape o mie de lucrători hotărâţi şi curajoşi servind în câmp sub îndrumarea a optzeci şi unu de Consilieri abil călăuziţi de Centrul Internaţional de Propovăduire. Evoluţia Centrului Administrativ Internaţional al Credinţei din incinta Centrului Spiritual Mondial, un proces pentru care Păzitorul a consacrat atât de multă energie, a trecut un prag crucial prin ocuparea de către Casa Universală a Dreptăţii a sediului ei de pe muntele Carmel şi prin completarea ulterioară a clădirii Centrului Internaţional de Propovăduire şi a Centrului pentru Studiul Textelor. Instituţia Huquqú’lláh a progresat stăruitor sub îndrumarea şi administrarea Mâinii Cauzei lui Dumnezeu, Dr. ‘Alí-Muhammad Varqá, numit Împuternicit de Shoghi Effendi cu cincizeci de ani în urmă, culminând în 2005 cu stabilirea unui Consiliu Internaţional proiectat să promoveze aplicarea permanentă şi pe larg a acestei puternice legi, o sursă de nepreţuite binecuvântări pentru toată omenirea. Eforturile Păzitorului de a eleva profilul Credinţei în cercurile internaţionale s-au dezvoltat într-un sistem extins de relaţii externe, capabil atât de a apăra interesele Credinţei, cât şi de a proclama mesajul ei universal. Respectul de care se bucură Credinţa în forumurile internaţionale, ori de câte ori iau cuvântul reprezentanţii ei, este realizarea cea mai demnă de notat. Loialitatea şi devoţiunea pe care o au membrii unei comunităţi reflectând diversitatea întregii rase umane pentru Legământul lui Bahá’u’lláh constituie o rezervă de tărie a cărei similaritate nu poate fi pretinsă de nici un alt grup organizat.

9 Păzitorul a prevăzut că în epocile succesive ale Erei Formative Casa Universală a Dreptăţii va lansa o serie de acţiuni îndrăzneţe care vor „simboliza unitatea şi vor coordona şi unifica activităţile“ Adunărilor Spirituale Naţionale. În decursul a trei epoci succesive, până acum, comunitatea bahá’í a muncit asiduu în cadrul Planurilor globale lansate de Casa Dreptăţii şi a reuşit în instaurarea unui model de viaţă bahá’í care promovează dezvoltarea spirituală a individului şi canalizează energiile colective ale membrilor acestei comunităţi către reînvierea spirituală a societăţii. Această comunitate a dobândit capacitatea de a ajunge cu mesajul la numere mari de suflete receptive, de a le confirma, şi de a aprofunda înţelegerea lor a principiilor esenţiale ale Credinţei pe care au îmbrăţişat-o. Această comunitate a învăţat să traducă principiul consultaţiei enunţat de Fondatorul ei într-un instrument eficient pentru decizie colectivă şi să-şi educe membrii pentru a-l utiliza. A proiectat programe pentru educarea spirituală şi morală a membrilor ei mai tineri şi a extins aceste programe nu doar la proprii copii şi preadolescenţi, dar şi pentru cei ai comunităţii extinse nebahá’í. Cu rezerva de talent aflată la dispoziţia ei, a creat un bogat corp de literatură care include volume în zeci de limbi care se adresează atât propriilor nevoi, cât şi interesului publicului general. A devenit tot mai implicată în treburile societăţii, asumându-şi un mare număr de proiecte de dezvoltare socială şi economică. În mod deosebit, de la deschiderea celei de-a cincea epoci în 2001, comunitatea a făcut salturi semnificative în multiplicarea resurselor sale umane printr-un program de pregătire care ajunge la baza comunităţii, şi a descoperit metode şi instrumente pentru stabilirea unui model sustenabil de creştere.

10 În contextul interacţiunii forţelor descrise aici trebuie văzut imperativul avansării procesului intrării în trupe. Planul de Cinci Ani, care începe acum, cere să vă concentraţi energiile asupra acestui proces şi să vă asiguraţi ca cele două mişcări complementare din inima procesului să fie accelerate. Aceasta ar trebui să fie grija voastră dominantă. Pe măsură ce eforturile voastre dau roade şi dinamica creşterii ajunge la un nou nivel de complexitate, vor exista provocări şi oportunităţi pentru Centru Mondial însuşi de a se adresa în viitorii cinci ani unor domenii ca afacerile externe, dezvoltarea economică şi socială, administraţie şi aplicarea legii bahá’í. Creşterea comunităţii a necesitat deja efectuarea unor noi aranjamente pentru a dubla numărul de pelerini la patru sute pentru fiecare grup începând cu octombrie 2007. Sunt câteva alte proiecte care vor trebui să fie urmărite. Printre acestea sunt: dezvoltarea în continuare a grădinilor înconjurând Mormântul lui Bahá’u’lláh, ca şi Grădina Riḍván şi Mazra’ih; restaurarea clădirii Arhivelor Internaţionale; reparaţii la structura Mormântului lui Báb, a căror dimensiune nu este încă clară; şi construcţia Casei de Adoraţie din Chile aşa cum a fost vizată de Păzitor, ultima dintre Mashriqu’l-Adhkár-urile continentale. Pe măsură ce aceste străduinţe avansează, vă vom chema din timp în timp pentru asistenţă, atât sub forma sprijinului financiar cât şi a talentelor specializate, având în minte că resursele Credinţei ar trebui să fie canalizate, în cea mai mare măsură posibil, către cerinţele Planului.

11 Dragi prieteni: nu poate fi ignorat faptul că forţele dezintegrării sporesc ca rază de acţiune şi putere. Este la fel de clar că comunitatea Celui Mai Mare Nume a fost călăuzită către o tot mai mare tărie de Mâna Providenţei şi acum trebuie să sporească în mărime şi să îşi mărească resursele. Cursul stabilit de către Planul de Cinci Ani este drept înainte. Cum pot cei dintre noi care sunt conştienţi de starea nenorocită a umanităţii şi de direcţia către care se desfăşoară istoria să nu se ridice la maximul capacităţii şi să nu ne dedicăm ţelului său? Oare nu sunt adevărate pentru noi astăzi cuvintele Păzitorului cum că „scena este pusă“, aşa cum erau şi atunci când le-a scris el, pe durata primului Plan de Şapte Ani? Fie ca vorbele lui să vă răsune în urechi: „Nu este timp de pierdut“. „Nu este loc de şovăială“. „O astfel de oportunitate este de neînlocuit“. „A încerca, a persevera înseamnă a asigura suprema şi completa victorie“. Fiţi asiguraţi de rugăciunile noastre continue la Pragul Sfânt pentru călăuzirea şi protecţia voastră.

Semnat [Casa Universală a Dreptăţii]

- The Universal House of Justice